706 matches
-
o lume fără criminali". Lectura i s-a părut mai întâi o preocupare mult prea calmă. Apoi puse în funcțiune magnetofonul și se calmă treptat. Citea acum cu mai multă atenție, prânzi citind. Și când se înseră era cu totul destins. Își tăie din ultracongelator un antricot de vacă consistent. După cină luă "Istoria planetei Venus". Acolo era povestită viața primilor oameni pe planetă, către sfârșitul secolului al XX-lea, și se relata cum a fost temperat, încă din primul sfert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
își aminti că se prăbușea într-un fotoliu. Și aparatul se puse în mișcare. A fost așa de rapid. * Unde-l duceau? Primul gând care-i veni, când era din nou în stare să reflecteze. Treptat, faptul că era așezat destinse mușchii încordați ai lui Ashargin. Gosseyn făcu o pauză corticotalamică non-A și simți corpul "său" destinzându-se și mai mult. Ochii se acomodau și văzu că avionul urca deja spre vârful înzăpezit, dincolo de Templul Zeului Adormit. La aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
și semantica generală plecând de la experiențele cunoscute. Conform uneia dintre aceste concluzii, "sistemul nervos uman este singurul susceptibil de antrenament nelimitat", dar metoda este factorul determinant al rezultatului. Ideea lui Crang și Gosseyn se baza pe principiul viziunii. Un ochi destins vede mai bine Ochiul normal rămâne destins când clipește normal, regulat. Când, dintr-un motiv sau altul un ochi capabil să vadă bine se fixează pe un obiect, imaginea se încețoșează. Spre deosebire de aparatul fotografic, ochiul nu vede distinct decât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Conform uneia dintre aceste concluzii, "sistemul nervos uman este singurul susceptibil de antrenament nelimitat", dar metoda este factorul determinant al rezultatului. Ideea lui Crang și Gosseyn se baza pe principiul viziunii. Un ochi destins vede mai bine Ochiul normal rămâne destins când clipește normal, regulat. Când, dintr-un motiv sau altul un ochi capabil să vadă bine se fixează pe un obiect, imaginea se încețoșează. Spre deosebire de aparatul fotografic, ochiul nu vede distinct decât în clipa de după clipitul relaxant. Gosseyn se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
era vorba de transporturi rapide precum distorsiunea, nu erau matrice stabilite, nu erau zone memorizate spre care oamenii și mașinile să se lanseze iute ca gândul. Aceasta rămânea să fie elaborat puțin câte puțin. * Încă o dată, visul se schimbă. Mai destins, mai personal. Însă gândurile care apăreau nu se adresau neapărat nici lui Ashargin, nici lui Gosseyn. "Eu am fost cel care a similarizat spiritul lui Gosseyn în corpul lui Ashargin. Gosseyn posedă singurul creier secund din galaxie în afară de cel al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
o lume fără criminali". Lectura i s-a părut mai întâi o preocupare mult prea calmă. Apoi puse în funcțiune magnetofonul și se calmă treptat. Citea acum cu mai multă atenție, prânzi citind. Și când se înseră era cu totul destins. Își tăie din ultracongelator un antricot de vacă consistent. După cină luă "Istoria planetei Venus". Acolo era povestită viața primilor oameni pe planetă, către sfârșitul secolului al XX-lea, și se relata cum a fost temperat, încă din primul sfert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
dovedi ceva, ale sale atestau o pregătire clasică, desăvârșită. Gourlay vorbea cu un glas tărăgănat, fără să se grăbească. Grosvenor observa că tonul acesta avea un efect liniștitor asupra celorlalți, care-l ascultau rezemați de spătarele scaunelor, cu fețele din ce în ce mai destinse. - Am montat ecrane vibratoare care funcționează pe principiul reflectării. Când vom pătrunde în sala mașinilor, vom folosi aceste ecrane în așa fel, încât să răsfrângă asupra monstrului toate undele emise de el. În plus, avem o rezervă mare de energie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
că-și îndeplinise obligațiile față de Grosvenor și că aștepta să și le îndeplinească și el pe ale sale, ceea ce era o naivitate din parte-i. Și totuși, Grosvenor nu avea încotro. Trebuia să-și îndeplinească obligațiile. 11 - Sunt calm și destins, spunea vocea înregistrată a lui Grosvenor. Gândurile mele sunt clare. Ceea ce văd nu se leagă neapărat de lucrurile pe care le privesc. Ceea ce aud ar putea să pară lipsit de sens centrilor auditivi ai creierului meu. Dar am văzut orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
manifesta numai prin unele modificări în structura imaginilor emise de inamic, modificări înregistrate de propriul lui sistem nervos. Deși îi venea greu să se concentreze asupra imaginii, nu se dădu bătut, ci continuă s-o privească țintă. - Sunt calm și destins; gândurile îmi sunt clare... Cuvintele acestea îi răsunară puternic în urechi, dar numai o clipă; în clipa următoare nu mai auzi decât un zvon depărtat, ca un bubuit de tunet, care se stinse și el, fiind înlocuit de un murmur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
îmi dau seama, am putea combina cele două planuri, reținând unele elemente din fiecare, în funcție de felul cum vor evolua lucrurile. - Așa mai merge! exclamă cineva, cu vizibilă satisfacție - o satisfacție ce părea împărtășită de mulți. În această atmosferă ceva mai destinsă, oamenii începură să părăsească enorma sală. - Ideea acestui compromis a fost genială, îi spuse Grosvenor lui Morton. - O țineam în rezervă, îi răspunse directorul, acceptând cu gravitate complimentul. În relațiile mele cu oamenii, am observat că nu e vorba doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
torsurile goale, păreau turnați în bronz, lumina chioară de mucegai învăluia totul într-un abur umed. Scarlat trăi pentru câteva clipe un sentiment acut de ireal, imaginile se diluau. Dascălu îl atinse cu degetul. Zâmbea cu ochi strălucitori, iar trăsăturile destinse își pierduseră linia bruscă. ― Nu-mi place să fiu singur. Vrei să fii prietenul meu cel mai bun? Căruntul își coborî pleoapele și înfipse adânc lopata în pământ. * Florence Miga aruncă o privire furișă spre inginer. Ionescu fuma cu ochii
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Se opri în prag. Oamenii adormiseră răpuși de oboseală. Melania Lupu surâdea până și în somn, Valerica Scurtu crispată, cu bărbia înfiptă în piept, Grigore Popa gemea. Degetele încîrligate rămăseseră înfipte în poalele halatului vătuit. Sculptorul dormea adânc. Somn tânăr, destins, cu mâinile și picioarele împrăștiate, alungând, nesuportând odihna unui al doilea în același pat. Panaitescu sforăia. Îi alunecase capul peste marginea fotoliului. Mărul lui Adam se zbătea viu, ca un animal mic prins în cursă. Vâlcu se apropie pășind fără
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
era schimbat în oraș. Mereu tăcute în timpul zilei, străzile erau invadate seara de aceeași mulțime, doar că acum dominau paltoanele și fularele. Cinematografele și cafenelele făceau aceleași afaceri. Dar, privind mai de aproape, puteai să observi că figurile erau mai destinse și că uneori zâmbeau. Și aveai ocazia să constați că până atunci nimeni nu zâmbise pe străzi. În realitate, vălul opac, care de luni de zile înconjura orașul, fusese sfâșiat și, în fiecare luni, oricine putea să constate, după știrile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mărturisind astfel, în felul său, că nu-i mai stătea în putință să se sustragă bolii. Rieux urmărea fazele bătăliei doar după ochii prietenului său, rând pe rând deschiși sau închiși, cu pleoapele mai strânse pe globul ocular sau dimpotrivă, destinse, cu privirea fixată asupra unui obiect sau întoarsă asupra doctorului și a mamei lui. De fiecare dată când doctorul întâlnea această privire, Tarrou zâmbea, cu un mare efort. ÎNTR-O VREME S-AU AUZIT PAȘI GRĂBIȚI PE STRADĂ. PĂREAU SĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
făcut că nu au riscat venind de la mare distanță. Vor fi alături de mine cu mintea, inima și sufletul lor de prieteni adevărați. Participanții locali și cei sosiți din Priponești au umplut până la refuz marea sală de ședințe. E o atmosferă destinsă și distinsă... un murmur de voci în așteptarea momentului. Din capul locului am rezervat 10 exemplare cu autograf pentru priponeștenii mei, apoi după cuvântul doamnei Elena Monu, președinta Academiei Bârlădene, au vorbit doamnele profesoare Mihaela Tudor și Elena Popoiu, ambele
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de lampa pe care o văzusem mereu pe biroul lui, tata mi-a apărut Înaintea ochilor. De luni Întregi mă gîndeam la el ca la cineva neprietenos și ostil. Mi-l imaginam cu un chip răuvoitor și-l regăseam liniștit, destins, de parcă ar fi pătruns În moarte prin cezariană. Pierduserăm luni de zile În cursul cărora am fi putut sta de vorbă. A fost o eroare pe care am comis-o amîndoi, o eroare pe care n-am putut s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cu un fier de ondulat părul. — Aceasta e sonda pe care-o introducem pentru colectarea de ovule. Folosim un prezervativ, desigur. Sincer, consumăm mai multe prezervative decât Warren Beatty în secția asta. Fran chicoti, uimită din nou de cât de destinsă era atmosfera. — Punem partenerii s-o facă, dacă nu cumva tremură ca o frunză-n vânt. De fapt, adesea au nevoie de mai multe sedative decât femeia. Oare de ce nu mă mir? Deschise o ușă ce dădea spre laboratorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
stand în care stăteau alți cinci oameni, unul lângă altul, și ei tot așa, nemișcați și sobri, ca la o înmormântare. Evident, Giulia nu cunoștea pe nimeni de-acolo, pentru ea totul era imagine. La Motoare era o lume mai destinsă. Pe o scenă se perindau femei tinere în costume de baie. La mese erau oameni de toate vârstele, veniți acolo special ca să-i vadă pe alții și să fie văzuți. După ce s-a terminat defilarea fetelor, pe scenă a urcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
voie în fiecare toamnă... Lumină și întuneric - pagină a acestei lumi. Un joc al vieții, un joc al nimănui. Târzie toamnă-i viața mea în ceas târziu de copil. Melodie a vieții Din Do pornește toată amintirea, Urmând un RE destins ușor, Mi-apare-n față-n MI tăcerea Ce parcă-n FA plânge de dor. Din SOL se-aude-o gamă-ntoarsă Ce-n LA se-ascunde temător, Un SI puternic se ascunde Și-un DO se termină-n decor. Anii Parcă numărul anilor Trece
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Stéphane era refugiat acolo. Dacă oglinda era falsă, cu siguranță că acum el o observa și, cine știe, poate că avea și o armă ațintită asupra ei. Trebuia de urgență să-l inducă În eroare. Impunîndu-și să pară cît mai destinsă, se prefăcu a-și admira propria imagine, În timp ce Își aranja părul. Adrenalina Îi năpădea Întreg corpul și se strădui din greu să dea gesturilor ei suficientă nonșalanță, ba chiar Își ajustă cu un gest destul de intim sutienul. Mental, Își pregătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pentru aur, gata să ucidă. PÎnă și pe propriul lui tată... Ședința de hipnoză Începuse. Pierric, proptit În perne, cu ochii pe jumătate Închiși, era neobișnuit de calm. Psihanalistul, sub supraveghereea medicului, Îi vorbea cu glas blînd, monocord. - Ești complet destins, Pierric, ai șase ani, e noapte, te ții după sora ta și camarazii ei, te ții după ei... - Gwen... Pierric Începuse să șușotească. În mod absolut surprinzător, vocea lui avea un timbru de copil, diverse expresii se succedau pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu Stratford discută cu un barman roșcat, cu ochi ageri. În colțul opus al localului, a început un joc de darts. Nu-mi amintesc când a fost ultima oară când am fost într-un loc cu o atmosferă atât de destinsă și de prietenoasă. — Hai să rămânem aici. Hai să te ajut și eu ! Mă ridic repede de pe scaun și mă duc după tejghea. — Ai mai pus vreodată bere la draft ? Nathaniel mă urmează, amuzat. — Nu, zic, ridicând un pahar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
El vrea să mă cunoască mai bine, tată, am discutat despre noi foarte deschis și asta îmi dă încredere ca pe viitor să-mi deschid sufletul spre el. Gheorghe rămase foarte surprins de această destăinuire. Nu o mai văzuse așa, destinsă, de pe vremea când era prietenă cu George, dar și atunci, foarte rar îi povestea câte ceva. - Mă bucur să aud lucruri bune, draga tatii, ce mult aș vrea să te văd fericită alături de un bărbat care să te merite! Pe Alexandru
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
Nici iubiți. Ei existau. Thomas s-a Îmbrăcat În grabă, nici nu s-a șters bine. Vroia să iasă cît mai repede. În camera ei, Ann a apăsat, vioi, din mers probabil, clapele pianului. Era, și-a dat Thomas seama, destinsă, cele petrecute nu o puseseră deloc pe gînduri. „Nici nu ar avea de ce, nu știe cine sînt... Și, sigur, nu e la prima ispravă de felul ăsta!...“ Ann a ieșit din cameră zîmbind. „Tipele mele, mame sau ce-or fi
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
îngroșată, tulburată. - Bineînțeles, că paralele trebuie să ți le ții, pituliceo... Că ălora de și le ține încrucișate sau îmbîrligate... Lui nimănuia nu-i vine cum să le facă bucurie. Și nici cum să le reguleze... Era o fațetă nouă, destinsă, șugubeață a Profesorului, se bucură toropită Maria C. Nicolici. Și, când își răsuci coada ochiului să-l cunoască transfigurat și de încercarea de a vorbi ca un om, descoperi, sudat de spatele ei, în locul torsului minunat spiritualizat al Maestrului, un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]