655 matches
-
bate în geam, prietenos sau nu, îl ignor, se face repede întuneric, și nu mai văd zăpada ce-mi troienea așteptările, Doamne, în Ajun de Crăciun, aștept Colindul! Muguri de iarnă Mi-am spus: să vorbesc cu mine, să mă dojenesc, să mă supăr, iarna trece pe lângă mine ca o nălucă, n-am făcut semn în noianul de frunze, ninge-n sufletul gol, ninge-n Decembrie! Nicio urmă nu s-ar observa pe strada pustie, nicio amintire n-ar înflori pe
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Convins că boala sa era o podeapsă de la Cel-de-Sus, îi chemase pe cei patru mari cadii ai Egiptului, care reprezentau cele patru rituri ale Credinței, pentru a le reproșa că-l lăsaseră să făptuiască atâtea crime fără să-l fi dojenit. Izbucnise, zice-se, în lacrimi în fața magistraților, care rămăseseră înlemniți: sultanul era într-adevăr un bărbat impunător, foarte înalt și foarte trupeș, cu o maiestuoasă barbă adusă rotund din foarfecă. Jurându-se că-și regreta amarnic purtarea față de bătrânul calif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
antrenorul de judo. După-amiaza trag de fiare. Când sunt la club fac golf, tenis, schi nautic, înot subacvatic, badminton și polo. Știi, John, uneori ies pe plajă și alerg ca un copil. Fetele, gagicuțele de la club, când alerg seara, mă dojenesc, John, de parcă aș fi un țânc. După care, jumătate de noapte stau călare. Ieri, de exemplu... Și mă jur că a ținut-o așa preț de o oră și jumătate. După un timp n-am mai spus nimic. Ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Luă și sorbi din paharul ei cu nectar și prinse a murmura un fel de jelanie gâjâită, înfundată. Îi prinse mâna și i-o mângâia ușor, abia atins, șoptindu-le parcă degetelor lui Ester, degetelor ei prelungi, fiecăruia în parte, dojenindu-le parcă: „Fată, fată, de ce-ai fugit de sub cruce... Nu știi că locul tău acolo este?“. Ester râdea înfiorată de o astfel de dojană, ca și cum Teodora îi descânta sau îi ghicea. Am încercat să o întreb atunci ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a învățat. A făcut războiul ca toboșar la drapel. A mers până la Berlin cântând din tobă. Cânt și eu și atunci discut cu el și mă spovedesc de toate care le fac și nu am cui să le spun. Îl dojenesc, de ce m-ai trimis, tată al meu, sufletul meu de tată, milostivule, cum de m-ai trimis la București? Ce, n-aveam și la Moscova votcă?“ L-am urcat în taxi. Aproape adormise. I-am spus șoferului unde să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stricat spița și a început prăbușirea casei“. Avea o patimă neobișnuită în felul în care mișca bățul pe perete, o ciudă pe numele ciudate bolborosite, le certa pentru nu știu ce greșeli făcute, pentru lașități neînțelese de mine și, mai ales, îl dojenea pe un oarecare bastard, pocnindu-l cu bățul: „Tu trebuia să rămâi acolo, în legea ta, în nenorocirea ta, ce-ai mai venit să le strici rosturile?“. L-am urcat cu greu pe treptele înguste, mai mult opintindu-l din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tramvaiul. Se prăbușise într-o lume numai și numai a lui. Discuta cu unul Xantopulous acum, întrebându-l cum de-a putut să facă nerozia aia mare, care l-a discreditat definitiv în cercurile selecte. „Puteai face orice altceva“, îl dojenea morocănos, „nimeni nu-ți zicea vreodată ceva. Toți am fi tăcut, am fi luat-o așa, ca pe o glumă de-a ta sau poate ca o ciudățenie. La câte fac și englejii, și americanii, ce mai conta și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în ușor, cu mâinile prinse pe piept, ca și cum și-ar strânge și legăna cine știe ce gând drag. Ea însăși amintire, femeia dintr-un timp pierdut pare că-l va întreba ceva, pare că-i va șopti ceva, pare că-l va dojeni sau poate va zâmbi, nepăsătoare, la rându-i, la timpul care, până și în acele clipe de tihnă în jurul unui tort, se prelinge fără susur, fără cadență, fără povară. Va urmări naratorul de peste timp cum la un moment dat femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
turmă, vânzători de gogoși și gropari. Preia tot ceea ce a auzit în „piață” și duce mai departe monstruozități, îmbogățindu-le cu „mujdeiuri” proprii, chiar până la agresivitate dacă te opui lor, atunci când e vorba de legionari. Am cunoscut părinți care își dojeneau copiii până la maltratare, dacă veneau în contact cu un Frate de Cruce, un legionar, sau dacă citeau un conținut legionar, dar am întâlnit și cazuri când cei „otrăviți” de o propagandă „tulburătoare de suflete”, citind o carte legionară, și-au
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
întărit Todiriță, cu jumătate de gură, spusa lui Dumitru. „Te cred, netotule. Te cred. Cum să nu-i faci bucurie muierii tale, când prin sosirea ta acasă îi încurci toate socotelile! Are să se bucure ca de o casă aprinsă” - îl dojenea Dumitru în gând. Pe la Crâșma din drum, lui Todiriță i-a scăpat un oftat adânc. ― Da’ ce jale așa mare te-o cuprins, omule, de oftezi atât de tare? ― Ei! Simt și eu că am scăpat de ordine, de alergătură
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și uit repede”. ― Dacă Aizic era așa, atunci nu mai avea han și crâșmă la vremurile aiestea - a răspuns hangiul, iscodindu-i din dosul ochelarilor. Da’ uite cum mă întind eu la vorbă și clienții mei fac zâmbri - s-a dojenit hangiul, luând-o din loc cu zgomotul încălțărilor scorojite târâte după el... După ce a adus cele cerute, s-a așezat în spatele tejghelei. Se vedea limpede că aștepta ca mușteriii lui să-și arate dorința de a-l asculta. Asta doar
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de zis! Tușește! - Să vă fac ceaiul! se grăbi Lina, pe care curajul lui Nory față de caracterul neplăcut al doctorului Rim nu o putea liniști deplin. - De ce nu vrei să cruți nimic, Nory! . . . Sunt oameni și locuri frumoase totuși! o dojeni Mini. - Mă rog! Părerile și gusturile sunt libere. Eu una cred că peste tot locul frumos, vine omul și urâțește. Iluzia ta nu mă convinge. E naivă pe lângă a Lidiei... A ei era mare, puternică, bizuită, și s-a prăbușit
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ca el, iar domnul Gavin se înnecase cu ceaiul. Apoi, de câteva ori, înceră să menționeze în treacăt că hotărârea luată de Andrew de a lucra cu femeile pierdute, era întru câtva discutabilă. Dar acum o are pe Elspeth, îl dojeni doamna Gavin. Ea îi dă putere să reziste. Nașterea lui Kenneth a fost la fel de grea ca a lui Duncan și medicul îi atrase atenția mamei că și-ar risca viața trecând printr-o altă naștere. Abstinență, conchise el. Va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
În stânga sunt comode din santal roșu, ornamentate cu jad și pietre prețioase, iar în dreapta - un lavoar din lemn de trandafir incrustat cu sidef. În spatele meu se află paravane pentru pat făcute din cele mai valoroase picturi vechi. Inima mea mă dojenește: Ce altceva ai mai vrea, ce altceva ai mai putea să-ți dorești, Orhideea? Îmi este frig, dar mi s-a spus să las ușa deschisă în timpul zilei. Stau pe pat, acoperită cu o cuvertură bej, și mă sprijin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
un parfum dulce de iasomie. Epuizarea mă apasă, precum o pleoapă grea. De ce să mai adaug o greutate în plus la cea deja existentă? Tinerețea din sufletul meu se deșteaptă și mă tachinează, numindu-mă „baston făcut din gheață“. Mă dojenesc pentru a-mi fi creat propria vreme rea. Simte lumina soarelui! strigă înțelepciunea-mi tinerească. De ce să-ți trădezi curajul, Orhideea? De când a murit tatăl tău, nu ai găsit nici o potecă fără să calci pe buruieni! Aud o voce de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Diminețile de septembrie sunt răcoroase și aerul e proaspăt. Cum arțarii tocmai încep să-și schimbe culoarea, m-am hotărât să fac o plimbare care să mă ducă în apropierea terenului de instrucție a lui Yung Lu. Cu cât mă dojenesc mai mult pentru indecență, cu atât mă împinge mai tare dorința să înaintez. Pentru a masca intenția plimbării mele, aseară i-am spus lui Tung Chih de un iepure cu ochi roșii pe care aș vrea să-l duc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
toate energiile spre a pregăti medicamentele acelui om și a-i satisface toate necesitățile. Și astfel, Shojumaru venise în fugă și se prosternase la pământ, înlăcrimat. Intuitiv, Hideyoshi avu senzația că primise o lovitură în piept. — De ce plângi, Shojumaru? îl dojeni el. — Vă rog să mă iertați, se șterse la ochi Shojumaru. Seniorul Hanbei este prea slăbit ca să mai vorbească; s-ar putea să n-o mai ducă până la miezul nopții. Dacă vă sacrificați puțin timp din luptă, n-ați putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
decât să jelim. Veniți aici să mă ajutați cu pregătirile. Femeia aceea încă nu avea douăzeci de ani și totuși nu-și pierdea simțul bunei cuviințe, nici chiar în fața morții. Era senină ca apa unui eleșteu, iar Katsuyori se simți dojenit de calmul ei. Servitoarele plecară, dar se întoarseră curând, cu o ceașcă nesmălțuită și o ploscă de sake, pe care le puseră în fața lui Katsuyori și a fiului său. Se vedea că soția lui fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trimițându-mi încă două-trei scrisori după aceea. Nici vorbă, e încăpățânat. Refuză s-o primești și expediază-l. — Am înțeles, stăpâne. Cu aceste cuvinte, mesagerul plecă grăbit, continuând să țină petiția în mână. Arăta de parcă el însuși ar fi fost dojenit. Imediat ce omul ieși, Mitsuhide i se adresă vărului său: — Este vorba cumva de marele preot din Yokawa de pe Muntele Hiei? — Întocmai. Cu ani în urmă, mi s-a ordonat să particip la pârjolirea Muntelui Hiei. Atunci, ne-am războit nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
misionarilor! — Ce fel de pasăre e aceea? Ce-aveți în cutie? — Dacă-i prăjitură, dați-ne și nouă! — Dați-ne, misionarilor! Copiii de pe Strada Scursurilor se apropiară, tăindu-le drumul. Cei trei misionari nu păreau deloc supărați ci, zâmbind, îi dojeniră din mers, într-o japoneză stricată: — Acestea sunt pentru Seniorul Nobunaga. Nu fiți necuviincioși. Vă vom da toate prăjiturile, când veniți cu mamele voastre la biserică. Copii se țineau după ei sau le alergau înainte. În timp ce preoții erau înconjurați astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nevătămat, strigară cu entuziasm: — Acum e momentul! Acum! Retragerea, cât se poate de repede! — Idioților! se răsti Nobunaga, azvârlind arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în alta. Chiar atunci, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stăpâne. Dar mă aștept întru totul să mor. — Serios? Dintr-o dată, Mitsuhide realiză că vorbea pe un ton foarte ascuțit și coborî glasul. Se gândea că poate ar fi trebuit să asculte el însuși de cuvintele cu care tocmai îl dojenise pe Yojiro. Vântul scotea un sunet mult mai tânguitor decât în timpul zilei. Dincolo de panta blândă se întindeau plantații și grădini de legume. La răsărit era Kuga Nawate; la miazănoapte, munți, la apus, Râul Enmyoji. Dar, în întuneric, numai licărirea palidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în picioare și, în sfârșit, umblând de colo-colo, războinicii din jurul lui Katsuie nu se putuseră calma câtuși de puțin. Ordinele lui le fuseseră transmise de câte două-trei ori, dar răspunsurile rămăseseră neclare. — De ce sunteți toți așa de buimaci? întrebă Katsuie, dojenindu-i pe cei din jur. Liniștiți-vă! Părăsirea posturilor de luptă și răspândirea de zvonuri și de bârfe nu fac decât să-i deruteze și mai mult pe oamenii noștri. Oricine comite asemenea fapte va fi aspru pedepsit, continuă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
puțin numeroasă, alcătuită din Hidetsugu și vasalii lui. Hidetsugu fusese ușor rănit în două sau trei locuri și lupta înverșunat cu lancea. — Mai sunteți aici, stăpâne? — Repede! Retragerea! Înapoi! Când îl vedeau, vasalii îi vorbeau aproape ca și cum l-ar fi dojenit. Până la ultimul, muriră în luptă. Kinoshita Kageyu observă că Hidetsugu își pierduse calul și rămăsese pe jos. — Vă rog! Luați-l pe-acesta! Plesniți din bici și plecați de-aici fără să vă mai uitați în urmă! Dându-i lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dintre fete. — Măi, dar ce comic arată! Neluând în seamă prezența celorlalți, cele două prințese mai mici începură să aplaude și să arate cu degetul, neputându-se opri din râs. Așa cum era de așteptat, sora lor mai mare, Chacha, le dojeni: — Nu-i frumos să arătați cu degetul. Faceți liniște și priviți. Îi dădea toată silința să stea cuviincioasă, dar giumbușlucurile lui Hideyoshi erau atât de caraghioase încât, până la urmă, și Chacha își ascunse gura după mânecă și râse mai-mai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]