766 matches
-
observând încordat natura, pătruns de obscuritatea ei profundă. Pe cărarea umbroasă, am surprins o veveriță, mică și grațioasă, care de îndată ce ne-a simțit prezența a fugit speriată. Ne-am îmbibat de răcoarea dionisiacă, tresărind speriați la fiecare mișcare suspectă a desișului. Din neatenție, ne-am afundat prea adânc în pădure, astfel că, până la urmă, am rătăcit drumul de întoarcere și am continuat să ne învârtim în cerc, printre copaci, în căutarea potecii cunoscute. Pașii ne-au dus într-o rariște largă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
adâncă din care cu greu poți reveni la linia de plutire, adică la circumstanța situată între slăbiciune și perspectiva luminoasă... Ca un "vox clamantis in deserto" speranța își atinge pâlpâirile zării și, aflată în singurătate, trece ca o umbră prin desișuri. Frunza căzută în drum îmi pare ca o nevinovată mirare și mă tulbură lăcomia celui ce înghite până și vaga împotrivire. Ultima dorință ar fi ca somnul ei, sub solzii așternutului nepăsător, să fie un vis fără suspine. Și va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
se vede departe Neamțul și cetățuia înnaintăm mai mult în tăcere. Ici-colo câte un izvor; ici-colo câte o mierlă trece drumul dintr-un tufiș în altul, zburând ușurel la fața pământului; un huruit dulce și înnăbușit de turturea într-un desiș, în văi. În urmă pe Agapia, se adună nouri și tunetul murmură moale răsunând ca o căruță la poduri în depărtare; zăpușeala crește; într-o bae continuă urc și cobor, pe deasupra văilor, pe sub piscuri îmbrăcate în verdele veșmânt al brazilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cât trecem prin acele înverzite pustietăți, peste patruzeci de dealuri și peste patruzeci de văi, nu dăm peste nici o ființă care să ne poată spune o vorbă, să ne poată da o îndreptare. Numai într-un colț de pădure, din desișuri, se arată un cap sperios, care dispare îndată din luminiș, cum dispare aburul în fața soarelui. De prin satul Sirețelului încă, un creștin ne spusese că avem de făcut o bună bucată de drum, pe la moșia cucoanei Roza, prin pământurile lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
trec pe de-asupra. Un bâtlan stă neclintit pe o cioată. Pare o statuetă lucie, în colțul unui salon, în umbră, între plante exotice. Lișițe umblă pe aproape. Pui de rață îs la plimbare, iar rața probabil îi pândește din desiș. Trec vulturi. Lopătari. Muete. Pescari. Martin pescarul. Căldura e spăimântătoare. Numai din când în cînd vine o adiere de vânt. La cherhanale, pe când stam în lumina dimineții (îmi aduc aminte), veneau dubele cu pește de pe Dranov, dube românești. Trăgeau 6
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în tăcere, nemișcat și cu ochii ațintiți, deodată am simțit în preajma mea tresăriri de pași. Fără să mă clintesc, am întors ochii și mi-au apărut, oprite grațios la câțiva pași de mine, două căprioare. Ascultau larma din urmă, întrebau desișul dinaintea lor, adulmecau cu botișoarele negre și umede, apoi rămâneau neclintite cu ochii plini de sfială înlăcrămată. Au trecut încet la deal, spre alți vânători, căutând un loc de trecere. În fața unuia din ei, presate de o nevoie mai grabnică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
binelui, spre lumină și spre înălțimi etc. Cu timpul, poetul devine mai puțin optimist, are sentimentul zădărniciei luptei sale, al imposibilității de a salva „gloata bolnavă, bezmetică și oarbă”, își percepe propria viață ca fiind „crudă și pustie, rătăcită în desișuri de mulțime”, se simte tot mai blazat, mai descurajat. În versuri a realizat și câteva traduceri din literatura rusă - Pușkin, Lermontov, A.A. Fet ș.a. Proza lui H. a apărut în periodicele pe care le-a condus și este, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287402_a_288731]
-
cursul căreia singurătatea adăuga un element de cufundare în sine și de o mai deplină comuniune cu natura mi-a apărut ca un tărîm de basm pentru cărți ilustrate destinate unor copii visători: păduri nesfîrșite, dar fără putregaiuri africane ori desișuri înfricoșătoare care ascund trădarea semenilor și a animalelor, lacuri risipite ca niște cioburi de oglindă, legate prin cascade și torente iuți. De-a lungul canalului Saima, mărginit de vile cu grădini înflorite, aburii albi se ridicau deasupra porților ecluzelor în
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
uzuale, datorită memoriei prodigioase a limbii. O variantă a basmului cuprinsă în colecția D. Stăncescu dă o explicație soporifică somnului fetei în leagăn, care, în colinde, face vegetația să crească exagerat: „S-a suit fata și a plecat cerbul prin desiș, și la ce pas făcea leagănul pornea când înainte, când înapoi lin, și când i se făcea fetei somn adormea copilărește, legănată încetișor” (Telega - Prahova). Ritmul molcom însumează mișcarea repetitivă a leagănului prunciei și dinamica universală a vieții: mișcarea de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de zile, pentru că nici unul din locuitorii satelor din jur, adăpostiți prin păduri, nu îndrăznea să iasă din ascunzișuri de teama lor. Nemaiavând pe cine omorî și jefui în regiunea Bihorului, fiindcă locuitorii satelor umpluseră codrii, mongolii au început a străbate desișurile pădurilor, văgăunile munților și adâncurile văilor, timp de mai bine de o lună de zile și, fiind la vremea secerișului - deci după mijlocul lui iunie -, prinzând câțiva oameni, i-au pus în libertate și i-au trimis să îndemne lumea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
și a gheții. Atunci, scrie Rogerius, „din porunca regilor celor mai mari, începurăm să ne retragem cu carele încărcate cu prăzi și mobile de pe pământul jefuit, cu cirezi de vite și turme de oi, căutând la fiecare pas vizuinele și desișul codrilor, pentru ca, ceea ce n-au putut găsi când au venit, să afle acum la întoarcere. Și astfel, retrăgându-ne încet am ajuns în Transilvania, unde rămăsese mult popor și pe unde după trecerea tătarilor s-au ridicat multe cetăți.” Retragerea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
de sânge adus ofrandă pământului se naște viață nouă și se restaurează ordinea. Toamna, animalele cu blana lor lungă și aurie, strălucind puternic în lumina soarelui, și cu capetele ridicate stau nemișcate ca niște statui până ce ultimele raze dispar în desișul pădurii. După ce apune marele astru și se lasă amurgul, își coboară capetele, atingând pământul cu unicul lor corn. Închid ochii. Așa se termină o zi în oraș. 3 În țara aspră a minunilor Manta de ploaie, Întunegri, spălarea creierelor Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
buric. Nu era deloc balonată. Nici urmă de cantitatea imensă de mâncare ingurgitată. Parcă era Harpo Marx. — N-auzi nimic? întrebă ea. Mi-am ținut respirația și am ciulit urechile. Nu percepeam decât bătăile inimii ei. Parcă stăteam întins în desișul pădurii și auzeam în depărtare toporul pădurarului. Nu, am zis. — Chiar nu auzi cum se face digestia în stomacul meu? — Nu cred că se poate auzi așa ceva. Știi tu pe cineva care aude sucul gastric dizolvând mâncarea ingerată? Urechea nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai înveselește, copacii se înverzesc și copiii încep să alerge după camion, împreună cu o mulțime de căței zgomotoși. Reapare zumzăitul pădurii și intrăm pe un drumeag protejat de liane și copaci impunători, în timp ce pe margini se simte palpitarea vieții în desișurile tufișurilor. În mai puțin de o oră teritoriul este complet diferit, mult mai apropiat de ideea de junglă decât peisajul dezolant din Shushufindi. Continuăm din ce în ce mai adânc spre inima junglei și ajungem în Puerto Gregorio, unde coborâm într-un drum mâlos
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
aduse de bejenari de pe locurile lor de origine, din Bucovina: Jidogin (Jidovină), care înseamnă un loc săpat de oameni, tăieturi și șanțuri, chiar și movil mare făcută de oameni vechi și șihlă (Sihlă) situată de la Buduioasa spre Lunc (pădure deasă, desiș de pădure)59. Pe stânga pârâului Dobreana, de la casa lui Ignătesscu (Cercel), spre răsărit este Valea Oțeleștilor, locul pe unde se ajunge în satul Oțelești. Pe partea stângă a pârâului Dunavăț, dinspre nord spre sud este Dealul Caracău (amintește de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
prin defrișare, în principal prin foc, defrișări care vor lua amploare 190 începând cu secolul al XVII-lea. Insecuritatea, datorată cetelor de migratori în căutare de pradă, determina societatea românească să-și schimbe des locurile de așezare, căutând adăpost în desișul și luminișul codrilor sau în locuri mai greu accesibile, în văile munților, care devin „Cetatea Carpaților” în absența unor cetăți zidite din piatră. Pădurea, care ocrotea populația, furniza și o mare parte din cele necesare traiului zilnic: fructe, ciuperci, tuberculi
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
luminoase (argintate, aurite), ori închise de tot, atunci când subiectul o impune: De-atunci prin codrii negri sălbatec rătăcesc 153. Codrii prin care rătăcește imaginar poetul sunt de fapt codrii seculari, uitați și nepătrunși de lume, virgini din imemoriale timpuri: De desișul din pădure/ Nu s-atinse vr-o secure./ Cât de naltu-i, cât de mare/ Nicăieri nu vezi cărare,/ [...] La temei de codri deși/ Nu-i cărare ca să ieși154. Dovada cea mai clară a comuniunii profunde a omului cu pădurea (organism viu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
legenda. Iar de-a lungul romanului, epicul se naște necontenit. Unele povești aparțin naratorului, altele sunt create de personaje, unul dintre ele fiind chiar prozator postdecembrist (!), preocupat de epicul realist, senzațional și dezbrăcat, cam prea dezbrăcat, de prejudecăți sociale. În desișul acestor istorii bine legate își face loc povestea fantastică a lui Zogru. Noutatea acestui tip de cădere într-o realitate susținută de elemente fantastice constituie o primă consecință a perioadei de avangardă, în miezul căreia ne aflăm încă, și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Mă ridicai brusc de pe bancă, îmi luai geamantanul al cărui greutate parcă scăzuse foarte mult și am plecat grăbit fără să-i mai zic măcar, bună ziua, la plecare. Într-un târziu mă trezii că alergam pur și simplu printr-un desiș de mărăcini care mă loveau neîndurător peste picioare. M-am oprit să răsuflu un pic și atunci mi s-a părut iar că aude plescăitul unei pietre aruncate în apă. Am murmurat absent, doar așa pentru mine: „El a rămas
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
și mai întunecată. Mergea în fața noastră, încet, dar cu pași mari și statornici. Când și când se oprea, ridica o mână ca semn să nu mai facem zgomot, cu toate că nu vorbeam, ciulea urechile și scruta împrejurimile încercând să vadă dincolo de desișurile arborilor. Opririle nu erau scurte. Felul acesta al lui precaut de a înainta părea sigur și, deoarece ajunseserăm de două ori la o răscruce unde alesese drumul de urmat fără să stea pe gânduri, l-am întrebat: - Ce te face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
iar pielea de pe tobă era ruptă. — Shobo! Yosaku! Începură să strige părinții, căutându-și copiii. Hiyoshi nu se zărea nicăieri; ceilalți băieți dispăruseră și ei, dintr-odată. Când părinții ajunseră Înapoi la poala colinei, din templu se auzi un freamăt. Desișurile foșneau, zburau pietre, iar clopotul sună din nou. După apusul soarelui, copiii, plini de sânge și vânătăi, coborâră dealul șchiopătând. În fiecare seară, când călugării se Întorceau de la cerșit, sătenii urcau la templu să se plângă. În acea seară, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de vorbă cu tatăl meu. — Vă rog, iertați-mă. Glasul lui Hiyoshi suna Întocmai ca un țipăt de maimuță. Ofuku nu slăbi strânsoarea. Porni În jurul casei. Cărarea care ducea de la magazie spre intrarea În grădina casei era mărginită cu un desiș de bambuși chinezești Înalți. Deodată, Hiyoshi se opri În loc. — Ascultă, spuse el, privindu-l crunt pe Ofuku și dându-i mâna la o parte, am ceva să-ți spun. — Ce te-a apucat? Eu sunt stăpânul aici, ai uitat? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ca servitor se răspândi repede prin conac. Grăjdarii Îl tratau ca pe un Începător și-i dădeau ordine. — Hei, Maimuță! În fiecare dimineață de-acum Încolo, după ce ducem caii la păscut, să faci curat În grajduri. Bălegarul Îngroapă-l În desișul de bambuși. După ce termină de curățit bălegarul, un samurai mai vârstnic Îi spuse: Umple ulcioarele mari cu apă. Și continuă: — Sparge lemne de foc. În timp ce despica butucii, i se spunea să facă altceva. Pe scurt, era sluga slugilor. La Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
câte ceva de spus. — Ne-a insultat! — La fel cum batjocorește și regulamentul casei! — E de neiertat, măgarul! — Spintecați-l! Maestrul n-o să ne condamne pentru asta. În furia lor, păreau gata să-și pună amenințarea În aplicare, târându-l În desiș și tăindu-i capul pe loc. Lui Shohaku Îi era greu să-i oprească. Fu nevoit să-și folosească toată puterea pentru a-i liniști și a salva viața lui Hiyoshi. În seara aceea, Nohachiro veni la casele servitorilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
copaci zelkova care străbătea satul, vrăbiile ciripeau a pace. Samuraii Îngenuncheară În fața colibei unui sătean de rând și spuseră cu glas scăzut: — Procesiunea a fost observată. În curând va trece pe aici. — Bine. Voi doi mergeți să vă ascundeți În desișul din spate. Cei doi samurai erau Însoțitorii personali ai Seniorului Saito Dosan din Mino, care stătea rezemat de pervazul ferestrei unei cămăruțe, privind atent ceea ce se Întâmpla. Circulau multe istorii despre Nobunaga. „Cum o fi În realitate?“ se Întreba Dosan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]