588 matches
-
poveștile despre pădurea virgină... Și Celso, care era de atîția amar de ani casierul clubului „Prietenii din Huarocondo“... Toți, În afară de Imelda, erau de foarte mulți ani În casa asta, se cunoșteau bine, chiar prea bine, de ce oare se simțeau acum descumpăniți, nu mai aveau nimic să-și povestească, totul parcă se prefăcea În amintiri. PÎnă și sărmana Cinthia se transformase Într-o vizită anuală la cimitir și Într-un bărbat care venea să-și primească simbria pentru că avea grijă de cavou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de exemplu. Pentru prima oară Îi lăsară mai mult timp singuri În clasă și cu toate astea nu se stîrnise larmă. Stăteau Încremeniți, ca Într-un extaz mistic. În sfîrșit și-a făcut apariția Roșcova și a rămas puțin cam descumpănită fiindcă nu avea pe cine muștrului: erau cuminți ca niște Îngerași și stăteau cu toții cu mîinile Împreunate pe pupitru. Așa Îi Îmblînzea părintele Brown În fiecare an, cînd venea să-i pregătească pentru prima Împărtășanie. Roșcova puse clopoțelul pe catedră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o să se Întindă la discuții, o asigură Juan Lucas, uitîndu-se cu atenție la șoferii automobilelor care se ciocniseră: văd că abia au Început să se Înjure de mamă.“ Bobby, care niciodată nu spunea vorbe urîte față de Peggy, canadianca, era cam descumpănit auzind toate Înjurăturile pe care le profera Juan Lucas În după-amiaza aceea de față cu maică-sa. Julius era și el nedumerit, ba chiar se gîndea că e un păcat să Înjuri, dar Îl atrăgea mai mult spectacolul nebunesc din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
schimbe În fugă, pentru a pleca În fugă Într-un loc care-i plăcea lui Juan Lucas și pe care ea Îl descoperea abia atunci, era Încîntată. Cei din cartierul Marconi ceruseră bere și-l priveau pe sub sprîncene. Șobolanul rămase descumpănit: nu apucase să le vadă prea bine pe fetișcanele În costum de baie și tot ținîndu-se cu ochii după ele nu putu s-o vadă ca lumea pe flight hostess și tot uitîndu-se În urma ei nu putu plăti consumația lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Tu ce crezi, Carlos? Nu ți-ar plăcea să fii așa? — Nu știu... În orice caz te felicit: cred că ești singurul dintre noi care e sincer. Cei doi Juan Lucas și ministrul făcură ochii mari, se uitară la Carlos descumpăniți și neîncrezători, nu le plăcuse prea mult aprecierea despre sinceritate. Ceva se strecura Între ei, „San Marcos“, se gîndi Carlos, ceva care Îi Împiedica să mai fie ca la liceu, din nou toți patru ca În clasa a cincea, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
această apariție Încîntată de viață, nespus de satisfăcută de ea Însăși. Susan renunță la umorul de tip cultură de clasă și, adoptînd atitudinea stăpînei care angajează o servitoare, o Întrebă cum o cheamă. — Flora, la dispoziția dumneavoastră. Susan, fermecătoare și descumpănită, căută un răspuns, dar nu găsi decît să-ți fie de bine, care nu-i slujea prea mult ca să iasă din această situație. Își Înclină ușor capul și se pregăti pentru Întrebarea următoare. — Ai mai lucrat undeva ca bucătăreasă? — Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de la fereastra de jos? Oare ce era rău În ce spusese, pentru ca bătrînelul să Înceapă să facă semn cu mîna că nu merită să vorbească despre ea și să se uite cu scîrbă spre fereastra de jos. Julius rămase complet descumpănit. Tocmai cînd interogatoriul Începea să meargă... — Eu nu cobor niciodată. SÎnt prea bătrîn. N-are importanță, n-are nici o importanță... — E doamna văduvă cu pensie... — Și ție cine ți-a spus toate astea? Unchiul Juan Lucas. Ba nu. Mămica. — Fă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tu la dracu! — Hai să stăm de vorbă ca Între bărbați... — Tu nu-mi ești tată! — Hai, Bobby, linișteșle-te... — Codoșule! Încornoratule! Așa ceva nu-i mai spusese nimeni lui Juan Lucas de cel puțin treizeci de ani; jucătorul de golf rămase descumpănit, pentru prima dată nu știa ce să facă. A știut el ce să facă, e drept, dar abia după cîteva clipe: nu se putea face nimic În seara asta și nici nu putea interveni dacă Bobby nu-i cerea sfatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Nu! Nu era noua lui iubită, fata de la Villa Marta, izmenita aia, nici gînd! Da! Da! Da! Peggy! Peggy! Susan se uită la Juan Lucas și-l văzu făcînd un gest de nemulțumire cînd Bobby izbucni din nou mînios. Era descumpănită și se uita mai departe la Juan Lucas, de parcă l-ar fi Întrebat dacă trebuie să se arate Îndurerată sau era mai bine să nu dea nici o atenție celor șaptesprezece ani Împodobiți cu coarne. Jucătorul de golf, Într-un monolog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să calce o femeie Îngrozitoare pe care Lester, de la fereastra mașinii, o socoti o prelungire a cumplitei proaste dispoziții care-l Împiedica să adoarmă din nou. În schimb, ea Îl privi zîmbitoare și abia după aceea; cînd camioneta intrase, rămase descumpănită, gîndindu-se că tînărul ăsta blond nu putea fi unul din băieții stăpînilor. În urma camionetei intră Bobby cu Volvo, dar ea au reuși să-l vadă fiindcă Universo o descumpănise și mai tare spunîndu-i că n-o lasă să intre În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
înălță sprâncenele. — Nu discutam chiar despre asta, Mark. Weber îi admiră detașarea. Părea imposibil să nu fi avut vreodată copii. Pe-acolo, spuse Mark. Nu mă lua cu hachițe tehnice. Deci despre ce vorbeați? o întrebă Weber pe Barbara. Vulnerabil, descumpănit, înecându-se la mal. Zâmbetul ei era o aluzie la discuții particulare. Îi sugeram doar tânărului Mark, aici prezent... —Alias eu... —... că e momentul pentru o nouă abordare. Dacă ține să știe ce vrea Karin... —Vrea să spună Pseudo-So... Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
te hotărăști pentru sau contra mea. Și-ți spun imediat că ar fi cuminte să fii pentru. Yalertanul, care se pregătea să se arunce, se opri. Mușchii feței se contractară spasmodic, oscilând între îndoială și furie. Îl privea pe Gosseyn descumpănit, precum taurul pe măruntul adversar care nu pare câtuși de puțin temător. - O să-ți crăp țeasta de ciment, zise el scrâșnind din dinți. Dar o zise ca pentru a controla efectul vorbelor sale. - Leej, zise Gosseyn. - Da? - Vezi ce voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
hm? propuse Gosseyn. - Ce? Tonul dovedea că nu-i trecuse prin cap. Figura gravă trăda clipa conștientizării subite. Îi jucau ochii în cap, căutând neputincioși, prin coridor. - Să nu credeți că o să scăpați așa. - Ușa, zise Gosseyn, implacabil. Ofițerul pregeta, descumpănit. Lent, se duse la perete. Manevră un panou glisant, așteptă, contractat, ca Gosseyn să verifice conexiunile și coborî levierul. Ușile nu aveau decât cinci centimetri grosime. Se închiseră cu un zgomot surd. - Sper sincer pentru dumneata, zise Gosseyn, că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
a fi al Discipolului. Așa cum sesizase, locul era liber. Curios, Gosseyn se uită în jur. Erau niște fișiere în peretele din stânga și un sistem complex - complex și aparent special - de mecanisme și comenzi de distorsoare. În același timp, ușurat și descumpănit, Gosseyn se întreba ce să facă, Yanar fiind eliminat. Desigur, acest fapt nu schimba situația: omul era jenant, nu periculos. Gosseyn se îndreptă spre fișiere. Toate aveau încuietori magnetice, dar le putea deschide lesne cu ajutorul creierului secund. Fiecare sertar cedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
îi veni o idee la care medită o clipă, apoi întrebă: ― Și cum ziceai că-l cheamă pe șeful tău, cel care-ți făcea propuneri? ― Pardon? zise Tersa Clark. Tocmai își terminase bușeurile cu rinichi și-și căuta poșeta. Păru descumpănită, apoi chipul i se lumină: ― A! El? Și nu mai zise nimic. ― Da, insistă Gosseyn. Cum îl cheamă? Ea părea să-și fi recăpătat siguranța. Nu-mi place să-mi mai amintesc. A fost ceva foarte neplăcut. Și apoi schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
s-o folosească la maximum în avantajul său. Cu chipul întunecat, Thorson continua să-l privească cu intensitate. În cele din urmă, uriașul rosti gânditor: ― Ceea ce nu înțeleg eu, Gosseyn, e rolul dumitale în toată povestea asta. Părea cu totul descumpănit: ― Literalmente ai fost împins în scenă în ajunul atacului. Este clar ca lumina zilei că apariția ta era destinată să stopeze invazia. Și recunosc că ne-ai întârziat, e drept, nu multă vreme. Dar, până la urmă, pari să nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
te hotărăști pentru sau contra mea. Și-ți spun imediat că ar fi cuminte să fii pentru. Yalertanul, care se pregătea să se arunce, se opri. Mușchii feței se contractară spasmodic, oscilând între îndoială și furie. Îl privea pe Gosseyn descumpănit, precum taurul pe măruntul adversar care nu pare câtuși de puțin temător. - O să-ți crăp țeasta de ciment, zise el scrâșnind din dinți. Dar o zise ca pentru a controla efectul vorbelor sale. - Leej, zise Gosseyn. - Da? - Vezi ce voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
hm? propuse Gosseyn. - Ce? Tonul dovedea că nu-i trecuse prin cap. Figura gravă trăda clipa conștientizării subite. Îi jucau ochii în cap, căutând neputincioși, prin coridor. - Să nu credeți că o să scăpați așa. - Ușa, zise Gosseyn, implacabil. Ofițerul pregeta, descumpănit. Lent, se duse la perete. Manevră un panou glisant, așteptă, contractat, ca Gosseyn să verifice conexiunile și coborî levierul. Ușile nu aveau decât cinci centimetri grosime. Se închiseră cu un zgomot surd. - Sper sincer pentru dumneata, zise Gosseyn, că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
a fi al Discipolului. Așa cum sesizase, locul era liber. Curios, Gosseyn se uită în jur. Erau niște fișiere în peretele din stânga și un sistem complex - complex și aparent special - de mecanisme și comenzi de distorsoare. În același timp, ușurat și descumpănit, Gosseyn se întreba ce să facă, Yanar fiind eliminat. Desigur, acest fapt nu schimba situația: omul era jenant, nu periculos. Gosseyn se îndreptă spre fișiere. Toate aveau încuietori magnetice, dar le putea deschide lesne cu ajutorul creierului secund. Fiecare sertar cedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
îi veni o idee la care medită o clipă, apoi întrebă: ― Și cum ziceai că-l cheamă pe șeful tău, cel care-ți făcea propuneri? ― Pardon? zise Tersa Clark. Tocmai își terminase bușeurile cu rinichi și-și căuta poșeta. Păru descumpănită, apoi chipul i se lumină: ― A! El? Și nu mai zise nimic. ― Da, insistă Gosseyn. Cum îl cheamă? Ea părea să-și fi recăpătat siguranța. Nu-mi place să-mi mai amintesc. A fost ceva foarte neplăcut. Și apoi schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
s-o folosească la maximum în avantajul său. Cu chipul întunecat, Thorson continua să-l privească cu intensitate. În cele din urmă, uriașul rosti gânditor: ― Ceea ce nu înțeleg eu, Gosseyn, e rolul dumitale în toată povestea asta. Părea cu totul descumpănit: ― Literalmente ai fost împins în scenă în ajunul atacului. Este clar ca lumina zilei că apariția ta era destinată să stopeze invazia. Și recunosc că ne-ai întârziat, e drept, nu multă vreme. Dar, până la urmă, pari să nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Smith. Firește, un fazer nu poate omorî pe loc nici măcar un om, dar îl poate răni. Motanul nu pare să fie rănit, nici măcar nu tremură. Nu pretind că-i o dovadă concludentă, dar având în vedere îndoielile noastre... Siedel rămase descumpănit o clipă, apoi spuse: - Poate că pielea îl ferește de căldură și de energie. - Poate. Dar, având în vedere incertitudinea în care ne aflăm, cred c-ar trebui să-i cerem lui Morton să-l închidă într-o cușcă. Siedel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
spunându-i: - Acum te-aș ruga să pleci... Condu-l pe domnul Grosvenor, continuă el, adresându-se unui ofițer.. - Cunosc drumul, zise Grosvenor, iritat. Ajuns pe coridor, se uită la ceas. Mai rămăseseră câteva zeci de minute până la atac. Adânc descumpănit, porni spre puntea de comandă. Mai toți ceilalți se aflau deja acolo. După vreun minut sosi și Morton, împreună cu căpitanul Leeth. Ședința începu. Vizibil enervat, Morton se plimba de colo până colo prin fața oamenilor. Părul lui, de obicei lins, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
reprezentați proporțional. - Faci o mare greșeală, Grosvenor, o să vezi! îi replică Dennison, care părea să-și fi recăpătat calmul. Își sfârșiră masa în tăcere. În seara zilei următoare, cu vreo cinci minute înainte de orele 1550, Grosvenor începu să-și spună, descumpănit, că anunțul lui rămăsese fără ecou. Firește, Kent le-ar fi putut interzice adepților săi să asiste la o conferință ținută de un om care nu-și ascunsese intenția de a-i refuza sprijinul. Dar admițând că șeful secției de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Rimului. Din păcate, însă, nu înțelegea mecanismul ce-i punea în mișcare. Viziunea lui nu putea, firește, să surprindă în amănunt milioanele de reflexe musculare care însoțeau ridicarea unui singur deget. Se concentra atunci asupra unui braț, dar degeaba. Deși descumpănit, Grosvenor se hotărî să recurgă la hipnoza prin simbol, folosind adică un cuvânt-cheie. Și iată că unul din brațele ființei începu să se ridice, încet, încă un cuvânt-cheie, și tot trupul ființei se ridică. Grosvenor o făcu apoi să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]