495 matches
-
și cultele cu noi!“ Nisip îl asculta îngândurat. Îl studia și pe Vandaxon. Băiatul cel mai mare al lui Macatist Brandaburlea-Claxon, dacă avea douăzeci și cinci de ani, părea pătruns de măreția momentului. Se apropiase de un alt tinerel, și-l tot descosea de unde făcuse rost de armă. Semnase pentru ea? O mai dădea înapoi? Ce fel de cartușe au, de război, sau de gargară? Insul burtos care adusese tricolorele așteptase până ce Vandaxon le împărți tuturor revoluționarilor câte un steguleț. Apoi, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să discute și cu Horcița, candelăreasa de la cimitir. Știa multe femeia aceea, văzuse și mai multe la ea în cimitir, doar că nu vroia să vorbească. Îl plângea întruna pe Macatist, fostul șofer al lui Goncea. Când încerca s-o descoase despre moroi, femeia începea să-l pomeneasă pe Păstrămaț. Spunea că el studiase îndelung problema, discutase cu strigoii în Baltă, an de an, până murise în Ghiol la Lintițaru. Ea nu se bagă în probleme de-astea, că nu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
n-o să-ți pun vreo întrebare despre criza asta a ta, zise Hawkins cu noblețe. Ar fi fost mult mai nobil dacă nu aș fi avut o vagă amintire despre cum mă luase la întrebări chiar înainte să leșin. Mă descususe destul cât să cerceteze și el un pic problema, lucru pe care știam că-l va face. Cel puțin, asta însemna că urma să mă susțină în fața ofițerilor care investigau cazul. Chiar aveam nevoie de așa ceva. Am mai descoperit ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
am reluat. Ce vrei să spui prin „așa ceva“, Margery? Omorârea unor oameni? Ce tupeu din partea lui Margery Pickett să se îngrijoreze că faptele mele ar putea crea un scandal la teatru, pentru ca, un minut mai târziu, să încerce să mă descoasă ca să afle orice informații folositoare pe care aș fi putut să le adun în timpul acelor fapte. Totuși, existau biscuiți cu unt. Iar cafeaua era excelentă. — Crima, zisei eu în chip de aforism, e întotdeauna unică. Picketteasa nu părea prea impresionată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
urechile. — Sunt absolut convinsă că nu mă urmărea, pentru că m-am uitat de mai multe ori În spate. Adina Dabija 114 imediat mi-a părut rău că mă luase gura pe dinainte. — De ce te-ai uitat În spate ? m-a descusut el. — Așa... nu știu... aveam o senzație ciudată... Dar n-am văzut pe nimeni. — Foarte interesant. Crezi că ar fi putut să te urmărească cineva ? Ai neînțelegeri cu cineva ? Întrebă polițaiul suspicios. Am fost iarăși pe punctul să mă ia
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
întrebat polițistul, ciulind urechile. — Sunt absolut convinsă că nu mă urmărea, pentru că m-am uitat de mai multe ori în spate. Imediat mi-a părut rău că mă luase gura pe dinainte. — De ce te-ai uitat în spate ? m-a descusut el. — Așa... nu știu... aveam o senzație ciudată... Dar n-am văzut pe nimeni. — Foarte interesant. Crezi că ar fi putut să te urmărească cineva ? Ai neînțelegeri cu cineva ? întrebă polițaiul suspicios. Am fost iarăși pe punctul să mă ia
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cunoscute. Eugen nu a întrerupt în vreun fel aceste aduceri aminte, care sunau ca o trecere în revistă a unor momente de viață, dar nici nu își propunea să intervină. Era convins că numai așa, fără a încerca să o descoase, poate intra în posesia unor elemente de care considera că are nevoie. O privea cu respect pe femeia din fața sa și avea permanent o strângere de inimă la gândul că îi adâncește suferința, deși nu ar fi dorit să facă
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
s-ar cuveni pe lună câteva sute de lei, din care și-ar fi putut plăti cu prisosință pensiunea, cu oricâte cheltuieli suplimentare. Lecții n-ar fi voit să dea, ca să poată studia în toată voia. Otilia, văzîndu-l abătut, îl descusu și nu-l lăsă până nu află pricina supărării. - Așa e papa, se indignă și ea, nu trebuie să te superi,trebuie să știi cum să-l iei. Lasă-mă pe mine. Într-adevăr, puțin după această convorbire, Otilia îl
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
n-ai motiv pentru asta. BietulPascalopol, el e așa de modest! - Crezi? Am impresia că e indispus. Încep să mă căiesccă am venit. - Ti s-a părut că e indispus? Nu-mi vine să cred. De altfel am să-l descos eu. În orice caz te asigur că nu din pricina ta, fiindcă te stimează, și-apoi tu... Felix înțelese: "...și-apoi tu nu reprezinți nici o primejdie". - Otilia, își luă inima-n dinți Felix, îmi pare bine, dar, într-un fel, și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de acestea, însă nu ducea niciodată divagația până acolo, încît să fie prins în delirare. Convorbirea obișnuită era normală, și toate actele vieții îndeplinite cu o relativă regularitate. Mânca vârtos și dormea tun. Felix își puse în cap să-l descoase, din interes psihologic. Simion fu încîntat de convorbire. -De ce te vaieți mereu, întrebă el, cine te supără? - N-ai văzut, scurtează hainele, bat lucrurile Domnului.Cînd le bate pe ele, pe mine mă bat! - Cum se poate să crezi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din ăștia nestemații poți să capeți la băutură, de să îmbeți o stradă întreagă. Ai găbjit o pereche, poți să abțiguiești 53 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI aripile raglanului putrezit. Celei de-a doua aripi a trenciului i se descusură tivurile și cusătura laterală, pârâind încetișor, cu sunetul cu care un caniș ar fi ronțăit un biscuit. - Ce regi, boangă?... - Cei șapte... - Nu-s stricăciunile de care ne-au învățat comuniștii la radio?... Că se parangheleau, în petreceri, la Sinaia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
normale. Săltîndu-se cu măiestrie într-un braț, peste buza copăii de faianță, Ho diábolos, părăsind pe taximetrul, se repezi glonț în cămăruța lui, acolo unde, după ce îl convocă șuierând pe Dulcele Doru, îi imobiliză întîi piciorușele agile, de crocodil. Îi descusu acestuia gulerul de marchiz. Îi slăbi din strânsoare nervurile gâtului și, scotocindu-i prin măruntaie, îi extrase, dintre zăcămintele fișelor statistice, un dosărel, concis și nutritiv, ca de serviciu secret, al numitului Victor Rugnis, domiciliat în zona Olari - Calea Moșilor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fusese menținută, prin cine știe ce trucuri, fierbinte și - i se repetă - important era să fie băută așa. Sorbi, năzărindu- i-se că în ceașcă i se prăbușise un trapez de tencuială de pe tavan, împroșcîndu-l - două puncte fierbinți - peste față. Își descusu, din nou, cu greu, pleoapele, folosi mâneca, se șterse. Nu era cafea. O făptură dintr-astea bătrâne, ce-i jucau prin înainte, își împinsese două tălpici umede, de melc, către el și îl sărutase, bălțîndu-l de ruj în două puncte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o vreme îl cam teroriza. De aceea, când și când, după ce terminau cu partea cu poetizatul, o mai înșfăca pe vreuna de cîte-o ureche. O cârpea, dacă era s-o cârpească. Și-o potrivea, la loc, pe genunchi. Și-o descosea cu binișorul: - Spune, fă!... Că te dau cu țeasta de pereți, de uimire și de supărare!... Ce cauți tu la mine, fă, zăltato?! Făcea o pauză. Își mai scăpăra o țigare. Mai pipăia, pe tăblia noptierei, după un medicamentul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se bucură și încep să vină în pelerinaj Geta de la bufet îi spune râzând: - A venit șefuțu’! Unchiul îi ia la fugă glumind: - Vedeți că poate aveți clienți care o să vă reclame! Este singurul lui nepot, trebuie să-l mai descoasă, să vadă dacă este mulțumit de facultatea asta, cum sunt profesorii, cum se descurcă cu fetele. Vrea să știe tot, dar tot nu se spune, în fine este mulțumit ! Omer, barmanul îi aduce o votcă rusească, de la el din grădină
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de Paul. Zilnic treceau separat în inspecție pe la atelierul de motoare, directorul și inginerul șef, fiecare pe la diverse ore și cu probleme diferite; în prima zi erau împreună și nu l-au recunoscut printre muncitori. - Unde este studentul? l-au descusut pe maistru. - La baia de degresat! Zâmbind, îl arătă îmbâcsit de praf și uleiuri până la gât. L-au recunoscut imediat după celebra chică pe care au luat-o ca reper pentru altă dată și întrebându-l pe meșter din
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
prea se împăca cu gândul că Stere avea prăvălie la groapa Cuțaridei, el ar fi vrut ca fata să rămână pe lângă ei acasă. Nevasta lui Roșioară le aduse între timp câte o dulceață. Aglaia se așeză mai lângă Lina, o descusu cu vorbe mieroase și la plecare aruncă soacrei: - Ei, când jucăm la nuntă? Muierea dădu din umeri, se uită la dogar și la fată și nu spuse nimic. Pe urmă vem'se primăvara. Drumurile erau, toate, o iarbă. Peste mahalale
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
încă douăzeci de mătănii pentru asta. - Fac, sfinția-ta. - Stai, să-ți citesc dezlegarea... Și iar se ruga popa pentru păcatele ei. Baba Marghioala asculta înspăimîntată făgăduielile făcute păcătoșilor pentru lumea cealaltă și-i picau lacrimi din ochi. Părintele o descosea mai departe: - Da case de oameni ai stricat? - Nu, sărut dreapta. - Să nu strici, că mânii pe Dumnezeu. - Nu stric. - Argintu-viu îl trimeți? 139 - Nu, părintele, nu. - Bine, să nu-l trimeți, că-i păcat. - Iartă-mă Doamne! - Lacomă ești
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și întunecoase. Mirosea urât, a resturi rîncezitexle mâncare. În fundul prăvăliei era atelierul, o cameră înaltă, fără geamuri, luminată de becuri galbene, murdărite de muște. La vreo cinci mașini de cusut lucrau ucenici palizi, prefăcând croiala hainelor. Schimbau nasturii și le descoseau semnele, nimeni n-ar mai fi cunoscut de unde vin mărfurile. Aveai un costum la două rinduri, negustorul 9 făcea sacou, îi rotunjea poalele, mai scotea un buzunar și punea altul pe fața stofei, nu mai semăna cu ce aduseseși. Lucrurile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
namilă de om, gras și burdușit. Pe cap ținea chipiul lui tivit cu fire de aur, cu cozorocul ridicat, dat pe ceafă. De sub masă ieșeau două cizme strânse pe pulpele groase, pline de praf, cu ținte de fier pe tălpi, descusute la carâmbi. Pungașii, cu sergentul lângă ei, rămăseseră încremeniți lângă ușă. Gheorghe își scoase pripit șapca, ascunzînd-o la spate. 235 - Ăștia sînt? întrebă șeful cu voce răstită. -Da. - Noi, să trăiți! se repezi codoșul. - Vorba! se făcu sergentul spre el
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
leneșe și parșive, cu ochii galbeni, mari cât paralele. Într-un raft nevasta cârciumarului văzu câteva cărți groase pe copertele cărora puteau fi zărite capete de mort și numiri ciudate. Coana Marița le iscodi pe amândouă cu ochii scormonitori. Le descusu pentru ce au venit și le pofti să stea alături, pe patul moale. - Ei, parcă dumneata nu știi? șugui bătrâna. Din perete priveau chipurile foștilor ibovnici ai gazdei, niște ofițeri, negustori falnici, cu mustăți mari, stând fără supărare unul lângă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că din ce în ce schițele se familiarizază cu inima. N-o iubesc. Nu. Adio, părinte. O iubești, fătul meu, fără s-o știi. Cinis et umbra sumus. Euthanasius VI Sunt oameni pe cari spiritele de observație și femeile îi descoasă dintr-o singură apucătură - oameni cu puțin spirit, dar de-un caracter tare, espres, consecvent. Astfel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzit trăgând clopoțelul, ar fi știut îndată cu ce față să-l primească; dacă un actor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de adaogat ceva - nu morala istoriei, căci ea-i vădită, ci o întrebare: Oare esistă fericire fără amor? Poate, dar nu cred. {EminescuOpVII 145} CEZARA (variantă parțială ) 2276(II) VI Sânt oameni pe cari spirite de observație și femeile îi descoasă dintr-o singură apucătură, oameni cu puțin spirit, dar de-un caracter tare, espres, consecvent. Astfel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzit trăgând clopotul, ar fi știut îndată cu ce față să-l primească, dacă un actor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că din ce în ce schițele se familiarizează cu inima N-o iubesc. Nu. Adio, părinte. ........................................................................................................................................................ 0 iubești, fătul meu, fără s-o știi. Cinis et umbra sumus. Euthanasius VI Sunt oameni pe cari spirite de observație și femeile îi descoasă dintr-o singură apucătură, oameni cu puțin spirit, dar de-un caracter tare, espres, consecuent. Astfel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzind trăgând clopoțelul, ar fi știut îndată cu ce față să-l primească; dacă un actor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că există încă o șansă. Cu adresa în mână, găsi imobilul viitorului muzeu, îi dădu târcoale, intră îndrăzneț în curte, vorbi chiar cu văduva donatoare, sub pretext a se interesa în mod special de obiecte și mobile din trecutul țării, descusu o servitoare bătrână, puse pe nevastă-sa să facă anchete printre soțiile posibililor amatori, spre a surprinde dacă nu cumva solicitau același muzeu. Apoi se hotărî a-l călca pe Gaittany însuși. În ziua când Saferian vindea portretul lui Ingres
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]