608 matches
-
n-am păstrat din ele decât o mare scârbă de a spune „eu”, măcar ceea ce se numește pudoarea sentimentelor tale. Tocmai de aceea, cuvintele de care mă servesc în poemele mele sunt folosite așa cum se găsesc ele în dicționare, adică despuiate de carnea pe care le-ar putea-o împrumuta viața mea, reduse în mod strict la scheletul lor de concept abstract și impersonal. - E felul meu de a fi parnasian... Și, totuși, cine va spune vreodată tragedia neputinței de a
Claude Sernet – inedit – () [Corola-journal/Journalistic/3703_a_5028]
-
delegat își împiedică, sistematic, pana de biografiile celorlalți, contrafăcându-le. Detașată din context, delațiunea acestuia cu privire la cei care "au zis că" pare, prin metrică și așezare, un poem, deși există, în Manual bucăți substanțial mai lirice: "Zilele au fost lungi atunci, despuiate de întuneric parcă pentru totdeauna, prăfoase și triste. De undeva, El, cu o privire nesfârșită, înconjurat de îngeri, ne încetinea mersul, odihnindu-se. Saliva ni se făcu spre sfârșit ca o vată scămoasă și cuvintele ne pieriră. Ne-am așezat
Ostaticul istoriei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7539_a_8864]
-
Mircea Mihăieș Pe măsură ce imaginea Europei ca Moș Crăciun încărcat cu daruri începe să pălească, tot mai puțini români își arată entuziasmul pentru aderare. Ca într-o faimoasă schiță a lui Caragiale, despuiată de atributele senzaționalismului ieftin, Europa nu mai are nici un haz. Dacă bunăstarea e capătul de linie al unei vieți de efort, disciplinate, încordate, nu mai avem nici o trebuință. Adevărul e că am fost fanii unei Europe a cărților poștale colorate
Asimilarea Europei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11449_a_12774]
-
că alte popoare sunt de părere că morala contează. Un istoric și un regizor francez au făcut un film documentar (difuzat pe France 3, miercuri 14 martie) intitulat „A denunța în timpul Ocupației”, care a avut un uriaș ecou. Au fost despuiate arhivele - declarații, fotografii, liste de nume, arestări, deportări, internări în lagăre între 1940 și 1944 - toate, ca urmare a unor denunțuri rămase, în cea mai mare parte, anonime de peste 70 de ani. Intervievați de autorii documentarului, unii dintre denunțători și-
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4791_a_6116]
-
în limba română pregnanță proverbială; păstrînd proporțiile, Alexandrescu este prin capacitatea intens-dramatică de a-și prezenta personajele în fabulă, ca și prin versurile concluzive exprimînd adevăruri eterne : Cînd mantaua domnească este de piei de oaie, Atunci judecătorii fiți siguri că despoaie" (Lupul moralist); Se află vreo țară unde l-așa-ntîmplare Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare" (Dreptatea leului); "Cunosc mulți liberali, la vorbă ei se-ntrec, Dar pînă în sfîrșit cu oase se înec" (Vulpea liberală); "Slava strămoșească pe strămoși
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
culegeam/ odată trandafiri sălbatici./ Aveau atâția ghimpi,/ dar n-am vrut să-i rup./ credeam că-s muguri - / și-au să înflorească.// Te-am întâlnit apoi pe tine./ O, câți ghimpi,/ câți ghimpi aveai!/ dar n-am voit să te despoi - / credeam c-o să-nflorească.// Azi toate astea-mi trec/ pe dinainte și zâmbesc./ Zâmbesc și hoinăresc prin văi/ Zburdalnic în bătaia vântului./ Eram copil.”. Așteptare, dezamăgire, înțelepciune. Eliberare, dar nu cu speranța celui care nu știe, ci cu siguranța celui
Taine și lumini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4674_a_5999]
-
mă conduce către frunzele/ Abia învesmîntate, rodite de frica/ Sau de nebunie, și ele fapturi" (Leac). Viața sa ideală implică abandonul celei reale: "Ești ornament de figuri autumnale/ Atacat de vestejire/ Că îngerul de piatră pe o ruină/ Ridicîndu-si brațul despuiat de lance./ Pe cadran oră înfățișează armoniile/ Dar în această arca suită de către neant/ Nu trăiești decît în parfumul/ Abandonării împlinite" (Solitudinea lui Eros). Nu o dată stihul i se pierde în sublima spumă hermetica: "La noapte mă voi căuta printre
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
vulcanică. Este o lume care ar exista parcă, dar care poartă în organismul ei o programatică moarte care îi definește adevărata natură”. Dintotdeauna moartea programatică produce dezastre implacabile în poezie. S-a mai petrecut unul în aceste zile. Amor 1944 Despuiați dezarmați buze pe buze cu ochii larg deschiși ascultând am plutit prin marea de lacrimi și sânge Suprauman Ceea ce făurești e scos din întuneric De ce nu dorești Să te scalzi în lumină Războiul deschide în mine pleoapa milioanelor de fețe
Despărțirea de Rózewicz by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2566_a_3891]
-
purtate anterior, la chipul sfâșiat de suferință de acum, pentru care nu mai e loc de metaforă și minciună, poezia a parcurs drumul rugăciunii: "Iartă-mă Doamne că atunci nu știam/ că sunt fericită!/ Că acum, fără el, soarele se despoaie de raze/ și pâinea se face catran..." ( Atunci nu știam) Moartea celui drag aduce un aprilie de răstignire "pe-un gol plin de piroane", poezia e o tulburătoare Scrisoare dintr-un spațiu intermediar: "Nici cu totul aici, nu încă Acolo
Din familia înalt-țintitorilor by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7497_a_8822]
-
contra corupției funcționarilor publici, de sus și pînă jos, nici un comentator al fenomenului să nu-și fi amintit de versurile lui Grigore Alexandrescu din fabula Lupului moralist: " Cînd mantaua domnească este din piei de oaie,/ Atunci judecătorii fiți siguri că despoaie." Și, dacă tot sîntem la pesimistul poet, oare distihul din Anul 1840 nu și-ar fi aflat actualitatea în întreg deceniul din urmă: "Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește,/ Și ce nădejdi dă unul, celălalt le
Cultura literară by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16959_a_18284]
-
descompuse în unități simple, în virtutea unui ritm sintactic al concentrării: „vers după vers poem după poem/ imprimate pe creier, în gînd./ mari porțiuni din scoarță sînt arse, scurt-/ circuitate/ nici bălării nu mai cresc,/ nici rămurea de scaiete/ nu se despoaie/ în roua lăuntrică” (biblia belgrad eu și moara lui take). Poetul se simte incongruent cu lumea. Un „ciudat” care se consolează cu năzuința vechimii mergînd pînă-n anorganic, voind a deveni străvechi aidoma nămolului îndepărtat de orice așezare umană, aidoma prafului
Poezia Solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2655_a_3980]
-
esti ochiul ce lacrima./ Atata timp cat fața mea am ascuns'o cu teamă/ de vederea Lupoaicei. O, tu îmi dărui o umbră făcută/ din granitul cel negru. Tu care ma'neci în durere.s�ț De scutecul căldicel mă despoi: ție jivina!/ Ochii ti'i dau, mistui-se-vor și vor fi ochii tăi./ Inima devoreaz'o, o mesteca bine, râsneste-o în tine,/ te vei umple de ea, va fi inima ta. Nimic nu rămîie/ din ce plin de frica
Poezia perena a lui Mihai Ursachii by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14767_a_16092]
-
băgat la pușcărie, dar l-au tratat aici omenește. De partea cealaltă situația se complică: „Dușmanii români ai neamului românesc n-au îndrăznit să mă tragă în judecată, ci m-au osândit în taină. Și-au dat silința să mă despoaie pitiș și pe șoptite de onorabilitatea mea personală, mi-au insultat și prigonit soția și copiii și au născocit fel de fel de apucături, ca să mă ruineze și să-mi facă viața peste putință”8. Suntem în 1911. Peste doar
Ioan Slavici – „spion” și „trădător” by Lucian-Vasile Szabo () [Corola-journal/Journalistic/4876_a_6201]
-
ca o nevastă. Și cît i-ați dat, părinte paroh, pentru atîta lucru-? Îl văzu roșind pînă în vîrful urechilor. - E lipsit de orice importanță, răspunse el încet. - Da, da, se văicări ea cu prefăcută indignare, părintele paroh se lasă despuiat de nătîngu- ăsta care n-are recunoștință nici cît un dobitoc - sau barem atîta! La ora asta, să știți, a și uitat că i-ați plătit drumu-! - Crezi? întrebă brusc tînărul paroh. Și, parcă rușinîndu-se de asemenea izbucnire, își băgă
Georges Bernanos: O crimă by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12547_a_13872]
-
că scolasticii sînt niște răstigniți pe crucea unor distincții care nu mai păstrează prea mult din căldura credinței inițiale. De aceea, ca să le poți gusta paginile, e nevoie să le împărtășești trăirea, în lipsa ei comunicarea cu textul fiind imposibilă. Căci, despuiate de premisa țintei dumnezeiești, textele de genul celui de față sînt de o uscăciune cronică mergînd pînă la sterilitate. Vezi o defilare de noțiuni, argumentări și formulări ceremonioase care nu pot provoca cititorului decît un supliciu de răbdare chinuită, silit
Vetustele și desuetele by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6370_a_7695]
-
holul uriaș, ce-i revenea în vis, însă în configurații și dispoziții topografice diferite. îi apăreau, astfel, când cinci uși pe partea dreaptă a unor coloane, când șase sau chiar șapte, încadrate în stucaturi fine din bronz sau ipsos - când despuiate de orice decorații. Hărțuit de amintiri contradictorii, punctate cu vise ambigue, decide să viziteze clădirea și de cum intră pe poartă zărește firma Synvomed & Co, înlocuind-o pe cea a institutului. Totul e schimbat și în interior, "lambriurile dispăruseră la rândul
Prinși sub teasc by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9990_a_11315]
-
multă disperare, cu un fel ciudat de vitalitate amplificată de amenințările morții. Fenomenul este studiat și înfățișat similar în Groapa lui Eugen Barbu și, mai târziu, în Șatra (1968) lui Zaharia Stancu. Elementaritatea vieții se manifestă în tendințele ei primare, despuiate de disimulările înșelătoare pe care le-ar da civilizația și emanciparea. Mahalaua și șatra sunt medii și categorii sociale pe care se poate face mai bine studiul umanității esențiale. Eugen Barbu face sociologia sărăciei cu mijloacele unui realism pitoresc, indicativ
Viața ca o panoramă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9253_a_10578]
-
de sus, roșie, orgolioasă, răsfrîntă. Atunci a țipat și a sărit în sus. Dacă ar fi simțit o viperă, spaima ei ar fi fost aceeași. Pe urmă s-a așezat rîzînd pe nisip și primi ciorchinele destul de mare să-l despoaie, să-l mănînce, bob cu bob, din mîna mea ce tremura... Pe urmă,... prietenul meu, poetul,... povestindu-i scena,.. .el îmi spusese serios că așa se împerecheau în vechime zeii și zeițele, sau semizeii și semi-zeițele, folosind în loc de sex (preciza
Note abandonate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17323_a_18648]
-
iubiri ("Eu curg întreg în acest cîntec sfînt/ Eu nu mai sînt, e-un cîntec tot ce sînt"), care la p. 190, arată așa: "Alunec cu totul în acest mare cînt sacru! Căci eu nu mai sunt nimic, mi-am despuiat ființa! Și tot ce eram s-a pierdut în cîntul meu". Și nici nu ar fi lăsat, în mai multe locuri, titlul "Lupta împotriva inerției". în plus, nu înțeleg rațiunea pentru care titluri ale unor opere traduse de mult la
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
densă, distinctă, reliefata în felurite forme particulare. În Purgatoriu, ea încetează a fi substanță, deoarece aici spiritul capătă conștiința forței lui, cucerindu-si libertatea prin lupta și suferința. În acest regn se află domnia intelectului și a adevărului, care se despoaie de aparențele simțurilor, drept care realitatea se transferă în imaginație, ființînd doar ca amintire a trecutului și că aspirație spre viitor. În Paradis, spiritul eliberat din treaptă-n treaptă se îndumnezeiește, iar ca urmare formele se destramă, pierzîndu-se în simplicitatea luminii
După un model dantesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18151_a_19476]
-
prozatorului, a transformat Accidentul într-un real roman soteriologic. Doi „ratați” existențiali, ajunși în lumea de sus, mor și învie în tentativele lor halucinate de sinucidere, travestite în accidente potențial mortale; ca efect, ei renasc ca „oameni liberi”, „foarte tineri”, despuiați de viața lor anterioară și desprinși de efemera actualitate istorică. Mic detaliu semnificativ din penultima secvență a romanului: reîntors în lumea de jos, în cafenea, la Hotelul „Coroana”, după ce are un scurt impuls de a vedea ziarele proaspete, cu „titlurile
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
înainte și de aceea s-au dovedit slabi chiar de la primul atac. În schimb, cei din ceata celor dintâi au suportat fiecare alte și alte chinuri: unul era bătut și biciuit fără milă, altuia i se jupuia ori i se despuia trupul în chinuri înspăimântătoare, cu căngi de fier, sub durerea cărora unii și-au aflat sfârșitul în chip îngrozitor. În același timp, alții au dus lupta în chipurile cele mai diferite. Astfel, unul din ei după ce a fost împins cu
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
un mareșal de-ai lor... Atîta mi-a trebuit! Să fiu luat drept un stră-stră-nepot al armatelor franceze ce ocupaseră Spania și în care avusese loc primul război de partizani din Europa. Cînd țăranii spanioli îi prindeau pe franțuji, îi despuiau, îi puneau cu capul pe butuc,... cînd nu-i tăiau în două, gospodărește, cu fierestrăul... Gălăgia în jurul meu creștea. Pînă ce un polițist se apropie de noi, risipi adunarea, dîndu-mi, în sfîrșit, indicația, după ce scosese din porthartul ținut la șold
Madrid by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16770_a_18095]
-
al scrierii pe monitor, îmi atrofiasem fibra tonusului psihic, deoarece mă adaptasem lipsei de piedici și de rezistențe din spațiul depresurizat, aproape imponderabil, al ecranului de calculator. Mintea mea devenise o copie a ecranului, golită de orice încordare emotivă și despuiată de orice imagine interioară. Eram curat, aseptic, neîntinat de vreun gînd, de vreo fantasmă, sau de vreo ambiție de stil. Bine-ai venit, stilou antediluvian! Din clipa aceea, m-am lecuit definitiv de ecrane și de taste, întorcîndu-mă la stilou
Patimile condeiului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Imaginative/13493_a_14818]
-
Emil Brumaru Tu mă despoi de tot ce am pe suflet. Stau gol în fața ta ca într-un rai Prin care și tu, albă, te plimbai, Cu frunte-n cîrlionți, mireasme-n cuget, Mai mîngîind un șerpișor cu burta Sătulă-'‘ntins pe-o creangă, lîngă măr
Tu mă despoi de tot ce am pe suflet... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8231_a_9556]