523 matches
-
La consultația lui, nu am mai văzut deloc, cu ochiul stâng, iar diagnosticul pus: dezlipire de retină la ochiul stâng, l-am perceput ca pe o condamnare la suferință, fără dreptul de împotrivire, din partea mea. Câteva zile m-am simțit descurajată și fără optimismul pe care l-am avut până acum, în lupta cu boala. Și chiar am constatat că nu mai văd deloc cu ochiul stâng. Poate a contribuit și laserul cu care m-a consultat ? Dar nu m-am
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
Iași, 12 decembrie 1975 Eram dezolat. Treceam de la o slujbă cu muncă de teren în județ la una sedentară, cea de muzeograf la Bojdeuca lui Ion Creangă. Acomodarea mi se părea grea. Eram, deci, într-o stare morală foarte proastă, descurajat și singur; am coborât treptele în spatele bojdeucii, în grădină. Mă duceam să mă așez la o măsuță cu picioarele înfipte în pământ, sub crengile copacilor acum dezolant de goi. Dar n-am apucat să fac doi pași când din dreapta m-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu el în parc și i- am citit din Nichita, din ion Barbu și chiar din mine însămi. Nimic. Nu s-a produs nici un declic. Nici o scânteie nu i-a aprins ochii, inima lui a rămas ferecată. Am decis atunci, descurajată, că trebuie să joace mai mult fotbal (asta îi plăcea lui), să mănânce mai puțină pâine și i-am interzis să mai plângă prostește, căci nu se cuvine pentru un bărbat. Dar Ducu continua să rămână, cum el însuși se
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cerut lui manu să-mi dea mie poza. S-a lăsat greu, dar până la urmă mi-a dat-o, după ce i-am promis că-l invit în bucătărie la o ciorbă românească. Manu ăsta - mare mâncăcios ! Și de câte ori mă simțeam descurajată de lupta cu subjonctivul verbelor franceze sau de dilema mea legată de Jean-Claude, îl priveam pe eschimos și căpătam dintr-odată încredere. Mi-l imaginam cântând în noaptea polară a inimii mele cu asemenea entuziasm încât sufletul meu devenea iarăși
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
un tip care chiar Îmi place, și el e Însurat. — Câți ani are? Întrebă Desert Rose, curioasă să afle toate detaliile. — N-am Întrebat. Cred că În jur de cincizeci, zise Kitty oarecum rușinată. — E bătrân, spuse Desert Rose, ușor descurajată. Normal că-i Însurat la vârsta asta. Bătrân? Era destul de brutal spus, se gândi Kitty. — Nu e chiar așa bătrân! protestă ea. Dacă acum oamenii arată la treizeci de ani cum arătau mai demult la douăzeci, atunci la patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
că ne vom mai vedea. Mă lași tu baltă acum? o tachină el, luându-i timiditatea drept răceală. Îndreptându-se spre casă, Îl complimentă: — Apropo, Îți stă foarte bine În roz! Intrară și Kitty se uită la scara mare, puțin descurajată. Nu voia să-l roage pe Matthew să o ajute cu geanta, În mod ciudat se simțea intimidată de el. — E vreun dormitor la parter? Îl Întrebă ea. Aș prefera să nu duc bagajul sus. El o privi amuzat. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de-aceea aveam atâta cauză de-a ne descuraja. Nimic - decât culmile strălucite, nimic - decât conștiința sigură că nu le vom ajunge niciodată. Și să nu fim sceptici? Atâta lucru, cele mai multe puteri sfărîmîndu-se în van, în lupte sterile, cele puține - descurajate, amețite de strigătul gunoiului ce înoată asupra apei. Îmi place să citesc printre șire. Deși dmv. cercați a râde în Copii, totuși adesea văd descurajarea internă, conviețiunea amară că nu veți putea ajunge la ceva cu ele - căci e o
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
perfecțiunea, purtătorul ei - geniul. Dimitrescu nu e un geniu, deși e poet. Poate că mi-o veți ține de rău că v-am făcut observațiunea aceasta, dar am cumpănit respectul ce vi-l datorez cu iubirea ce-o am pentru descurajatul meu amic. Dacă e rău ca să predomine iubirea îmi retrag cuvântul și vă rog a crede că n-am spus nimica. Poate că Epigonii să fie rău scrisă. Ideea fundamentală e comparațiunea dintre lucrarea încrezută și naivă a predecesorilor noștri
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
241 {EminescuOpXVI 242} 223 [CORNELIA S. EMILIAN] Botoșani, 20 noiemvrie 1887 Mult stimată doamnă, Să nu credeți că vârsta d-voastre m-a împiedecat de a vă scrie până astăzi, ci îndelungata mea boală m-a făcut să fiu foarte descurajat. Astăzi, simțindu-mă bine, vă satisfac dorința de a vă trimite fotografia cerută de mult timp. Cu astă ocazie mulțumesc domnișoarei Weitzsecker, deși în fond înțeleg bine că este o binefacere // din partea d-voastre. Complimente domnului Emilian și tuturor cunoscuților
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
Știi, când ai de-a face ca mine cu tot felul de secături care își închipuie că te dau gata debitîndu-ți complimente de fotograf, elogiul unui om serios ca dumneata încîntă. Oh, de-ai ști ce plictisită sunt câteodată, ce descurajată! O altă Otilie i se păru lui Felix că i se destăinuie, deși comparația o socotea jignitoare până la un punct, pentru cea dintâi. O întrebă cu fraternitate: - De ce ești descurajată? Poate iei lucrurile în tragic! - O, nu, deloc, crede-mă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
încîntă. Oh, de-ai ști ce plictisită sunt câteodată, ce descurajată! O altă Otilie i se păru lui Felix că i se destăinuie, deși comparația o socotea jignitoare până la un punct, pentru cea dintâi. O întrebă cu fraternitate: - De ce ești descurajată? Poate iei lucrurile în tragic! - O, nu, deloc, crede-mă. Nu prea sunt cuminte, cred că-țidai seama, sunt "o fată faină", cum zice Stănică, dar să nu-ți închipui cine știe ce despre mine. Sunt poate mai nevinovată ca atâtea fete așa-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cunoștea îndeajuns?! Moș Costache nu se purtase în așa chip încît să merite recunoștința fetei. Felul cum îl tutela pe el, speculîndu-l, era o dovadă. Rămânea însă excesul de intimitate cu Pascalopol. Mărturisi că nu înțelegea nimic și se simți descurajat. O iubise pe Otilia, dar purtarea ei nu-i dădea nici o speranță. Era zadarnic să se mai înșele. Felix comunică scrisoarea lui moș Costache, care o înregistră cu un răgușit "Daaa?" lipsit de semnificație hotărâtă, părând mai degrabă mândru de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
duse multă descurajare în centrul încă neatins al regelui Sigismund, și descurajarea crescu încă când Ștefan Laskowicz, în taină contrar al regelui, o rupse de fugă cu ardelenii, deodată și fără să fi fost atacat, ceea ce făcu și Mircea, aliatul descurajat, după care amândouă flancurile armatei aliate rămaseră descoperite și fără apărare. Cu toate acestea centrul se ținu multă vreme vitejește și-i respinse la început cu izbândă pe ieniceri, dar în urmă totuși fu biruit de atacurile furtunoase ale oștirii
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pe prietenul meu Tomás Aguilar. Un fier roșu Îmi străbătu inima. Providența mi-o refuza pe Bea, Însă mi-l trimitea pe fratele ei. Funest herald, mă gîndii În sinea mea. Tomás avea o Înfățișare sumbră și un aer oarecum descurajat. — Teribil aer funerar ne aduceți, don Tomás, comentă Fermín. Veți accepta din parte-ne măcar o cafeluță, nu-i așa? N-am să spun nu, zise Tomás, cu reticența lui obișnuită. Fermín Îi turnă o ceașcă din amestecul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să-i vedem fața Înfricoșată printre obloanele de la intrare. I-am spus că Îl căutam pe fiul său, Julián. Pălărierul ne-a răspuns că fiul lui era mort și că ori plecam, ori avea să cheme poliția. Ne-am Îndepărtat descurajați. Zile În șir am străbătut cafenele și magazine, Întrebînd de Julián. Am cercetat În hoteluri și pensiuni, În gări, În bănci unde ar fi putut merge să schimbe bani... Nimeni nu-și amintea de un bărbat care să se fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ardalionovna nu-i e indiferentă și nu-și ascundea sentimentele. Varvara Ardalionovna se purta prietenește cu el, însă nu se grăbea să-i răspundă la anumite întrebări, care chiar nu-i plăceau; de fapt, Ptițân nu era nici pe departe descurajat. Nina Alexandrovna era drăguță cu el și în ultimul timp începuse chiar să aibă mare încredere în el. De altfel, se știa că Ptițân se ocupă special de agonisirea banilor, dând împrumuturi pe termene scurte și cu dobânzi mari, contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de dure. Atunci? ridică bătrânul glasul. — Eu aș rămâne la regulile de bază ale tratamentului hipo cratic: spălături alinătoare și leacuri blânde, care să-i permită trupului să se vindece singur. — Un organism atât de șubrezit ca al meu? oftează descurajat Augustus. I-a trecut supărarea. Și durerea din picior s-a mai dus. Livia îl strânge afectuos de mână, încercând să-l îmbărbăteze. Un pic mai molcom, i se adresă iscoditor lui Musa: — Tu ce înțelegi prin leacuri blânde? Medicul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bucurie fugară, completează celălalt. Cum au ajuns ăștia aici? se mânie și mai rău Vipsania. De unde au primit invitații? Își pleacă fruntea abătută. Știe răspunsul. Quintius. S-a lăsat cumpărat ca toți ceilalți și implicat în jocul ăsta scârbavnic. Suspină descurajată. Oare cât mai valorează în ziua de azi conștiința unui om? Trei denari ajung probabil pentru unul ca el. Cu cât urci pe scara socială însă prețul crește. Dar, din pă cate, fiecare e de vânzare. — E frumos într-adevăr
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
precipitat. Rămâne cu ochii la Pusio, care deschide și închide gura în truna, ca un pește pe uscat, cu trăsăturile încremenite într-o expresie de tulburare cretină. — Ce? L-ai uitat? se alarmează. Germanul mai încearcă de câteva ori. Renunță descurajat. — Îl am notat pe un ostrakon, murmură către procurator. — Atunci citește-l odată! se răstește acesta. Călărețul scoate de sub centură un ciob de lut. Îl apropie de ochi și începe să silabisească lent, cu greutate: — Raș... Rașu... Rașe... — Rachela! șoptește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pitit făptura arogantă și autoritară din timpul zilei? Lumânarea de deasupra patului aruncă reflexe palide și multi co lore, ca într-un joc, inundând fața adormită cu un caleidoscop de lumini și umbre. Care o fi imaginea ta adevărată? murmură descurajat. Cea de acum, lascivă și destinsă, sau cea pe care i-o impun educația și moravurile rigide moștenite din străbuni? Își lasă degetele să alunece lin prin părul ei bogat, în timp ce suspină nefericit. Sanctitatea căminului nu este aproape niciodată compatibilă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și Lygdus? Uite cum se bălăbănesc obloanele în bătaia vântului, în loc să stea închise. Să se trezească tocmai acum! Când era pe punctul să intre în erecție! Își pipăie plin de speranță organele genitale. Nimic. Fleșcăite și moi ca întotdeauna. Oftează descurajat. Păcat! A fost doar un vis. A văzut-o însă din nou, a simțit-o aproape de el, a auzit-o chiar chemându-l duios pe nume, iar el i-a răspuns: Vipsania! A sperat că, după atâta timp, va putea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
al păturii. Aburii beției încep să se risipească. Ciudat, își aduce perfect aminte ce au discutat el și ră posatul lui socru cu mulți ani în urmă, însă nu reușește să smulgă din întunericul minții ce a făcut aseară. Oftează descurajat. Cu tatăl Vipsaniei s-a înțeles neașteptat de bine. Pentru mulți a fost o surpriză mai mult sau mai puțin plăcută să constate că omul nou al epocii revoluționare și moștenitorul Claudi ilor nu erau deloc diferiți. Amândoi taciturni, mânați
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
niște ovații triumfale, dacă nu mai mult. Pentru o fracțiune de secundă are din nou în fața ochilor figura acră a lui Germanicus, văicărindu-se că nu i s-a acordat niciodată triumful, deși l-a meritat de atâtea ori. Suspină descurajat. Nici despre triumf n-au vorbit. Într-o stră fulgerare, amintirea îi crestează mintea ca un cuțit. Au discutat despre tulburările de ieri de la amfiteatru. Au căzut oameni, nu numai din rândul plebeilor, dar și soldați, parcă și un centurion
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
au înțeles semnificația acestui cuvânt grecesc. Glasul lui Silvanus se înalță din nou: — Să fie o intervenție directă a zeilor? — S-au mâniat pe noi! se jeluiește soția sa. — Cred mai degrabă că Marte ne transmite un mesaj, mor măie descurajat Velleius Paterculus. — Nu pare să accepte sacrificiul nostru, se ridică nefiresc de ascuțit glasul Urgallaniei. Tiberius clatină nedumerit din cap. Se răzgândește după aceea. Tot ce se poate. Dar asta ar însemna că ceva în relația noastră cu zeii scârțâie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
le mai găsește. Ca o ultimă speranță, scotocește tarabele închise, dar nu mai găsește nimic care să nu fi fost deja mâncat de alți copii flămânzi sau de câinii vagabonzi care-și fac veacul pe acolo, în căutare de hrană. Descurajat, se așază lângă cerșetorul care sforăie tare. Încearcă să nu se mai gândească la ce i s-a întâmplat. Tatăl lui e mort. Și oricum, nu era tatăl lui. El este fiul englezului din fotografie, care a murit și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]