809 matches
-
să fi fost și el bătrân, veni Dan II, fiul fratelui lui Mircea, Dan I. După Dan II veni în sfârșit fiul nelegitim, Vlad Dracul. Deci între urmașii lui Dan I și urmașii lui Vlad Dracul se 'ncinse acea luptă dinastică care împărți țara în Dănulești și Drăculești, căutând unii razim la turci, alții la unguri, toți în afară. Dar Radul cel Frumos a declarat război lui Ștefan cel Mare? Dar Vlad Țepeș nu l-a declarat? N-a avut Ștefan
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
sunt documentele din cari să se vază tendențele lor reacționare, unde sunt privilegiile lor întărite de Radu cel Frumos sau de Radu cel Mare? Toate acestea sunt mofturi, sunt scornituri gratuite în socoteala unei istorii abia cunoscute, în care luptele dinastice jucau, din nefericire, cel mai mare rol în viața tuturor popoarelor. Căci nu numai la noi era așa, ci 'n toată Europa. Minunea consistă tocmai într-asta că, într-un timp în care Europa toată se bătea în capete, noi
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
dinastia de Savoia și meritele ei pentru unitatea Italiei ar fi motive morale mai puternice de convertire politică, decât o pensie reversibilă. Când era republican, d. C. A. Rosetti cerea pomană de la piață; acuma, ca pomanagiu al bugetului, e mare dinastic. Și în același timp fiii săi, ce trăiesc din pomana dată de monarhia ereditară, beau la Paris în sănătatea "Republicei Romîne" în cafeneaua Procope, plătind cu banii cari poartă capul regelui pe avers și sunt din visteria regelui. Iată oamenii
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
au abjurat formal ideile sale din trecut, s-au convertit la altă religie politică, au recunoscut monarhia ca formă definitivă și inalterabilă de existență pentru statul român. Vechii republicani, afiliații lui Mazzini, membrii comitetelor republicane au recunoscut monarhia, au devenit dinastici; "pionul din mînile d-lui de Bismarck și agentul prusian" a devenit cavalerescul rege al României, a cărui autoritate nu mai e contestată de nimenea. Dar regimul monarhic presupune un sistem de guvernământ; nu se poate admite ca șeful statului
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Acest inconvenient avea, ca toate inconvenientele, și o compensație oarecare în bine. Daca principii ar fi fost siguri despre țară, nesiguri numai despre străinătate, ar fi căutat prea cu ușurință un razim continuu într-un singur vecin în contra celorlalți; interesul dinastic i-ar fi atras cu repejune și pe de-a pururea în sfera unei singure puteri. Electivitatea însă [î]i despărțea pe candidații de domnie, întru cât s-atinge de reazimul de din afară, în partizanii unei influențe sau a
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
ca lupta lor să nu degenereze în nimicirea unuia prin cellalt, voim ca înlăuntrul poporului nostru să nu predomineze instinctele lui Cain. Mai vorbește "Presa" de articolul nostru de la 11 fevruarie, de Vodă Cuza, de lipsa în program a asigurărilor dinastice. "Presa" va binevoi, credem, a recunoaște ca unica tendență a acelui articol a fost adevărul istoric și - suum cuique - atribuirea meritului cui i se cuvine. Cât despre asigurările dinastice, ni se pare că tocmai acestea nu au a face cu
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
11 fevruarie, de Vodă Cuza, de lipsa în program a asigurărilor dinastice. "Presa" va binevoi, credem, a recunoaște ca unica tendență a acelui articol a fost adevărul istoric și - suum cuique - atribuirea meritului cui i se cuvine. Cât despre asigurările dinastice, ni se pare că tocmai acestea nu au a face cu nici un partid. Dinastia, fiind reprezentată, prin persoană, ne-am ferit oricând de a atinge câtuși de puțin persoana M. S. R[egelui] și aceasta ne e cu atât mai
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Se mai spune însă că sentimentalismul {EminescuOpXI 128} d-lui colonel nu și-a atins scopul practic: d-sa rămâne și de astă dată pe din afară din noua combinațiune. Ca istoriografi simpli amintim cu această ocazie că acest fierbinte dinastic, onor. d. Anghelescu, este același colonel care odinioară, fiindu-i partidul în culmea învierșunării ca opoziție, a ordonat corpului de sub comanda sa ștergerea numelui M. Sale din formula de jurământ milităresc înscrisă în livretul soldatului. Ce caractere la acești domni
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
actuală. Un principe la poarta memoriei căruia bat atâția muritori e din natură predispus a nu prea crede protestațiile interesate ale oamenilor, dar ce preț va mai pune pe caracterul unui om care, printr-un simplu decret, devine, din antidinastic dinastic, din republican monarhist, din liberal autoritar, din rebel credincios, din pasquilant umilit primitor al medaliei Bene-merenti? Influența manierei de-a vedea a roșilor s-a reflectat așadar cu aceleași rele urmări și asupra poporului și asupra suveranului. Dacă ni s-
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
un element nou, a cărui discuție e de-o esențială însemnătate dacă voim a înțelege starea politică dinlăuntru a României. După cele spuse mai sus e echitabil de-a nu aștepta de la români în genere un înrădăcinat sentiment de înclinare dinastică: țara lor a avut sute de ani domnie electivă, principii erau din capul locului aleși pe câțiva ani (șapte), arareori au ajuns chiar până la capătul acestei scurte domnii, ba adeseori erau răsturnați după câteva luni. Convenția de la Paris, din 1858
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
cam neclare, a fost numaidecât părăsit de juna dreaptă, a cătat să iasă din comitet și a fost paralizat prin împrejurarea că deja la finele anului 1880 a trebuit să-nceteze cu foaia. Un sâmbure sănătos de cristalizare monarhică și dinastică există așadar în țară; el se dezvoltă și se răspândește în mod natural. Dar față cu el sânt se-nțelege, și elemente flotante. Nu zicem că s-ar cădea să atribuim șefului lor intelectual, actualului prezident al Camerei, C. A
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
sfârșit acestea se mai pot scuza ca o oscilație de partid constituțional, care vibrează, ce-i drept, într-o amplitudine prea de tot depărtată, deci s-ar putea aștepta în liniște până ce, din lupta celor două curenturi, cel monarhic și dinastic va câștiga o precumpănire necontestată și va influința astfel asupra generației viitoare încît urmașii principelui Carol să afle un sprijin sigur în conștiințele supușilor lor. Dacă lucrurile ar sta astfel, în această nedeterminată generalitate, am, avea de așteptat dezvoltarea lor
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
gânduri pe partizanii dinastiei. Unele din aceste acte le vom aminti pe scurt, abținîndu-ne încolo de la orice comentar. La începutul anului 1871, Ion Ghica, fostul bei de Samos, era ministru-prezident. (A nu se confunda cu prințul Dimitrie Ghica, un credincios dinastic). Ion Ghica a trecut pururea în țară drept om care-a studiat înalta școală de politică bizantină la izvor, în Turcia. Modul cu care, în ianuarie, fevruarie și martie 1871, a tratat cestiunea Strousberg, căutând a-l compromite pe principele
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
alcătuită după modele germane, începe cu istoria vechilor greci și romani, expunerea evenimentelor se continuă până în secolul al XVIII-lea, istoria românească fiind urmărită până în epoca fanariotă. Manualul, învechit ca metodă, este mai mult o juxtapunere de date ale istoriei dinastice. S. se integrează literaturii beletristice prin volumul Fabule în versuri sau Poezii alegorice (1835). În prefață se face și o încercare de teoretizare asupra fabulei, punându-i-se în valoare scopul educativ. Fabulistul critică vicii generale (Avarul sau zgârcitul și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289514_a_290843]
-
planurile sale, complet străine de interesele politice ale Moldovei. Insistențele regelui din ultimii ani pentru obținerea jurământului de credință din partea lui Ștefan erau dictate în parte de sistemul politic încâlcit în care era angrenat regatul polon, cu implicații în moșteniri dinastice cu mult prea depărtate de hotarele Moldovei. Cum pentru Polonia, turcii nu reprezentau un pericol direct, Cazimir încerca să-1 angajeze pe Ștefan cel Mare în luptele cu Ungaria, care reîncepuseră în această vreme. Regele știa că intervenția voievodului moldovean în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
de turci, izbucnesc lupte pentru tron, lupte de care încearcă să profite Alfons al V-lea, regele Portugaliei. Acesta o sprijină pe Doña Juana (la Beltraneja), pătrunde în Castilia, dar este înfrânt la Toro, nu departe de Zamora. Un conflict dinastic cu implicații de ordin local. În Franța, Ludovic al XI-lea duce lupte și o activitate diplomatică inteligentă urmărind consolidarea puterii regale. Țara este pândită de un mare pericol, atunci când Eduard al IV-lea, regele Angliei, se înțelege cu Carol
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
dacă politica internă a monarhiei ar lua calea federalistă, dând fiecării naționalități ceea ce este al ei, s-ar putea susținea cu siguranță că alipirea cătră dinastie va întrece puterea germenilor de disoluțiune. Susținem și am putea proba oricând că simțământul dinastic în popoarele Austro-Ungariei e restrâns la cercurile cari aparțin unei confesii creștine oarecare și că politica raselor va fi aceea a bisericilor lor. Restul face politică de interes, nu de simțământ; jocul de bursă, păsuirea, înaintarea în funcțiuni înalte, concesiile
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
din ele considerabile, pe carnetul de cecuri pe care-l purta agățat în interiorul buzunarului costumului lui de Mark Twain. Cel mai adesea Comisarul se lăuda că ar fi unul din pionierii care au înălțat cartierul din nord, și avea idei dinastice depspre neamul Einhorn - organizatorul venind după cuceritor, poetul și filosoful urmându-I organizatorului, întreaga întreprindere cu totul americană, rezultatul inteligenței și puterii manifestate pe un teren deschis, o lume a posibilităților. Însă, deși am un mare respect pentru Comisar, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
privire care mi-o sugera pe Sara și fiul lui Hagar. Asta nepunând la socoteală că n-avea de ce să-și facă griji. În nici un fel. Pentru că nu aveam sângele lor în vine, iar bătrânul avea și el ideile lui dinastice. Și nici nu încercam să mă bag pe sub pielea lor pentru moșteniri și să înhaț vreo părticică din ce i se cuvenea elegantului și cultivatului ei fiu Arthur. Sigur, Comisarului îi era drag de mine, mă bătea pe umăr, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
chip uman” (Hohotul manechinelor) și sfârșind cu „scălămbăiala în spatele oglinzilor putrede” (Atelierele), în timp ce, renunțând la pavăza alegorică, discursul capătă o mare limpiditate: „Împărați proletari din toate țările,/ în sfârșit uniți-vă!/ Și veți da atunci lumii/ cea mai solidă dictatură dinastică/ pentru minte, inimă și literatură!” (Dictatură pentru minte, inimă și literatură). Această fervoare a compoziției se lasă mai greu ghicită în Mutilarea artistului la tinerețe (1999), carte mult mai eterogenă, marcând o prelungire a meditațiilor etice (Despărțirea, Conspirația tăcerii, Nastratinul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
al bulgarilor și bizantinilor“7 a fost împiedicat să obțină tronul de la Constantinopol prin zădărnicirea căsătoriei tânărului împărat latin - încă minor - Baudouin al II-lea cu prințesa Elena, o ortodoxă. Astfel, în 1231 aristocrația occidentală de la Constantinopol a respins uniunea dinastică, preferând să îl invite să devină regent al imperiului pe fostul rege al Ierusalimului, Jacques de Brienne (1231-1237). „Furios, Asan al II-lea a căutat din acel moment orice mijloc să distrugă imperiul. Cei doi noi aliați [Ioan Asan și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
perioada organizării tribale și încheierea procesului de cristalizare a conștiinței naționale • în secolul XIII. Națiunea medievală s-a întemeiat pe o viguroasă tradiție • F. Graus, op. cit., p. 51-63. • D. Třeštík, op. cit., p. 175. 43 F. Graus, op. cit., p. 64-73, 182-190. dinastică, legată de Piaști, un sfânt patron - Sfântul Adalbert - calificat explicit în scrisoarea lui Bruno de Querfurt către împăratul Henric al II-lea din anul 1008 drept apărător al Poloniei și înlocuit mai târziu la Cracovia cu un alt simbol identitar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
această problemă. De * Acest text reprezintă o variantă revăzută și completată a subcapitolului I.8 din lucrarea noastră România și Ungaria în cadrul „Noii Europe“ (1919-1923), Iași, Editura Polirom, 2003. • Era vorba despre o potențială uniune „politică“, „economică“, „vamală“, „personală“ sau „dinastică“ româno-maghiară. altfel, acest verdict nici nu se abătea, credem noi, de la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. În al doilea rând, un alt obstacol, în opinia noastră mai important, era - și este încă - acela privitor la precaritatea surselor pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
p. 77). • Într-un memoriu adresat de Edvard Beneš Conferinței de pace, la 18 iunie 1919, era subliniat faptul că guvernul contrarevoluționar de la Szeged i-ar fi oferit prințului Alexandru al Iugoslaviei coroana Ungariei, urmând a se realiza o „uniune dinastică“ între cele două țări (Documents on British Foreign Policy, 1919-1939, ed. by E. L. Woodward and Rohan Butler, First Series, vol. VI, p. 69 - de aici înainte D.B.F.P.). pentru cucerirea Banatului, iar unii maghiari păreau a nu avea alt „dor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
se mai putea din fostele teritorii ce aparținuseră de Ungaria. Afirmația lui Alexandru Vaida-Voevod cu privire la faptul că unii oameni politici maghiari, din emigrația de dreapta, făceau românilor, în iulie 1919, oferte de apropiere româno-ungară, mergându-se chiar până la o uniune dinastică, poate fi confirmată din diverse surse. Diplomatul român Nicolae Petrescu Comnen relatează despre o astfel de propunere care i-a fost adresată pe când lucra în cadrul Biroului român de presă din Elveția, de la Berna 13. Utilizând un ziarist polonez drept intermediar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]