449 matches
-
pulsat-o în ierarhia statelor dezvoltate. Mesajul orwellian derivă totuși din altă parte. Stricto sensu, romanul lui Murakami este "povestea" simbolică a facerii și desfacerii literaturii, unde rolul atotputernicului Big Brother îi revine scriitorului însuși (la rîndul său, un construct demiurgic în raport cu lumea pe care o creează). De fapt, chiar mai mult decît atît, în 19Q4, Murakami se ocupă, bineînțeles, cu instrumentarul estetic, de fuziunea inevitabilă a realității cu ficțiunea și de întregul set de transformări și mutații ce rezultă de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
crescuți de o bunică în spiritul elitismului republican și al străpungerilor libertare ale anilor '60. Primul dintre ei, biolog de vîrf, este convins că lumea a intrat într-o "apocalipsă uscată" tot luîndu-și drept adevăr idiosincrazia depresivă, și nutrește vise demiurgice despre mutația biologică; între timp, se agață cu disperare de o viziune pozitivistă, înconjurîndu-se de metereze teoretice de îndată ce un sentiment oricît de fragil iubirea, sau bucuria de a trăi încearcă să scape de regulile jocului social, de condiționarea dorinței sau
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
însă practica -, ci în sensul unei eliberări de contingent prin riscanta transmutație a verbului. Dar Scitul leneș, rătăcit în spațiul mental al plictisului eliptic, e conștient de fragilitatea acestui demers, care forțează limitele umanului. Limbii adoptive îi este atribuită capacitatea demiurgică de a suporta o existență eterată, în care urmele barbarului încolțit sunt încă perceptibile: Inconvenientul practicării unei limbi de împrumut e că nu ai dreptul să faci prea multe greșeli. Or, doar căutînd incorectitudinea fără a abuza de ea, atingînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
abandon spatial elements.“ Certeau înțelege performanța flaneurului (walker, wanderer) ca act de limbaj însoțit de figuri retorice. Consacrarea unei scurtături sau evitarea unor anumite trasee, recunoașterea unui segment urban după „sinecdoca“ lui arhitectonică sau umană îi conferă flaneurului o dimensiune demiurgică. Acest personaj creează spațiul pe care îl parcurge, împreună cu memoria locurilor străbătute. Deosebirea dintre demersul lui Certeau și cel al lui Benjamin stă, probabil, într-o înțelegere diferită a istoriei și în accentul teologic - decisiv - pe care ultimul îl asumă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
În sinteză, pentru copil, cuvântul însuși devine un văl al lucrurilor, văl care poate să fie preluat, folosit ca o mască subiectivă. Spiritul măștilor, Mummerehlen, Mumărela, iarăși o aproximare lingvistică a copilului Walter, delimitează mediul cunoașterii mimetice bazate pe forța demiurgică a cuvintelor: „Beizeiten lernte ich es, in die Worte, die eigentlich Wolken waren, mich zu mummen. Die Gabe, Ähnli chkeiten zu erkennen, ist ja nichts als ein schwaches Überbleibsel des alten Zwanges, ähnlich zu werden und sich zu verhalten. Den
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
țipai la el, își amestecă conturul afectiv cu bocancii de munte, iar volumele vânate din BPT sau de la Editura Univers se confundă, în ascunzișurile minții, cu raftul cu bibliografie învinsă la finalul redactării tezei de doctorat. Mai sunt apoi improvizațiile demiurgice asupra lucrurilor cumpărate și care se stricau imediat: meșteritul la bicicletă, schimbarea lentilei la aparatul de proiecție a diapozitivelor, perfecționarea și întărirea cortului, înainte de a merge în excursie. Și piesa, venită de pe lună, a lui Nicu Alifantis, Decembrie, ascultată într-
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
tradiționale, însă cu o fastuozitate descriptivă și muzicală distinsăși distinctă. Dacă la Arghezi, decizionalul dobândește sonorizări sarcastice: „Să-mi fie verbul limbă / de flăcări ce distrug...” sau „Cuvântul meu să fie plug”, la Tudor Calotescu, ascensiunea icarică impune, deopotrivă, tentații demiurgice (deloc arogantice), precum și revoltă creatoare: „îmi privesc revolta / ca o dorință / de înalt / apoi înțeleg / să fiu cărămidă...” (înțeleg) Inima poetului devine „simfonie de culori” (Inima ta), pentru Fă iubirea este totală, sfielnicăși sacră: „învelit de arderea aripilor / culeg iubirea
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
-o. Care este deci morala acestei povestiri? Ce dorește de fapt autorul ei să transmită prin aceasta? Răspunsul este unul firesc, analogia cu domeniul religiosului fiind cât se poate de îndreptățită. Astfel, "Rappaccinni nu acceptă să fie doar un imitator demiurgic miniatural, ci se vrea chiar Dumnezeu. Ipotetic și intențional, creația sa nu sugerează, ci substituie opera divină. Din această perspectivă, textul lui Hawthorne se citește mai curând ca intertext parabolic al primei cărți biblice Facerea. Protagonistul devine un echivalent reprezentațional
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
tot mai accentuat de secularizare a societății. Această reorientare a discursului creator a putut fi surprinsă și din perspectiva reprezentării vizuale a sacrului, descrierea mecanismelor specifice creației artistice cunoscând interpretări ce au oscilat în trecerea timpului între definițiile de factură demiurgică și metafizică, potrivit cărora creatorul se exprimă în litera voinței divine, în calitate de interpret al acesteia, respectiv cele de factură psihologică, imaginativă sau fantezistă, care împrumutând anumite caracteristici ale teoriilor lui Leonardo da Vinci, au transformat actul creației artistice într-o
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
bucuri un om și superi douăzeci. Banul a făcut din noi o planetă de strigoi agitați. Pentru VIP-urile de astăzi, adulterul a ajuns un important prilej de publicitate. Cedările morale se transformă, de regulă, în bumerang. Fără puțin orgoliu demiurgic, creatorul de artă este un ratat. În viață, te poate salva farmecul. Dar și cinismul. Dușmanii de moarte ai artiștilor sunt invidia și resentimentele. Mediocritate înseamnă idei cu platfus. Când dialogul devine bârfă, lasă un gust acru de șampanie răsuflată
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cu obscenitatea, cu subiectele contorsionate și imposibile, doar-doar or pune capăt căscatului imens al unui public sastisit. Nu-și dau seama că nu ei sânt de vină, că degeaba scriu pagini care ar muia și pietrele, degeaba dezlănțuie o imaginație demiurgică, degeaba descriu crime și incesturi care ar cutremura zeii, căci au de-a face cu cititori care aud, placizi, la știrile din fiecare seară grozăvii cu mult mai mari și citesc în cotidiane fapte cu mult mai improbabile. Cu cititori
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Și nu a vreunui limbaj elaborat și sofisticat, ci a limbajului care, la Începuturi, a creat lumea doar numind-o. Puținele cuvinte rostite În asemenea Împrejurări sînt de-a dreptul invocații. Ele cheamă Înapoi, redeșteaptă, reconsituie, reînvie lumea prin puterea demiurgică a cuvîntului În simplitatea lui originar plăsmuitoare. Limbajul evocativ este unul fragmentat, fărîmițat, abia articulat. De fapt, el nu este autonom și nu ține În niciun fel să fie consacrat ca limbaj scris, Îngrijit care să se perpetueze dincolo de momentele
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Este adevărat, uneori, În clipe de adâncă reverie, până și Camus, care teoretizează omul absurd, resimte acea blândețe fără de margini a unui peisaj care Îl neagă fără mînie și Îl Împacă oarecum cu lumea. Totuși, tentația artei occidentale este una demiurgică, aceea de a crea alte lumi care să Înlocuiască o realitate nedemnă În care nu se poate trăi. Poetul oriental este scutit de toată această acrobație teoretică, menită să recupereze pentru poezie un statut mai demn și mai dezirabil. Pentru
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
care validează propria imagine în defavoarea celei adverse, prin cultivarea unei atitudini funciarmente morale. "E poate absurd, însă m-am obișnuit să n-am orgoliu și nu-mi atribui darurile ce mi se acordă." În chip contrastant, autoportretul liric supradimensionează eul demiurgic "(...) zămislit ca-n basme / cu șapte frunți și șapte / Grumazi și șapte țeste", un sine neînțeles de egoul obișnuit, căruia i se substituie miraculos, generând impresia stranie că "altcineva scrie cu mâna mea, și poate să scrie uneori chiar foarte
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în încărcătura carismatică, suflul creator se transmite direct imaginii fabricate, fără o mediere intempestivă. Proximități fericite ale corpului, intimități fervente ale Sinelui. Frumoasele și îndreptățitele laude aduse artizanatului și iscusinței manuale materializează, fără a o altera, vechea noțiune de grație demiurgică. Ele nu fac decât să scoată mai bine la lumină libertatea pură care dă formă materialelor naturale în intemporalitatea tehnică a Actului creator. Focillon spune adevărul: "Omul care visează nu poate genera o artă: mâinile lui somnolează. Arta se face
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
asimilat, ca și poetul, tagmei imitatorilor, una inferioară, apare la el pe treapta cea mai de jos a artizanilor, ca aparținând de tehnicile iluziei, nu ale priceperii. Plagiat la pătrat, un pictor copiază o copie a Ideii. De aceea, technè demiurgică, ca fabricarea de paturi sau de mese, este totuși peste technè mimetică sofistica, retorica sau poezia -, cu care se învecinează, ca rude sărace, sculptura și pictura. În ierarhia sufletelor din Phaidros, "imitatorul" este pe treapta a șasea, în fața muncitorului și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
col. 232 A. s.v. footnote> „Toate printr-Însul s-au făcut” (Ioan 1, 3) , dar, în principiuși în chip absolut aceasta nu era necesar, ca și cum altfel era imposibil în sine. Căci personalitatea divină a Cuvântului nu se explicăprin rolul Lui demiurgic, ci prin deoființimea (omousia) și egalitateaLui cu Tatăl. Dacă Dumnezeu n-ar putea să creeze în mod nemijlocit,nici Cuvântul n-ar putea să o facă, întrucât Cuvântul este de aceeașiființă cu Tatăl; iar dacă Cuvântul este creat (concepția ariană
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
idealiste, care nu se debarasează total de materie, cât și deasupra materialismului, care derivă abstractizările din cunoașterea senzorială, Scraba afirmă răspicat: „Pentru mine o teorie materialistă rămâne cu totul exclusă” (p. 8). Dacă însă zona noțiunilor ar fi preexistentă și demiurgică, cum credea filozoful român - o spunea și filozoful german Hans Hartmann, criticul contemporan al lui Scraba - , ar trebui ca omenirea să aibă o singură limbă. Răspunsul cum că unică este doar metafizica limbii, către cunoașterea căreia omenirea tinde folosind diverse
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Bibliografia generală cea de-a doua parte a ingenioasei tetralogii, în care întreprinde o meticuloasă înregistrare lexicografică a unor opere fictive. Procedeul este recurent și în Paltonul de vară, volumul "zăpezilor și al senectuții" scriitorului, în care încearcă să refacă demiurgic și proustian, prin obiectele, ființele și amintirile listate, întrega sa viață. Arhivar împătimit, Mircea Horia Simionescu este preocupat și de ideea unei scrieri "telescop", astfel că sertarele cotate ale textelor sale conțin, la rândul lor, clasoare cu liste de liste
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fiecare cititor își compune propria variantă de final, sfârșitul propriu-zis putând fi amânat sine die. Ca atare, cititorul dobândește un rol de „recreator“, situat fiind practic la aceeași altitudine cu naratorul. Autorul, pe de altă parte, își pierde astfel „autoritatea“ demiurgică sau, pentru a face posibilă noua economie romanescă, renunță la ea de bunăvoie. Să mai spunem, tot în perspectivă inversă, câteva cuvinte și despre alt text teoretic ulterior datei la care a fost publicat Ceață și în care Unamuno își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vechiului sau conținut, care a continuat și a evoluat, astfel, în două direcții de cunoaștere, prin mijloace și sub forme diferite: filosofia și poezia. III. NOTE FINALE Dincolo de cuvânt ...Și ce a descoperit sau ce a realizat artistul prin această demiurgica lucrare? Creația poetica, așa cum este ea schițata în opera filosofului german ca produs al celor patru facultăți subiective (imaginația, intelectul, spiritul și gustul) -, apare că un particular exercițiu de cunoaștere care, în esență, substituie conceptul prin imaginea simbolică. În actul
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
unul dintre acești „intelectuali ardeleni” și dragostea pe care o nutrești față de subiectul cercetării tale reprezintă chei privilegiate ale succesului, care Îi permit istoricului să se apropie cât mai mult de ținta sa fabuloasă, urmărită În secret, cu un orgoliu demiurgic: aceea de a nu lăsa pradă uitării amintirea unei lumi care nu mai poate supraviețui decât prin noi. Bibliografie orientativă Instrumente de lucru Bartoș, Gheorghe, Răscoala lui Horea. Bibliografie analitică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976. *** Bibliografia analitică a periodicelor
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
ce trebuie întemeiat pe evidența propriei gîndiri. ) Numai astfel adevărul devine “un pămînt ferm “, o certitudine după care îți poți organiza și orienta ființa, condiții sine qua non pentru demersul cartesian care, deși așezat sub semnul fabulei, vădește clar nuanțe demiurgice. II.2. Idealism și realism în filosofia cartesiană Pentru idealiști, inclusiv pentru Descartes, lucrurile ne sunt prezente doar ca obiecte ale conștiinței aflate în fața subiectului conștient. Lucrul este în primul rînd ceea ce eu gîndesc despre el. Surpriza vine atunci cînd
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
instinctul de migrare către un alt statut al ființei. VOINȚA DE LIMITARE: MITUL GENEZEI. SCULPTURA Citită cu interes peratologic, Facerea este o proiecție a libertății ca voință de limitare. Înaintea Genezei, „duhul lui Dumnezeu se purta peste ape“. Orice act demiurgic începe cu această plutire a spiritului care-și aproximează fapta, dar pentru a nu rămâne simplă rătăcire, el trebuie să se determine făptuind cu adevărat. Și cum orice act de demiurgie este o configuratio, o instaurare de limite modelatoare, determinarea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
apoi În Africa și În Asia. Cel de-al doilea este o deformare a primului, În loc să fie rezultatul unui proces endogen (Kohn, 1955). Elie Kedourie amendează acest model, fără a-i pune În discuție principiul. Sub influența Luminilor, o aspirație demiurgică Înspre o organizare rațională a lumii a provocat distrugerea vechilor repere; ca ripostă, a luat naștere un naționalism reacționar. Această cale a fost adoptată mai Întâi de societățile occidentale. Perturbate la rândul lor de modernizarea forțată, societățile din Europa de Est și
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]