390 matches
-
să fac? a întrebat Omul gândindu-se că nu a înțeles bine. -Să doinești, doar am zis clar, a mai spus odată Crângul. -Cum să doinesc, o să zică lumea că am înnebunit. Necazurile îmi stau în cârcă și eu să doinesc, doar nu mi-am pierdut capul, a zis Omul. -Uite, vezi, asta este, doinind, toate necazurile vor vedea că nu te deranjează și una câte una, vor părăsi spinarea ta. S-a gândit, ce s-a gândit, Omul s-a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
doar am zis clar, a mai spus odată Crângul. -Cum să doinesc, o să zică lumea că am înnebunit. Necazurile îmi stau în cârcă și eu să doinesc, doar nu mi-am pierdut capul, a zis Omul. -Uite, vezi, asta este, doinind, toate necazurile vor vedea că nu te deranjează și una câte una, vor părăsi spinarea ta. S-a gândit, ce s-a gândit, Omul s-a ridicat de pe buturugă, continuându-și drumul înspre Cristinești. La un moment dat Crângul a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
continuându-și drumul înspre Cristinești. La un moment dat Crângul a auzit de departe o doină pe care o cânta o voce scăzută și din ce în ce mai voioasă, mai puternică, mai răzbătătoare: Crângule pădure mică Ce i-ai spus lui Ionică Am doinit până l-asfințit La belea nu m-am gândit Este drept, i-adevărat De belea așa am scăpat A sărit din cârca mea Drept în ceafa altuia Acum sunt tare fericit De belea nu sunt iubit Necazurile curg mereu Și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
altceva am văzut dacă nu femeia, roșcata, sprijinită de stâlpul unui felinar, cu o țigară pe care o ținea în sus, cu binecunoscuta-i atitudine de sfidare și reproș. Mi-am aruncat ologul de pe umăr și i-am spus: — Hai - doinește-o. Numai că în seara asta o încasase mult prea serios. Ascultă la mine, nu are nici un viitor, absolut nici unul în jocul de-a hoții și vardiștii. — Ajută-l. — Asta și încerc. Dacă l-am putea căra până în Eighth Avenue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mine ca niște invadatori spațiali pe un ecran cuprins de turbulențe. Parapeții frânți ai negrului zăceau gâfâind, când, încă o dată, luptătorii mei au fost dați peste cap. — De mirare e, făcu Fielding gânditor, de mirare e că Fielding n-a doinit-o mai devreme. Probabil că era prea vârât și prins în toate mânăriile lui. Scamatorul, marele maestru al minciunii, clachetarul - dă și el dovadă de o anumită neputință. Și apoi mai e și fața nevăzută a caracterului său. Toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dezghețăm din valuri de cristal iubirea, când noaptea s-o culca peste nisip și să ne pierdem în dezmierdări cu marea, care ne cheamă de dincolo de timp, În scoicile din adâncimi să ne ascundem, să nu ne-audă vântul când doinim, cântul viorilor în mare să-l închidem să nu ne vadă decât cerul că iubim. Mi-a scris mama... Mi-a scris mama dintre ceruri că i-e dor de pomul vieții că i-e dor de munți, de râuri
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Să-ți dea apă din cofiță, Nici otavă din căpiță Și nici cin`să te laie, Mioriță bucălaie! Oare lupii mi te-alungă De n-ai stână și nici strungă, Nici cioban să te păzească, Și din fluier să-ți doinească? Și în noaptea-ntunecoasă De pe-o culme mai stâncoasă, Bufnița să buhăiască Și răul să-l prevestească. Moartea ce avea să vină Înainte de cu-ziuă. Ce-i cu turma, De-i pierzi urma Și a jale zbiară-ntruna De
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Și a jale zbiară-ntruna De parc-ar veni furtuna? Baciule ce-mi ieși în cale, Mulțumescu-ți dumitale De n-am cai să mă-nsoțească Și nici câini să mă păzească, Nici cioban să mă-ngrijească Și din fluier să-mi doinească, E că dincolo de zare Ne-au ieșit dușmani în cale: Unul plăsmuit de pustă, Hămesit ca o lăcustă Și viclean din cale-afară, Fără-onoare, neam și țară, Și altul, tot lepădătură, De prin stepe-adunătură, Pe român îl pizmuiră, Și așa se
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Și umple-mă soare cu dor și speranță, Iubirea celestă spre tine mă-nalță... Dragobete Fecior ce umblă agale zâmbind Și-n urma lui și umbra tresare, O vrajă de dor, descântec șoptind Umple pământul din zare în zare... Iubirea doinind, patimi se-adună în palme rotunjimi se desfată, Cântec de dor sub clarul de lună Parfumu i suav sufletu-mbată... Visele scurmă jaru-n tăcere Sfărâmând lanțuri dorinți năvălesc, Buze flămânde cer mângâiere Timpul stă-n loc când iubiri înfloresc... MIHAI
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Elena Marin Alexe În tihna amiezii cu dor mă gândesc Și-n inimă-mi picură dulci mângâieri Căci frunzele-n freamăt divinul doinesc Și simt printre ramuri pășind adieri E-o pace adâncă și-o liniște surdă Pe cerul senin nu zăresc nici un nor Dar unde-o fi vântul ori vrea să-și ascundă Sub mantia-i veche tristețe și dor Din șoapte-auzindu-mă
Amiaza by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83234_a_84559]
-
Conducerii Superioare de Partid și de Stat... Între alte douăzeci de chestiuni de producție fierbinți, respectivul tovarăș a raportat și că, în cartierul Oltenița, și-a făcut apariția un rapsod care, ieșit cu întreaga sa gospodărie în stradă, cântă și doinește, în cinstea apropierii Aniversării Zilei de Înființare a 381 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI sâsâit către mine o altă voce, de data aceasta dulceagă și insinuantă, dinspre prezidiu. "Prea iscusitule Alcibiade!... Pentru a înțelege mai profund... valoarea de poet
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
adevărată aiureală. Exact așa a transmis? Cuvânt cu cuvînt? Bărbatul al cărui bunic se chema Onofrei își abandonă, pentru o clipă, atitudinea războinică și se interesă aproape cu compasiune. - Ai văzut ce-ai făcut?!... Ce-o să cânți și ce-o să doinești tu, mă, boule? - Culmea e că, dintre atâtea realizări reale, oftă Predoleanu și-și depuse ceșcuța pe-o bulbucătură a trotuarului, cu eleganța cu care ar fi așezat-o pe florile cizelate ale unei tăvi de argint, singura comunicare ce-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și își îmbrăcă, în fața portiței, pe dedesubt, un maieu vernil și-o izmană culoarea oului de rață, cu cracii prea lungi, căreia îi îndoi, de două ori, manșetele. Perfect. Îi va strica totuși bucuria dintr-a doua. 370 DANIEL BĂNULESCU "Doinește numai de jale?... sau, din adâncul sufletului, doinește și de viață lungă?" "Ăă... Orișicum... Doinește cum îl poartă inspirația. E, să vedeți, un foarte mare artist..." "Ori așa ceva nu ne-a mai picat nouă în brațe de un car de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
maieu vernil și-o izmană culoarea oului de rață, cu cracii prea lungi, căreia îi îndoi, de două ori, manșetele. Perfect. Îi va strica totuși bucuria dintr-a doua. 370 DANIEL BĂNULESCU "Doinește numai de jale?... sau, din adâncul sufletului, doinește și de viață lungă?" "Ăă... Orișicum... Doinește cum îl poartă inspirația. E, să vedeți, un foarte mare artist..." "Ori așa ceva nu ne-a mai picat nouă în brațe de un car de ani, în cartierul Olteniței, nu-i așa?! Ceva
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de rață, cu cracii prea lungi, căreia îi îndoi, de două ori, manșetele. Perfect. Îi va strica totuși bucuria dintr-a doua. 370 DANIEL BĂNULESCU "Doinește numai de jale?... sau, din adâncul sufletului, doinește și de viață lungă?" "Ăă... Orișicum... Doinește cum îl poartă inspirația. E, să vedeți, un foarte mare artist..." "Ori așa ceva nu ne-a mai picat nouă în brațe de un car de ani, în cartierul Olteniței, nu-i așa?! Ceva atât de autentic. Ceva atât de izbitor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un astfel de artist." "Perfect. Ia atunci măsuri să-l nu-l deranjeze nimeni. Nici în general. Nici dintre ciuberele, buciumele și donițele sculptate, probabil, cu degetele lui și cu care n-o fi ezitat să iasă în stradă. Dacă doinește în cinstea Partidului, e un bărbat cu un caracter neclintit!... În cinci, șase zile, e posibil să ne abatem și noi, pentru a ne desfăta la versurile și cântecele acestui rapsod..." Încolăcind, cu brațul drept, umerii osoși ai Sinistratului, dascălul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mărgăritare salbă, pe un fir de aur prins; Păru-i lung de aur galbăn e-mpletit în cozi pe spate, Ochii ei căprii se uită la cerescu-i mândru frate Și de melancolici gânduri al ei suflet e cuprins. Înainte de plecare - ea, doinind din frunză, chiamă Zimbrii codrilor cei vecinici, li desmiardă sura coamă, Li îndoae a lor coarne, pe grumaz îi bate lin Și pe frunți ea-îl sărută, de rămân steme pe ele, Apoi urcă negrul munte, pe șivoaele de stele, Lin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și de răcoare, 425A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. Iar aude - un cântec mândru care codrul îl trezește, Parcă frunzele-l repetă, parcă vântul tot îl crește, Și-nainte-i parcă vede satul lui și i se pare C-auzea doinind o fată chiar la ei în șezătoare: 430Maică, maică, draga mea, Ajungă-te jalea mea, Să te - ajung - un dor ș-un drag, Să șezi toată ziua-n prag Cu firuț băgat în ac 435Și tu să nu-mi poți
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
fetelor de-mpărați, își puse-n brâul verde un fluier de doine și altul de hore, și, când era soarele de două sulițe pe cer, a plecat în lumea largă și-n toiul lui de voinic. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. Văile și munții se uimeau auzindu-i cântecele, apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele își turburau adâncul, ca să-și asvîrle
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în jos de brâiele melancolicelor stînce, învățau de la păstorul împărat doina iubirilor, iar vulturii ce stau amuțiți pe creștetele seci și sure a stîncelor nalte, învățau de la el țipătul cel plâns al jelei. Steteau toate uimite pe când trecea păstorașul împărat, doinind și horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor; și-n piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stâncă și c-o mână pe bâtă, încolțea un dor mai adânc, mai întunecos, mai mare
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
și răsfirat pe fân, ochii mari, închiși și adânciți în frunte, astfel ea era frumoasă, dar părea moartă. Pe acea frunte netedă și albă, Făt-Frumos presură 320 {EminescuOpVI 321} câteva flori albastre, apoi șezu alături cu ea și-ncepu a doini încet. Cerul limpede - o mare, soarele - o față de foc, ierburile împrospătate, mirosul cel umed al florilor învioșate o făceau să doarmă mult și lin, însoțită în calea visurilor ei de glasul cel plâns al fluierului. Când era soarele-n amiazi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
speriat bătrânul. - Nu... nu știu, bunicule! zicea ea, ridicând din umeri, ștergându-și lacrimile cu dosul palmelor. În iarnă, când a fost bolnavă de gălbenare, bătrânul nu și-a aflat liniștea... După aceea a învățat-o un cântec... o doină; doinea bunicul cu lacrimi în ochi... plângea și ea, fără să știe de ce... poate, de dragul lui. Fericirea ei cea mai mare, însă, era să călărească pe Sultan, un murg jumătate arab, de o inteligență și frumusețe rare. Tot pe atunci, bunicul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de manele îi vin când merge la WC (CanCan). Și undeva, chiar pe fundul capsulei cu pricina, era pusă ca hârtie de împachetat o filă cu câteva gânduri a cuiva care nu neapărat voia să fie cunoscut peste veacuri, ci doinea și el așa ca ciobanul pe creastă, ca să-și mai ogoiască aleanul. Cred că ar trebui să ne aplecăm un pic asupra ei, fiindcă se vede că din prea plinul amarului zilnic s-a vărsat destul pe fila cu pricina
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
primă poetică se manifestă, în primul rând, în comparații cu elemente naturale, în metafore și trimiteri la elemente și fenomene naturale („Sunt, prin tine, mic vlăstar/ Unduit de vânt prin câmpuri,/ Dar din ram vechi de stejar/ Ce știe-a doini prin crânguri...”; „Să fii floarea de câmpie,/ Să fii vântul care-adie,/ Să fii izvorul curat,/ Să fii dulce alinat...”). Astfel de comparații și trimiteri le vom descoperi și în poeziile cu temă religioasă („Liniște! Privește norii,/ Care plâng în sărbătoare
Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
a apelat la forța ta și l-ai lăsat cu mîna-ntinsă. Te voiai înduioșător de plăpîndă. Nu l-ai sprijinit. Trebuia să te duci și să-i aprinzi tu lumînarea, să vadă. N-a văzut să moară. I-auzi cum doinește Poetul pe care-l răscitezi: "ca să-l săruți apoi la nesfîrșit sărută-mi sufletul pe gură". E adevărul lui Cezar Ivănescu. Mă tem că ăsta-i Adevărul, Iordana". Ba nu. Eram extrem de vulnerabilă atunci. Ca paralizată de frica morții. Ascultam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]