524 matches
-
-i? Străbat ograda prin troscotul gros și gras, răcorit de umbra lungită a asfințitului; trec pe lângă o căruță fără cai, cu hulubele puse pe umeri, aducând a tunurile gemene de sub sălcii de la noi, de la Mana; ocolesc un stog de fân dolofan și bineparfumirositor. Și mă opresc. Drept În fața mea: poarta larg deschisă, iar În uliță: drapelul. Nici În copilărie, cu atât mai puțin În adolescență (ca să nu mai vorbesc de maturitate) nu m-am Împăcat cu „parada” cum le spunea tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și plânge. Când plânge mai cu foc, o podidește râsul: - Dar tu copil ești, cu ce-o să șăzi cu mine? - Cu ce se șede, zic și-i arăt cu ce. Ea scuipă de trei ori peste sânii goi și destul de dolofani (ai Teclei erau mai mititei și mai Întunecați) și-și face cruce peste crucița de la gât. Și plânge. Și râde. Așa că o ducem bine. Trăim bine de tot, o ținem Într-un râs-plâns și luat-dat la ciuboțele. Când mama e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
simbolizează de fapt trecerea de la Lumea Veche la Lumea Nouă, cea a tranziției, în care indivizii precum Brândușă se simt în largul lor. Locul aristocrației este luat de o democrație sălbatică, de noua burghezie, ai cărei reprezentanți sunt acei „machos dolofani de extracție dacică sau fino-ugrică, convertiți după Revoluție în traficanți de valută, dotați cu telefoane celulare și în relații excelente cu Poliția, care mișunau în Piata Carolina, răsucind pe degete grele de aur cheile mașinilor second, dar aproape noi, și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
de om, gândi Marcu e ca o piatră de moară. Se interesă pe la băieți. Îl văzuse careva cu vreo fată? Da, îl văzuseră mai mulți, vorbea cu una, Viorica, funcționară la telefoane, o fată urâtă plină de coșuri pe față, dolofană, cu ochii puțin sașii, muma pădurii, ce mai, precizaseră băieții. Marcu rămase perplex. Ce-o fi cu omul ăsta, parcă s-ar autoflagela. O fi sectant. Într-o zi îl întrebă franc, fără ocolișuri, voia să-și clarifice ipoteza. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gîtului, de parcă ar fi fost uimit de ignoranța lui Radul Popianu. Încălcînd regula, Stoicescu era mai mare în grad și nu-i ceruse permisiunea să-l întrerupă, rotofeiul Stavri se apucă să-i explice, agitîndu-și brațele, descriind volute cu degetele dolofane, ca niște cîrnăciori: Întîi vom desființa orice ură de clasă, toată lumea va fi organizată în sistem corporatist, după modelul italian, toți pentru unul, unul pentru toți. Patronul și angajații săi vor alcătui o singură familie, responsabilă în întregimea ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la un rumân sărac, dă numai câte un crap de cei suletici, cărora noi le spunem ofițeri. Unde vă duceți voi, bă ofițerilor? Apoi ne ducem la Fundul Lintiții, la vârșele lui Mitrea. Da de ce nu se duce unu mai dolofan? Pentru căci așa i-i dat lui de când mă-sa l-a făcut, să n-aibă nici o baftă. Când a fost de trei ani i-a murit taică-su. Când a fost de cinci, era să ardă de viu, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la maxim, iar în jur o adevărată recuzită: o sticlă de Metaxa, bine văduvită de conținut, niște resturi de pastramă, frumos rânduite pe un platou, pachetul de kent, din care fusese extrasă țigara care fumega, iar lângă masă, doua genți dolofane, pregătite de plecare Contemplam scena și mă întebam cum să procedez, dat fiind că reacțiile individului, surprins într-o astfel de șituație,puteau fi dintre cele mai imprenizibile și mai iraționale. Intre timp viniseră și soțiile și toate privirile erau
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
bum-bum, încăperea este atât de mică, încât ajunge imediat la perete aici, pe jos, și ridicate pe pereți, noi avem covoare groase, în care piciorul ți se pierde, pe care așezăm multe perne și așa, țesând în aer cu mâna dolofană, cu aur pe deget și cu aur la încheietură, covorul persan, mângâietor, pernele umflate și moi, Rezvan se lasă victorios pe perete, sprijinindu-și spatele masiv de lemnul subțire, vibrând viu, gata să cadă sub atâta greutate, întinzându-și picioarele
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
care acum țâșneau din mintea ei, erau proaspete, erau ale ei, gândite și inventate de ea în acea clipă, Monica Elefteriade, într-o rochie neagră superbă, care fusese pe vremuri a bunicii, cu lănțugul de argint filigranat atârnat de gâtul dolofan, cu mișcări zvâcnit-moale, izbucnind la răstimpuri: „ei asta-i, ei asta-i, ce spui dom’le?“, Răzvan Brancu, subțire și înalt, tuns foarte scurt, ca un soldat american, legănându-și umerii într-un mers larg, superb în haina închisă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu trupul gol și alb în ligheanul cu apă. Numai eu îndrăzneam să mă apropii și să-i mângâi coapsele. Dânsa făcea haz, când bunica mă gonea din cameră. Mătușa Sarina, al cincisprezecelea copil din părinți bătrâni, era bună, proastă, dolofană și zdravănă ca un atlet. Mulțumită ei, la șapte dimineața o porneam spre școală, unde ajungeam adesea cu trei ore mai târziu. Acolo nu am împiedicat pe nimeni să învețe carte, dar nimeni nu m-a putu cu nimic sili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
noastră, era a lui sau a taă Băiatul cu trupul arămiu, a trecut oceanul, iar eu am rămas cu dolari mulți, cu un amant frumos și cu fetițaă - Nu te cunosc, vreau să spun Matildei, când tiroleza mea cu trupul dolofan intră în rochie-pantalon, cu o mână pe ghidonul bicicletei. E caraghioasă în ghetele ei cu vârful lat și talpa dublă și cu pălărioara, cărămizie, de vânător. - Dacă rămâneai lângă mine, nu ai fi răcit, zise ea în graiul ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Vreau să merg acasă! Sunt lucrurile mele! Polițista cea masivă lăsă jos ceainicul și scoase sunete calmante, de parcă omul cel mizer și agitat era un copilaș cu un genunchi julit. — Sssst, ssssst, spuse ea, atingând brațul Hoitarului cu o mână dolofană acoperită de inele. E-n regulă. Totul o să fie bine. O să fii În siguranță aici cu noi. N-o să lăsăm să ți se-ntâmple nimic. Încet, nesigur, Bernard Duncan Philips se așeză la loc pe marginea scaunului, iar piciorul stâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nasul. Geordie o luase Înainte să vină altcineva după ea. — Deci tu și frate-tău aveați de gând să vindeți o fată de patru ani unui ticălos bolnav? Amenințarea din vocea lui Insch nu era prea bine camuflată. Obrajii cei dolofani se coloraseră, iar ochii Îi sclipeau ca diamantele negre. — Eu n-am avut nici un amestec. El a fost de de vină! Mereu era el... Insch se Încruntă, dar nu mai spuse nimic. — Nu vorbea engleză, așa că a-nvățat-o el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
râs. — Îmi cer scuze, domnule. Îmi aminteam doar de faza cu nasul rupt a lui Sandy Alunecosul. Privirea enervată dispăru de pe fața lui Insch. Poate că era totuși ceva pentru care merita să zâmbească. — Bang! Spuse el, pleznind un pumn dolofan În cealaltă palmă. Acum o am pe casetă. O să pun pe cineva să mi-o tragă pe.un disc, s-o folosesc pe post de screensaver pentru calculator. Bang... Logan rânji, revenind la laptopul său. Mai erau destule nume pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
lapte. Întoarse o privire dezamăgită către lichidul Întunecat din cană. — Sigur? — Nici măcar o picătură. Doamna Strichen Îi privi chiorâș, șuierând un fuior de fum printre dinți. — Vă rog, Încerc să mă uit la asta! Pe ecran, un bărbat cu cap dolofan și barbă asimetrică se uita la televizor și bea ceai. Agentul Rennie privi din nou spre ceaiul său. — Aș putea să mă duc să mai iau niște lapte, se oferi el. Poate și niște biscuiți? Acum că Watson mâncase toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
toate colțurile lumii catolice, cam ca un rege exilat din dinastia Stuart, care așteaptă să fie chemat să-și ia țara În stăpânire. Pe atunci Monsignor Împlinise patruzeci și patru de ani și deborda de energie. Era puțin cam prea dolofan pentru a avea o siluetă de o simetrie perfectă, cu părul de culoarea firului de aur și cu o personalitate strălucitoare, cuceritoare. Când intra Într-o Încăpere, Înveșmântat din cap până-n picioare În solemnele odăjdii purpurii, semăna cu un amurg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
doar încuviință ușor din cap și își continuă nestingherit discuția. Era limpede că voia cu tot dinadinsul ca misionarul să audă ce se vorbea. Pe parcursul conversației apărură adesea numele localităților Tsukinoura și Shiogama. Sfetnicul pentru negoț discuta cu un bătrân dolofan remarcând că Tsukinoura ar putea deveni un port care să rivalizeze cu Nagasaki. În timp ce-și plimba nepăsător privirea peste grădina spre care dădea, misionarul ciulea atent urechile la discuție. Datorită cunoștințelor dobândite în timpul celor trei ani ca tălmaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mare, de dincolo de Shahkot, aflase de el. — Uite, până și oamenii din Suedia și-au amintit să-i trimită un cadou de ziua lui. Și: — Hai să-i punem numele Sampath, spuneau ei. Noroc. Pentru că, fără să fi fost foarte dolofan sau foarte gingaș, era, la modul triumfător și indiscutabil, băiat. Extrem de bine dispuși că scăpaseră de foamete, sărbătoriră în lumina unei camere pline de lumânări, căci, firește, curentul se luase. 2 Douăzeci de ani mai târziu, în aceeași casă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
reînvie obrajii rozalii care-i păleau, dar nimic nu părea a avea vreun efect... Nici micii pești de râu care-i plăceau atât, nici ardeii iuți de temut, din propriul ei arbust de ardei iuți, deosebit de puternici, nici porumbeii cei dolofani și somnoroși, cu carnea lor cea fragedă care se topea în gură, nici peștele auriu enorm pe care îl prinsese în iazul ornamental din grădina mănăstirii. Nu contează... nu contează. În curând avea să-i ofere ceva cu totul nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Are și ea necazuri! o scuză Lina. Știi, Mini, cât iubește Nory pe sora ei a mare. Dia e cam suferindă și, când e vorba de ea, Nory lasă tot deoparte. Ba chiar își neglijează dispensariul. I-am trimis niște dolofani de copii, trecuți prin mâinile mele, și aud că s-au perpelit acolo, la dumnealor. Am să mă cert zdravăn cu ea ... Bieții mititeii mamei: Doctorul Rim sughiță un râs indulgent. Lui Mini, care nu-1 mai auzise parcă râzând alteori
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
până la umeri, ca la copii - Are 16 ... ba 17 . . ba 18 ani, hotărî Lina. Dar pare abia [de] 14, cum vezi. Walter se poartă perfect cu amândouă . . Nu uita. Mini, cind vezi pe Nory, spune-i că no. 14, un dolofan de băiat, a murit și o bombonică de fetiță, pe care am trimis-o cu mă-sa ca să nu schimbe laptele, piere de enterită. Și băiatul Elenei Drăgănescu e tot cam gălbegit . . Bietu Doru - eu tot văr îl socotesc - s-
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
II-lea al alegerilor din 2000, în timpul unui discurs de susținere al Anei Blandiana pentru Ion Iliescu. Să mai spună cineva că nu au și televizoarele personalitate! Gold Star-ul meu este, astăzi, istorie. În locul său a apărut moștenitorul său dolofan, cu trăsături mai rigide și privire mai plată. (În cartea tehnică scrie „slim“, dar eu cred că ăsta e doar un nenorocit de eufemism!Ă Sunt convins, din start, că acest Ghiță Mureșan electronic, nou-venit în locul său, nu va ține
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
stat până acum În cotlonul lui pe ace, Dar plăcinta când desface Dă peste-un răvaș de drum. O dezmiardă și-o alintă Și-o desface mintenaș, Dar nu dă peste răvaș, Ci de încă o plăcintă. În plăcinta-i dolofană, Aromată și-aurie, A găsit o damigeană Desenată pe hârtie.
La pl?cinte cu r?va?e by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84157_a_85482]
-
de poetul hermeneut, drum al interogațiilor, al incertitudinilor centrate pe zona abisală a actului creator.“ Ion Roșioru despre Arthur Porumboiu (mai exact, despre momentul nașterii acestuia, pe care Ion Roșioru îl evocă emoționat, ca și cum ar fi fost de față): „...pruncul dolofan de patru kilograme și jumătate n-a scos nici un țipăt, așa cum o fac majoritatea copiilor la cel dintâi contact cu viața extrauterină, ci s-a mulțumit să-i învăluie pe cei de față într-un surâs luminos, ca și ziua
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
știe însă să-și regleze tonul și adoptă în monografiile lui stilul solemn extatic al unui hagiograf. Făcând, de exemplu, biografia lui Arthur Porumboiu, el începe prin a sacraliza momentul nașterii poetului, în fraze de un irezistibil comic involuntar: „...pruncul dolofan de patru kilograme și jumătate n-a scos nici un țipăt, așa cum o fac majoritatea copiilor la cel dintâi contact cu viața extrauterină, ci s-a mulțumit să-i învăluie pe cei de față într-un surâs luminos, ca și ziua
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]