709 matches
-
cuvinte cel puțin inoportune cînd ai în țara ta problema grea a unui alt coridor, unul adevărat, care trece prin Dantzig...) sau că era vorba de România, aliată, și, cu acest titlu, certată uneori cu tonul unui învățător care își dojenește elevul de școală primară. Un grăunte de nemulțumire față de noi era, de altfel, justificat de lipsa apărării cu forțe adecvate a Nistrului, în cadrul angajamentelor militare luate de noi în tratatul de alianță. Chiar mareșalul Foch nu-mi ascunsese, la întrevederile
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
coastele ca la o radiografie. După 14 ani, martirizat de obscure jocuri hormonale, am început să mă îngraș. În adolescență, am slăbit din nou. Apoi m-am reîngrășat. Oricum, foarte devreme, am devenit un melancolic căutător de diete. Medicii mă dojenesc, legând toate nea junsurile mele organice de o siluetă scă pată de sub control, iar amicii știu că, dacă vor să-mi facă un compliment, trebuie să-mi spună des: „Ai mai slăbit!“ În sfârșit, cei care mă detestă nu ezită
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să mă umilească în public, deși ar fi putut să îmi vorbească între patru ochi despre problema respectivă”. Șefii, cele mai umane ființe dintre toate ființele umane, nu aleg întotdeauna cel mai bun loc și moment pentru a critica sau dojeni. Însă fiecare angajat simte când un șef sau supraveghetor plasează în mod repetat cuvintele negative în „împrejurări jenante”. Efectul este oarecum asemănător cu vechea uzanță puritană de a îl expune pe „păcătos” la stâlpul infamiei, cu gâtul și mâinile prinse
[Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
lor. Când nu putea să-i viziteze, se ruga și cerea rugăciuni, pentru ca să fie disponibili să primească sfintele sacramente». Când era elev de liceu, a continuat acest apostolat, mai ales dacă bolnavii erau băieții de la oratoriu. Vreunul dintre profesori îi dojenea râvna și omenia sa față de cei bolnavi ca pe o distracție dăunătoare studiului. Cleric fiind a fondat Pioasa Uniune pentru Asistența Bolnavilor Săraci. Devenit preot, apostolatul său printre cei bolnavi nu a cunoscut limite. Zilnic își consacra câteva ore pentru
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
prețuiască strădania dumneavoastră? De aceea mereu vă respect și vă iubesc. Vă iubesc ca și pe mama mea, pentru că vă dăruiți viața pentru binele meu și al colegilor mei, pentru a ne învăța numai lucruri bune. Chiar și atunci când ne dojeneați, știam că trebuie să vă ascultăm pentru că ne doreați binele. Noi nu aveam alt mod de a vă răsplăti decât prin calificativele bune pe care le luam la învățătură. Mi-aș dori, ca peste ani și ani, când așteptările mele
Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Apostol Lucian () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1855]
-
de culoar. Gabriela bătu la ușă. O voce nazală porunci în franceză: "Intră!" Apăsă pe clanță. Chipul doamnei Dunin, care stătea à contre-jour în mijlocul micii încăperi, strâmtă și ticsită de mobile, era greu de deslușit. O chemase ca s-o dojenească? Să-i reproșeze vreo încălcare a regulamentului? Vreun gest contrar bunelor maniere? Vreo vorbă prea tare pentru urechile acestor înțepate, care o țineau deoparte și nu conteneau s-o sâcâie, punând la cale tot felul de farse stupide? Sunt mulțumită
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
fățiș de d. Maniu, alergă să-l readucă la ordine. Câtva timp în urmă, într-un nou val de însuflețire, d. Goldiș își manifestă prin aplauze simțimintele patriotice, [și] atunci d. Maniu în persoană se sculă de la locul lui și dojeni pe refractar, care însă nu se supuse și discută cu el. Amândoi se aprinseră, d. Maniu, rupând cu obice iurile de self-control, îi arătă cu degetul băncile bănățenilor care nu se solidarizează cu transilvănenii. D. Vasile Goldiș își părăsi scau
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de pe vremea studenției, care se amuzase, lăsîndu-mă să-i fac curte. I-am telefonat mai mult din dorința tainică de a-i plăti niște polițe. Și-a amintit de mine, a fost încîntată că i-am telefonat și m-a dojenit că timp de atîția ani n-am mai dat nici un semn de viață. M-a felicitat pentru piesele de teatru transmise la televizor, pe care le văzuse, și am căzut de acord să ne întîlnim în stația de la Universitate, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
unui șal peste umărul ieșit în afară. Avea capul spart, observă ea, cu părul aproximativ despărțit pe cele două părți ale unui secret strălucitor. Crucită, capul îi apărea extreme de voluminos. Era așezat pe o parte. Ochiul lui stâng o dojenea. Ea își făcu semnul crucii pentru a doua oară. Îi evită ochiul căutător și îi inspectă restul făpturii. Oh, dar ce micuț este!, își dădu ea seama. Mâini micuțe și picioare micuțe, cum de încăpeau toate de care avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
friguri tropicale. Mă rog, asta nu‑i chiar atât de grav. Frigurile tropicale se transmit prin țânțari; și se tratează cu chinină. Așa Încât am adăugat chinina locală la Quinaglute pe care mi‑l prescrisese doctorul american Schley, cel care‑l dojenise pe Ravelstein pentru că l‑a prins fumând imediat ce ieșise de la reanimare; luam chinină pentru ca inima mea să n‑o ia la fugă cu mine cu tot. Rosamund s‑a dus Încă o dată la farmacie - un drum de trei kilometri, neprotejat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
au profitat cei de la conducerea țării, ca să facă iar trăsnăi. Până a da vara aceasta în clocot, eu stăteam la pândă și zilnic le mai dădeam peste mână când o băgau prea adânc în oala cu smântână, îi mai dojeneam părintește folosind doar cuvinte blajine ce aminteau de Dumnezei, sfinți, mamă și alte rubedenii, și încercam să le bat obrazul îngroșat de atâta stat la cârma țării. Am stat eu un timp în expectativă, dar acum gata, m-am întors
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
șosețelele trei sferturi nepurtate până atunci. Sanda o privi în extaz, necontenind să se mire: Ce mare ai crescut, Luana! Ești aproape o domnișoară. Când s-a întâmplat asta? Încătușată în uniforma scrobită, fetița abia se stăpânea să nu-și dojenească mama pentru obsesia îngrozitoare pe care o avea de a apreta totul: așternuturi, haine, gulere, mai lipseau chiloții și șosetele și ar fi transformat-o, cu ușurință, în omul de tablă din "Vrăjitorul din Oz". Gâtul țeapăn, incapabil să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de gât cu toți, alergându-i în jurul curții, că până la urmă copiii renunțau să se mai pună cu ea. O declarau câștigătoare, dar în spatele ei scriau, mare, pe tablă "Doinița" și fugeau să se ascundă în casele lor. Bica o dojenea și fetița se scuza: Ce vrei, Bică, dacă nu-mi place să fiu a doua?! De aceeași ambiție și încăpățânare dădea dovadă atunci când organiza spectacolele pentru părinți. Își amintea de asta ca și cum ar fi fost ieri. Reprezentațiile aveau loc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
minciună și de reacția neprietenoasă a femeii, Luana simți că va izbucni din nou în plâns. Băiatul privi spre maică-sa și-i spuse simplu: Te rog! Își luă bicicleta și împreună cu Luana ieși în stradă. O conduse spre casă dojenind-o pentru imprudența pe care o făcuse suindu-se pe bicicletă. Opriră în fața porții. Luana se așeză pe bordura trotuarului și își acoperi operația cu mâna, încercând să atenueze senzația de lamă de cuțit ce încearcă să-i sfâșie burta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
își aranja și depozita marfa. Produsele trebuiau să fie expuse la vedere, într-un fel anume, care să atragă cumpărătorii. În zilele aglomerate, aceștia se buluceau în încăperea mică și la sfârșitul lor se trezea cu marfă lipsă. Bărbatul o dojenea și-o înghesuia cu sfaturi care, de altfel, nu puteau schimba o stare de lucru universal valabilă în astfel de depozite. Luana deveni conștientă că nu face față, că nu vrea să mai continue acest zbucium obositor și că cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
chinuit de gândul că i s-ar putea întâmpla ceva rău. Din pricina felului smuncit de-a fi, el intră în conflict cu soacra încă din prima zi. Iubind-o pe Luana fără măsură, femeia nu accepta ca el să-i dojenească fetița pe care o crescuse cu atâtea sacrificii. Când va avea copii, n-avea decât să-i mustre pe ai lui. După cât se pare, ai mei nu vor mai veni, îi răspundea bărbatul amărât și sătul de chinul nevestei. Învățată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
numea „maimuță“, nu-l antipatiza. Fiind grăbit să scape de sărăcie, considera că trebuia să fie sever cu toată lumea și, de asemenea, voia să-i modeleze caracterul - la nevoie, cu forța. — Ai deja nouă ani, pierde-vară mic ce ești, Îl dojeni Chikuami. Odată ajuns acasă, Îl apucă pe băiat de braț și-i mai trase câțiva pumni. Mama lui Hiyoshi Încercă să-l oprească. Nu trebuie să fii așa de moale cu el! lătră Chikuami. Când Onaka Începu să plângă, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
jur și, dacă nu apărea nimic de importanță covârșitoare, pentru a fi necesar să-și păstreze sângele rece, se lăsa În voia bunei sale dispoziții și a tendinței de a fi vorbăreț. Totuși, după ce-i ieșiră cuvintele pe gură, se dojeni că nu fusese mai judicios, nu fiincă ar fi vorbit din rea voință sau din teamă, ci pentru că el unul nu dădea prea multă importanță acestui fapt. În plus, gândea că ar fi dus la critici cum că Maimuțoiul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
se adunară În jurul lui Ukon, pentru a reîncepe să discute despre planuri. Dar Tokichiro, privind Încruntat spre spatele lui Ukon, nu schiță nici o mișcare de a pleca. Unul dintre oamenii lui Ukon spuse: Am terminat cu tine, Kinoshita. — Ai fost dojenit. Bagă bine la cap, adăugă altul. — Gata, du-te-acasă, spuse un al treilea. Păreau dispuși să-l calmeze și să scape de el, dar Tokichiro nu-i luă În seamă. Continua să țintuiască din ochi spinarea lui Ukon. În acel timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
reconstrucție a zidurilor exterioare. — Ați și aflat, stăpâne? Nobunaga Își se străduiau să zâmbească. Tokichiro nu părea omul care să fi rostit acele cuvinte grele; acum, se pleca În fața lui, cu o expresie rușinată. — De azi Înainte, abține-te, Îl dojeni Nobunaga. Yamabuchi Ukon a venit la mine azi dimineață, plângându-se, În gura mare, de proasta ta creștere. L-am calmat fiindcă, după cum spun alții, se pare că vorbele tale erau cu mult miez. — Îmi pare nespus de rău. — Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
a aspira la supremație. Mustrările lui Sessai erau luate În râs drept semne ale senilității și treceau neobservate. Yoshimoto considera că deja ținea țara În mâinile lui. „Trebuie să pun capăt cât mai repede acestei situații.“ Sessai nu-l mai dojenea. În schimb, la fiecare consfătuitre, punea accentul pe maxima prudență. — Ce fel de dificultăți voi Întâmpina În marșul spre Kyoto, cu toate forțele mele și cu marile armate din Suruga, Totomi și Mikawa? Întrebă din nou Yoshimoto. Plănuia Înaintarea către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
fi prilejul ideal. Te rog, făcă relația dintre unchi și nepot să fie la fel de armonioasă cum a fost odată și caută spre un viitor mai bun. În timp ce Tokichiro mijlocea de pe margine, nici lui Koroku nu-i mai venea să-și dojenească nepotul pentru faptele lui rele din urmă cu zece ani. Și, când Koroku Începu să-și deschidă inima, Tokichiro nu lăsă să-i scape ocazia. — Tenzo, ai adus Înăuntru aurul și argintul? Evident, când Îi vorbea lui Tenzo, o făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
rugător: — Domnu’, vă rog, nu vă duceți, măcar azi. A spus că a făcut febră noaptea, fiindcă a vorbit mult cu dumneavoastră. Chiar și azi dimineață a fost Într-o dispoziție groaznică și m-a certat. — Nu fi obraznic, Îl dojeni Oyu și-i prezentă scuzele lui Hideyoshi, cerându-i, pe ocolite, să nu vină În vizită. Nu se poate spune că fratele meu s-ar fi Îmbolnăvit pentru că a vorbit cu dumneavoastră, dar se pare că a cam răcit. Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Nu, nu cred că situația ne cere să mergem atât de departe. Când vor sosi unitățile noastre În retragere, putem deschide porțile, lăsându-le să intre. Cu siguranță, nu e nevoie să le așteptăm cu porțile castelului deschise. Ieyasu râse, dojenindu-i pentru că-l Înțeleseseră greșit: N-o facem pentru oamenii care se Întorc cu Întârziere. Este o pregătire pentru cei din Takeda, care vin ca un val arogant, siguri de victorie. Și nu vreau doar să se deschidă porțile castelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Poți aduce și „persoana“ cu tine. Acestea fură ultimele cuvinte ale lui Nobunaga către Hideyoshi, În timp ce se Întorcea să plece. Pusese degetul drept pe rană, Își spuse Hideyoshi, Înapoindu-se la han. Se simțea, din nou, ca și cum ar fi fost dojenit, dar aceasta era, iarăși, eleganța lui Nobunaga. Îmbrăca rana cu multă artă, aproape făcând-o să nu se mai observe. A doua zi, veni la castel cu Oyu, dar acest lucru nu cree nici o situație penibilă. Nobunaga se mutase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]