6,039 matches
-
o fascinație a ororii. De altfel, ea nu rezidă strict la nivelul evenimentelor narate, altminteri ar alunecă în gratuitate și sațietate, ci la acela al scriiturii. Isaac Bashevis Sînger scrie o proza superbă, cu incantații frisonante, încărcată de o poeticitate discretă, austera. E adevărat, însă, că aceleași vîrtuți stilistice sînt de găsit în practic oricare român al scriitorului, nu e obligatoriu deci să le descoperim laolaltă cu o poveste atît de deprimanta. Dar, pentru cei ce se încumeta să citească acest
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
adresări directe ori atenționările tensionate asupra unor... momente ale subiectului, derivate firești ale vocației unui om de teatru obișnuit să acapareze publicul, fac din această carte nu numai cronică sentimentală și ușor vetusta a unei boeme apuse, ci și dovada discretă a unei anumite mentalități. A unui "modus vivendi" dedat răgazurilor contemplative, artei de a cultiva relații ori entuziasmelor în fața operelor de artă. Calități de altminteri indispensabile oricărui slujitor al scenei, observarea proaspătă, candida pînă foarte tîrziu, a vieții, oamenilor și
Plăcerea de a consemna by V. Lută () [Corola-journal/Journalistic/17947_a_19272]
-
Ungureanu, ucenic și partener, si coregrafa de mare rafinament și cultură teatrală, Malou Iosif. Un lucru este limpede: Dan Puric și-a luat destinul în propriile mîini. După Toujour l^amour, un spectacol superb în două personaje cu o scenografie discretă a Lilianei Cenean, a urmat Costumele, premieră recentă a Teatrului Nottara, după scenariul și în regia lui Dan Puric. Ideea are cîțiva ani și a existat și o eboșa, să-i spunem, prezentată în cadrul Întîlnirilor școlilor și academiilor de teatru
Călătoria costumelor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17988_a_19313]
-
demers caracteristic, de altfel, multor istorici contemporani, dar mult prea puțin aplicat istoriei lingvistice. Limbile Paradisului se citește realmente cu pasiune și dintr-o suflare, cumva că un roman de spionaj, pentru că e o incursiune erudita dar și accesibilă, cu discrete maliții ici-colo, în istoria constituirii filologiei moderne. Olender însuși e extrem de discret, în această investigație întreprinsă la urma urmelor pe un teren minat, în privința antisemitismului. Referirile la antisemitism din această cronică îmi apatin mai mult mie. Dar mi se par
Ce limbă vorbeau Adam si Eva? by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17993_a_19318]
-
cu un rîs gros și/ puternic, de pe caloriferul lui jegos" (Monstruletul). Dacă la Gabriela Cretan instrumentul liric era hiperbola, aici un atare instrument e litota. Autorul e dispus a micșora, a minimaliza totul. În locul absurdului ostentativ, gonflat, apare un absurd discret, redus la minimum. La antipodul "vizionarului", autorul se vrea un reporter și încă unul cu condei sec, implacabil. Oarecum "ingineresc". Înverșunării caricaturale, îi ia locul apatia. Dezabuzat, plictisit, poetul înscenează comedia anodinului: "Mă gîndesc la fericire/ că la o bucată
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
de pictură catalana contemporană. În aceste două exemple, imaginea livresca a Orașului minunilor pare a converge către experiență trăită a minunii orașului. Barcelona, așa cum am citit-o și străbătut-o, mi s-a dezvăluit în chip de chintesența a ăfarmecului discret al burghezieiă. Umblând, de pildă, pe urmele lui Gaudí, de la Sagrada Familia la Casa Batlló, de la Pedrera la Parcul Güell, de la Casa Vicens la Turnul Bellesguard și de la Palatul Güll la Casa Calvet, îți dai seama că, pe durata a
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
iconoclasm, să "dreagă" un defect constituțional, funcționînd aidoma unei proteze morale? Virgil Ierunca scria în acest sens: " Există nu numai la omul Tudor Arghezi (...), ci în însăși opera să, în miezul ei, un fel de uvertura spre slavă, nu totdeauna discretă față de vremelnicia oficială. Există într-adevăr și un poet de curte Tudor Arghezi, care nu se mulțumește să consimtă, dar care-și coboară adesea consimțămîntul în osana. Cine scormonește arhiva plecăciunilor scriitorilor noștri față de supușenia oficială, descoperă și un Tudor
Psihologie argheziană (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18084_a_19409]
-
altceva decît o chestiune de cronometraj. De pildă, Întîlnire cu Joe "Black", cu toate că durează aproape trei ore, reușește să-și țină sală cu sufletul la gură, reușește să pară o construcție supla, cu o structură de rezistență pe cît de discretă pe atît de precis calculată. De altfel, printre cei patru scenariști care au conceput acest zvelt colos din prefabricate îl descoperim și pe ilustrul Bo Goldman, printre altele și scenaristul. Zborului deasupra unui cuib de cuci. Scenariul acestui Joe "Black
Moartea în vacantă by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/18106_a_19431]
-
în continuare Șerban Foartă (Simpleroze, Tim., Facla, 1978; Salul, eșarpele Isadorei, Buc., Lit., 1978, Copyright, Buc., Lit., 1979, Areal, 7 poeme, Buc., CR, 1983, Holorime, Buc., CR, 1986) sunt primite cu interes de un public select. Poetul are o glorie discretă, datorită faptului că admiratorii săi sunt cititori rafinați, care nu obișnuiesc să-și exprime zgomotos entuziasmul. Cu plăcere și amuzament sunt citite și cărțile sale de critică literară (Afinități selective, Buc., CR, 1980, Afinități efective, Buc., CR, 1990). De altfel
I.L. Caragiale si Serban Foartă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18114_a_19439]
-
Oscarurilor. Angeolopoulos continuă să ocolească hotelurile de lux, fiind fidel de 20 de ani aceluiași mic hotel din Salonic, unde are chiar și masa lui preferată. Absent cîteva zile din festival pentru o întîlnire cu Papă, regizorul era o prezență discretă într-un Salonic ce apare deseori în filmele sale. Și ultimul - poem al veșnicii reîntoarceri - a fost filmat în chiar orașul în care Angelopoulos revine de atîta timp. Grație Festivalului Internațional de Film, Salonicul își găsește tot mai mulți fideli
De la Valladolid la Salonic by Magdalena Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/18122_a_19447]
-
modernizata. Școlile și strategiile sînt diferite, căci se invocă fie Orientul îndepărtat - Chină, India -, fie un destul de generic spațiu al modernității, Occident sau Europa ("cea mai solicitată ghicitoare, care a călătorit prin toată Europa", "a fost plecată în Europa"). în discret contrast cu imaginea oferită de presă a drumurilor europene - ipostază banală a nomadismului, a clandestinilor riscînd repatrierea - în anunțuri e vorba de participarea la concursuri, festivaluri, cursuri de specializare: "vrăjitoarea Ioana, venită de curînd din India de la Congresul Vrăjitoarelor, aleasă
Anunturi magice (II) by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/18134_a_19459]
-
figurativ. Se putea observa limpede, anca de la primele sale ieșiri an lume, că gestul tânărului pictor era mai liber și se manifestă mult mai firesc an registrul grav, meditativ și interiorizat. Dar această opțiune pentru tonul surd și pentru enunțul discret nu excludea cu totul materia cromatică și substanțialitatea picturii. O anumita voluptate a tusei și o bună comunicare cu materialitatea ei erau vizibile fără a fi, ansa, exhibate că o preocupare specială. Toate aceste elemente au fost acum abandonate, iar
Voluptătile vidului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17432_a_18757]
-
și ele prin modelaj cromatic, iar compoziția se realizează cu o naivitate jucată, prin repetiții și simetrii. Lipsite cu totul de acea frumusețe previzibilă și decorativă, care cucerește rețină și lenevește imaginația, aceste pânze monotone ale lui Vlădută au o discretă frumusețe interioară, născută din umbre fragile și din melancolii vagi. Structura lor maniheică (alb - negru, ăntuneric - lumină, mic - mare) subăntelege un anumit mister, măcar și numai pe acela născut din jocul contrastelor, iar urma vie a gestului, tușa ezitanta și
Voluptătile vidului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17432_a_18757]
-
care se chinuiește să-și ăngrăngă limitările trupului șubrezit. Desigur superstar, tiran, macho, mare preot al cultului "Imaginii" dar splendid și autentic muzician, obsedat de perfecțiune, de căutarea frumosului absolut. Cât de dornic de publicitate era, Karajan a fost totuși discret an privința intimității sale, a vieții sale de familie; este singura latura asupra căreia cartea atât de bine informată a Corinei Jiva nu spune nimic (relațiile cu fiicele sale, cu fratele, de exemplu). Am citit numeroase biografii de interpreți și
"Condamnat la succes" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17434_a_18759]
-
mod particular, Radu Dumitriu, fiul artistului), reuniți în Fundația Ion Dumitriu, au organizat la Muzeul Literaturii Române o amplă expoziție de pictură. După retrospectivă deschisă anul trecut la Slobozia, învăluita într-un aer profund melancolic și purtînd în sine o discretă sugestie testamentara, expoziția de la Muzeul Literaturii este una dintre cele mai importante și mai bogate din lungă lista a expozițiilor lui Dumitriu și, din păcate, cea dinții din, cu siguranta, la fel de lungul șir al postumelor. Simultan cu această expoziție, prin
O retrospectivă neobisnuită by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17523_a_18848]
-
inventate sau sprijinite pe o scriere anume, închid, asemenea celor născocite în vechile civilizații, lumi multidimensionale. Materia și spiritul, căderea și visul trăiesc aici laolaltă. Litera, scrisul, textul sînt, în aceași măsură, substanța sublimata, devenită eter, si act epifanic, materializare discretă a unei fapturi de abur. Ce-i poate uni, așadar, pe cei șase artiști pentru a putea forma un grup cu adevărat? Cum pot fi ei solidari cînd sînt, în fapt, atît de diferiți? Răspunsul este relativ simplu: ei sînt
Singurătatea artistului si stilistica solidaritătii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17557_a_18882]
-
ei sînt diferiți doar în aparență și individualizați în măsura în care îi obligă la acestă afirmarea identității. În fond, adică în natura lor profundă, ei sînt solidari și perfect compatibili. În primul rînd îi unește același tip de vibrație în fața realului; una discretă, consumată în surdina, fără gesticulații paroxistice și fără afirmații patetice. În al doilea rînd îi țin alături răspunsurile, de un extrem rafinament, la provocările lumii sensibile, acele ieșiri la dialog fără nici o ipocrizie și fără vreo intenție subînțeleasa de confruntare
Singurătatea artistului si stilistica solidaritătii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17557_a_18882]
-
o formă de inspirație, o resimțim cu toții în micile noastre exerciții narative cotidiene, cînd adăugăm un minuscul detaliu ici, omitem altul dincolo, totul doar pentru că există un entuziasm al povestirii, care stimulează în oricine o vocație creatoare, novatoare. Micile retușuri, discretele intervenții sînt precum niște inflexiuni de glas, ori alegeri de gesturi retorice ce însoțesc istorisirea: ele sînt privilegiul absolut, chiar obligația povestitorului. Ar fi, după părerea mea, fascinant de verificat cam unde a umblat Carrière în povestiri, ce fel de
Povesti Pentru cei mari by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17542_a_18867]
-
generic de "neamț"; ocupația este cea care definește în acest caz: "Neamțul e mașinist, morar sau doftor". Cu totul altă viziune apare la Panait Istrati: "naționalitatea nu juca nici un rol, cu condiția ca curtezanii să fie tineri și frumoși, delicați, discreți și nu prea grăbiți" (Chira Chiralina). Un defect al cărții ar putea fi contaminarea unor observații cu reflecții filosofice inadecvate. Un citat savuros din Pompiliu Eliade care descrie vestimentația boierilor și a jupâneselor ("Mărimea tichiei diferă și, când, din întâmplare
Tentatii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17570_a_18895]
-
caz, mai ales că fiica acestuia, Kelly Stoke (Joanne Froggatt), pe care o descoperă pe firul unor minuțioase investigații este specială. În conversațiile politicoase dintre funcționar și fata singuratică se streacoară o undă de simpatie, transpare o atracție care este discretă și fragilă. Putem întrevedea la capătul unor discuții un orizont de posibilitate pentru John May. Exact ca în Scurta și fericita viață a lui Francis Macomber, minunata povestire a lui Ernest Hemingway, momentul de grație este numaidecât înghițit în moarte
Natură moartă cu funcționari publici by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2475_a_3800]
-
for Intenational Student Assessment (PISA) și desfășurate în cadrul OCDE, cu începere din 2000, la nivelul elevilor de 15 ani, pe care îi așteaptă bacul. Programul verifică eficacitatea sistemelor educative din 60 de țări (nu și din România!). Inițiatorul este un discret profesor german, Andreas Schleicher. Acceptat în toată lumea, programul a fost refuzat în SUA, al căror sistem de învățământ acordă fiecărei școli libertatea de a-și stabili curricula, ceea ce înseamnă absența unor criterii pe plan național. O profesoară americană acuză PISA
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2479_a_3804]
-
dintre care unul figurează ca un soi de alter-ego al lui Eça însuși, Carlos da Maia, se vor regăsi și recunoaște în finalul cărții drept romantici incurabili. Tot ceea ce a scris Eça după 1888, după Os Maias, poartă marca împăcării discrete cu romantismul care începe să inunde paginile ultimelor lui romane. În momentele sale de sinceritate și în marile nuvele, Caragiale - cel de la maturitate și bătrînețe - își va recunoaște păcate romantice, demonstrînd că avea cu romantismul un contencios niciodată rezolvat. Ambii
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
sine, care acaparează atenția cititorului. Un fapt asemănător s-a întîmplat și cu Caragiale, deși nu în aceeași proporție. Ultimele sale mari proze contrazic programatic „modelul Caragiale”, așa cum fusese el fixat pînă atunci. Ușoara lor tentă de fantastic, un fantastic discret, fără urmă de miraculos, se aseamănă cu fantasticul la fel de suav al lui Eça de Queirós. Să fie un ecou flaubertian îndepărtat, o urmă din La tentation de Saint Antoine? Cea mai importantă asemănare între cei doi o constituie faptul că
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
această revistă, în paginile ei se manifestă individualităț i, chiar dacă respectînd, întotdeauna și nesmintit pînă în 1989, convenția generală. Autori de articole, redactori, fotografi sînt lăsați să publice într-un anumit fel, pe ușa mare, oficială, sau pe una mai discretă. Articolele au semnături (există și cele anonime, desigur, emanații directe ale Partidului, dar acestea sînt un caz aparte), au titluri (unele personale, altele în mod evident suprapuse de cenzori), apar în pagina întîi sau într-un colț, camuflate. Autorii au
O revistă culturală în comunism. „Gazeta literară“ 1954-1968 by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/2502_a_3827]
-
pe Mircea Vulcănescu. Mi se pare că, într-un alt sens - mai profund și, cu siguranță, mai durabil - el, și nu Mircea Eliade a fost adevăratul lider al momentului de efervescență intelectuală la care a participat activ. Desigur, un lider discret, modest chiar, dar trasând ferm - din umbra unui neverosimil dezinteres față de orice formă de carierism sau recunoaștere publică - coordonatele moral-creștine necesare supraviețuirii noastre ca indivizi și ca nație. Nu știu ce ecou mai au scrierile lui Mircea Vulcănescu (din care Academia a
Adevăratul interbelic by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2504_a_3829]