580 matches
-
e)t și pluralul -e: stor dreng "băiat mare", stort hus "casă mare", store drenge "băieți mari", iar, în norvegiană, situația este similară: fin bil "mașină frumoasă", fint hus "casă frumoasă", fine biler "mașini frumoase"; suedeza are însă la plural desinența -a: gen comun dyr [dü:r] "scump", gen neutru dyrt, plural dyra. În cazul declinării slabe, cînd substantivul este precedat de un articol hotărît sau de un adjectiv posesiv, forma de plural este aceeași pentru toate genurile, la singular și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
det store hus "casa mare", de store drenge (huse) "băieții (casele) mari"; norv. den snille gutten "băiatul drăguț", sued. det nya huset "casa mare". Limba neerlandeză prezintă o situație mult simplificată și, prin aceasta, apropiată de engleză, fiindcă uzează de desinența -e în toate cazurile, cu excepția neutrului singular precedat de articolul nehotărît sau de un adjectiv negativ: de (een) niewe fiets [də (e:n) ni:wə fi:ts] "bicicleta (o bicicletă) nouă", grote kindern "copii mari", het mooie boek [ət mo
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ale adjectivului, cuprinde la cea tare flexiunea adjectivală în condițiile absenței unei alte determinări (m. schöner Tag "zi frumoasă", f. schöne Frau "femeie frumoasă", n. schönes Kind "copil frumos", pl. schöne Tage/Frauen/Kinder), și, de aceea, adjectivul determinant preia desinențele ce marchează cazul și se acordă în gen și număr. Declinarea slabă se manifestă atunci cînd adjectivul este precedat de articolul hotărît (sau de un adjectiv pronominal cu terminațiile acestui articol) purtător al unor mărci de caz, gen și număr
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
gen și număr, încît formele adjectivului au o relevanță mai redusă: der schöne Tag, die schöne Frau, das schöne Kind, pl. die schönen Tage/Frauen/Kindern. De data aceasta acordul în gen este aproape absent (doar la acuzativ singular masculin desinența este -en, deosebită de feminin și neutru unde este -e). În sfîrșit, la declinarea mixtă, adjectivul este precedat de articolul nehotărît, de kein sau de adjectivul posesiv (mein, dein, sein etc.) și manifestă variație de gen doar la nominativ și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mic", smoller, the smollest; big "mare", bigger, the biggest. Ca atare, în engleză, superlativul relativ este precedat de articolul hotărît, ca în limbile romanice, dar nu reprezintă ca în aceste limbi singura opoziție în raport cu gradul comparativ, fiindcă recurge și la desinența specifică. Modelul general germanic este urmat și de limba germană, cu particularitatea că, la superlativul relativ, adjectivul sufixat este precedat de prepoziția am: schlecht [(lext] "rău; prost", schlechter, am schlech-testen. Majoritatea limbilor germanice, îndeosebi cele nordice și engleza, pot uza
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sig. "Nu vrea să se însoare"; engl. I must go. (fără to) "Trebuie să plec". Flexiunea verbului din limbile germanice prezintă trăsătura că presupune, în cazul modurilor personale, obligativitatea prezenței pronumelui personal, care îndeplinește rolul de marcă a persoanei, întrucît desinențele nu realizează o distinc-ție suficientă în acest sens. Din acest motiv, numai franceza prezintă în grupul romanic o corespondență cu această situație, celelalte limbi neolatine avînd mijloace desinențiale care nu presupun o astfel de necesitate. Prin urmare, limbile germanice nu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
comună și prin contactele dintre ele. Limbile scandinave nu au mărci desinențiale pentru nici una dintre persoane, încît, în suedeză, de exemplu, la prezent indicativ, verbul are aceeași formă la toate persoanele, singular și plural, formă care însă are drept indice desinența -(e)r, adăugată la rădăcina verbului. Ca atare, de la verbul att arbeta "a lucra", rădăcina este arbeta-, iar indicativul prezent este jag arbetar, du arbetar etc., de la verbul att söka "a căuta" rădăcina este sök și prezentul indicativ jag söker
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
persoana a treia singular are marcă desinențială, -(e)s, încît de la to go "a merge", la această persoană este forma he (she, it) goes, dar you go, we go etc., în vreme ce limba neerlandeză are trei forme la indicativ prezent: cu desinența Ø la persoana întîi singular, desinența -t, la persoanele a doua singular și plural și a treia singular, desinența -en, la persoanele întîi și a treia plural. Astfel, verbul werken " a lucra", cu rădăcina werk-, are formele: ik werk, u
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
desinențială, -(e)s, încît de la to go "a merge", la această persoană este forma he (she, it) goes, dar you go, we go etc., în vreme ce limba neerlandeză are trei forme la indicativ prezent: cu desinența Ø la persoana întîi singular, desinența -t, la persoanele a doua singular și plural și a treia singular, desinența -en, la persoanele întîi și a treia plural. Astfel, verbul werken " a lucra", cu rădăcina werk-, are formele: ik werk, u/jij werkt, hij, zij, het werkt
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
forma he (she, it) goes, dar you go, we go etc., în vreme ce limba neerlandeză are trei forme la indicativ prezent: cu desinența Ø la persoana întîi singular, desinența -t, la persoanele a doua singular și plural și a treia singular, desinența -en, la persoanele întîi și a treia plural. Astfel, verbul werken " a lucra", cu rădăcina werk-, are formele: ik werk, u/jij werkt, hij, zij, het werkt, wij werken, u werkt, zij werken. O situație asemănătoare prezintă limba germană, care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
werkt, hij, zij, het werkt, wij werken, u werkt, zij werken. O situație asemănătoare prezintă limba germană, care are forme distincte pentru persoana întîi, a doua singular, a treia singular și a doua plural, întîia și a treia plural, cu desinențe ce se adaugă tot la rădăcina verbului; de la verbul lernen "a învăța", rădăcina este lern-, iar conjugarea ich lerne, du lernst, er, sie er lernt, wir lernen, ihr lernt, sie lernen. Perfectul compus se formează în limbile germanice, la fel
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
auxiliar sein [zain] "a fi", la prezent sau la preterit, urmat de participiul trecut: Er ist geboren. /Er war geboren. "El s-a născut" (literal: El a fost născut). Limbile germanice nordice au particularitatea de a realiza diateza pasivă cu ajutorul desinenței -s, adăugate la infinitivul verbului conjugat, mai ales atunci cînd se exprimă pasivul impersonal: sued. Medicinen säljas mot recept. "Doctoria se vinde cu rețetă"; norv. Dørene lukkes. Ușile se închid"; dan. Han glemmes. "El este uitat". Dacă însă este importantă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
tip aparte, mai întîi deoarece nu este omonim cu altele, fiind întotdeauna compus cu -self, iar, apoi, deoarece antrenează relații cu alte forme pronominale decît în celelalte limbi și, în sfîrșit, fiindcă, la plural, persoana întîi și a treia, primește desinența -s. În engleză, -self se atașează, la persoanele întîi și a doua, adjectivului pronominal posesiv (myself, yourself, ourselves), iar, la persoana a treia, pronumelui personal obiect (himself, herself, itself și themselves). În domeniul lexicului, limbile germanice pot fi disociate mai
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
primare ale enunțului au caracter de generalitate. Această trăsătură a generalității structurii judecății nu se manifestă însă și la nivelul expresiei, deoarece structura propoziției se particularizează în funcție de limbă, fiind determinată de anumite trăsături gramaticale, care pot consta în mărci flexionare (desinențe sau afixe) ce indică funcțiile și raporturile sintactice ale cuvintelor, îndiferent de poziția ocupată în ordinea lineară a sintagmei sau a propoziției și, ca atare, în principiu, limbile flexionare (sintetice) pot avea o topică mai liberă în raport cu cele unde flexiunea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
o anumită fixitate, ceea ce a condus, în cazul latinei populare, de exemplu, la evoluția spre o topică relativ fixă a limbilor romanice. Altfel se prezenta situația în latina literară, prelucrată de învățați, unde posibilitățile de marcare a funcții-lor sintactice prin desinențe sau prin afixe (sufixe) au oferit condiții de realizare a unor construcții cu inversiuni, cu dislocări și cu intercalări, unele devenite caracteristice pentru limba cultă (precum perioadele), modelul lor fiind preluat, în epoca manierismului umanist și de unele limbi moderne
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Galia" se insistă pe mijlocul prin care s-a făcut cucerirea, iar dacă ordinea este Gallias Caesar bello subegit. "Galia a fost supusă prin război de Caesar" se scoate în evidență obiectul cuceririi. Prin urmare, în cazul unei limbi sintetice, desinențele indică rolul cuvintelor în propoziție, iar ordinea în care sînt așezate cuvintele realizează nuanțarea exprimării și, ca atare, atunci cînd topica este relativ liberă, ea poate fi valorificată stilistic. Din acest motiv, limbile analitice, care au o topică relativ fixă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
funcțiile lor sintactice în interiorul propoziției sau în cadrul structurilor sintagmatice. Cea mai importantă trăsătură a structurii gramaticale a limbilor romanice, în comparație cu latina, este caracterul lor preponderent analitic, latina fiind preponderent sintetică și, din acest motiv, în vreme ce latina, prin marele număr al desinențelor, permitea o ordine relativ liberă a cuvintelor în frază, limbile romanice, în care numărul desinențelor (nominale) este redus, recurg la reguli stricte ale topicii. Astfel, în latină, oricare ar fi fost ordinea cuvintelor dintr-o propoziție precum Petrus ferit Paulum
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
gramaticale a limbilor romanice, în comparație cu latina, este caracterul lor preponderent analitic, latina fiind preponderent sintetică și, din acest motiv, în vreme ce latina, prin marele număr al desinențelor, permitea o ordine relativ liberă a cuvintelor în frază, limbile romanice, în care numărul desinențelor (nominale) este redus, recurg la reguli stricte ale topicii. Astfel, în latină, oricare ar fi fost ordinea cuvintelor dintr-o propoziție precum Petrus ferit Paulum, înțelesul ar fi rămas același "Petru îl bate pe Paul", în vreme ce, în franceză, în propoziția
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cel latin 65. Există în aceste contexte două situații distincte, deși ambele au aceeași cauză: renunțarea treptată la redarea sintetică a unora dintre categoriile gramaticale (în special a categoriei cazului) și preferarea construcțiilor prepoziționale au creat condițiile renunțării la folosirea desinențelor, iar, ca element de relație, prepoziția cerea vecinătatea elementelor relate, între care se interpunea pentru a face relevantă relația: fiu de rege. Pe de altă parte, extinderea obișnuinței de a renunța la mărcile desinențiale trebuia să ducă la o soluție
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
înaintea cuvîntului al cărui caz îl indică. Totuși, acest aspect, care are manifestare exclusivă în cazul limbilor analitice, poate fi încălcat în limbile sintetice, căci, de exemplu, limba latină avea conjuncția enclitică que, care realiza coordonarea unor elemente ce prin desinență aveau marcată funcția sintactică, dar care trebuiau să fie în vecinătate: arma virumque cano..."cînt armele și pe bărbatul..." (Virgilius). Aceeași poziție enclitică și în aceleași condiții păstra que și atunci cînd era corelativ cu sine însuși: terraque marique, "atît
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
posesiv stă în fața substantivului, dacă este nearticulat, dar se plasează după substantiv dacă este articulat cu articolul hotărît: min bil, dar bilen min "mașina mea", mitt hus, dar huset mitt "casa mea". Pe lîngă acestea, realizarea valorilor genitivului, atît cu ajutorul desinenței -s, cît și cu ajutorul unor prepoziții, presupune, în cea de-a doua situație, plasarea determinantului după determinat. Redarea prepozițională a genitivului, care este rară în suedeză (deși nu exclusă: kung av Sverige "rege al Suediei"), este frecventă în norvegiană (i
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
face din română un tip aparte în familia romanică, procedeul se regăsește, însă nu cu aceeași frecvență, în limbile germanice. Limbile scandinave nu cunosc în principiu acest procedeu, dar au ceva foarte apropiat, căci adverbele care provin din adjective primesc desinența -t, adică aceeași desinență pe care o primesc cînd determină substantive neutre, în acest caz forma adverbului fiind omonimă cu cea de adjectiv neutru. Ca atare, în norvegiană, în propoziția Hun er pen ("Ea este frumoasă"), pen este adjectiv la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
tip aparte în familia romanică, procedeul se regăsește, însă nu cu aceeași frecvență, în limbile germanice. Limbile scandinave nu cunosc în principiu acest procedeu, dar au ceva foarte apropiat, căci adverbele care provin din adjective primesc desinența -t, adică aceeași desinență pe care o primesc cînd determină substantive neutre, în acest caz forma adverbului fiind omonimă cu cea de adjectiv neutru. Ca atare, în norvegiană, în propoziția Hun er pen ("Ea este frumoasă"), pen este adjectiv la genul comun, iar în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
este frumoasă"), pen este adjectiv la genul comun, iar în propoziția Hun synger pent ("Ea cîntă frumos"), pent este adverb. În mod similar, în suedeză, în enunțul De sjunger högt ("Ei cîntă tare"), adjectivul hög "strident, intens", a primit aceeași desinență, și la fel în daneză smuk "frumos", devine adverb cu forma din propoziția Han synger smukt (" El cîntă frumos"), dar, în această limbă, dacă exprimarea este figurată, desinența -t poate lipsi, adverbul avînd forma adjectivului la genul comun. În limba
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sjunger högt ("Ei cîntă tare"), adjectivul hög "strident, intens", a primit aceeași desinență, și la fel în daneză smuk "frumos", devine adverb cu forma din propoziția Han synger smukt (" El cîntă frumos"), dar, în această limbă, dacă exprimarea este figurată, desinența -t poate lipsi, adverbul avînd forma adjectivului la genul comun. În limba germană, adjectivele calificative pot fi folosite și ca adverbe numai prin atribuirea statutului de determinant (prin vecinătate) al verbului, încît adjectivul fleißig, de exemplu, cu semnificația "harnic, silitor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]