612 matches
-
Nici Popescu nu a rămas dator. „În șapte ani, cât ați fost sindicalist, s-a văzut ce ați făcut”, a spus Popescu acuzându-l apoi pe Ciorbea că „a prăduit” patrimoniul UGSR. „Dialogul” a continuat în același registru, cu scurtă digresiune a lui Ciorbea, care s-a luat și de moderator pentru că l-a invitat pe sindicalistul de la Meridian. „L-ați adus pe comunistul ăsta UGSR-ist aici...”, a spus indignat fostul prim-ministru. Un alt invitat, europarlamentarul Traian Ungureanu (PDL
Victor Ciorbea, ceartă în direct cu Ion Popescu. Vezi de ce by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/41120_a_42445]
-
prompt punctele de tensiune sau controversă; textele sale sunt atrăgătoare cu sobrietate și persuasive cu măsură, informate fără ostentație și întotdeauna urbane; scrise cu o claritate și o greutate „clasică”, ele merg, întotdeauna, la obiect, fără a se împotmoli în digresiuni și factologie. Un punct forte îl constituie dosarele de critică și istoria receptării, deopotrivă spectaculoase, cuprinzătoare și relevante. Spirit „clasic”, spuneam, criticul orădean e un stabilizator, deschis la provocările actualității, dar fără să i se plieze mimetic. Să mă ierte
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
aspect "paratextual" ce caracterizează ingeniozitatea lucida și ludica în același timp a autoarei. M.&M. sînt inițialele prenumelor unchiului și al autoarei, dar ele trimit la altele două, Iosif și Josepha, alcătuind punctul de pornire al cărții, mereu îmbogățit cu digresiuni, povești, anecdote, citate, opinii, evenimente. Situația paradoxala de a purta prenumele unui unchi, cunoscut romancier și dramaturg român, în jurul căruia plutește misterul unei tenebroase "affaire", nu putea fi trecută sub tăcere. Această structură binara se ramifică pe durata lecturii. Dialogul
Michčle Hechter and Mihail Sebastian by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/16198_a_17523]
-
un artificiu de "gradul al doilea", prin omofonia TUÉ/TU ES. De altfel, în finalul cărții toate aceste forme abstracte ale individualității se aglutinează într-un gest al despărțirii și al reconcilierii, al cărui pandant îl sugerase printr-o savuroasa digresiune lingvistică purtată în jurul uneia dintre particularitățile limbii franceze, le ne explétif. Limba română îi stîrnește comentarii critice; îi reproșează disponibilitatea pentru diminutive (recunoaște că, asemeni personajului celebru al lui Moličre, făcea "du Cioran sans le savoir") și mărturisește că, pentru
Michčle Hechter and Mihail Sebastian by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/16198_a_17523]
-
cea a "cîtorva manifestații dansate și cîntate" (la care participase în 1968, fapt ce o desparte de Eugen Ionescu al carui remarcabil portret îl face), mai curînd una de rezistență, "surda, îndîrjita, ratată, ŕ la Bartleby, scribul". Recurge la noi digresiuni și citate (din Walter Benjamin, de pildă), întrerupe lectură și o reia mai apoi, argumentează și contraargumentează, pendulînd neîncetat între "indignare și respect". Distanță istorică nu poate fi evitată: deși aparțin aceluiași secol XX, diferențele sînt majore, în cei cincizeci
Michčle Hechter and Mihail Sebastian by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/16198_a_17523]
-
producătorilor americani de filme. Aceștia, în opinia sa, sunt buni doar în a face filme narative, care, simple în linearitatea lor, distrează de minune, dar nu oferă decât rareori și altceva în plus. De aceea, Greenaway preferă întreruperile, suprapunerile și digresiunile, care contrastează evident cu dezvoltarea lineară a narațiunii și duc la un efect brechtian de înstrăinare. Suprapunerea dintre Prospero și Shakespeare în film și suprapunerea dintre Prospero, Sycorax, Christopher Everard, Thomas Warner și Shakespeare în spațiul intertextual dintre Furtuna, Indigo
Cărțile lui Prospero by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/7508_a_8833]
-
continuă: făcând abstracție de jocul scenic (ale cărui subtilități oferă destule piste pentru a sugera antifraza), cum putem interpreta diferența dintre noblețea conținutului și caracterul ignobil al lui Richard, cel care își asumă fără vreun scrupul acest conținut? Glosele și digresiunile sunt pasionante, Zografi dându-le un aer de improvizație controlată. Nu mă opresc asupra lor din motive de spațiu. Rețin doar concluzia operațională: între „filmul acțiunii”, pe care-l vedem dinafară, și „filmul personal”, care ar reprezenta perspectiva angajată a
Un film personal by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3833_a_5158]
-
pe care îl și primește cadou de la părinți, ascultă și schimbă muzici (Deep Purple, Pink Floyd, Creedence, voga anilor '80) cu băieții de la bloc Bodi, Răz, Luci; intră în conflict cu Oase și Canțone... totul într-o relatare obturată de digresiuni care viciază uneori coerența narativă. Crizele sentimentale devin pretext al discursului introspectiv adolescentin: "Ooof, ce situație tîmpită! Mă rog, poate cu Ina era ceva, dar nu era momentu' acum, nenică! Înseamnă că îmi dăduse oracolul așa, să se afle-n
"Pe fază" by Bogdan Iacovu () [Corola-journal/Journalistic/16964_a_18289]
-
în Poveștile Mamei Gîsca se caracterizează prin scurtime și simplitate. La o analiză mai atentă însă, densitatea sa îl dezvăluie ca un joc subtil, savant și rafinat, între narativ propriu-zis și ne-narativ, fie el de formă sapiențială, comentariu sau digresiune. Într-adevăr, narațiunea poveștii e presărată, fără a fi însă întreruptă, ici și colo, de comentarii, de paranteze, de sentințe și maxime care, extrase din “doxa mundi”, sînt ușor modificate și exprimă atitudinea de adeziune sau de subversiune a naratorului
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
participă cu telefoane în direct. Inutil să spun că întrebarea din titlul filmului, reluată de talk-show, e una nu retorică, ci capcană, bașca lipsită de răspuns (deși s-ar putea să-l găsim printr-un manual de istorie din 2050). Digresiune temperamentală: m-am răzgîndit, nu e inutil, se plîngea regizorul că această întrebare este reluată compulsiv în interviuri și am auzit la rîndu-mi cîțiva jurnaliști bătîndu-l la cap cu ea. Un sfat malițios pentru aceștia: ca s-o faceți lată
Vaslui ó Elsinore by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10225_a_11550]
-
sfat malițios pentru aceștia: ca s-o faceți lată complet, duceți-vă și la Cristi Puiu și întrebați-l dacă domnul Lăzărescu a murit sau nu? Adăugați și un "Pe bune?", sigur veți reuși să-l scoateți din sărite. Sfîrșitul digresiunii. Însă titlul filmului lui Corneliu Porumboiu dă, mură în gură, stratul cel mai profund al peliculei. Anume că istoria recentă devine, odată scoasă din manuale și din lucrările de specialitate, o sumă de amintiri a celor care au trăit-o
Vaslui ó Elsinore by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10225_a_11550]
-
ceva: lipsa de complexe a celui care de la un moment dat chiar s-a opus, în mod declarat, regimului comunist, astfel încât nu mai are nevoie să-și retușeze biografia. La prima vedere, convorbirile se desfășoară la întâmplare și conțin multe digresiuni. Este un mod de a preveni inhibarea interlocutorului. În realitate, memoria acestuia devine obiectul unui asalt sistematic. Dorin Tudoran nu renunță nici o clipă la intenția de a obține, prin anamneza, informații prețioase, unele de negăsit în altă parte, despre diferite
După douăzeci de ani by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18083_a_19408]
-
a clevetelii erudite". Cu o sublimată familiaritate, autorul nostru își imaginează ce le-ar fi plăcut, din producția contemporaneității, unor mai vechi autori (e o intropatie la persoana a treia!): "O carte care (în ciuda frecventelor bateri pe loc ale pasului, digresiunilor, neînduplecatei mărunțiri, monotoniei stilistice) l-ar fi încîntat pe Bernanos". Ca și: Și ce le-ar mai fi plăcut lui Bernanos ori lui Chesterton ori lui Jules Romains (titlul romanului său fluviu, Oameni de bunăvoie, destăinuie certe analogii cu tendințele
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
vieții așa-zicînd istorice, care-o înrămează mai mult ori mai puțin (ne)convenabil pe cea dintîi. Desigur, firul anecdotic nu e urmat întocmai. Un amestec de erudiție, moralități, politichie, arhaisme, năzdrăvănii lexicale, "obscenități" ș.a.m.d. predomină sub chipul unor digresiuni care ne opresc (nu fără savoare) la tot pasul. Jouisseur al asociațiilor, autorul alunecă lesne de tot de la un subiect la altul, de la un termen de comparație la altul, cu aerul de jonglerie, de prestidigitație cu elementele date: "Constantin Noica
"Ospețe pentru dzicãturi" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12906_a_14231]
-
lui e prozastic fără să fie prozaic. Lectura unei astfel de proze neprozaice are un efect terapeutic: te lecuiește de obsesia pierderii timpului și te scapă de grija lucrurilor importante. Și dacă pînă la întîlnirea cu Proust aveai oroare de digresiuni inutile și de paranteze oțioase, dacă îți displăcea umplutura retorică și baterea pasului pe loc, acum înveți să-ți placă tocmai noianul frazeologic și tocmai broderia stufoasă țesută în jurul unor întîmplări anodine. Calofilii și raționaliștii, iubitorii de măsură și ordine
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
aminte, pornind de la un cuvînt, de o altă întîmplare? Nu-i nimic, fac un soi de paranteză și povestesc toată întîmplarea intercalată. Dar dacă îmi strică fraza? N-are nici o importanță. Dacă îmi lungește aliniatul? Nu-i nimic, nici dacă digresiunea durează o pagină - două, treizeci ori o sută cincizeci. Asta se întîmplă de altfel chiar de cîteva ori în A la recherche du temps perdu. Trebuie însă să spunem din capul locului că o memorie puternică se colorează așa de
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
ea personifică tocmai flexibilitatea genului autobiografic. În pofida mediului puritan din care provenea, autorul a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a ocoli un anume „jargon dogmatic” autosuficient. A dat o confesiune laică, a cărei substanță o constituie digresiunea și conversația. Aceasta din urmă e investită cu un sens înalt filosofic: opera însăși e conversație, formă de asociere cu ceilalți, mijloc de a reuși în viață, dar și de a se salva pe sine. „Discursul politicos” e țelul și
O carte despre subiectivitatea creatoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3028_a_4353]
-
Fărmuș sub semnul virtualului, pentru că volumul reușește să se ridice doar în mică măsură la nivelul orizontului problematic promis. Și asta nu din cauza superficialității sau a lipsei de susținere bibliografică, deficite răspândite în cadrul celei mai tinere generații de critici. Dimpotrivă. Digresiunile teoretice în estetica receptării, cu diferitele ei etape și subetape, precum și reconstrucția dosarului critic al scriitorilor români, dovedesc că Ioan Fărmuș are deja vocația cercetării obediente și temeinice. Măcar din punctul de vedere al referințelor, e corect să plasezi Privind
Cititorul omniprezent by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3246_a_4571]
-
unui egoist sau Poveste, de exemplu, făcea, din start, operațiunea nu numai dificilă, ci și riscantă. Care ar fi punctele de interes în măsură să justifice o re-lecturare a Poetului Vlahuță? În primul rând, diseminarea în corpul schiței a unor „digresiuni metatextuale”, cum le numește Al. Călinescu în Caragiale și vârsta modernă a literaturii. Într-adevăr, autorul întrerupe în câteva rânduri fluxul narațiunii pentru a intercala considerații subtile legate de dialectica literară a dubletelor realitate-ficțiune, model-personaj sau adevăr verosimilitate, emițând, între
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
adevăr verosimilitate, emițând, între altele, ideea - paradoxală, în aparență - conform căreia „cu cât o operă de artă este mai perfectă, și ca putere de concepție, și ca limpezime de execuție, cu atât cere mai multe deslușiri ”. Poate că în aceste „digresiuni” nu poate fi identificată, cum crede Al. Călinescu într-un exces de entuziasm, „o «artă poetică» de o importanță capitală pentru înțelegerea concepției despre literatură a lui Caragiale”. Rămâne însă cu certitudine deosebit de incitantă și generoasă în semnificații o definire
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
mai degrabă, în istoria noastră decât a lui Holmes. Mai abitir decât în primul episod, Sherlock Holmes (2009), detectivul, interpretat de un tot mai șleampăt și trivial Robert Downey Jr., se află într-o vervă bufonă cu pasiunea redescoperită a digresiunii limbute. Ritmul discuției, replici seci, casante, ironice, devine ritmul acțiunii, astfel încât, luat de val sau călare pe el, regizorul surfează vertiginos uitând de rațiunea fiecărei acțiuni și de sensul pe care prozatorul îl acorda momentelor de solipsistă reflecție holmesiană. Holmes-ul
La circ cu Sherlock Holmes by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5006_a_6331]
-
reflectă, indirect, o mică polemică la adresa prozei care se scrie în România din cel puțin două puncte de vedere: pe de o parte, Dora Pavel evită romanul de proporții, din nou în vogă în ultimii ani la noi, doldora de digresiuni stilistice și cu emfază filozofică, pentru câte o cărticică scurtă, dar extrem de intensă. Modelul cel mai evident e, probabil, Grădina de ciment a lui Ian McEwan, o carte-lamă (a se citi: subțire, tăioasă, de impact), numai bună de tamponat venele
Proza, pe invers by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3204_a_4529]
-
detaliată, analiza și interpretarea acestuia au devenit prin urmare o firească misiune a biografului, satisfăcută cu asupra de măsură. De fapt, avem a face cu o imagine a unei epoci de istorie franco-română de-o impresionantă bogăție, înțesată de innumerabile digresiuni, de-o, am fi tentați a zice, monstruoasă arborescență ce, plecînd de la pretextul unei singure vieți, vizează un univers. O lume peste care coboară un crepuscul etern... Un spațiu al mediului rasat în care trăia aristocrata artistă îl alcătuia însuși
O carte somptuoasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8422_a_9747]
-
care se instalase după război, dar pe care n-o cunoscuserăm în timpul războiului. Reforma monetară și arestarea lui Maniu s-au produs în același timp. Cine voia să priceapă comunismul trebuia să-i priceapă și metodele. Iar metoda diversiunii, a digresiunii, a acumulării de evenimente folosește cîștigurilor permanente. Comunistul este omul făcut să cîștige. El crede că are și niște drepturi. Eu mă gîndesc că ar trebui scrisă o declarație universală a drepturilor omului comunist. A urmat procesul Maniu. Cel mai
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
apă, stă și deasupra apei, stă și pe mal, e foarte blînd, solitar-solitar-solitar, are o glandă cu venin sub coadă, și-i împroașcă pe toți dușmanii. Așa că, ziua unui critic de întîmpinare - ca să revin, că eu fac bucle mari, detururi, digresiuni - ziua mea reflectă obsesia pe care am avut-o toată viața, obsesia non-alinierii. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu legat de un om, de un partid, în timp ce toată lumea, toată lumea, de cînd mă știu, din liceu, toți au vrut să
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]