486 matches
-
împrejur înfloriseră pomii, că în crengile lor cântau păsările cerului și că-l dogorea soarele. Nu mai simțea frigul. Din tălpi urcau arsuri plăcute, ca și când cineva i-ar fi plimbat o flacără de-a lungul picioarelor și le-ar fi dezmorțit. Așa-i ținea iarna țiganca lui picioarele toată noaptea în brațele ei, ca să i le încălzească, să-i fie bine. - Nu te lăsa, Anghele, nu te lăsa, se mai întorcea către celălalt. Nu-l mai auzea nici el. - Și cum
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
prin toate iluziile vieții. Cel ce s-a molipsit de eternitate nu mai poate lua parte la istorie decât prin voința de autodistrugere. Căci, între semeni, nu ești creator decât pe propria ruină. Omul e singura ființă care s-a dezmorțit din beția timpului. Și toată străduința lui este să reintre în el, să redevină timp. Privilegiul izolării în natură derivă din ruptura conștiinței de devenire. Doar mergând alături de timp omul e om. De aceea, de câte ori se plictisește de condiția lui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că te vaieți în somn. Ai nevoie cumva de un spițer? E vorba de sciatica mea, de-aia mă vaiet, iar încheieturile nu prea sunt în regulă și nu mă mai ascultă. Ar trebui să mă mișc oleacă, să-mi dezmorțesc oasele, dar n-o să fac asta înainte de a duce la bun sfârșit proiectele cele mai urgente: la mânăstire nu-mi vor îngădui să cercetez ceea ce mă preocupă cel mai mult. Mă tem că nu prea le sunt pe plac superiorilor
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Se oprea în poieni să doarmă, înfășurat în vechea și uzata sa manta. Mârțoaga, priponită cu hățurile de copac, își vedea de treabă adulmecând văzduhul și cercetând iarba care nu-i prea era pe plac. Se odihnea cât putea, își dezmorțea oasele când soarele era deja sus, pe cer, căuta un pârâu să bea oleacă de apă și să adape animalul. Din nou la drum. Privind copacii, ce păreau a nu se mai sfârși, încerca să-și amintească numele lor în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
milă de acele cărți pe care nu le citea nimeni. I se părea că se sufocă de-a binelea dacă filele nu le sunt răsfoite, ca o casă ce trebuie aerisită. Le deschidea, pe rând, să le ajute să se dezmorțească. Apoi începea să citească, pe sărite, e drept, ca totdeauna când vrei să ajungi iute de pe un mal pe altul. Află astfel că există un fel de cod al făuritorilor de statui. Și anume al celor ce înfățișează călăreți împlătoșați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ce fel de revoluție o fi fost, dacă nici țuică nu mai avem... — Nu-i mare brânză. Fandarac era mai bătrân, văzuse multe la viața lui : Așa face lumea, din când în când, revoluții. Nu de alta, să se mai dezmorțească... — La fel zice și maică-mea... Petrache se îndreptă din spinare, să-i facă loc lui Șofronică să șteargă masa și să-i pună halba în față. — Măi, să fie ! se minună el. Cum ai știut că vreau bere, încă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mijloc genunea. Când lumina fu destul de puternică încât trupul lui să lase umbră, Petrache se trezi din visare, fără să- și amintească altceva decât moleșeala fermecată ce-l năpădise. Se săltă în picioare pe creasta zidului, ridică brațele, ca să le dezmorțească, dar și ca să dea binețe soarelui și propriei lui umbre. Care mai rămase sus o bucată de vreme, înainte de a-l însoți în atriu, acolo unde întunericul avea să mai adaste. Petrache trecuse așadar dintr-o lume în alta, de la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rămâne nemișcat și absent. Apoi, exact așa cum începuse, respirația se domolește și buzele se închid. Astfel, întorcându-se, după regresiile sale, pe pământ, ascultă sufletul casei. Simte adierile cum se opresc în geamuri, cum respiră prin streșini, cum grinzile se dezmorțesc precum pereții inimii. Cum gângăniile își desfac pânzele prin cotloane, iar țevile se umplu de gâlgâielile ce vin din marile conducte de sub caldarâm. Dacă ar fi iarnă, tăcerea ar fi și mai bogată, sporită de aburii ce ies prin porii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
camera cealaltă, unde era patul lui, cât un așternut de copil. Trebuia să adoarmă cu fața în sus și nu se putea mișca în somn. De aceea visa mai mult ca alți oameni. Visul era felul lui de a se dezmorți. — La urma urmei, spuse Ologu, scuturându-și farfuria de tablă, nici nu știu dacă ăsta e cel mai bun loc. Arătă cu cârja în spate, spre magazinul Cocor. Cică, dacă e scump, vine lume cu bani. Dar eu zic că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stânjeneala lui și îi aruncă portocala care venea tot mai încet, ca și cum s-ar fi rostogolit pe nisip, tot mai încet și mai aproape, până când se opri. Apoi începu să plutească, privind cu nesaț către lumea care începea să se dezmorțească și, mai ales, privind de sus către sine. Dintr-odată însă strigătul disperat al Melaniei rupse vraja. Ea rămase împietrită în ușă, uitându-se la fratele ei cum zace, cu capul căzut peste paginile mototolite, cu ochii larg deschiși, dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în piept, ține-l până te cercetează cu de-amănuntul și dă-i drumul încet. Să vezi ce galben o să iasă. — M-am lăsat de fumat de trei luni, se apără Maestrul păpușilor. — Degeaba, spuse Tili, întinzându-se să se dezmorțească. Fumul care-ți îneacă mințile nu vine de acolo. Poate că ar trebui să mă las de meseria asta... medită Maestrul păpușilor, privindu-și cu tristețe cutiile. — Eu zic să nu-ți pară chiar așa rău, îl bătu Tili pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
hotărî ea, cu un impuls neașteptat. — De ce ? întrebă Jenică și întrebarea își avea rostul ei. Femeia încetă, o clipă, să-și mototolească pliul fustei pentru a arăta la anunțul de deasupra. — Azi e ultima zi... Jenică întoarse capul, ceea ce îl dezmorți nițel, și zâmbi. În fiecare zi e ultima zi. N-are rost să vă grăbiți. Dacă supraviețuiți astăzi, ultima zi se mută mâine. — Și ce legătură are asta cu tragerea de la loterie ? — Știți ce sumă uriașă s-a adunat ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
luat trenul din mers. Numai că, dacă la dus i-a păcălit și n-au știut când pleacă, unde vrea să ajungă știau exact și l-au așteptat acolo. Maca se dădu jos de pe bancă și se întinse, să-și dezmorțească oasele. Jucă un șotron imaginar, alegând frunzele pe care să sară. Se răsuci pe călcâie, oprindu-se în fața lui Tili. Și cine, mă rog, l-a turnat la Securitate ? — Nu mi- au dat voie să notez nimic, spuse Tili. M-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să-l lăsăm să-și vie înfire, nu putem trece peste el. Ar trebui să-i vorbești personal. Multe zile Conțescu șezu întins pe pat, foarte amărât și taciturn. Își mișca cu maximă forță degetele brațului paralizat, căutând să le dezmorțească. Ca să nu se obosească vorbind, G. Călinescu făcea numai semne. Încolo, mânca bine, era liniștit și se întrema. Într-o bună zi făcu semn că vrea să se dea jos, și chiar se dădu, ajutat de Hergot. Se așeză într-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
zice el. Apoi se ridică liniștit, își aranjează frizura și apucă capetele Ernei și al lui Wottila de ceafă și le lovește unul de altul până când sângele dă pe dinafară și sufletele le pleacă în emigrație. (Respiră adânc și își dezmorțește spatele.) Și cum îi merge în vremea asta lui Mariedl? Stă acolo, câștigată cu totul, cu un pântece strălucitor. Și scaunul omenesc de pe corpul ei se transformă în praf de aur. Între timp, oamenii l-au doborât pe Herrmann și
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
investigații, cît și al unui talent extraordinar de povestitor. Vremea Nouă, 13 martie 1984 DĂNEȘTI Fără a se ridica la un nivel înalt de competivitate, întrecerea artistică dintre formațiile căminelor din Dănești (gazdă) și Tăcuta a avut darul de a dezmorți spiritele și de a declanșa ambiții. Cei care au luat parte la spectacol au putut reține , între altele, de la Dănești, recitalul poetic întemeiat pe geniala baladă ,,Miorița“, creația originală a poetului Ion Enache, brigada artistică și formația teatrală instruită de
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
șerpuind dinspre pod. O rută incomodă la ora aceea, cu soarele Încă sus, fără o suflare de vânt care să răcească pietricelele de pe costișă. Bună formă fizică, s-a gândit. Ori mare chef de vizite. A Întins brațele, ca să-și dezmorțească scheletul lung - Faulques era Înalt, osos, iar părul scurt și cenușiu Îi dădea un vag aer militar -, s-a spălat pe mâini Într-un lighean cu apă și a ieșit afară. Acolo, cei doi bărbați s-au privit câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
veghea un oraș mort ca un spectru În turnul său de pază. Nimic nu va fi În realitate ceea ce este, până când Universul, care n-are sentimente, nu se va trezi ca o dihanie adormită, nu-și va Întinde picioarele ca să dezmorțească oasele Pământului, nu va căsca și nu va da din labe la Întâmplare. Îți dai seama? Da, firește că-ți dai. Acum Înțeleg. E o chestiune de amoralitate geologică. Trebuie fotografiată siguranța utilă a fragilității noastre. Trebuie pândită ruleta cosmică
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a transcrie viața și visele, a acelei piețe imense și ostile și a acelor învăluitoare și imateriale prezențe care te ajută s-o traversezi. Se vorbește pe ici pe colo, se șoptește pe la colțuri ca într-o mare catedrală părăsită, dezmorțindu-se ușor la zvonul investirii unui sacrament distinct de tot ce l-a precedat despre zorii unui nou romantism. Cum secolul abia mijit nu pare să ia în seamă invitația de a fi cât de cât permeabil la valorile spirituale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dintr-o mână în alta, fără să se uite la unchiul său. Până să fie aduși caii lui Selin, alaiul domnesc a străbătut un loc împădurit, ieșind spre o vale cu pășuni, așa că domnul a încălecat vesel că se poate dezmorți după ceasuri întregi de mers în caleașcă. Înainte de a sări în șa, Ștefan și-a privit întrebător tatăl, și-a mușcat până la sânge buza de jos și s-a avântat pe cal. A pornit primul în galop potolit, printre dorobanții
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
excepție. La musulmani, cel puțin, în palat sau în cort, familia se dezvoltă și se grupează în jurul tatălui. Dacă ne închipuim, întins peste toate aceste mizerii sociale, soporificul văl al bisericii orientale, mai potrivit să toropească sufletele decât să le dezmorțească, vom aprecia corect situația țării. Să încheiem această trecere în revistă printr-o remarcă esențială. Popoarele ce respectă riturile bisericii orientale sunt în mod fatal condamnate la inferioritate industrială și agricolă. Cum ar putea concura cu Occidentul, atâta vreme cât calendarul grec
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
în față într-o casă adevărată, iar de-a lungul curții întinse, făcuse aceste cămăruțe de închiriat. Singurul geam era cel al ușii. Sobă n-avea, dar avea o plită, sub care aprinse focul cu lemne și aerul se mai dezmorți. Scoase dintr-un mic dulap salam, sparse câteva ouă într-o tigaie și ne așezarăm la mica măsuță de lângă plită și mâncarăm. Avea și cafea. - După ce mă calific mă mut din odaia asta. - Merge greu cu calificarea? - Nu, dar leafă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
aniversare. Învierea trecutului ! Nostalgiile sunt conciliante... fredonează din nou pisălogul. Nu mai avem însă mult, trenul tocmai părăsește ultima stație înaintea destinației. Garnitura se urnește greu, se leagănă pe tampoane, își adună puterile, balansează leneș pe stânga, pe dreapta, își dezmorțește articulațiile, a prins viteză. Se înșurubează, tot mai flămând, în aer, mușcă furios din arătarea de fum a amurgului... prin dreptul compartimentului, pe culoar, trece pelerina cenușie a unui domn scund, sub o pălărie cu mari boruri nocturne. Mă întorc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
biroului. Ca și cum nimeni nu l-ar fi mișcat vreodată din loc ! Telefonul mort. Dispăruseră și sticla plată, căpăcelul metalic care luminase de-atâtea ori, în decursul nopții, ca un mic semn de viață, încăperea. Voia să-și întindă, să-și dezmorțească picioarele. Să se lase în uitarea și moliciunea unor perne groase. Renunță să ajungă la fotoliu. Se ghemuise, frântă, pe pervaz, rezemată în coate. Auzi, după multă vreme, ușa deschizându-se. Nu se clinti, n- aveau decât s-o târască
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
iubește pe Piero, dacă îl respinge, dacă îi e, pur și simplu, indiferent ; umerii săi înalți și înguști nu par să se miște. Nici mâinile pierdute în buzunarele mari ale hainei. A dat puțin capul pe spate, spre a se dezmorți, împinsese și umerii înapoi, îndreptându-și mijlocul, spre a face un sfert de pas înainte, cu stângul, aplecându-se, să vadă mai bine. Gulerul cămășii gălbui ieșise puțin peste haină. Talpa pantofilor s-a frecat, scârțâind, de parchetul lucios. A
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]