411 matches
-
explicație, alta decât trecerea timpului, pentru ceea ce am simțit de câte ori m-am dus, după moartea părinților, în Lisa; că acolo sunt mai străin decât în București. A trebuit să îmbătrînesc pentru a mă întreba ce sunt eu, de fapt. Un "dezrădăcinat" autentic? Nu cred; n-aș mai putea suporta de bunăvoie pacea unui sat. Un "adaptat" la oraș? Nu cred nici asta; un simplu cântat de cocoș ruinează toată experiența mea de intelectual. Și cum se face că, născut într-o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la țară" cum vorbesc, la Cehov, cele "trei surori" despre Moscova. Îmbătrânesc, ca arborii care se usucă pe dinlăuntru, golindu-mă de esențele mele. Ce altceva decât miresme mi-a lăsat copilăria? Dar țin să repet: nu mă simt un dezrădăcinat. Probabil, Lisa e ultimul loc unde m-aș retrage, dacă aș crede în refugii. Am impresia că tună. M-am înșelat. Cerul e și azi pârjolit de secetă. Nu se vede nici un nor, iar frunzele oțetarilor par amorțite. 38. Când
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
reflux al romanității care avea să influențeze negativ evoluția creștinismului din spațiul carpato-dunăreano-pontic. Aflat într-o situație foarte gravă, creștinismul n-a fost șters cu desăvârșire din regiunile sud-est europene (dar s-a susținut acest lucru), el a fost "total dezrădăcinat" (Fr. Dvornik). Au dispărut formele superioare de organizare bisericească, a încetat sistemul urban și episcopal, au fost întrerupte legăturile canonice cu Roma și Constantinopol, a avut loc slavizarea aproape completă a unor regiuni, dar au supraviețuit grupuri (nuclee) creștine pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rămâne "o insuliță de prosperitate într-o lume cuprinsă de criză"100. În mod paradoxal, caracterul arhaic al structurilor sale economice pune pentru o vreme Franța la adăpost de furtună. Nu se văd, prin orașe, prin sate, acele familii întregi dezrădăcinate, rămase pe drumuri, acei tați de familie cu privirea sălbatică, plini de revoltă, de care povestește John Steinbeck în Fructele mâniei. Nici cozile interminabile de șomeri care se întindeau pe străzile din New York ori Berlin. Totuși, începând din toamna lui
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Motorul, geaca, zâmbetul, freza gen Elvis dată cu briantină. Și cu asta, basta!" Începând din anii '50, pe lângă autonomie, tinerii capătă de asemenea o cultură a lor. O cultură care nu mai este socio-familială, ci internațională, o cultură a "modernității dezrădăcinate"177. Fiecare națiune își păstrează particularitățile sale, însă tinerii occidentali dobândesc, grație cinematografului, radioului, televiziunii, muzicii, din ce în ce mai multe referințe comune. În anii '50-'60, tinerii francezi sunt înnebuniți după Bécaud sau Brassens, dar apoi devin pasionați de yé-yé. Însă ei
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
lege protecționistă. Conservatorii se plîng de faptul că mașinile agricole ar fi importate la costuri prea ridicate și explică faptul că beneficiari ai acestei protecții sînt străinii care măresc, printr-o industrializare rapidă, depopularea satelor și ruina morală a țărănimii dezrădăcinate. Liberalii dispun de un contra-argument: ei votează în 1887 o lege de încurajare a industriei și o completează în 1912, pentru că "străinii vin în România ca să cîștige bani și apoi se retrag, după ce au făcut avere, lăsînd doar disprețul lor
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
lase acestora nicio moștenire, de aceea își risipește bruma de avut și banii greu munciți, primiți de la aceștia) romanul este o relatare foarte vie a modului în care sfârșitul lumii este trăit individual de către toți cei ce se simt dislocați, dezrădăcinați, alienați și îndepărtați din Paradisul fericit al trecutului. Memoria recuperează deopotrivă urmele vagi ale inocenței de altădată, dar și rădăcina răului, care pare a fi mereu aceeași: neputința paralizantă de a iubi, de a-l accepta pe celălalt așa cum este
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
unei riguroase cercetări de teren pe tema adaptării țăranului mexican la viața metropolitană a capitalei din anii ’60, antropologul american folosește în lucrare, ca o construcție narativă, tocmai biografiile celor cinci copii ai personajului central, Sanchez, un gen de Moromete dezrădăcinat, mânat de vicisitudinile vieții într-un spațiu străin, iar în strădania de a-l confrunta cu demnitate, dezvoltă o gamă întinsă de reacții, de la apăsare și deznădejde sufletească până la sublimă detașare, prin refugii în cele mai prozaice comportamente. (În filmul
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
pot să se transforme în plante, iar că animalele și plantele sunt înzestrate de o inteligență asemănătoare celei umane. Pentru manihei, nimeni nu poate să ucidă, nici Creatorul însuși: nici un animal nu poate fi ucis, nici un pom tăiat, nici o plantă dezrădăcinată. Dacă este un delict să omori un lup și să tai o castană, cu atât mai mult este a ucide un om, care are un suflet compus din substanță divină și el însuși dumnezeu. Așadar, maniheii nu recunoșteau statului puterea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ideile, normele și cultura, și elementele referitoare la agentul uman pe care le subliniază, cum sunt identitățile corporative și sociale, sunt toate în mod inerent variabile. Pur și simplu nu există nimic de genul unei idei sau identități universale, transistorice, dezrădăcinate, autonome cultural. Astfel, majoritatea constructiviștilor consideră urmărirea unei teorii generale a relațiilor internaționale o absurditate, și își limitează ambițiile la oferirea de interpretări și explicații clare despre aspecte discrete ale politicii mondiale, fără a depăși stadiul "generalizărilor contingente" extrem de precaute
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
capitaliste liberale. Concluzie Afirmarea constructivismului a vestit o reîntoarcere la o formă de teoretizare mai sociologică, mai istorică și mai orientată spre practică în Relațiile Internaționale. Dacă raționaliștii au redus socialul la interacțiunea strategică, au negat factorul istoric susținând forme dezrădăcinate, universale de raționalitate și au redus arta practică a politicii la calculul maximizării utilității, constructiviștii au reimaginat socialul ca domeniu constitutiv, au reintrodus istoria ca zonă a cercetării empirice și au subliniat variabilitatea practicii politice. Din multe puncte de vedere
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
morale a omului este dată În primul rând de Încrederea pe care cei din jur ți-o acordă, la un moment dat. Cine nu se simte legat de semenii lui prin tradiții și scopuri comune este, de fapt, un om dezrădăcinat, care va sfârși până la urmă prin a fi devorat de demonul infatuării sau de cel al singurătății: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara ta”.) Înainte de a-ți lua casă, află cine Îți este vecin. (Calitatea coexistenței
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
din imobilism și depresie, dar nici ea nu ne poate face fericiți, pentru că nu sîntem În stare s-o păstrăm. Omul nu este făcut pentru fericire. Fericirea are nevoie de Altcineva. Omul contemporan are chipul lui Michel: plictisit, fără vlagă, dezrădăcinat, vampirizat de confort, singur. “Pentru a accede Într-adevăr la posibilitatea practică a fericirii, omul ar trebui fără Îndoială să se transforme - să se transforme fizic. Cu ce să-l compari pe Dumnezeu? Mai Întîi, desigur, cu păsărica femeilor („sexul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
momentul autentificării, cel În care povestea devine adevăr numai atîta vreme cît acesta se enunță (doar că, enunțarea fiind imprimată pe pagină, adevărul acesta rămîne). Este sigur, deci, că autoficțiunea, ca practică literară a unui individ occidental educat, dar instabil, dezrădăcinat și avid, tocmai de aceea, de imprimare, nu este un bildungs și nici nu aparține strict paradigmei textului. Felul În care criticii români Întrebuințează termenul, ca și neîncrederea nominalistă cu care este Întîmpinata noțiunea, dă seamă mai Întîi de perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lor este poate un pod Între scriitura flegmatică franceză și cea optzecistă românească, congenere), Încît ele, printr-un procedeu invers celui romantic, Însuflețesc ființele: palmierul din Havana, În Femeia perfectă, un hamburger, În Le Feu d’artifice. Apoi, protagonistul - un dezrădăcinat - părăsit apoi de Margot, nevasta de care-și amintește cu duioșii retezate spartan, doldora de cultură generală de concursuri televizate, născut la Buenos Aires: “subiect Încercat. SÎnge rece, rigoare, pregătire superioară, incapabil de cea mai mică emoție”. El nu numai că
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Ferrer rezumă statutul social al personajului echenozian: clasă de mijloc, celibatar, implicat În afaceri dubioase, cerc restrâns de prieteni, legături amoroase van der Waals, parizian, globe-trotter. și psihologia care se deduce de aici: personajul echenozian are ceva dintr-un extraterestru, dezrădăcinat și mai aproape de lucruri decât de oameni, mai aproape de oameni Însă decât de idei, dar și din caracterul practic al celui care ia lucrurile așa cum sunt. O sensibilitate de o superficialitate care-i conferă anduranță: Hercule Poirot sau Sherlock Holmes
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cronică duioasă a unor vieți care au fost. Printre ruinele babelienelor construcții textualiste bântuite de spectre, abandonate, personajele anilor ’90 se strecoară pline de candoare - copii, uneori, copii Întârziați (persoanajele lui Rouaud nu sunt altceva), tineri excentrici sau fecioare trufașe, dezrădăcinați ce-și găsesc aici o terra incognita. Ceea ce-i aseamănă este În primul rând dorința de a locui Împreună, de a comunia pe un teritoriu explorat mai ales estetic, parcelat și personalizat (vezi locuințele-fetiș din Les Champs d’honneur sau
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se dă o singură explicație, raportată la condiția lui; nașterea la confluențele a două epoci generează acest sentiment de neliniște, de izolare, de resemnare similară morții: "Vai, vouă celor născuți la confluența însângerată a răsăritului cu amurgul". Poetul este un dezrădăcinat, fantomatic și palid; tânăr cavaler ce va trece prin viscole, pentru a deveni el însuși, sau pentru a muri, ne mărturisește singur, "Bătrân și nebun" ("Ritual"). Poetul este un intrus, neputincios, veșnic în fața unui zid ce-l izolează de ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
frumoase poezii", Editura Albatros, 1975. T. Utan debutează sub semnul poeziei reportaj. Treptat, devine stăpân pe cuvinte și pe uneltele sale și un anume sentiment nostalgic îi animă scrisul. "Steaua singurătății", volum antologic, integrează firesc sentimentul unei iubiri pierdute, ipostaza dezrădăcinatului, satul, grădina, pajiștea și un întreg univers floral (busuiocul păpădia, gherghina). Florile nu au o existență a lor, ca la D. Anghel sau Mihail Celarianu. Poetul își raportează la ele sentimentele; ele sunt prilej de meditație, așa cum și pomii fructiferi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Oră de vulturi", Editura Eminescu, 1974; "Heraldica iubirii", 1975. Radu Cârneci a publicat o mare cantitate de versuri, fără să ne convingă că este poet. Reflectă și el universul satului în poezie: copilăria, hora, comorile, dorul, descântece de dragoste, întoarcerea dezrădăcinatului, icoane aflate sub semnul poeziei lui Lucian Blaga și, din când în când, a lui Arghezi. Dragostea și nunta sunt invocate în incantații biblice, nașterea înseamnă îndumnezeire: "Și roiam, înfloream, înfrunzeam, mă-ndumne-zeiam/ în zori lumea era gata de nunta.". Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ardeleanului: Iar noi cei vii îl plângem/ Cât cere obiceiul, și mergem mai departe". Volumele de versuri ale lui Gh. Pituț sunt niște biografii lirice suprapuse; contextul în care ele se desfășoară este orașul civilizat, în interiorul căruia se simte un dezrădăcinat. Sentimentul se accentuează în volumul "Fum"; aici orașele Europei trec prin criza generată de tehnică. Poezia lui este strigătul de apărare in fața alienării, cu rostogoliri fantastice, fără să aibă timp de sprijin, de suport moral, de aici nesiguranța și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
propriul lui infern: Pe străzi e frigul de care m-am temut/ Și o femeie-mi pare-a fi atât de fierbinte/ Dar sunt mai singur ca-n ziua nașterii mele, morții mele." În volumul " Edenul de piatră" rămâne un dezrădăcinat, și făpturile grațioase Isus, îngerii, arhanghelii, existente și în celelalte volume apar în procesiuni dimensionate apocaliptic, desacralizând universul: "Îngerii mor,/ și cad pe acoperișuri". Poetul rămâne să tânjească după golul pur al câmpiei veșnice, iar casa pe care o tot
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
așază din șale, îl încovoaie puțin,/ Acolo, pe holdă lângă femeie. Pe deal tună Dumnezeu ca prostul/ latră câinii la duhul ploii". Poetul va rămâne, și în volumul "Vânătorile" (1969), un cântăreț al satului, al casei părintești, al copilăriei, un dezrădăcinat, dar și un sentiment al înrădăcinării îi animă poezia. Satul se înfățișează în toată tradiția de datini și obiceiuri; învierea, moartea lui Isus, suferința sunt relatate într-o atitudine reverențioasă: "Încă mă rog,/ Mă închin celui de o ființă/ Pasăre
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Zăinescu este un poet nostalgic și cu cât înaintăm în volume este tot mai nostalgic și mai obosit 1: Toată noaptea scoicile vin să moară pe țărm/ Marea atunci se întoarce pe partea cealaltă.". "În volumul "Grădinile ascunse" reînvie melancolia dezrădăcinatului și retrăirea nostalgică a obsesivului gest culegerea de struguri: "Vița de vie și-a scuturat frunza pe cer, deasă și n-a găsit pe nimeni acasă". Din când în când versurile ne trimit la solemnitatea tristă a invocaților simbolistului Iacobescu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de gravitație/ apropiind, depărtând/ pământul de inimă." Iat-o invocând cina de sub vișinul casei, reușind întrucâtva să creeze atmosfera de familie: "Cină/ sub vișinul casei/ mama, tata, pământul/ Luna venită din câmpuri/ cu fața-nverzită de grâu și pelinuri". Sentimentul dezrădăcinatului nu lipsește din acest univers ("Himera nisipurilor",1969). Nici cu poezia de dragoste nu reușește să devină caldă această poetă severă cu sentimentele ei și cu lumea: "Seară și sunetul singurătății altul/ nu se așază ninsoarea/ pe urmele mării, peste
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]