370 matches
-
care să-l mulțumească. Adresându-se unei categorii largi de public, limbajul publicistic este guvernat de principiul accesibilității, atât la nivel lexical, cât și la cel al construcțiilor sintactice. Eminescu utilizează, în cea mai mare parte a articolelor, un limbaj denotativ, apelând la sensurile de bază ale vocabulelor utilizate, iar acolo unde există pericolul unor ambiguități semantice, jurnalistul formulează definiții, recurge la etimologii, explicitând conceptele. Nu putem omite nici zonele de interferență între limbajul publicistic și cel artistic, vizibile la nivelul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
prin autonomie sintactică și poate fi segmentat în secvențe discursive coezive. Articularea paragrafelor se face potrivit logicii argumentative și unității conceptuale care guvernează articolele în ansamblul lor. 5.2. Semantica Abordarea semantică vizează aspecte precum: stabilirea sensurilor, evidențierea elementelor calitative - denotative și conotative, analize de tip cantitativ (frecvența termenilor, topoi tematici), analiza retorică a limbajului, identificarea simbolurilor, a miturilor și dihotomiilor semantice, stabilirea mecanismelor de realizare a coerenței. Fără a putea vorbi de un lexic specializat în cazul limbajului politic, ci
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
restructurări lingvistice și stilistice specifice. Deschiderea spre neologism și inovațiile lingvistice, dincolo de necesitatea exprimării unor noi realități sociale, politice și istorice, traduc preocuparea jurnalistului pentru îmbogățirea și modernizarea vocabularului. Din punct de vedere semantic, lexicul publicistic eminescian este unul preponderent denotativ, cuvintele având caracter monoreferențial și monosemic. Integrând o componentă informativă accentuată, limbajul jurnalistic relevă însă și valențe conotative evidente, generate de asocierile lingvistice surprinzătoare, de exprimările metaforice, de recursul la ironie și de modalizările operate de atitudinea jurnalistului față de referențialul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
personale în privința problemelor acute ale țării, prin abordarea unei problematici vaste, în dorința de acoperire discursivă și de asigurare a transparenței evenimențialului la nivelul opiniei publice. În această perspectivă, limbajul politic eminescian se definește printr-un dublu proces de semantizare denotativă (Războiul de Independență, luptele politice interne, situația precară a țărănimii, Congresul de la Berlin, chestiunea evreiască etc.), respectiv de resemantizare conotativă, prin apelul la conotații naționale, mitologice, etnologice ș.a. Deplasarea interesului de pe aspectele informative pe dimensiunea analitică este evidentă în apelul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
să le confere "substanță" și "vizibilitate" pentru percepția cititorului. Apelul la simboluri și mărci socio-culturale specifice permite identificarea jurnalistului cu publicul cititor, aducerea în același plan a emitentului și a receptorului, prin prisma orizontului epistemologic comun. În acest sens, planul denotativ al limbajului eminescian este dublat în permanență de planul conotativ, care stabilește conexiuni, creează analogii, realizează articulații între elementele ansamblului semnificativ, în acord cu finalitățile demersului jurnalistic. Valorificarea potențialului semnificativ al trecutului istoric, al creației populare, al legendelor și miturilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
politic eminescian este guvernat de principiul accesibilității, jurnalistul gestionând atent repertoriul mijloacelor de exprimare. Printre mijloacele de facilitare a accesului cititorului la mesajul publicistic eminescian se numără: * folosirea unui lexic de largă circulație și ușor accesibil; * utilizarea cuvintelor cu sens denotativ; * explicitarea termenilor specializați; * traducerea expresiilor din alte limbi; * evitarea abrevierilor. Atenția acordată de Eminescu receptării dobândește expresie în cadrul metadiscursului cu valențe de explicitare care însoțește demersul jurnalistic. În acest sens, expunerile jurnalistului, aplicând "o tactică a accesibilității, uneori aproape emfatice
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
din Investigațiile filosofice ale lui Wittgenstein (pentru care sensul nu mai este înțeles în mod clasic ca în Tractatus, ci contextual, provenind din folosirea cuvântului în enunțuri diferite și indicând lipsa de omogenitate a limbajului), are un caracter mai degrabă denotativ decât narativ. Dacă știința postmodernă este o specie a discursului, atunci aceasta va fi mai bine înțeleasă prin prisma celor două principii adăugate de către Lyotard concepției lui Wittgenstein, principii care transformă vorbirea într-o agonistică și care lasă loc suficient
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cuvintele, ci și lucrurile la care acestea se referă. Acest model este mai potrivit și pentru abordarea spinoasei probleme a conotațiilor, prin excelență instabile, variind în funcție de cultură, de perioada istorică și de experiență individului, precum și cea a frontierei dintre sensul denotativ și cel conotativ care „coincide cu distincția nebuloasa, dar crucială s...ț dintre «limba» și «lumea reală»”21. „Realismul experiențialist” ce caracterizează acest model postulează existența unor ansambluri conceptuale complexe, provenite din experiența umană, cu ajutorul cărora omul organizează cunoașterea. Structura
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a fost scrisă și îndelung comentată într-o limbă și o cultură atât de diferită de a noastră, transferul de semnificații nu are cum să nu fie parțial, sacrificând nu numai o mare parte a conotațiilor, ci aproximând și sensurile denotative. De aceea, orice nouă traducere, mai ales dacă e însoțită și de note, este un câștig pentru cititorii limbii-țintă și posedă o complementaritate cu celelalte dinaintea ei. 2.3.2. Probleme de traducere La analiza fiecărui nume, ne-am referit
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
redate decât prin parafraze. În sfârșit, traducătorii încearcă să redea ceva din frumusețea stilistica a originalului. Însă acesta este cel mai greu pariu pe care și l-ar putea asuma cineva, bineînțeles fără a trădă sensurile - cel puțin pe cele denotative principale. Capitolul 3tc " Capitolul 3" Numele divine în Biblie și traducerea lor în limba românătc "Numele divine în Biblie și traducerea lor în limba română" În toate civilizațiile arhaice, numele se considera că exprimă fie esență persoanei care îl poartă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Pe lângă cele spuse despre această expresie mai sus, la 3.1.2., facem următoarea observație: traducerea acestei expresii este un caz ce ilustrează felul în care servituțile unei limbi care se interpune între original și traducere pot săraci sensul atât denotativ, cât și conotativ al unui cuvânt sau text. Poate că traducătorii Septuagintei nu au voit neapărat să transforme expresia într-o definiție ontologica a dumnezeirii; pur și simplu limba greacă nu le permitea altă opțiune. Multe limbi însă pot traduce
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Lui” considerăm că este o traducere mai reușită a celei de-a doua expresii: este exactă și la fel de neașteptată că în original, căci păstrarea acelei metafore este de natură să suscite reflecția, în vreme ce „chipul ființei” reda pur și simplu sensul denotativ: Fiul revelează ființă lui Dumnezeu. În Col 1,15, Fiul este numit pur și simplu eikÄîn to¤ theo¤ to¤ aorátou: „chipul lui Dumnezău, Celui nevăzut (SC); „chipul lui Dumnezeu celui nevăzut” (Blaj, G-R, BS); „chipul nevăzutului Dumnezeu” (BVA); „chipul Dumnezeului
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
traducere în limba română" Pe baza observațiilor făcute cu ocazia discutării fiecărui nume în parte, putem desprinde următoarele în ceea ce privește traductibilitatea: 3.4.1. Un număr considerabil de nume divine nu pierd, sau nu ar trebui să piardă, nimic din sensul denotativ sau conotativ la transfer. Este mai cu seamă cazul metaforelor cosmologice, cu valoare universală: ’Ar (3.1.13.2.) - respectiv tò phÄÎs (3.2.2.15.3.), Țór, Sela‘, ’E>en (3.1.16.5.), al metaforelor antropomorfizante: gibbÄr (3
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
2.3.1.); - chiar dacă se transferă cu altă formă gramaticala: r"m we niss"’ (3.1.6.3.); - sau cu alta expresie: ’Erek ’appayim (3.1.15.3.). 3.4.2. Altele, deși au un echivalent consacrat, pierd din sensul denotativ și necesită note de subsol spre a fi înțelese corect: Q":Äš (3.1.6.1.), respectiv ho hágios (3.2.1.5.2. și 3.2.2.7.1.) riscă să semnifice, pentru cititorul neavizat, doar desăvârșirea morală. Yoše
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Și în aceste cazuri, traducătorii aleg soluții diferite. De exemplu, în cazul numelui ’Pl ’ emeÖ, întâlnim următoarele procedee: - calcul structural: „Dumnezeul adevărului”; - modelarea parțială: „Dumnezeul credincios/adevărat.” La fel și pentru ’Pl gemulÄÖ, soluțiile sunt: - calcul structural: „Dumnezeul răsplătirilor”; - parafrază denotativa: „Dumnezeu e Cel ce le dă răsplată”, „un Dumnezeu care răsplătește.” 5.3.5. În sfârșit, traducătorii s-au străduit uneori să păstreze ambiguitatea de fond a unor nume, de teama de a nu le distruge aură misterioasă, iar alteori
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Închiderea și deschiderea circuitului replicilor este marcată și de oscilația intonației, alternând tonalitatea joasă a sfârșitului comunicării cu înălțarea tonului pentru a anunța reînnodarea ei. Cenzurarea răspunsului, redus la câteva cuvinte care opresc tentativa de a pătrunde dincolo de sensul lor denotativ, dă senzația ajungerii în puncte moarte ale conversației, fundături ale acestui labirint verbal care se configurează, după reprezentarea secvenței finale, într-o formă circulară, fără fisură. În sfârșit, rotirea amețitoare și sterilă în acest carusel fără oprire este determinată decisiv
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și cu tipologia acestuia, întrucât pe umilul dar ghidușul grefier îl numeau Mitică și, în plus, îi calificau poznele și insolitele remarci pline de haz drept "miticisme" sau "miticiene"8. Exact ca celebrul personaj caragialian, care "epatează"9 prin invenții denotative de tipul "vanilie sârbească" în loc de "usturoi" sau "flanelă de Drăgășani" în loc de "vin"10 (Mitică), Urmuz, poznașul rebel Mitică, substituia formulele considerate inutile prin propriul cod lingvistic 11, așa cum își amintea prietenul lui, Mihai Cruceanu: Într-un timp găsisem că e
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fi depășită, fără a deveni Însă abstracțiune pură și fără ca fragmentele constituente de realitate să aibă un rol pur estetic precum În cazul cubismului. Depășirea realului nu va explora autonomia expresiilor abstracte, ci va condensa Într-o imagine manipulată informații denotative și conotative aparținând arhitecturii. În această abordare, realul nu ar fi considerat inadecvat virtuozității și integrității artei (În accepțiunea teoreticianului modernist Clement Greenberg), ci arta Își va adaptalimbajul pentru a cuprinde complexitatea realului arhitectural vizibil și non-vizibil. Vom remarca faptul
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]
-
sau "sentiment" nu este suficient- Literatura conține și ea gândire, iar limbajul emoțional nu este nicidecum limitat la literatură: dovada acestui fapt o poate face o conversație între doi îndrăgostiți sau orice ceartă obișnuită. Limbajul științific ideal este însă pur "denotativ": el tinde să realizeze o corespondență perfectă între semn și obiectul desemnat. Semnul este complet arbitrar și de aceea poate fi înlocuit prin semne echivalente. De asemenea, semnul este transparent; adică, fără să atragă atenția asupra lui însuși, ne conduce
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
literar. Fonetică și ortografie: Aspecte fonetice specifice limbii italiene: eliziunea și apostroful, accentul cuvintelor. Lexic: Mijloace de îmbogățire a lexicului: derivarea cu sufixe și prefixe; familii de cuvinte; expresii idiomatice; cuvinte compuse, arhaisme, neologisme; Sinonime, antonime, omonime, cuvinte polisemantice; Sensul denotativ și sensul conotativ al cuvintelor. Gramatică ● Articolul: hotărât, nehotărât și partitiv; folosirea articolului cu numele proprii de persoane și geografice; ● Substantivul: formarea femininului; formarea pluralului; substantive defective; substantive cu două forme de plural; substantive colective; substantive invariabile; substantive defective de
EUR-Lex () [Corola-website/Law/265833_a_267162]