3,782 matches
-
particular are! Croh n-a fost scos în drum, ci transferat la Editura Didactică și Pedagogică. Și nu l-au retrogradat, ci l-au uns redactor șef adjunct. Și nu din cauză că s-ar fi "abătut". Din contra: ceruse literatură conform dogmei, dar de calitate. Creații majore, nu narațiuni însăilate despre chiaburi care opăresc semințe ca să saboteze recoltele și despre babe doftoroaie. Îndrumarea e necesar s-o întărim din ce în ce mai mult", se rostea el. Îndrumarea privește însuși actul creator și aici teoria "neamestecului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
marii rebeliuni în numele trezirii conștiinței. Spaniolii uitaseră lecția dată de Cervantes și își închinau viața luptelor cu taurii. Mioara trebuia să trezească prin frig sufletele moleșite de căldură. Și astfel Mioara primi o muncă de apostolat împotriva conceptelor integrate în Dogmă, care vorbesc despre iubire în formule chimice. Ea va arăta că oamenii sunt altfel de cum s-a crezut până atunci, ca posesori a unor forțe încă neștiute. Numai ieșind din tipare vor putea să se cunoască, atât pe ei, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
peste tot, în alte părți, preoții nu se amestecau în ceea ce nu privea funcțiunile lor. Ei oficiau, primeau un salariu, aveau cîteva prerogative; în schimb, nici nu învățau, nici nu conduceau pe nimeni. Cred că, tocmai pentru că nu aveau nici dogme care să divizeze mulțimea, nici puterea pentru a abuza de ea, n-a fost nicicînd la ei vreun război religios. Cînd, în vremea decadenței Imperiului roman, Europa a fost o anarhie de barbari, totul s-a divizat într-o mie
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
este tatăl viciilor și autorul nelegiuirilor care se comit, nu s-ar mai putea pedepsi vinovații și n-am mai putea spune că există nici crime, nici virtuți în lume. Or, cum n-am putea să ne gîndim la această dogmă îngrozitoare fără a nu-i remarca toate contradicțiile, n-am putea adopta o poziție mai bună decît declarîndu-ne pentru libertatea omului. Partizanii necesității absolute afirmă contrariul: că Dumnezeu ar fi mai rău decît un meșteșugar orb, care lucrează în întuneric
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
să scadă, iar Biserica pământească începe să se pregătească de o așteptare cu termen imprecis, așteptarea celei de-a doua Veniri. A spune că religia creștină nu este o religie a Cărții nu înseamnă a impieta în vreun fel asupra dogmei creștine, una și sfântă: întruparea lui Isus și învierea Lui din morți. Înseamnă pur și simplu a reaminti un lucru banal pentru un creștin de la sfârșitul secolului I, și anume că revelația lui Dumnezeu a avut loc deplin în Întrupare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
exemple, riscăm să pierdem înțelesul însuși al unei bune părți din Tradiția noastră transmisă liturgic, iconografic sau literar. Apocrifele marianice În Noul Testament, biografia Maicii Domnului se suprapune umil biografiei Mântuitorului. Ea apare în evanghelii odată cu Bunavestire și dispare după Înviere. Dogma fundamentală a creștinismului rămâne totuși dogma Întrupării lui Dumnezeu, a nașterii Lui dintr-o femeie neîntinată, fecioară ante partum, in partu și post partum. Maria joacă un rol-cheie în scenariul evanghelic, fapt pentru care creștinii din primele generații i-au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
al unei bune părți din Tradiția noastră transmisă liturgic, iconografic sau literar. Apocrifele marianice În Noul Testament, biografia Maicii Domnului se suprapune umil biografiei Mântuitorului. Ea apare în evanghelii odată cu Bunavestire și dispare după Înviere. Dogma fundamentală a creștinismului rămâne totuși dogma Întrupării lui Dumnezeu, a nașterii Lui dintr-o femeie neîntinată, fecioară ante partum, in partu și post partum. Maria joacă un rol-cheie în scenariul evanghelic, fapt pentru care creștinii din primele generații i-au acordat o atenție aparte, încercând să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ortodoxe nu mai putea să aștepte zeci sau poate sute de ani până în momentul în care cea mai mare parte a textelor vor beneficia de o ediție critică”. și apoi adaugă: Vorbim despre Dumnezeu cu multă simțire, cunoaștem destul de bine dogmele credinței noastre și spunem multe generalități interesante despre ortodoxia noastră. Dar toate acestea nu știm de-ajuns cum să le prefacem metodic în valori practice, în puteri care să ne transforme zi de zi. Căci în domeniul sufletesc, ca și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
caracterizare deplină a tipului de abordare teologică a lui Stăniloae: adevărurile dogmatice (căci el n-a încetat niciodată să fie un dogmatician) sunt mereu așezate într-o perspectivă duhovnicească, în vreme ce experiența duhovnicească își are rădăcinile bine înfipte în solul Tradiției. Dogma și Tradiția sunt cei doi stâlpi ai Bisericii, fără de care mesajul lui Cristos ar fi dispărut sau ar fi fost denaturat cu timpul. Dar numai experiența personală, trăită în comuniune cu întreaga ecclesia creștină, actualizează Dogma și Tradiția, dându-le
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
înfipte în solul Tradiției. Dogma și Tradiția sunt cei doi stâlpi ai Bisericii, fără de care mesajul lui Cristos ar fi dispărut sau ar fi fost denaturat cu timpul. Dar numai experiența personală, trăită în comuniune cu întreaga ecclesia creștină, actualizează Dogma și Tradiția, dându-le un sens existențial, mistic. Dogmă - Tradiție - Experiență spirituală formează astfel o triadă indestructibilă, fiecare dintre aceste elemente neputând fi înțeles decât în relație cu celelalte două. Ajunge să parcurgem în fugă Teologia dogmatică ortodoxă (1978), ca să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doi stâlpi ai Bisericii, fără de care mesajul lui Cristos ar fi dispărut sau ar fi fost denaturat cu timpul. Dar numai experiența personală, trăită în comuniune cu întreaga ecclesia creștină, actualizează Dogma și Tradiția, dându-le un sens existențial, mistic. Dogmă - Tradiție - Experiență spirituală formează astfel o triadă indestructibilă, fiecare dintre aceste elemente neputând fi înțeles decât în relație cu celelalte două. Ajunge să parcurgem în fugă Teologia dogmatică ortodoxă (1978), ca să ne dăm seama de rolul jucat aici de Părinții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Dumitru Stăniloae este deopotrivă apologetică, dogmatică și spirituală. El îi citește, îi traduce și îi utilizează pe Părinții Bisericii în calitate de martori ai ortho-doxiei, ai „adevăratei credințe”. În același timp, prin intermediul lor, el încearcă să regăsească dimensiunea spirituală și existențială a dogmelor. Astfel, patristica îl ajută să reconstruiască o teologie mistică, asumată, căreia metoda scolastică îi dăduse lovitura de grație. Cred că în aceasta constă imensa lui contribuție la reînnoirea teologiei în peisajul contemporan. 2. Stăniloae a întreținut legături privilegiate, exclusive cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
coridorul redeschis lumii al marii Tradiții. Un moment de anamneză poate răscumpăra ori suporta încă o sută de ani de amnezie. Vara lui 1938. Apariția unei cărți fundamentale a lui Henri de Lubac 238, Le catholicisme. Les aspects sociaux du dogme. După șase luni de sâcâieli administrative legate de obținerea nihil obstat-ului din partea superiorilor săi iezuiți, De Lubac, pe atunci profesor la Facultatea Catolică din Lyon, reușește să-și publice lucrarea într-un tiraj care chiar și astăzi ne lasă visători
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
legate de așa-zisa natură „individualistă” a credinței creștine. Pe de altă parte, recurgând abundent la mărturiile Părinților, el încearcă să le amintească tocmai membrilor Bisericii anumite adevăruri esențiale, căzute în uitare. În Introducere, el vorbește despre o „uitare a dogmei”, ce riscă să provoace deviații catastrofale în rândul credincioșilor. Ni se reproșează că suntem individualiști împotriva voinței noastre (malgré nous), prin logica însăși a credinței noastre, când, în realitate, catolicismul este esențialmente social. Social, în sensul cel mai adânc al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în esența dogmaticii sale. Social într-o asemenea măsură, încât expresia catolicism social ar fi trebuit să pară dintotdeauna pleonastică. (p. X) Cartea se prezintă sub forma unei țesături de citate ale Părinților, considerați a fi martori privilegiați ai acelei dogme/învățături astăzi uitate. Mai mult, într-o anexă, De Lubac constituie un dosar de câteva zeci de texte patristice, majoritatea traduse chiar de el, care-i întăresc argumentele și demonstrația din corpul volumului. Dacă citatele se acumulează, aceasta se datorează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
patristicii trebuie să permită, de asemenea, „reorganizarea învățământului ecleziastic, mai ales al disciplinelor teologice”. 4. Această revalorizare e susceptibilă să opereze o reformă la nivelul vieții spirituale, eliberând spiritualitatea catolică de pietismul și moralismul edulcorat, caracteristic epocii și reancorând-o în dogmă, căci „Părinții îngemănează, într-un mod viu, teologia, exegeza și spiritualitatea”. 5. În fine, întreprinderea „Sources chrétiennes” ar acoperi o lacună în peisajul intelectual francez. Printre cei dintâi Părinți traduși în colecție se găsesc Grigore de Nyssa, Clement Alexandrinul, Atenagora
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
obște în fiecare vineri?... Și-apoi, bănuiesc faptul că n-o să fiu primită ca maică stareță. Voi avea, ca novice, de măturat, de plivit, de trebăluit la bucătărie, de frecat podelele... Am apoi unele rezerve față de ritual, de cutume, de dogme... Vor dori să primească o ființă care, la intrarea în mănăstire, le-ar zice ceva în genul "Bine v-am găsit! Am venit cu reforma!"... Va voi cineva să primească un șef?... Asta îmi amintește de povestea cu Diogene. Pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de îndoieli privitoare la credință, astfel petrecându-se la dânsul o schimbare majoră. Fiind vrăjit de-a binelea de toate lecturile sale scientiste atent făcute, iată că, în decursul ultimilor câțiva ani, acesta ajunsese să se debaraseze de mai toate dogmele sfinte ale creștinismului, lumea religioasă preschimbându-i-se aproape de tot într-o amintire „cu totul stinsă acum și foarte copilărească”, precum zicea el. Ce-i drept, încă mai păstra obiceiul de a merge regulat, în fiecare zi de duminică, la
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Einführung in den christlichen Glauben, Introducere în credința creștină) care pentru mine își păstrează inalterată valoarea. În cartea de față nu reneg nimic din ceea ce am scris atunci sau după aceea în volumul Creștinismul. Esența și istoria (de exemplu despre dogmele cristologice). Însă una este religia oficială a persoanei, care o leagă de comunitatea religioasă căreia îi aparține. Alta este religia inimii (heart religion), pe care fiecare om o simte în interiorul inimii sale aceasta este individuală și se unește doar în
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
ramas indiferent propriei dorințe, deseori manifestată, de a-mi explica spiritualitatea pe înțelesul tuturor. Spiritualitatea în latină spiritualitas are o semnificație mult mai vastă decât categoria de credință înțeleasă în sens religios. Este un concept care include mistica ortodoxă și dogma bisericească, dar și unele curente esoterice sau New Age: în acest sens însă, spiritualitatea poate deveni arbitrară. De aceea mă voi opri asupra fiecăruia din elementele spirituale a căror înțelegere mi s-a limpezit pe parcursul vieții și care se regăsesc
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
nici măcar rezultatul efortului meu intelectual. Poate venise din afară, de sus? Credință? Este evident că această întrebare fundamentală nu se referă la credință în sensul tradițional catolic sau la acceptarea intelectuală a adevărurilor de credință supranaturale, majoritatea sub formă de dogme. Dar nu este vorba nici măcar despre credința în sensul protestant, al acceptării justificatoare a harului lui Dumnezeu în Cristos. Poate că se referă la viziunea mea personală, dar această întrebare este mult mai simplă, elementară, fundamentală. Când se vorbește despre
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
în Africa, în fine, față de reacționarii lefevrieni. De ce o precizez? Deoarece din acel moment "ceea ce eu cred" și "ceea ce Biserica prescrie a crede" (aceasta e formularea din Catehism) sunt într-un mare dezacord, în chestiunile referitoare la morală și la dogmă. Bisericile protestante, care cu greu își fac simțită vocea împotriva autoritarismului Romei în problemele inerente credinței și moralei autoritarism ce este contrar Bibliei și ecumenismului -, nu pot să compenseze pierderea credibilității în creștinism. Astăzi, în secolul XXI, întrebarea despre continuarea
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și după sfârșitul războaielor religioase începuse să se facă simțită influența Iluminismului, despre care voi vorbi. Pentru moment doar unele idei: și-a avut începutul în secolul al XVII-lea în Anglia cu freethinkers, care nu voiau să se supună dogmelor religioase, și s-a orientat spre ateism în secolul al XVIII-lea prin libres penseurs și enciclopediștii francezi. În secolul al XIX-lea și în Germania numărul acelor Freigeister sau Freidenker, spiritele libere și gânditori liberii, crescuse în mod considerabil
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
am fi putut aștepta ca Roma și episcopii germani să recunoască această carte ca pe un serviciu adus cauzei lui Dumnezeu și să o accepte ca pe o ulterioră clarificare a atitudinii constructive pe care mi-am asumat-o față de dogmele cristologice, atitudine care a condus și la această carte. Însă acei oameni ai lui Dumnezeu nu erau interesați, cum este evident din documente, de "răspunsul la problema lui Dumnezeu în epoca modernă" pe care îl dădusem eu. Voiau cu orice
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
în filozofie și la uitarea filozofiei de către teologie? În orice caz, nu ar trebui să fie un secret pentru cine este deja credincios că, în cazul problemelor cruciale, suntem protejați în spatele misterelor create de aceeași teologi în cadrul problematicei istorii a dogmelor. Mai curând ar trebui să fie comprehensibil, condivizibil și credibil pentru a-i apropia și pe necredincioși de unicul și adevăratul mister, marele secret al realității, cel pe care noi îl numim "Dumnezeu". Sunt uimit cum tocmai necredincioșii, probabil pentru
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]