681 matches
-
inexpugnabil, la prima vedere, al "argumentelor", care fac din condamnarea lui Svoboda un act justificat: "Și numaidecît, ca la poruncă, îi răsăriră în minte argumentele, cu zecile, îmbulzindu-se să-l încredințeze că Svoboda a fost vinovat, a încercat să dezerteze și să trădeze și că prin urmare el, care din întîmplare l-a judecat și l-a osîndit, n-are să-și impute nimic, nimic..." Narațiunea urmărește, încă din primele manifestări ale răului interior, simptom al unei crize iminente, o simultaneitate
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
împrejurările stringente existențial, de întrevedere a limitei, și care se împlinesc în participare. Experiența războiului ajustează brutal orice "concepție", reformulînd-o așadar din perspectiva tragică a rătăcitorului în hotarul morții. Ea este însă, mai presus de orice, necesară: "Nu pot să dezertez, căci, mai ales, n-aș vrea să existe pe lume o experiență definitivă, ca aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai exact să lipsească ea din întregul meu sufletesc (...) Ar constitui pentru mine o limitare (...) Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Noi apărăm patria"), dar și lașitatea asumată, recunoscută cu durere autoflagelatoare de Klapka. Cel din urmă se supune și tace (în discuția prezentă, însă și în momentele dramatice, rememorate, ale trădării celor trei tovarăși de arme cu care plănuise să dezerteze), din dragostea pentru familie, în numele căreia săvîrșește toate actele dezonorante, trădarea și sperjurul. Ca o reverberație, în povestire, a momentului inițial al execuției prin spînzurare, Klapka emite discursul terifiant axat pe imaginarul barbar al pedepsei, care împînzește gîndul eroului. "Pădurea spînzuraților
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu personajul eponim, naratorul să se exprime cînd cu o distanță suspectă, cînd cu o indiscreție mușcătoare: omnisciența lui provoacă, mustește de atitudine. Opera minează insidios modelul. Ascultă de un demon interior care-și rîde de unii și de alții, dezertînd de la regulile clasice ale romanului. "Bietul" Ioanide întrupează visul călinescian al creației. Totul îndreptățește a vorbi despre parafraza mitului fondator, ilustrat de constructorul sacrificial. Destinat operei sale himerice, captiv al unor forțe mai puternice decît legăturile lui pămîntești, creatorul se
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cadrele medicale au fugit din calea năvălitorilor ruși. Iată ce notase noul primar la vederea marilor grozăvii descoperite la această unitate sanitară: „...Spitalul este într’un hal de nedescris. Instrumentele, personalul și fondurile evacuate. Medicul Șef și medicii curanți au dezertat dela datorie lăsând în spital soldați români răniți (subl.ns.), iar bolnavii contagioși și răniții civili dela bombardament (subl.ns.) au fost lăsați în voia soartei. Răniții militari români și sovietici și populația civilă soseau fără întrerupere pentru asistență. Multe
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
între 1908 și 1914, înființează peste 60 de comitete filiale, formează și instruiește trupe de diletanți, întreprinde turnee cu compania pe care o alcătuiește și unde va funcționa ca regizor și nu o dată ca actor și autor. În timpul războiului, B. dezertează din armata austro-ungară, trece munții și se înrolează voluntar în armata română, încercând să-și fructifice și acum aptitudinile artistice, în spectacole organizate cu tovarășii de arme. Fără să fie tentat de profesia de avocat (era înscris în Baroul Ilfov
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285614_a_286943]
-
vizual special, un amestec de veste albastre, galben fosforescent, violet versus culorile neutre din garderoba pelerinilor, un metisaj urban neprevăzut. Peste circa trei ore, o prietenă preocupată și ea de soarta pelerinajelor mă întreabă telefonic, reproduc literal, „câți sindicaliști au dezertat de la coadă la pelerinaj ?”. Unul singur, răspund eu, rătăcit de grupul cu care a sosit la București, l-am remarcat în interiorul rândului, jumătate pelerin, jumătate sindicalist, cu un rucsac măricel în spate, vestă și șapcă albastre, inscripționate, plus un megafon
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
au manifestat o condamnabilă rezervă, invocând motivul că nu pot face nimic și că nu se pot amesteca în treburile organelor de stat. De aici se vede că cei chemați să apere pe cale legală drepturile credincioșilor din țara noastră au dezertat de la datoria lor, de frica de a nu-și pierde poziția și scaunul pe care stau, închid ochii în fața celor mai flagrante încălcări de drepturi ale credincioșilor pe care nu cu destulă vrednicie îi reprezintă. Prin acest memoriu, Comunitatea penticostală
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
faza de coacere. Zicea popa de la mine de la țară, inconștient și voit consolator, lasă, bă, că ăștia mai deștepți mor repede! Ca și cum asta era concluzia la care ajunsese el. Ca și cum viața ar fi un fel de petrecere din care unii dezertează ceva mai devreme. Mă gândeam, apropo de lipsa mea de experiență de viață, că la școală copiii învață despre macaci-rhesus, despre cămila cu două cocoașe, despre diverse specii de animale care pot fi găsite în deșetul Tibet, Gobi și prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu minciuna, piuie că nu a mințit cu intenție rea. În lipsă de mușterii, peste vară ciuciuveaua mi-a sărit la carotidă cu un comunicat mai tăios ca un brici suedez. Cică, după ce am constituit un „reper moral”, aș fi „dezertat moral” alegând să mă compromit. Întrebarea ar fi, dacă am fost un asemenea reper moral pentru cuibușorul în numele căruia ciripește, cum au uitat canarii și celelalte „emanații ale societății civile” ajunse la Cotroceni în 1996 să-și aducă aminte de asta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
au dat nenumărate semne de respect ori simpatie. Poate scoate la iveală ciuciuveaua ceva pe numele meu? Și atunci? Până și un rapprochement inițiat în această primăvară s-a dovedit mai volatil ca puful de păpădie. Chiar de-aș fi dezertat moral, aș fi făcut-o dintr-o ligă în care ciuciuveaua și cei din palma cărora ciugulește delicatese cu mac nu au avut niciodată șansa să se apropie. De data aceasta, am preferat să-mi șterg cu o glumă scuipatul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
fi nevoie ca ea să participe la un război pentru eliberarea Poloniei și distrugerea Serbiei, operații direct opuse intereselor germane. Aveam de susținut la Londra o politică a cărei absurditate o simțeam prea bine. Am fost victima acestei anomalii. Nu dezertezi niciodată nepedepsit de la altarele oficiale. Întoarcerea mea la Berlin Odată sosit la Berlin, am văzut imediat că eu eram acela care avea să joace rolul de țap ispășitor și să poarte greutatea catastrofei a cărei responsabilitate o avea de fapt
by KARL MAX, Prinţ LICHNOWSKYKARL MAX [Corola-publishinghouse/Memoirs/1009_a_2517]
-
am încercat, fără tragere de inimă și deci fără succes, să fac față unor științe pentru care nu aveam, evident, chemare. Îmi amintesc amuzat acum de „palpitantele” seminarii de matematică în timpul cărora, împreună cu un coleg ce urma și el să „dezerteze”, tot în favoarea Filologiei, tremuram să nu fim scoși la tablă. „Dacă mai continuă așa, o să mă îmbolnăvesc de inimă”, obișnuia să spună colegul meu pe atunci destul de rotofei, și replica lui mi se părea plină de haz. În primăvară (1955
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
că, astfel, trupul nu mi se va descompune imediat. Mă gândisem chiar să mă duc să mor la Memfis; acolo, cu siguranță că preoții egipteni ar ști să mă păstreze întreg în vederea următoarei reîncarnări. Aș putea fi mumificat. „Nu putem dezerta de la Marea Reîntoarcere”, spune Aia, când îi vorbesc de această eventualitate. „Trupurile noastre se vor întoarce în țărână; sufletele noastre vor zbura la Zalmoxis, care le va dărui noi forme de viață.” Recunosc că frământările mele, în legătură cu ce se va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Daphne s-a prefăcut în arbore sub mâna concupiscentă a lui Apollo. Cavalerii Danubieni Într-o seară am rămas să înoptăm afară din sat pentru că ne depărtaserăm prea mult. Deoarece era târziu, am fost găzduiți de un prieten roman, care dezertase din armata imperială și se retrăsese în codru, căsătorindu-se cu o getă. Cu prilejul acela, am putut să asist la un ritual secret, săvârșit de o sectă ocultă, cunoscută sub numele de Cavalerii Danubieni. Nimeni nu vorbea deschis despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
însemna să reneg lupta noastră. Și... și suferința... Toți morții noștri... Și Baia... Și Lipnic... Și Podul Înalt... Și... și chiar Valea Albă. Și visele libertății noastre, așa, neîmplinite... Vise în care mai cred, încă... Pot eu să trădez? Să dezertez? Să recunosc că totul a fost zadarnic? Ar fi cumplit! Hotărât, nu! Nu pot! Nu reneg nimic din tot ce-am făptuit bun, rău. Izbânzile, cât și înfrângerile ale mele-s... ale noastre-s... Da! Știu bine! De-aș retrăi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din teritoriile cedate sovieticilor, apare fenomenul dezertărilor, deosebit de periculos pentru disciplina militară și pentru buna desfășurare a operațiunii de evacuare. Chiar dacă cei mai mulți militari români au arătat competență, cinste și disciplină, au fost multe cazuri când militari români și minoritari au dezertat, ajungându-se chiar la dezintegrarea unor unități și subunități militare. Devine credibilă ideea că evacuarea unităților militare a însemnat mai mult o fugă din calea sovieticilor, decât o operațiune organizată. Dificultatea operațiunii de evacuare era dată și de faptul că
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
au fost câștigate de PNȚ (cu 70% din voturi), dar au fost grosolan fraudate de guvern, în favoarea Blocului Partidelor Democratice (coaliția comunistă). Ianuarie 1947 - Foametea ucide oameni, mai ales în Moldova. Se introduc cartelele alimentare. Se raționalizează și combustibilul. Soldații dezertează, caii mor de foame. Americanii trimit ajutoare alimentare pe care soldații ruși le capturează și le trimit în URSS. 10 februarie 1947 - Semnarea Tratatului de Pace de la Paris (prin care România pierdea Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța). Ministrul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Eu Însumi - și n-am fost singurul! - am Încercat și cunoscuta strategie a „luptei din interiorul sistemului”, dar m-am retras iute și semnificativ, deși unii colegi și prieteni, atunci, m-au judecat aspru că „am aruncat prosopul”, că am „dezertat” și m-am afundat, „egoist”, În propria-mi creație. Dar, cum spuneam, din tinerețe - și un psiholog răutăcios ar putea semnala aici deja o pulsiune paranoidă! - am refuzat acest tip de adaptare „pasivă” sau pur și simplu de adaptare la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ele nimic; să le renege ar fi semănat prea mult cu retractările celor lași și perverși. Nu voia să fi greșit în nici o privință, de teamă să nu pară că i-au scăzut forțele, de teamă să nu pară că dezertează fie și de la un singur principiu al său; în opiniile pe care le susținuse considera inviolabil atât ceea ce era accesoriu, cât și esențialul și apăra lucrurile mărunte cu aceeași înverșunare ca și pe cele mari. În felul acesta își aliena
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
făcea el parte. Vina invocată de colonelul Sturza era că Ciulei trecea noaptea în tranșeele din față, la nemți, dezvăluind dispozitivul trupelor românești. La cîteva zile numai de la condamnarea și uciderea lui Ciulei, colonelul Sturza era acela care trăda și dezerta la inamic. Această teribilă eroare judiciară nu a mai putut fi reparată, desigur... 12 Mersul războiului făcea ca armata să aibă nevoie de noi cadre. Termenul redus pentru instrucția noastră militară a trebuit să fie și mai redus. După cîteva
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
s-au ridicat intelectuali de seamă, ce au ocupat chiar importantul post de director al celui mai vestit liceu din orașul Brașov, Liceul "Andrei Șaguna". Peste un secol de la alungare, în respectiva familie avea să se nască un erou, care, dezertând din armata austro-ungară și înrolându-se în armata română, va răzbuna, în timpul primului război mondial, nedreptățile îndurate de populația română din Tohanul Vechi în 1765. Este vorba de faptele de arme ale ilustrului strateg, Generalul Traian Moșoiu, descendent după tată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
rapid un grup conștient de specificitatea sa (cel puțin la bordul corăbiei pe care erau îmbarcați), cu un limbaj comun greu de înțeles de marinarii legali și cu un mod de viață care reproiecta, la scară mică, societatea din care dezertaseră : respectau o ierarhie (cea clasică marină, dar aleasă democratic, mai ales după criteriul cunoștințelor de navigație și al anilor de experiență : căpitan-secund-șef de echipaj-timonier-artilerist-bucătar marinar-matelot-steward), alternau munca și odihna, contabilizau câștigurile, făceau mici investiții, când se putea, își alegeau iubite
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
anunțase încă din era bucanierilor că pirații erau foarte loiali și dispuși să se ajute unul pe altul, sub forma unor convenții juridice și a unor inițieri frățești pe care le concepeau singuri, în opoziție cu inechitățile societății din care dezertaseră. Odată concepute, regulile erau respectate unanim. Parteneri și coechipieri, pirații acordau, uneori, din pradă, un fond comun pentru compensarea infirmităților și meritelor speciale, așa cum, la polul opus, pedepseau trădările și eșecurile cu grave consecințe colective. Deși producea instabilitate cronică, exercițiul
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
pentru colonii. Ei repetau o altă mai veche complicitate cu potențial ilegal, cea din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, dintre guvernatorii britanici ai Jamaicăi și foștii corsari englezi, tocmiți împotriva Spaniei. Așadar, pe lângă clasica dorință de a dezerta din marina legală, alți doi factori au stimulat explozia fenomenului de piraterie, în secolul al XVIII-lea, în coloniile britanice ale Americii : mulțimea de marinari experimentați care nu mai aveau pentru ce lupta, pe de o parte, iar de cealaltă
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]