3,056 matches
-
unei prelegeri ținute la Uniunea ziariștilor pe teme de politica externa, diplomatul român a fost întrebat de un ziarist asupra viitorului U.R.S.S.; a răspuns că U.R.S.S., ca orice alt imperiu din istorie, va avea un sfârșit, se va destrăma. A apreciat, atunci, că evenimentul se va consuma într-o perioada de 5-7 ani. Urmare a acestor aprecieri, diplomatul român a fost chemat de ministrul afacerilor externe, care i-a atras atenția asupra sensibilității unor asemenea probleme și i-a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
Nu din seducție m-a sărutat Iordan. Nu din pasiune. Nu din iubire limpede. Da, din nostalgia de-a nu putea fi tînărul meu iubit. Dragostea asta a mea a fost ca-ntr-o nevroză: obsesia a înghițit realitatea. A destrămat-o, a distrus-o. Mi-am tot repetat, cu încăpățînare de adolescentă amețită, că n-o să mai fie altul pentru mine. Știu din tratatele de psihologie că sentimentele, lua-le-ar dracu' de sentimente, durează numai 2-3 ani. Așa scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
taluzul strict al unui iaz, visam mări și oceane. Mă plictisea viața de-o simplitate cerească a bunicii Leonora și compotul ei de rebrize. Pe Rusalin îl regăsisem nu știu cum, cam sălbatic. Arăta a flăcău de țară. Tuns prost, în cămașă destrămată la guler, cu pălărie veche de pai și mers împiedicat de pantofi grosolani, "pe puncte". M-a dus să-mi arate (bucuria era reținută; vorbea din ce în ce mai puțin) "mormântul haiducului". Găsise, săpînd adînc, o sabie, cîțiva bani de aramă, un coif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
perdeaua trasă lasă să pătrundă lumina surdă a zorilor. Receptez carapacea din spatele meu ca pe o farsă a nopții, nădăjduiesc că odată cu zorii vraja să se desfacă; doresc cât mai multă lumină să intre în cameră, pentru ca ea să se destrame . Știu cu certitudine că nu visez, de altfel nici nu vreau să fi visat, încep să înțeleg... O dragoste imensă mă învăluie. Apoi spaima se ridică lent, pe măsură ce simt tot mai puternic prezența bunicii în cameră; carapacea ei protectoare peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să respir. Dacă această infirmitate ar fi fost o frază simplă, nu i-ar mai fi fost frică. Dar Mama era omniprezentă și mereu diferită în cartea vieții, încât nu știa de unde să o apuce pentru a strânge toată țesătura destrămată într-un ghem pe care să-l pună deoparte cu grijă, etichetat ca orice exponat. MAMA! Dar nu putea, și înțelese că orice descifrare e o încifrare și mai mare. Înțelesul se rătăcea devenind neînțeles, neînțelesul o lovea precum ciocanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cânta când dirijorul tânăr, când același dirijor, bătrân, păsările abia prididind să strângă în gâtlejurile lor divinele acorduri pe care urmau să le ofere puilor odată cu gândacii și musculițele. Seara, când trenurile vor fi trecut și orchestra se va fi destrămat, singurul rămas la unul dintre piane, dirijorul tânăr pe scaunul celuilalt, scheletul lui, iar peisajul era alcătuit dintr-o pânză de șină lucitoare sub lumina proiectoarelor de cale ferată, cu albastrul lor extraterestru luminând chipurile acarilor cu o paloare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
liniștească, n are rost să puneți totul la inimă. Nu pot să-l cred nici dacă spune că o face doar în joacă, pentru distracție. Ce distracție o mai fi și asta, mă întreb, cînd tragi după tine alte persoane, destrami familii, îți iei așa răspunderi? Știu și eu? zice Poștașul, în locul dumneavoastră l aș admira, adică m-aș mîndri cu el, m-aș simți fericit că ideile mele n-au rămas doar pe hîrtie, ci au fost puse în practică
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mers pe jos. Procurorul Ieremia i-a dat 50 de mii bani cât să-i ajungă de bilet -, un baton de parizer, o sticlă cu lapte și două pâini. În gară, aurolacii i-au luat merindele, banii și bundița. Foamea destrăma drumul ca pe un pulover putred, depărtarea făcea tumbe în stomac; bornele kilometrice se jucau de-a v-ați ascunselea pe sub poduri; moartea, ca-n cimitire, le scrijelea cifre pe frunte. Hăituit parcă de niște ochi flămânzi, Petru a alergat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
copil parcă coborât dintr-un Renoir, pentru a face echilibristică pe o balustradă de pod deasupra Senei. (Intenția spărgea cercuri concentrice.) Nostalgia adâncului sfredelea cerul. Gândurile încețoșau oglinda, țăndări de apă pe un cadran de ceas fără timp. Cercurile se destrămau dintr-un punct, se spărgeau în memorie, se împrăștiau în vene valuri până la Dumnezeu, valuri în mărul biblic, în catargul lui Noe, în piatra lui David, în lașitatea lui Iisus: Cercuri, tulburătoare cercuri. Perfecțiunea geometriei este, de fapt, o imperfecțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
întuneric peste lumină. A devenit matur, formele se înlocuiau, se anulau, se descompuneau, formele nășteau alte forme într-o ciclicitate ireversibilă nicio diferență între epiderma corăbiei și coaja de ou: Într-un cocoloș de mătase primăvara copacilor. Cine pe cine destramă fir verde? Doamne, tu ești cel mai bun oftalmolog, recomandă-mi dioptriile potrivite! Mamă, când erai grea, ai privit curcubeul în ochi, m-ai născut om singur. În icoană abia că distingea un cerc. Om singur. Povară pentru două perechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de geană schimba scenariul. Porția de reverie două capsule 0,500 slobozea curelele. Cămășile de forță încorsetau pieptul haiducilor. Ultimele două șireturi pe degetele lui Dumnezeu. Păpușarul strunea funiile, deasupra cortinei, sperietoarele din cârpe mimau fericirea; păpușarul slobozea strânsoarea, închipuirile destrămau cordele de sânge multicolor. La Socola erau opt internați la "risc maxim". Ziua, imobilizați de pat cu o chingă precum gura de ham strânsă în jurul inimii; altă cingătoare, ca un cerc închis sub pântecele butoiului cu murături; un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o burtă fertilă ce așteaptă să-i vină sorocul, așteaptă să i se rupă apa înainte de vreme și să plouă cu avortoni sub gardul cimitirelor. Deschizi fereastra să intre noaptea în lada de zestre, să păteze pânzele cu întuneric, să destrame cămășile, să putrezească nasturii ca o eliberare de aripi. Ți s-a făcut de doliu și-n cerul gurii... deschizi fereastra. Nu s-a cunoscut viață, cum nu s-a cunoscut moarte, fără o împăcare extremă. Lacrimile, rouă pe limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aerul pe din două (cel inspirat în cimitire nu-ți aparține). De la o vreme, trâmbiță moartea în vene. Tu le desfaci cu o lamă să audă prostimea glasul sângelui, dar prostimea râde de tine ca de un clovn ce se destramă precum un pulover putred, ca de un gramofon cu discul zgâriat. Râde prostimea cu guri de morminte căscate, în timp ce tu, tristul aleilor, îți asumi rușinea frunzei de brusture crescută lângă statuia poetului și atât. Destinul, o lașitate asumată. Când vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
într-o Treime nedespărțită. Amin! Dumnezeu să te ierte! În curtea mânăstirii era liniște, sub un plop bătrân, părintele arhimandrit Ioan, pe o lespede de piatră, cu o cruce în mână. Dumnezeul om asculta mărturisirea omului. Sub epitrahil, Petru se destrăma precum un pulover împletit de mămuța Lențuca. Avea 87 de ani, nu vedea, nu auzea, vorbea șoptit, buzele inventau un alfabet al semnelor tot mai șterse, purta lentile 6-, doi ochi pe față, doi pe dos, andreaua înțepa degetele, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de foc. Flăcări roșii, verzi, albastre, prinse de mână, învârteau cercul. Roata Carului Mare mima intențiile cioplitorului de spițe. Schijele de lumină sfâșiau noaptea. O hemoragie galbenă inunda valea până spre culmi. În mijlocul cercului, în mijlocul bisericii, Petru dănțuia Isaia. Biserica destrăma cusuturile nopții, fâșii negre pansau rănile sfinților; din inima horei, limbi de foc până sub tălpile lui Dumnezeu. În câteva minute, nenorocirea s-a extins precum o ciumă în carnea cetății. Clopotnița, parcă după o anestezie în coloană, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pești grași. Dacă le luai urma, eheeeeei, bine ar fi fost... ăsta nu valorează nici o para chioară. La intrare în pronaos, scările, șerpi încolătăciți sub lună plină, ascundeau între solzi tăciuni aprinși. Bătea vântul; treptele, precum un pulover putred, se destrămau fum către cer. În biserică, lângă ziduri, stranele, îngenunchiate în cenușă, își justificau reciproc handicapurile; herniile nopții strângeau cingători în jurul inimii; catapeteasma, o tușă neagră desenată peste mozaicul făcut țăndări; Ușile Împărătești nu au lăsat nici măcar o urmă de trecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
are și obrazul mai ars de soare... Nu-i de mirare că-i mai slabă, dar de ce e mai Înaltă?...“ O muiere i-a tăiat Într-o zi calea și a făcut asupra ei semnul crucii. Clara nu s-a destrămat În aer ca un fum, ci i-a dat ăleia un brînci, văzîndu-și mai departe de drum. De atunci, din „diavoliță“, gura satului n-a mai scos-o. „O să vedeți, ziceau, a venit doar ca să vadă cum stau treburile pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Învăpăindu-se apoi auriu și scăzînd În unde tulburi de amurg prelung. Slăbi fără voie hățurile și rămase cu ochii la cer. Nici un nor, doar unduirile de lumină lunecînd și amestecîndu-se Într-o necurmată revărsare. Urzeala de raze ba se destrăma, ba se Închega În falduri curgătoare de albastru din ce În ce mai Întunecat, În perdele și flamuri. — Scoală, Zahar, Îl Înghionti pe tînăr, văd o minune! Rusul se frecă temeinic la ochi, tresări, Își făcu de trei ori semnul crucii, mormăi o rugăciune
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
prăjini. Era obiceiul nomazilor de a hălădui În nopțile lungi de iarnă cu ghemo toace de cîrpe și resturi de blană muiate În seu și aprinse la capătul unor pari spre a-și lumina calea. Fumegau Îndelung și gros. Lupii destrămaseră Încercuirea, se depărtau, dar se ațineau la pîndă. Raiul de culori și de luciri din cer nu-i În fri coșase. Atîta doar că parcă nu se jeluiau la fel de tare ca-n alte Îm prejurări. Săniile trase de reni ale
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mai sus, pe malul Bistriței, ne-am oprit ca să coborîm la rîu. Povesteam În mașină de toate cînd, Înainte de Vatra Dornei, am simțit că din proteza de sticlă se desprinde o așchie. În scurt timp, ochiul acela decorativ s-a destrămat În mici fîșii, ceea ce nu credeam că e cu putință cu sticla. Ea m-a liniștit:— Nu putea să reziste o veșnicie. Nu-i nimic, n-ai să-ți scoți ochelarii de soare decît noaptea, iar după ce ne Întoarcem la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
apoi În Uniunea Sovietică. Astăzi, acest sîmbure de spațiu cît un miez de lume se cufundă În uitare undeva În Ucraina. Dar toate proiectele de toponimie ideală și atacurile (aș zice că erau doar niște ciupituri ale nostalgiei) s-au destrămat odată cu miracolul din iulie. Era În 1991. CÎștigasem un loc Într-o tabără internațională de vacanță undeva, Între Barcelona și Tarragona. Două săptămîni pe Costa Dorada, altminteri spus, atîta cît să mă poată cutreiera, de la Începu turile vîntului În pînze
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Apocalipsă a lui Moise, care, în realitate, nu este decât un lung discurs de despărțire). Pe lângă pareneze, apocalipsele conțin și rugăciuni. Am văzut importanța lor în economia voiajului extraterestru: prin rugăciune, vizionarul își menține echilibrul psihic, ce riscă să se destrame foarte ușor la apropierea de ultima etapă, de cerul unde sălășluiește Marea Slavă, Dumnezeu. Aceste rugăciuni reflectă un crâmpei din viața spirituală și liturgică a comunităților apocalipticilor. Setul trăsăturilor „formale”132 e dublat de un set de trăsături „ideologice”. Apocalipsele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
împreună cu îngerii lui într-un ochi de gheață, undeva, în adâncul pădurii. Uneori, se puteau vedea râuri lungi de ceață plutind spre adâncul pădurii. Și, dacă priveai atent, puteai să vezi oameni și animale și păsări în ceața care se destrăma. Se spunea că sunt cei care au fost blestemați să caute Soarele pentru ei și pentru ceilalți. Nu ajungeau niciodată acolo, la ochiul de gheață care închidea Soarele: ori îi sorbea pământul ori nourii, ori ceața din care erau făcuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și ceva din puterea lui. Ajunsese aproape de Soarele înghețat, dar puterea era pe sfârșite. Triumfătoare, gheața începuse să se strângă în jurul trupului istovit. Și atunci, și-a amintit. Oamenii ceței spuneau ceva, își spuneau ceva unul altuia, înainte de a se destrăma în ceață: că în ultima clipă, Dumnezeu îți trimite scânteia. Și-a amintit și a fost de ajuns: gheața s-a topit, pe maluri au prins să se înalțe flori, pământul reavăn reveni la viață; el însuși s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
suntem cu toții fiii Lui, fiii Focului ceresc, lumină din lumină... Și putem topi gheața din inimile celor care demult au uitat că au inimă, sau nici măcar n-au știut vreodată. Putem topi gheața din jur, ca să facem ceața să se destrame și să ne bucurăm de senin, de soare, de frumusețe, de fericire și să ne recunoaștem propriul suflet în lumina Iubirii. Digul " Știați că și pietrele au îngerii lor?" Așa își începu bătrânul povestea. Era o după-amiază senină de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]