1,456 matches
-
noi prima generație care, fizic și simbolic, „crește cu televizorul”, care s-a instalat deja ca membru central al familiei și ca furnizor de stiluri de viață și de modele culturale. Acesta tinde să preia, succesiv sau simultan, rolul de doică, de părinte, de educator și „pedagog național”, de univers mirific și boltă înstelată pe care se rotesc sclipitor, dar și amăgitor noii „luceferi” și noii idoli ai copiilor și ai adolescenților. Mai mult decât pentru adulți și, în orice caz
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
vorbea, observai cum i se Întinde pielea peste acei pomeți și cum se adâncește Între maxilare, observai masca strâmtă a pielii ca de zână, cu ochii albaștri străpungându-te de deasupra. Și apoi mai era și silueta ei, sânii de doică, abdomenul de campioană la Înot, picioarele de atletă sau de dansatoare la Martha Graham. Chiar și dezbrăcată, Zora părea femeie În toată regula. Nu exista nici un semn vizibil că nu avea nici uter, nici ovare. Sindromul de insensibilitate la androgeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
am dus la ea din cauza asta. Simțeam nevoia să vorbesc cu cineva din familie. Poate să pară hazliu, dar există momente În care ne amintim că avem o familie. Pe scurt, am un fiu, Philippe. L-am dat la o doică din Vosges... — De ce În Vosges? Aveți pe cineva acolo? — Deloc. Hélène a găsit adresa În nu știu ce buletin. M-am dus să-l văd de vreo zece ori În doi ani. Trăia bine, În casa unor țărani de treabă. Aveau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
noastră. — Promisiunea să vi-l va prezenta pe băiat când va Împlini douăzeci și unu de ani? — Da. Și eu jurasem că nu voi Încerca să iau legătura cu el. — Vă trimitea vești despre el? — Cu multe detalii. Primii dinți. Bolile copilăriei. Doica angajată Într-o perioadă când se simțea slăbită. Apoi școala. Îmi povestea viața lui aproape zi cu zi. — Fără să menționeze locul? — Da. În ultimul timp, se pare că voia să se facă medic. Îl privi pe comisar fără falsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
hotărâri... — Ați telefonat la câteva hoteluri, În ordine alfabetică... — De unde știți? Era copilăresc, dar Lecoeur avea nevoie de o satisfacție. — Sunați de la cabine telefonice diferite. — Așadar, fusesem reperat? — Aproape... — Dar Philippe? — Băiatul născut de Francine Lange a fost dus la doică, la puțin timp după venirea lui pe lume, la o familie Berteaux, mici fermieri din Saint-André-du-Lavion, În Vosgi. Cu banii pe care i-ați dat, cele două surori au cumpărat un salon de coafură la La Rochelle. Nici una nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
picioare, pufnind mânioasă pe nări: — Uite și tu, Tiberius, dacă așa ceva e cu putință! Smulge măntăluța de pe copil: — La ce va mai râvni ca adult, dacă acum se târăște și-și face nevoile pe purpură? Le amenință cu degetul pe doici, care se țin, temătoare, la dis tanță. Încurajată de prezența tatălui, una dintre ele îndrăznește totuși să se justifice: — Da’ numai așa tace din gură... Pomponia o țistuie enervată: — Taci din gură, obraznico, și pune-i mai bine ceva decent
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
grec sunt cele mai netrebnice și cele mai nedestoinice pentru vreo slujbă serioasă. — Ai dreptate, Pomponia, suspină bărbatul cătrănit, dar nu mai apucă să spună că și el - deși amic al culturii grecești - e împotriva poveștilor și superstițiilor cu care doicile împuie necon tenit mintea fragedă și neformată a pruncului, când o zvârlugă înăltuță și subțirică i se agață de gât pe la spate și-l strânge tare, mai-mai să-l sugrume. Se răsucește pe călcâie și mângâie drăgăstos părul lung și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pământ. Nici nu bagă de seamă că gestul lui stârnește strigăte de admirație în rândul puștimii adunate ca la urs. Cum o lasă jos, fetița aleargă, țopăind veselă într-un picior, și-i ia pe toți la pupat: trece de la doici la preceptori, pe urmă la frații ei Nero și Drusus, ba sărută în învălmășeală și câteva proge nituri de sclavi. Chiar și morocănoasa Pomponia trebuie, mai de voie, mai de nevoie, să se supună. Tatăl o privește, topit de admirație
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în vârful candelabrului portativ. Nero, avantajat de înălțime, pune primul mâna pe el și i-l întinde victorios tatălui. Rămas în urmă, Drusus se pune pe plâns, urmat aproape instantaneu de chirăiturile lui Puppus. Agasată, Agrippina smulge copilul din brațele doicii și-l molcomește cu șoapte liniștitoare. Cu cealaltă mână liberă, scormonește în cutia din vârful candelabrului de argint după o fărâmă de tămâie, pe care i-o dă lui Dru sus, să tacă din gură. Lângă Herodes Agrippa, Antonia bombăne
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
încununate de coronițe din frunze de laur. Nero zâmbește nostalgic văzându-i pe micuții camilli și camillae cum treapădă de nerăbdare să fie chemați mai repede să-i ajute pe preoți. Grațioși, cu părul aranjat grijuliu de mămici, bunici și doici iubitoare, respiră cu toții o eleganță inocentă. Strâng la piept, vădit emoționați, unul o pateră, altul, cutia cu tămâie sau vasul de libații. Micuțele dom nișoare ce-și poartă deja cu cochetărie rochițele au rulat pe braț câte un șervet cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și a caracterului o însemnătate comparabilă cu cea a eredității.... Obișnuința este a doua natură”(Victor Săhleanu, 1977, (30)). Victor Săhleanu (30), îl citează pe R. Spitz, care a descris „hospitalismul sugarilor și copiilor mici, crescuți fără părinți sau fără doici, departe de atmosfera afectivă dată de mamă, astfel: creșterea încetinește, pofta de mâncare scade sau dispare, copiii căzând ușor victimă oricărei boli infecțioase.” În prezent, educația tuturor oamenilor (copii și adulți) este o problemă privată. În particular, părinții hotărăsc soarta
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE. In: Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
ca să fugi. Nu era loc decât pentru familia mea, așa că nu ne-am luat servitorii cu noi, ceea ce era foarte trist pentru noi toți, dar ne-am dat seama și cât de incapabili eram să ne descurcăm singuri. Bucătarul și doica fraților mei se tânguiau că și-au pierdut locul pe lume. Ceilalți - mai ales cei mai puțin harnici servitori ai noștri - Își făceau deja planuri cum să devină niște proletari puternici sub noul regim, și, Încercând să-și intre În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
se așeză lângă ea și o privi mult timp, încercând să-i ghicească miezul ascuns de coaja ferecată, neîndrăznind s-o deschidă. Se gândi la viața sa ea însăși primul obiect straniu pe care-l poseda. Când avea câteva luni doica l-a scăpat din brațe, cu capul pe caldarâm. O gâlmă de mărimea unui măr i-a încoronat creștetul. Medicii chemați, după ce l-au studiat în amănunțime, au decretat fără să șovăie că băiatul se va stinge din viață în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
acum, însă, era cu totul abandonată. Corpul de gardă era constituit dintr-o duzină de gărzi tinere și indolente, care abia înțelegeau galoromana și încă și mai puțin latina. Ba mai mult, neținând seama că el, care avusese mamă și doică burgundă, le înțelegea perfect dialectul, lăsaseră să le scape comentarii dușmănoase, făcute cu jumătate de gură, la adresa lui - asta până în momentul când îl văzuseră conversând dezinvolt în burgundă cu comandantul lor, care arătase încă de la început că avea greutăți serioase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi transmis acea infecție în familiile lor; nu mai știa câte femei de aceeași vârstă cu ea, prietene de-ale ei din copilărie, trăindu-și viața nepăsător, fuseseră foarte curând îngenuncheate de spiritul Testamentului, implacabil la austerele lor mame, superstițioasele doici și scheleticii diaconi însărcinați să vegheze la educația lor. Iar acum se gudurau cu urechile lăsate în jurul unor bătrâni oribili și băloși, care, trăgând cu ochiul la patrimoniul lor, împărțeau binecuvântări și sfaturi părintești, adesea fără ca aceasta să le facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se așeză lângă ea și o privi mult timp, încercând să-i ghicească miezul ascuns de coaja ferecată, neîndrăznind s-o deschidă. Se gândi la viața sa ea însăși primul obiect straniu pe care-l poseda. Când avea câteva luni doica l-a scăpat din brațe, cu capul pe caldarâm. O gâlmă de mărimea unui măr i-a încoronat creștetul. Medicii chemați, după ce l-au studiat în amănunțime, au decretat fără să șovăie că băiatul se va stinge din viață în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
o fericire extatică. Niciodată înainte n-am fost așa. Sau poate că o singură dată, la paisprezece ani, când am scris o povestire în care toți eroii aveau cicatrici din dueluri de la Heidelberg - eroul pozitiv, eroul negativ, eroina, bătrâna ei doică, toți caii și câinii. Dar pe atunci s-ar putea spune că eram fericit cu moderație, adică nu extatic, nu ca acum. Ca să ajung la miezul problemei: întâmplător știu, poate mai bine decât orice altceva, că un scriitor aflat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
fost produsă când copilașul ei avea sub o lună, în plină lăuzie, când, în mod normal, mintea unei femei se distribuie între memoria pânteceului, senzația laptelui, dragostea cea nouă, oboseala permanentă. Fata asta alăptează la 9, își aduce copiii la doica negresă, unde mai sunt alți patru, se mulge pentru ora 15 și merge la alăptat la ora 12, între timp e la birou și lucrează, iar de la 15,30 are cursuri. La 5 p.m. își ia copiii cu mașina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Am zis pfui! Ai mâncat curry? El a zis: „Nă. Asta a fost vineri.“ Eu am zis atunci ce mâncași azi? „Frei pizza ioți și două supe chi-nbzești“. Bagă-n el doar antibiotice din cauza furunculului de la subsuară și a bobelor doici. A doua zi m-am întâlnit cu el la clubul șoferilor. Știi... au acolo o mașină, tăticule, care vinde cartofi pai. Cartofi pai. Fat Paul părea încă șocat de chestia asta. „Un tanc al dracului de mare plin de vaselină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
părea că plutește pe deasupra pămîntului. Îngerul, care nu era altcineva decît fiica sa Penélope, coborî din Mercedes și se duse pînă la fîntînă, fluturîndu-și umbreluța de soare și oprindu-se să lovească cu mîna În apa din bazin. Ca Întotdeauna, doica ei Jacinta o urma grijulie, atentă la cel mai mic gest al copilei. O Întreagă oaste de servitori care s-o escorteze n-ar fi fost de nici un folos: Jacinta n-avea ochi decît pentru fată. Se temu că, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dacă am văzut-o, de la distanță, de vreo două-trei ori, Ceea ce știu despre ea e ce mi-a povestit Julián, adică foarte puțin. Singura persoană pe care am auzit-o vreodată pomenind numele Penélopei a fost Jacinta Coronado. — Jacinta Coronado? — Doica Penélopei. I-a crescut pe Jorge și pe Penélope. Îi iubea la nebunie, mai ales pe Penélope. Uneori, venea la colegiu să-l ia pe Jorge, fiindcă lui don Ricardo Aldaya nu-i plăcea ca odraslele lui să iasă nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ți-a turnat mai multe gogoși decît L’Osservatore Romano. Acuma reiese că e căsătorită cu un prieten din copilărie de-al lui Aldaya și Carax, ca să vezi dumneata cum stau lucrurile. Și, pe deasupra, mai avem și povestea cu Jacinta, doica cea bună, care poate că e veridică, Însă prea sună a ultim act de-al lui don Alejandro Cassona. Ca să nu mai pomenesc de apariția stelară a lui Fumero În rolul criminalului. Prin urmare, dumneata crezi că părintele Fernando ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Nu mai presupune, recunoaște. Și acum ce-i de făcut? Miquel Moliner e o pistă moartă. — Sau Nuria asta e foarte vie. — Ce sugerezi dumneata? — Deocamdată, să explorăm alte căi. N-ar fi rău s-o vizităm pe bătrînica aceea, doica cea bună din basmul pe care ni l-a turnat preasfințitul ieri dimineață. — Să nu-mi spui că bănuiești că și doica a dispărut. — Nu, Însă mi se pare că a cam sosit ceasul să ne lăsăm de izmeneli și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ce sugerezi dumneata? — Deocamdată, să explorăm alte căi. N-ar fi rău s-o vizităm pe bătrînica aceea, doica cea bună din basmul pe care ni l-a turnat preasfințitul ieri dimineață. — Să nu-mi spui că bănuiești că și doica a dispărut. — Nu, Însă mi se pare că a cam sosit ceasul să ne lăsăm de izmeneli și de bătut În poartă ca și cînd am cere de pomană. În chestiunea asta trebuie să intrăm pe ușa din dos. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Jorge Aldaya și, cu toate că Jacinta Îi oferea toată dragostea pe care maică-sa, o doamnă eterică, ce dintotdeauna i s-a părut prinsă În propria ei imagine din oglindă, n-a știut sau n-a vrut să i-o dea, doica Înțelese că nu aceea era odrasla promisă de Zacarías. În acei ani, Jacinta se despărți de tinerețe și se transformă Într-o altă femeie, care Își păstrase doar numele și chipul. Cealaltă Jacinta rămăsese În pensiunea din cartierul Ribera, la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]