518 matches
-
poitdevin. Amintirea lui Villon nu era departe. Trăinicia literaturii autorului lui Gargantua, Pantagruel, Panurge, se bazează întîi pe cultura epocii făurită de practicarea, pe lîngă medicină, a dreptului confruntat cu practica zilnică, suculentă, concretă, naturală, de unde delirul, de unde amestecul dintre dionisiac și apolinic. Gigantismul fizic, corporal, al lui Gargantua se răsfrânge în gigantismul frazei rabelaisiene aglomerată de forme, de substanțe, culori, odorate, drojdii, excese, tot ce este și al naturii. Rabelais trăind printre senzații și idei, imită firea omenească, viziune mult
Fraza lui Rabelais (1) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12831_a_14156]
-
și fatalmente nefuncțională. Ca modele pure, ca manifestări absolute și, evident, abstracte, ei se înscriu în acea complementaritate mitică a diurnului cu nocturnul, a solarului cu selenarul, a masculinului cu femininul, a sudului cu nordul, a sicității cu umidul, a dionisiacului cu apolinicul. Intersecția lor pe un traseu simbolic, înțeles și el tot ca o reprezentare ideală, ar fi trebuit să reitereze cunoscutul scenariu al lumilor incompatibile de tip Riga Cripto și lapona Enigel. Numai că în viața concretă, inclusiv în
Un eveniment ieșit din comun by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10053_a_11378]
-
unui țăran îi deschide noi căi de înțelegere a spiritului antic grecesc: „Aflu de la un țăran (tînărul Bîrlea) că, pentru a se coace, strugurii au nevoie nu numai de soare, ci și de ceață. E o perfectă definiție a ambiguității dionisiace. Iradiant și nebulos, estival și tomnatic, dionisiacul nu e, propriu-zis opus apolinicului: e apolinic tulburat, halucinatoriu sau, invers, beție exaltată solar. Beția comună nu are nimic de-a face cu dionisiacul: ea nu are acces la soarele divin: îi bea
Pitoresc și filozofie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13590_a_14915]
-
înțelegere a spiritului antic grecesc: „Aflu de la un țăran (tînărul Bîrlea) că, pentru a se coace, strugurii au nevoie nu numai de soare, ci și de ceață. E o perfectă definiție a ambiguității dionisiace. Iradiant și nebulos, estival și tomnatic, dionisiacul nu e, propriu-zis opus apolinicului: e apolinic tulburat, halucinatoriu sau, invers, beție exaltată solar. Beția comună nu are nimic de-a face cu dionisiacul: ea nu are acces la soarele divin: îi bea numai ceața.” (p. 30) Andrei Pleșu este
Pitoresc și filozofie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13590_a_14915]
-
și de ceață. E o perfectă definiție a ambiguității dionisiace. Iradiant și nebulos, estival și tomnatic, dionisiacul nu e, propriu-zis opus apolinicului: e apolinic tulburat, halucinatoriu sau, invers, beție exaltată solar. Beția comună nu are nimic de-a face cu dionisiacul: ea nu are acces la soarele divin: îi bea numai ceața.” (p. 30) Andrei Pleșu este în permanență el însuși. Lipsit de complexe și străin de orice prejudecăți, el interpreteză fiecare situație nouă cu mintea limpede și cu dorința de
Pitoresc și filozofie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13590_a_14915]
-
ca un teritoriu de cucerit, rezistent la și ofertant cu problematizările și reproblematizările conturate în subcâmpuri. Cel mai frecvent au fost luminate în comunicările participanților unele dintre figurile influente ale modernității: F. Nietzsche (în comunicarea lui Thomas Drew Philbeck, " Prezența dionisiacă: Nietzsche și fenomenologia muzicii", de exemplu), E. Husserl ("Despre sensul prezenței în gândirea fenomenologică", de Ioana Gogeanu, sau "Conceptul husserlian de Ťpercepție internăť sau prezentificarea la Wolfgang Iser", de Romanița Constantinescu), E. Durkheim (în "Despre ambiguitățile sacrului: de la E. Durkheim
Dialog interdisciplinar despre prezență by Dana Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/8944_a_10269]
-
înfierbîntă-le să dea pe-afară!/ Dar stăruind! Deci stăruie cu totul!/ Nu va-nceta de partea ta să doară/ Marea de vis necontenind înotul!/ Și strugurii din cadă fierb; culeasă/ Și strînsă-i via; somnu-i rege-n casă!" (Lîngă somn). Substratul dionisiac trece în forme de scriitură care-l rafinează, rămînînd doar ca un stimul inițial și nu ca un factor decisiv al rezultatului. Prin reducția directității se realizează un spor al fecundității asociațiilor, a căror spontaneitate pare meditată și, deopotrivă, al
Aventura vitalitatii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12810_a_14135]
-
și Nabokov; Dionisismul creștin și personalismul lui Dostoievski. Atunci cînd sunt punctuale, asemenea demersuri se dovedesc binevenite, de multe ori se uită însă că, dacă panteismul lui Zosima este într-adevăr creștin, autorul romanului înclină, adesea, spre Dmitri Karamazov, un dionisiac fără margini. Dostoievski a fost, bineînțeles, un creștin ortodox, dar el căuta o credință adevărată, oscila chiar, într-un timp, între credință și necredință, creînd opere despre și pentru om, pentru omenire, fără deosebire de apartenență confesională. Creștinismul lui Dostoievski
Simpozion internațional 500 de ani de atestare a familiei Dostoievski by Albert Kovacs () [Corola-journal/Journalistic/9574_a_10899]
-
par cele mai bune ale cărții. Abordarea platonică a jocului e văzută din mai multe perspective. Există, bunăoară, un element ludic în însăși forma dialogală a scrierilor platonice: „În stilul dialogic al lui Platon vedem ieșirea la suprafață a ludicului dionisiac, ceea ce trece apoi în folosirea de către el a miturilor și diverselor deghizări; acestea ne sugerează existența, la Platon, a unei concepții diferite, mai puțin polarizate, asupra jocului.” Însa nu avem de-a face aici decât cu un prim nivel al
O genealogie a jocului by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13497_a_14822]
-
la intersecțiile expresionismului cu avangarda. Imaginarul balansează între nostalgia geometriei (formă de asceză lirică) și imprevizibilul voluptuos al mixărilor metaforice (stare orgiastică). Năzuind la o simplificare, la o reducere la liniamente, poetul se descoperă a fi funciarmente posedatul unui duh dionisiac, al unui prea-plin ce debordează peste limitele proprii, identificîndu-se cu natura în dinamismul său copleșitor, în concretețea sa implacabilă. E aci o fugă de eu în direcția unei comunicări metapersonale, în felul în care Wilhelm Wörringer explica "noul patos" expresionist
Expresionism and avangardă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11951_a_13276]
-
cînd pare onirică, de "dincolo", această lume e, în fapt, zona circumscrisă de fictivizarea realului. Realitatea ficțiunii și/sau ficțiunea realității constituie spațiul de identificare al unei mitologii personale, cu puține legături în geografie, regăsindu-se, mai ales, în alaiul dionisiac al unui real (pre)văzut ca scenă a unui spectacol care, orice s-ar întîmpla, trebuie să continue. Aparent, locul unde prozatorul întîlnește pictorul e portretul: nu cel clasic (clasicizat), însă, ci ideea fixată la Val Gheorghiu, mai ales, în
Viețile după Val Gheorghiu by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/6692_a_8017]
-
păstrînd "patina locului", a unui romantism "cumva desuet și vag alienat" - aerul inimitabil "al orașului dintre coline" -, cum mărturisește într-un scurt cuvînt introductiv la ultima carte, Omul din gard. Personajele lui Val Gheorghiu și naratorul, printre ele, în alaiul dionisiac, sînt oameni istratieni prin trăirile lor pătimașe, mateini prin rafinamentul căutat al existenței.
Viețile după Val Gheorghiu by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/6692_a_8017]
-
filosofia" trece în fulgurațiile metaforei ne(pre)meditate. Dacă precursorii menționați încercau a reconstitui schelăriile haosului și a puncta o cosmogonie indigenă, Ioan Modovan săvîrșește operația contrară, a de-construcției. El demontează analitic universul dat. Pune sub lupă detaliile. Elanul dionisiac e înlocuit de lehamite (o stare "minoră"), incandescența e anulată de reziduul său, care e cenușa: "Cuțitul pe masa de bucătărie/ În marea de melamină plină de zgîrieturi -/ Lumină sleită în cerul de-afară/ Și-un avion ghețos/ Și mult
Analiză lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16713_a_18038]
-
subcontrarietate, subordonare) și se formulează cu elocință ca dilemă, ca tautologie, omonimie etc., de unde și subtilitățile imputate lui. Alomorfismul sofismului se vede în limbaj, în argumentare, în relevanță, în apel la autoritate și în atacul la persoană. Venind din perspectivă dionisiacă, sofiștii vor cuprinde în retorica greacă mai întâi asianismul și mai apoi aticismul, ei vor promova artificiul stilistic și literatura, vor conduce la sinuos și deformare și li se va atribui numele de manieriști ai antichității, iar sofistica (luminismul grec
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
o parabolă grațioasă și bine condusă care explică ajungerea unui trib din India de sud a veacului al XVI-lea, în Transilvania, un secol mai tîrziu, transhumanții devenind păstori și păstrînd rămășițe ale unui vechi cult, de natură mai mult dionisiacă. Peste această poveste, coerentă și bine scrisă - surprinzător de bine scrisă aș îndrăzni să zic - care conține elemente de poveste fantastică, de mit fondator și chiar de legendă etiologică (pentru că descendenții lui Bihar vor ajunge în Biharia), schițînd un fel
Povestea lui Prithvi by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/15177_a_16502]
-
Țarina e un cer mirabil:/ ea are pivniti și bordele/ și subterane paralele// Va scriu din lumi extraterestre:/ că luna are lăzi de zestre/ și sîni de ceară./ Aleluia,/ dinspre Pogor spre Cetățuia..." (Misiva po(d)goreană). Alteori e fantomatic dionisiaca: "Prietenii vin și se duc./ Unul bea vin, altul soarbe ceai alpin,/ celălalt gusta din toate cîte puțin// Umbrele se ridică în zori din țarina/ mîna de mînă -/una respira, alta inspiră, cealaltă îngheață/ cu mască mortuara a zilei de
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
aș descrunta neapărat acum, însă trebuie să recunosc: mai rar așa îmbăiere căftănită ca în acest „roman al unei educații“, cu subtile trimiteri la psihanaliza „tatălui castrator“, cu sincerități uneori crude, incomode dezvăluiri de sine și captivante aliaje de boemă dionisiacă pe canava apolinică (pe care le avea, bine camuflate, și aulicul goetheean Tudor Vianu, cel care consuna la tumultuoasele frenezii barbiene și care, ajuns în India, nota cu fervoare în Jurnal că „în biblioteca universitară din Bombay zboară rândunele...“!). După ce
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
țap în locul corpului plin, de cal, al inorogului? Sau poate a prețuit gândirea filosofică elină, ce vedea în Dionysos, zeul țapului, pe cel de două ori născut întru nemurire, acceptând înțelept adevărul naturii duale a omului, în care apollinicul și dionisiacul conciliază? Pavel Chihaia identifică în stema pe care o analizăm un alt animal decât licorna - “un țap cu corn care învinge un balaur” , simbol biblic descoperit de autor în cartea lui Daniil (8,3-7) din Biblie, profetul care are o
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
brusc, rezonanța unor pași pe culoarul perpendicular, pașii unui necunoscut care deveniseră, dintr-o dată, ai unei mulțimi, o coloană În marș. A Înțeles, atunci, beția abandonării de sine, plăcerea vertiginoasă de a te pierde În mase, ceea ce Nietzsche numise „extazul dionisiac”. Se lipise de zid, rezistând cu toate forțele atracției pe care „orice artist o Încearcă uneori” și optând definitiv pentru solitudine. Mulți scriitori est-europeni ai generației noastre și-ar regăsi, cred, propriile gânduri În cuvintele lui Kertész despre socialism, căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
pe cap. Dar În Întuneric, În vreme ce dinții mei erau constrânși lent să se Îndrepte, restul feței mele Începuse să cedeze unei predispoziții mai puternice, una genetică, spre diformitate. Ca să-l parafrazez pe Nietzsche: sunt două tipuri de greci - apollinicul și dionisiacul. Eu mă născusem apollinic, o fetiță solară cu chipul Înconjurat de bucle. Dar, cum mă apropiam de treisprezece ani, un element dionisiac se furișa peste trăsăturile mele. Nasul meu, la Început delicat, apoi nu chiar delicat, Începu să se arcuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mai puternice, una genetică, spre diformitate. Ca să-l parafrazez pe Nietzsche: sunt două tipuri de greci - apollinicul și dionisiacul. Eu mă născusem apollinic, o fetiță solară cu chipul Înconjurat de bucle. Dar, cum mă apropiam de treisprezece ani, un element dionisiac se furișa peste trăsăturile mele. Nasul meu, la Început delicat, apoi nu chiar delicat, Începu să se arcuiască. Sprâncenele, din ce În ce mai dese, se arcuiră și ele. Ceva sinistru, viclean, „satiric“ la propriu, Îmi pătrunse În expresie. Prin urmare, ultimul lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În timp ce coechipierele mele Își trăgeau sufletul, eu mă Îmbărbătam. Trebuia să acționez cu grație, cu sincronizare promptă, atletică. Trebuia să strig de pe marginea ființei mele: ― Curaj, Stephanides! Trebuia să fiu antrenor, jucător-vedetă și majoretă În același timp. Căci, În ciuda orgiei dionisiace care se dezlănțuise În corpul meu ( În dinții care-mi pulsau, În dezmățul sălbatic al nasului), nu totul la mine se schimbase. La un an și jumătate de când Carol Horning venise la școală cu sâni nou-nouți, eu Încă nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Căci în fantasmele minții noastre există și Europele lui Huntington, ciocnindu-se și sfărîmîndu-se asemeni unor plăci tectonice de-a lungul graniței catolicism/protestantism - ortodoxie, și Europele lui Goethe și Thomas Mann, ce opuneau Nordul cerebral și auster unui Sud dionisiac... Trei clișee, trei ticuri verbale, trei fantezii aproape sexuale se-ntind și azi peste uriașa peninsulă ce se naște în Urali. Nu știu dacă le secretăm sau le fabricăm permanent, dacă ele ne închid în alte "lagăre" infantilizante și liniștitoare
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și nicidecum acea ieftină înțelepciune a visătorului din poveste care, tot chibzuind, ajunge să nu facă nimic, oarecum dintr-un exces de posibilități. Nu! Nu chibzuiala, ci adevărata cunoaștere, perceperea realității înspăimântătoare învinge, atât la Hamlet, cât și la omul dionisiac, orice motiv de acțiune"44. Emil Botta nu vrea să știe. El este un creator de iluzii, nu de adevăruri. Atunci când acestea din urmă i se oferă, ființa lui se simte bruscată. Adevărul este traumatizant și fără sens în teatrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
o outsider. În ce mă privește, astfel am judecat-o întotdeauna pe Medeea: ea reprezintă un tip de femeie care nu mai există astăzi, pentru că nu mai există iubirea-ură, dar și pentru că dragostea și-a pierdut intensitatea orgiastică a senzualității dionisiace. Nu-i vorbă, nici bărbații care să mai stârnească (și să mențină) astfel de pasiuni incendiare constante nu prea mai există! ENȚICLOPEDIA ENCARTA Luiza VASILIU Somn Scriam cu ceva vreme în urmă, lăudând ultimul film al lui Gondry, despre plăcerile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]