567 matches
-
secretă a dorinței. Iluminarea și îndobitocirea - una prin plus și alta prin minus - se așază în afară de soarta omului și deci în afară de posibilitățile plictiselii. Putem fi noi însă absolut siguri că sfinților nu le e urât uneori în Dumnezeu și că dobitoacele - așa cum le trădează privirea lor vacantă - nu simt nimicul neștiinței lor? Omul nu-și poate tîrî toată viața în plictiseală, deși aceasta nu-i o boală, ci o absență de intensitate. Golul consecutiv unei suferințe sau amintirea rece a unei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de există socialiști care sânt numai profeți și nu nebuni. Pasiunea de absolut, în viața asta meschină, este drumul prăbușirii. Orice revoltă deschide un abis în care este mai bine să ne aruncăm, decât să ne îndulcim sufletul cu blândele dobitoace ale lui Dumnezeu. Toți înțelepții Pământului ar trebui să stea în genunchi în fața unei singure explozii de revoltă disperată. Ivan Karamazov, nici eu nu accept lumea! Nu se poate concepe o modificare esențială a structurii sociale, fără ideea de justiție
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
proces fioros de retorizare. Cercetînd, așadar, universul liric al lui Ion Heliade Rădulescu, ce observăm? Că printre elementele de referință ale imaginarului poetic se află marea sub forma undelor muginde, munții fumegoși, stîncile vulcănoase, se află ierburile sălbatice, turmele de dobitoace, turnurile copleșitoare prin simbolistica lor istorică, mușchiul verde ce crește pe zidurile umede, filomela, dintre păsări, calul, cîinele și oaia, dintre animalele domestice, cetățile În ruine și cetățile ideale (Santa Cetate), interioarele de casă și veșmintele (Mihaida), pietrele exotice (Santa
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu ast d-aramă glas Cheamă la rugăciune pe rătăcita turmă. Natura se deșteaptă, visurile mă las. Rusește răsăritul, muntele rubinează, Îngînat pîntre aburi dealurile verzesc; RÎul adapă cîmpul ce rouă Însmăltează, Răcoarea dă viață și stelile albesc. Turme, cai, dobitoace la apă se coboară, Clopote bat, se scutur, cu-al dimineții zvon; La vîjÎitul morii undele se-nfășoară, Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.” Meditația Începe la ceasul Înserării (ora romantică a contemplației) și se termină odată cu ivirea luminii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
coboară, Clopote bat, se scutur, cu-al dimineții zvon; La vîjÎitul morii undele se-nfășoară, Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.” Meditația Începe la ceasul Înserării (ora romantică a contemplației) și se termină odată cu ivirea luminii matinale, În zvonul dobitoacelor ce coboară la apă. Ea antrenează un număr de elemente materiale (soarele, muntele, dealurile rîpoase, rîul șoptitor, cîmpia, astrele, ruinele, evident, vegetația zidurilor, din nou cîmpia și rîul, mușchiul pietrelor și ierburile sălbatice, păsările călătoare), acelea pe care le aflăm
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
înțelegea aci, recunoștea totuși rezerva respectuoasă a tuturor, voința de a nu lua atitudine ostilă față de un bărbat devotat familiei. Îl apărau din sentiment de grup, fără adeziune, și Ioanide sări ca mușcat de șarpe când auzi pe una ("o dobitoacă") făcând gafa de a regreta în fața lui (neștiind cine-i arhitectul) că se stricase fațada veche așa de frumoasă a casei cu majolică G. Călinescu galbenă, verde și cărămizie. Deci, auzind glasuri de femei alături, Ioanide, punîndu-și o mănușă, spre
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
putea spune că leagă paraua cu șepte noduri și are obiceiuri foarte simple; căci afară de femeia sa legitimă are numai o singură țiitoare și nici bagă-n samă pe celelalte odalișce ale haremului său. Predilecția sa pentru toate soiurile de dobitoace domestice, dar mai cu samă pentru păseri, e cunoscută; astfel are un cacadu, cu care petrece ceasuri întregi. Un interes iarăși nu mic îi inspiră animalele împăiete: șerpi, șopârle, momițe; ba-n vremea din urmă și-au îndreptat zelul său
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
totuși mănțin toate pozițiunele. Turcii se bat pe rând și cu multă greutate. Ei transportă apa pe spatele catârilor la înălțimele pe cari le ocupă. Proviziunile, munițiunile și tunurile sânt aduse de boi, iar pe unde nu pot străbate aceste dobitoace turcii se zice că înhamă bulgari. Trupele cu cari au avut să lupte rușii erau nizami și trupe regulate, cari se băteau foarte bine. Cu toate astea pierderile turcilor au fost enorme, mai cu samă cu ocaziunea aruncării în aer
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
pune înainte și apoi, uitîndu-se la mine și văzând că-l ținteam: Ce zăbovești, strigă, trage acum! O! drept vă spun c-am rămas cuprins de mirare... "Să mă ferească Dumnezeu, i-am răspuns, eu nu sânt deprins a vâna dobitoace care vorbesc. Tu ești năzdravan de bună samă! '' "Ba nicidecum - adăogi el - eu sint un bătrâne iepure a lui Donici". Zău nu mai era de vorbă, rămăsesem încremenit. Mi-am zvârlit pușca și m-am închinat lui cu multă plecăciune
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
în primejdie de a se face ostropăț. "Și pentru ce acest dezgust de trăit? " îl întrebai. "Of, sânt satul de cele ce văd", zise el. -,. Cum? N-ai tot acel cimbru și trifoi? " - "Așa este, dar nu-s tot acele dobitoace. Când ai ști cu cine sânt silit să-mi petrec zilele! Vai mie! Nu mai sânt acum vitele din vremea mea. Șoldanii de azi ii vezi gingași și dezmierdați, căutând numai flori. Vor să se hrănească cu viorele și cu
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
sau o românească din care eu nu-nțeleg o buche. Dacă ies din covrul meu și mă duc la vrun vecin să-mi petrec vremea, îl găsesc puind lumea la cale în loc să-și caute de treaba lor. Într-un cuvânt, dobitoacele din ziua de astăzi sânt așa de cu duh încît, de multul duh ce au, mai n-au nicidecum, și minteosul nostru măgar avea mai mult în vremea lui decât moinițele de acum. Eu sânt bătrân și nu mă pot
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de aceea mi s-a urât de a mai trăi și vreau să mă fac bujaniță". L-am mustrat cu binișorul și, mîngîndu-l, m-am luat și m-am dus acasă la dânsul. Acolo am făcut cunoștință cu câteva din dobitoacele lui Donici. Vulpea era așa de rușinoasă, părea că e, o fată mare. Cucul și grierul cântau mai frumos decât artiștii noștri. Lupul postea și învăța bucoavna pe vro câțiva miei. Toți viețuiau în cea mai mare liniște, numai gâștele
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
nu se vor astâmpăra îi vom scoate din împărtășirea noastră, punându-i sub blestem și legătura arhierească și vor fi astfel pedepsiți cu toată casa lor de orice slujbă creștinească a bisericii, rămânând să moară și să fie îngropați ca dobitoacele...”, ceea ce s-a și pus în practică. Preoțimea satelor, deși a respectat porunca ierarhului, era alături de enoriașii lor, cunoscându-le îndeaproape viața și suferințele, ca unii ce trăiau în mijlocul lor sau proveneau chiar din rândurile celor obidiți. Spiritul de compătimire
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
mic preoții păcătuiau cu toții prin desfrânări trupești; și nu doar întru cele rânduite de fire, ci chiar și-n desfrânarea sodomiei, fără a cunoaște frâul pocăinței ori al rușinii [...] îi cunoscu pe toți drept lacomi și bețivi, robiți pântecelui ca dobitoacele și fără altă grijă decât desfrâul lor. [...] mai văzu că-s și zgârciți și atât de lacomi de bani, încât vindeau și cumpărau sângele asupriților, chiar și pe cel creștinesc și deopotrivă cu el și lucrurile sfinte, oricare ar fi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mic preoții păcătuiau cu toții prin desfrânări trupești; și nu doar întru cele rânduite de fire, ci chiar și-n desfrânarea sodomiei, fără a cunoaște frâul pocăinței ori al rușinii [...] îi cunoscu pe toți drept lacomi și bețivi, robiți pântecelui ca dobitoacele și fără altă grijă decât desfrâul lor. [...] mai văzu că-s și zgârciți și atât de lacomi de bani, încât vindeau și cumpărau sângele asupriților, chiar și pe cel creștinesc și deopotrivă cu el și lucrurile sfinte, oricare ar fi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
pe umeri de patru calici. În acele vremuri, spune Alexandru Papadopol C alim ah, nu era încă răspândit obiceiul, la noi, ca un mort, fie boier sau om prost să fie dus la mormânt într un car tras d e dobitoace; pe mort îl duceau în năsele, pe umeri, patru rude, patru priete ni, patru oameni care se schimbau cu rândul. Oamenii datorau slujba aceasta de pe urmă, ca o c instire adusă omului care pleca dintre ei în veșnicia lumii. Iar
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
ușilor. Și scrie Biblia mai departe: „Și iată că, la miezul nopții, Domnul a lovit pe toți întâi-născuții din țara Egiptului, de la întâi-născutul lui faraon, stătător pe tronul lui, până la întâi- născutul întemnițatului, care stă în temniță, și toată pârga dobitoacelor. Și s-a sculat noaptea faraon, el și toți sfetnicii săi și toți egiptenii, și a fost jelanie mare în Egipt, căci nu era nici o casă în care să nu fie un mort” (Ieșirea, XII, 29—30). Vedeți că pe lângă
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
orașe nu făceau excepție. Aceste periferice așezări umane, presărate la tot pasul cu sumedenie de magazii, șuri de diferite dimensiuni confecționate din deșeuri de materiale aruncate de pe șantiere, cu cotețe puturoase, în care-și duceau traiul de-a valma diferite dobitoace și orătănii domestice, cu șandramale învelite cu bucăți de carton gudronat, tablă ruginită sau șindrilă putredă, înnegrită de vreme în jurul cărora roiau din zori și până noaptea târziu droaie de copii murdari, desculți, cu hainele zdrențuite, probabil și flămânzi, impresionau
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
casă că o să răciți!, le îndemnă primarul zâmbind. Vreau să văd cum vă pregătiți pentru Crăciun! Deși casa avea două odăi și mai multe acareturi, ele locuiau într-o singură bucătărie, într-o mizerie greu de imaginat, împreună cu mai multe dobitoace și orătănii, printre care și o iepuroaică ce trebuia să fete. Fetelor, li se adresă primarul în ungurește, sunteți tinere, sănătoase, cum puteți trăi într-o asemenea mizerie? Am să mai trec pe la voi; dacă nu găsesc curățenie, le amenință
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și a făcut pe om, pământ care nu exista mai înainte de aceasta. Deci cum de pământul s-a făcut om? Și cum pământul care nu exista, s-a făcut? Cum de au ieșit din pământ toate felurile cele nesfârșite de dobitoace, toate felurile de saduri, fără vreo durere, fără ca norii să toarne apă din cer, fără ca agricultura să se fi arătat, fără ca boii sau plugul sau, în sfârșit, orice altceva să fi ajutat la facerea lor? Pentru aceea chiar din început
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
fără ca norii să toarne apă din cer, fără ca agricultura să se fi arătat, fără ca boii sau plugul sau, în sfârșit, orice altceva să fi ajutat la facerea lor? Pentru aceea chiar din început El a făcut ca toate neamurile de dobitoace și de saduri să aparțină pământului celui neînsuflețit și fără simțire, pentru ca din capul locului să te învețe pe tine despre înviere. Într-adevăr, toate acestea sunt mai minunate și mai nepricepute decât învierea, fiindcă nu este același lucru a
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
a primit (Iov - n.n.) de două ori mai mult decât înainte (de suferințele lui - n.n.): caii, catârii, cămilele, oile, țarinele și toată cealaltă bogăție, iar numărul copiilor, pe care i-a născut, a fost egal cu numărul celor morți? — Pentru că dobitoacele necuvântătoare și întreaga bogăție stricăcioasă le pierduse desăvârșit, dar copiii, care-i muriseră, trăiau prin partea cea bună a firii lor, adică prin sufletul lor. Când Iov a fost împodobit de Ziditorul iarăși cu alți fii și cu alte fiice
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
și astăzi în limbajul popular curent. Grigore Ureche acordă același sens animalelor lipsite de minte: "ca să nu se înnece anii cei trecuți a toate țerile și apoi să nu se poată ști ce au lucrat, să se asemene hiarelor și dobitoacelor celor cu minte și fără minte"36. * Unii termeni s-au pierdut. Neculce întrebuințează acest termen. Șerban Vodă Cantacuzino voia să scoată din Domnia Moldovei pe Dumitrașcu Cantacuzino, ca să puie în locul lui pe clucerul Constantin Cantemir, un bătrân de 70
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
-și de treaba lui. În fața ogorului sfânt, Ion se închină cu evlavie, mulțumind Domnului. Apoi, se apucă, de îndată, de iujdeală. Deshămă boii de la car și îi înjugă la plug. Își frecă palmele bătătorite de munca grea și, răcnind la dobitoace, se puse a desțeleni pământul. Apăsându-l din puterea brațelor, înfigea adânc plugul în brazdă, de se zguduiau împrejurimile. Din arătura răscolită, se ițea pământ reavăn. Răcoreau tălpile crăpate și uscate ale țăranului care îl călcau cu sete. Lăsă în urma
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
mulțumi, într-un mod foarte așteptat și obișnuit la antihedoniști, să recurgă la animale, figuri emblematice ale plăcerii fără conștiință, brută și brutală, bestială, instinctivă, inumană? De îndată ce un partizan al idealului ascetic vrea să vorbească despre plăcere, el recurge la dobitoacele din curte, la boi și la cai, așa cum ne îndeamnă sfârșitul dialogului... Cine, dintre filosofii hedoniști ai Antichității, contemporani cu Platon sau anteriori lui, a susținut această teză a rutului animal pentru a califica excelența plăcerii? Nimeni în afară de polemiștii preocupați
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]