KorAP: Find »[drukola/base=deprimat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...42 >

1,028 matches

Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254

evocăm această formă de depresie la adolescenții care trec la act mai ales prin gesturi auto sau hetero-agresive. Elementul caracteristic constă în faptul că, dacă condițiile externe permit împiedicarea adolescentului de a trece la act, se observă că acesta devine deprimat, se prăbușește. El începe să plângă adesea, resimte un profund sentiment de gol, de prăbușire etc. La aceste stări se adaugă adesea amintiri despre separări sau abandonuri anterioare. Bineînțeles că nu toți adolescenții care trec la act prezintă „o depresie

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
47,7% dintre fete au preocupări depresive, iar 19,8% dintre băieți și 23% dintre fete au idei de suicid. În răspunsurile la un chestionar anexă, 20,8% dintre băieți și 23% dintre fete recunosc că se simt nefericiți sau deprimați și că suferă de dificultăți de adormire sau de treziri precoce matinale. Kandel și Davies (1982) au aplicat unui număr de 4204 adolescenți cu vârste între 13-19 ani un chestionar redus la 6 itemi: ei estimează că, în funcție de selecția itemilor

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
vârstă între 16 și 18 ani dar, în schimb, de două ori mai multe fete decât băieți se gândesc la sinucidere (10% contra 5%), și se plictisesc (27% contra 13%), de trei ori mai multe fete decât băieți se simt deprimați (21% contra 7%) sau melancolici (32% contra 9%) și de șapte ori mai multe fete decât băieți au adesea dorința de a plânge (35% contra 5%). Autorii analizează, de asemenea, frecvența manifestărilor somatice, dintre care unele sunt legate de depresie

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
ani pornind de la auto-chestionar (scara franceză CES-D) și cu ajutorul unui interviu semi-standardizat, utilizând criteriile diagnostice ale DSM-III-R: 32 de adolescenți (18 băieți, 14 fete) prezentau un episod depresiv major (prevalență 4,4%). Criteriile diagnostice cele mai descriminatorii pentru identificarea adolescenților deprimați au fost, în ordine descrescătoare: starea depresivă, diminuarea interesului sau a plăcerii, agitația sau lentoarea psihomotorie, diminuarea capacității de concentrare, ideile recurente în legătură cu moartea. Apar unele variabile asociate semnificativ (comorbiditate): dificultăți școlare, probleme de sănătate multiple și variate în legătură cu greutatea

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
subiecți cu vârste între 17-29 de ani, 55% prezintă o simptomatologie depresivă, indiferent de etiologia lor. Dacă luăm în considerație motivul consultației, procentul este și mai ridicat. 62% dintre pacienți au acuzat înainte probleme de natură depresivă. Totuși, pacienții numiți „deprimați” nu par a fi fost selectați pornind de la criterii diagnostice precise și riguroase. Bouvard (1987) reia analiza retrospectivă a 1808 dosare ale unor adolescenți (13-19 ani) spitalizați într-o secție de psihiatrie infantilo-juvenilă situată la Paris, folosind DSM-III. 122 de

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
pentru episoadele depresive majore care prezintă o frecvență importantă a recidivelor. Loubeyre (1990), face un studiu pe un grup de 114 adolescenți cu vârste între 11-18 ani, spitalizați într-o unitate specializată, și găsește 47% (54 de cazuri) de adolescenți deprimați (după criteriile DSM-III-R: episod depresiv major și distimie 41%, tulburări de adaptare cu dispoziție depresivă și tulburări depresive nespecifice: 6%. Grupul era format din 46% fete și 54% băieți cu vârstă medie de 15 ani. Tulburările depresive au apărut în

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
asociate cu depresia. Într-o populație de 279 adolescenți cu vârste între 12-20 de ani (Fahs, 1994) recrutați în cadrul unei consultații specializate pe „psihopatologia adolescentului”, 102 (36,5%) prezintă o simptomatologie depresivă, cu predominanță feminină. Vârsta medie a băieților grav deprimați este în mod semnificativ mai scăzută (15,6 ani) decât cea a fetelor. Aceste 102 cazuri cu probleme depresive se repartizează în 29 cazuri de episod depresiv major (10,4% dintre adolescenții care au solicitat consultația) și 73 de cazuri

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
părinților cu copii de aceeași vârstă (19%), dar această diferență nu este semnificativă. În schimb, problemele psihologice ale părinților par foarte puternic corelate de depresia adolescentului și de gravitatea acesteia, în particular pentru anxio-depresivitatea mamei (prezentă la 50% dintre fetele deprimate). Concluzie La sfârșitul acestei treceri în revistă a cercetărilor epidemiologice, unele date apar în mod regulat, chiar dacă ținem cont de necesarele rezerve legate de instrumentele de evaluare utilizate (auto-chestionare în mod special). FRECVENȚĂ Frecvența oscilează cu valori ale procentelor cuprinse

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
satisfac criteriile DSM-IV pentru episodul depresiv major, dar care au, așa cum apare în studiul nostru, un scor superior pragului depresiei după CES-D? Această populație „intermediară” prezintă, din multe puncte de vedere, caracteristici care o apropie de cea a adolescenților grav deprimați. Credem că acest punct de vedere este împărtășit de unii autori anglo-saxoni (Akyskal și colab., 1990) care propun luarea în considerație a unui „subsindrom simptomatic de anxietate și de depresie” (SSAD). Acest sindrom SSAD se întâlnește la 21%-23% din

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-80%) și consumul de substanțe (20%-30%). În afară de consumul de substanțe (vezi mai departe), celelalte tulburări par să preceadă apariția EDM (episod depresiv major). În sfârșit, unele studii raportează existența tulburărilor de personalitate, în particular de tip „limită” la adolescenții deprimați (Marton și colab., 1989). Așa cum am subliniat (vezi capitolul 1), această concepție privind comorbiditatea ridică întreaga problemă a sensului dat depresiei la un adolescent și a posibilei sale înțelegeri într-un registru care nu este numai semiologic-descriptiv ci și psihopatologic

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
adolescenți spitalizați cu diagnosticul de episod depresiv major, pe cei ce abuzau de alcool și/sau alte substanțe (30, adică 29%) cu cei care nu consumă aceste substanțe (73, adică 71%). S-a constatat că consumul de alcool la adolescentele deprimate este asociat unei depresii prelungite, unei lentori în activitatea socială, unor tulburări de comportament și faptului că au relații cu băieții. La băieții adolescenți deprimați, consumul de alcool este mai degrabă asociat unei vârste mai mari, unor tulburări de comportament

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
consumă aceste substanțe (73, adică 71%). S-a constatat că consumul de alcool la adolescentele deprimate este asociat unei depresii prelungite, unei lentori în activitatea socială, unor tulburări de comportament și faptului că au relații cu băieții. La băieții adolescenți deprimați, consumul de alcool este mai degrabă asociat unei vârste mai mari, unor tulburări de comportament și unor dificultăți școlare. Se pare că la fete consumul de alcool este mai degrabă o consecință a depresiei și anxietății, cu rol de automedicație

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
factori externalizați (tulburări de comportament de tip instabilitate, probleme de concentrare sau de agresivitate), primii factori favorizând mai degrabă apariția unei depresii în timpul adolescenței, iar ceilalți a consumului de substanțe. ASOCIEREA CU TULBURĂRI DE CONDUITA ȘI PERTURBAREA FUNCȚIONĂRII SOCIALE Adolescenții deprimați prezintă într-un procent de 36%-80% din cazuri tulburări de comportament asociate, adică comportamente infracționale față de regulile și normele sociale: chiul școlar, vagabondaj, furturi, minciuni, violență etc. (Ferro și colab., 1994; Kovacs și colab., 1988). După Harrington și colab

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
asociate, adică comportamente infracționale față de regulile și normele sociale: chiul școlar, vagabondaj, furturi, minciuni, violență etc. (Ferro și colab., 1994; Kovacs și colab., 1988). După Harrington și colab. (1991), aceste tulburări de comportament n-ar fi mai frecvente la adolescenții deprimați decât la cei care apelează la serviciul de psihiatrie pentru un alt motiv. Aceeași autori au scos în evidență că prezența acestor tulburări este asociată unui risc de evoluție spre tulburări de personalitate antisocială la vârsta adultă, spre criminalitate și

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
antecedente. După Brand și colab., prima categorie prezintă o stimă de sine mai scăzută și, mai ales, simptome de stres post-traumatic (cu atât mai importante cu cât abuzul a fost mai sever și mai prelungit), dar nu sunt mai puternic deprimați și nu au un sentiment de culpabilitate mai intens, idei suicidare sau tulburări de comportament mai accentuate decât adolescenții deprimați care n-au suferit abuzuri. IPOTEZE ȘI ABORDĂRI ORGANICE Această abordare a depresiei adultului este recentă deoarece datează de la începutul

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
post-traumatic (cu atât mai importante cu cât abuzul a fost mai sever și mai prelungit), dar nu sunt mai puternic deprimați și nu au un sentiment de culpabilitate mai intens, idei suicidare sau tulburări de comportament mai accentuate decât adolescenții deprimați care n-au suferit abuzuri. IPOTEZE ȘI ABORDĂRI ORGANICE Această abordare a depresiei adultului este recentă deoarece datează de la începutul anilor șaptezeci. Ea a generat, totuși, un număr considerabil de lucrări care se structurează în jurul a trei mari direcții de

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
depresia, în special la adult, în termeni de cauzalitate (Ce anume provoacă ce? Tulburarea organică provoacă depresia sau depresia antrenează aceste tulburări?). În ceea ce privește adolescentul propriu-zis, majoritatea studiilor organice întreprinse nu fac decât să reia aceleași ipoteze și să aplice adolescenților deprimați aceleași experimente ca și la adulți. Într-un anume mod gradul de maturizare nu este luat în considerare. Mai mult, un mare număr de studii au drept subiecți populații de copii și adolescenți amestecați, fără a se ține cont de

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
părinții biologici ai subiectului unipolar este de opt ori mai ridicată decât cea observată la părinții biologici sau adoptivi ai subiecților normali din grupul de control. Mai recent, Neuman și colab. (1977) compară familiile copiilor pre-puberi deprimați cu familiile adulților deprimați și constată un procent mai mare de tulburări de dispoziție (54%) în primul grup decât în al doilea grup (23%). Ei trag astfel concluzia că există mai mulți factori genetici la originea depresiei copilului pre-puber decât la cea a depresiilor

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
vârstă. CERCETĂRI BIOCHIMICE ȘI ENDOCRINE Trebuie să distingem aici cercetările biochimice fundamentale și lucrările privind dozajele endocrine de bază (hormoni hipofizari și axa hipotalamo-hipofizară în special) cât și cele privind diferitele teste de stimulare care au fost folosite la adultul deprimat. Cercetarea biochimică fundamentală este foarte săracă în ceea ce privește depresia adolescentului. McKnew și Cytryn (1985) menționează un nivel de 3 methoxy-1hydroxy-phenilethyl glycol (MHPG) mai ridicat la adolescenții deprimați grav decât la o populație de adolescenți echivalentă normală. MHPG este un catabolit urinar

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
cât și cele privind diferitele teste de stimulare care au fost folosite la adultul deprimat. Cercetarea biochimică fundamentală este foarte săracă în ceea ce privește depresia adolescentului. McKnew și Cytryn (1985) menționează un nivel de 3 methoxy-1hydroxy-phenilethyl glycol (MHPG) mai ridicat la adolescenții deprimați grav decât la o populație de adolescenți echivalentă normală. MHPG este un catabolit urinar al noradrenalinei. Totuși, numărul de pacienți studiați este prea mic pentru a trage o concluzie generală. La adultul deprimat, studiile scot în evidență modificări importante ale

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
methoxy-1hydroxy-phenilethyl glycol (MHPG) mai ridicat la adolescenții deprimați grav decât la o populație de adolescenți echivalentă normală. MHPG este un catabolit urinar al noradrenalinei. Totuși, numărul de pacienți studiați este prea mic pentru a trage o concluzie generală. La adultul deprimat, studiile scot în evidență modificări importante ale secreției hormonilor hipofizari (hormonul de creștere, prolactina) și ale activității axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale (sistem implicat ca răspuns la numeroase forme de stres), atât în stare de repaos cât și în timpul testelor de stimulare sau

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
sau de frânare. Prin reproducerea acestor studii la copil sau la adolescent nu se obțin mereu aceleași rezultate. În ceea ce privește secreția hormonului de creștere (GH) ca răspuns la hipoglicemia indusă, Puig-Antich și colab. (1981) constată că aceasta este diminuată la adolescentul deprimat față de ceea ce se observă la adultul deprimat grav. Secreția cortizolului, a hormonului de creștere și a prolactinei după stimularea cu dextro-amfetamină a fost studiată de Waterman, Ryan, Puig-Antich și colab. (1991) într-un grup de adolescenți cu episod depresiv major

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
la copil sau la adolescent nu se obțin mereu aceleași rezultate. În ceea ce privește secreția hormonului de creștere (GH) ca răspuns la hipoglicemia indusă, Puig-Antich și colab. (1981) constată că aceasta este diminuată la adolescentul deprimat față de ceea ce se observă la adultul deprimat grav. Secreția cortizolului, a hormonului de creștere și a prolactinei după stimularea cu dextro-amfetamină a fost studiată de Waterman, Ryan, Puig-Antich și colab. (1991) într-un grup de adolescenți cu episod depresiv major și un grup de control echivalent. Autorii

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
adulți (dar nu la toți). De asemenea, contrar celor constatate la adulți, depresia la copil și la adolescent nu pare a fi asociată unei hiperactivități a axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale; din contra, valorile de cortizol nocturn sunt mai degrabă scăzute la subiecții deprimați pre-puberi (copii și preadolescenți cu vârste între 6-13 ani) decât la subiecții din grupul de control de aceeași vârstă (De Bellis și colab., 1996). Aceeași autori nu regăsesc nici reducerea nivelului secreției nocturne de GH, nici valorile ridicate ale prolactinei

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
col. (1991) realizat pe un eșantion mai mic (12 subiecți deprimați contra 38 în studiul lui De Bellis), alcătuit din pacienți cu vârste mai mari (16-19 ani), mediile valorilor plasmatice ale GH și TSH erau chiar mai ridicate la adolescenții deprimați. Aceasta sugerează existența unei disfuncții primare a sistemului serotoninergic la adolescentul deprimat, a cărui explicație rămâne încă nesigură. Tot în cadrul studiului axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale, testul de reducere a dexamethazonei propus de Caroll (1981) la adult a fost studiat la adolescent de către

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]