2,465 matches
-
vrednicie gospodărească, de om care știe una și bună, și sictir de vagabond. Ceva de haiduc retras la vatră urmărește gesturile acestui țăran care, în definitiv, scapă, în vremuri aspre, de secetă, de o gură de hrănit inutil. E și duios, dezmierdându-ș i calul ca pe un tovarăș, deși nimic nu-ți dă, totuși, de înțeles că o să renunțe la drumul lui, e și meschin, luând pielea de pe animalul care nu-i mai poate aduce alt profit. De bună seamă că
Care pe care by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4406_a_5731]
-
multor rețete. Nefiind ei înșiși, atunci când scriau, ci doar aplicând niște reguli de compoziție, poeții vremii strângeau competențe, fără să privilegieze (chestiune de gust încă nedescoperit) un șablon sau altul. Asta-i permite lui Alexandrescu să fie și declamativ, și duios, și revoltat, și comic, fără să aibă fracturi de personalitate poetică. Pe de altă parte, realitățile unei țări care-și căuta drumul, și de care poezia era mai legată decât oricând după aceea, îi cer să scrie o panoramă. Să
Fără părtinire by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4437_a_5762]
-
de Sistem, sau doar pentru că este nevoie, la o adică, de un țap ispășitor. Rebecca semăna, ni se spune, cu Isabella Rosellini și le evoca tovarășilor din Sistem, aceia trecuți de prima tinerețe, în afară de direcții lubrice, un soi de frison duios, de tip decorativ, „din filmele lor «de suflet» cu Alida Valli și Danielle Darieux...”. Climatul insalubru, orice s-ar spune, plin de „toate mizeriile”, multe inavuabile, în ordinea cedărilor psihice și fizice, are un efect „normal”: protagonista moare, nu înainte de
Persecutor și victime by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4600_a_5925]
-
ținută. După a doua arestare, Pandrea căpătase o docilitate spontană de școlar smerit. Dar acum, în perioada 1954-1956, accentele paroxistice nu-i îngăduie acalmii și reverii, cuvintele lovind, biciuind sau mușcînd, dar rarerori mîngîind sau lăudînd. Pandrea n-are predispoziții duioase și nici înclinații contemplative, dracul care îi curge prin vine preschimbîndu- l într-un gladiator aflat pe picior de război, care se năpustește asupra personajelor pe care le ia în seamă. Cînd evocă se ia la trîntă, și cînd descrie
La grande peur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4624_a_5949]
-
singurul nostru autor care poate fi citit cu glas tare , în familie, de fete și de copii... Și m-am întrebat: cum e cu putință ca azi o bună parte din scriitori să fie cu atâtea înverșunări împotriva celui mai duios și cast prozator?” Venite de la autorul Țapului, aceste aprecieri nu sunt doar suspecte, dar și perverse. Nu pot să nu spun la urmă de tot că paginile acestea din „Mărturia” mi-au dat peste cap părerea că limbajul criticii se
„Mărturia unei generații“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5763_a_7088]
-
care le închide în ordinea inversă deschiderii lor, adică în coerență logică, și cu o prudență tactică pe care și-o modulează de la interlocutor la interlocutor: cînd opac și politicos, cum se cuvine în fața unei figuri suspecte, cînd confesiv și duios ca în fața unui cunoscut. Experiența strînsă la Europa Liberă l-a învățat să discearnă lesne șerpii cu unsoare cabotină de cerbii cu puritate de suflet. Și fiindcă are fler discreționar, adică intuiția de a mirosi stofa oamenilor, le adulmecă imediat
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
50 - când mișcarea de la unu va fi studiată, analizată cu seriozitatea ce se cuvine. Atunci se va fi terminat de mult cu Octav Dessila, D. Iov, I.U. sau U.I. Soricu, Vasile Militaru, cu frumosul Metaforel șIonel Teodoreanuț, cu duiosul povestitor și cu toate fosilele și lipitorile botezate scriitori români, cu subvenții și poze în cărțile de școală.” (apud ediția de față, p. 15). Poemul invectivă și alte poeme este o ediție de bun nivel, în care singurul aspect de
A doua posteritate a lui Geo Bogza by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5602_a_6927]
-
dar dens interval dintre martie-mai 1931, când regele Carol pregătea terenul pentru un guvern de coaliție națională. Însemnările au o expresie plastică remarcabilă. Deși e vorba de portrete similare celor din Precursori, condeiul e altul. Nu mai sunt ditirambice și duioase, ci, din contra, foarte crude și tăioase. Stau în compania selectă a acelora din epocă datorate lui Arghezi sau Argetoianu („bătrânul intrigant”, cum îl numește Goga). Maniu și Duca sunt „faliții politici ai momentului”. Patriarhul Miron Cristea e un „Mazarin
Octavian Goga (1 aprilie 1881-7 mai 1938) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5647_a_6972]
-
găsesc o localitate franceză dispusă să se „jumeleze”11 cu Valea Călugărească. Am găsit, s-au dus francezii acolo - și li s-a spus că nu au nevoie de ajutor, de către autoritățile feseniste de la județ și comună! Și gata, momentul „duios” a trecut. Nu e o parabolă. Din păcate! E realitatea - acea realitate pe care tu o trăiești zi de zi. Cum să nu mi se strângă inima?! Te îmbrățișez și-ți doresc să reziști. Mircea * [Paris], 31 oct[ombrie] 1991
Contribuții noi la biografia lui Mircea Iorgulescu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Journalistic/3321_a_4646]
-
raporturilor și ierarhizărilor. În viață și în operă, RAMÓN este atașat de obiectele lumii reale și preferă dimensiunile reduse, „fleacul și bagatela”, ca și genurile literare și formele expresive scurte, concise. Ramonismul mai presupune umor și ironie, nu fără o duioasă îngăduință, insolitul imaginilor și ingeniozitatea verbală obținute prin recursul la metaforă, joc de cuvinte, paradox, invenții lexicale. Este un avangardism distinct, moderat și modelat în funcție de specificul spaniol și de opțiunea estetică a scriitorului. Tensiunea dintre inovație și tradiție marchează personalitatea
„Un avangardist surâzător“ – Ramón Gómez de la Serna by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3329_a_4654]
-
puncte de atingere ale activității d[omnu]lui Tafrali cu disciplinele secției noastre literare, mai putem menționa și câteva opere pur literare ca: Scene din viața dobrogeană, Urmărind idealul și mai ales scrierea recentă, Idile din viața antică, cu resurecții duioase ale unor vremi apuse de demult“. Revelatoare prin tonul confesiv și emoțional, prin mărturiile despre unii dintre contemporani, sunt și cele două epistole, necunoscute până acum, trimise de universitarul de la Iași colegului și prietenului său, Ion Petrovici, și el o
Oreste Tafrali și Academia Română by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5401_a_6726]
-
a pătrunde repede și în repertoriul confraților bănățeni. Dacă originea acestui cântec poate fi relativ ușor trasată, lucrurile nu stau la fel cu altele. Versurile lui Bolintineanu, "Ca robul ce cântă amar în robie,/ Cu lanțul de brațe, un aer duios,/ Ca râul ce geme de grea vijelie,/ Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros", unele ușor alterate de circulația orală, au pătruns grație prestigiului de care se bucura în epocă Anton Pann, care le-a inclus în Spitalul Amorului. Editorii
60 de cântece românești by Constantin Eretescu () [Corola-journal/Memoirs/7712_a_9037]
-
și localnici, cu farmecul și păcatele oricărei zone urbane aglomerate. Considerat de critici un roman joycean, NV împletește cu măiestrie poveștile celor patru protagoniști, oferind în același timp o panoramă a unei lumi dinamice, pline de viață, uneori crudă, alteori duioasă, dar mereu captivantă. 7. McFish, o porție mare de cartofi prăjiți, plăcintă cu mere Locatarii din Caldwell credeau că instalatorii o duceau foarte bine. Keisha nu vedea vreo dovadă cum că ar fi așa. Ori bogăția instalatorilor era un mit
Zadie Smith: NV by Casiana Ioniță () [Corola-journal/Journalistic/3744_a_5069]
-
epic, ca acelea despre eliberarea cîinilor din cușca hingherului, eviscerarea cadavrului mamei, trenul zdrobind la Rădăuți o pereche de miri, incinerarea tatălui sau sfîrșitul motanului Pisovschi. Alex Ștefănescu nu e filotimic în sens orgolios, ci un hipertimic cronic în variantă duioasă. Volumul de convorbiri cu Ioana Revnic se citește cu plăcere, gustul literar fiind satisfăcut mai ales în primele două treimi, pentru ca spre final zvîcnetul beligerant să dăuneze stofei artistice.
Un candelabru duios by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3507_a_4832]
-
de la pervertion ne sait pas ce qu'est une exigence paternelle, celle qui n'est ni brutalité, ni asservissement."6 Se știe că, Istrati se va depăși pe sine folosind o limbă care nu-i intrase în sânge odată cu murmurul duios al mamei și nici limba pierdută a tatălui biologic, pierdut și el pentru totdeauna, ci franceza, adică limba "tatălui simbolic." După J. Lacan, tatăl spiritual nu e altceva decât "tatăl mort". Ora rupturii, a despărțirii și a "uciderii tatălui" va
Panait Istrati, scriitor român, scriitor francez, scriitor grec? by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Memoirs/7501_a_8826]
-
nicio iluzie, dar pe care o iubiseși pe vremuri, provoacă o dramă, o tragedie, o durere cumplită. Nu încape îndoială: cea mai josnică, cea mai detestată dintre femeiuști, ca și cea mai abjectă dintre tiranìi pot da naștere celei mai duioase, celei mai absurde nostalgii. (West meets East) „Majestate, acordați-i națiunii libertatea de a gândi!“, putea fi auzit un ministru în nu mai știu ce piesă de teatru. La vremea aceea, nicio reprezentație a acelei piese nu a fost dată
Arta posibilului și inconștientul politic by Andrei Vieru () [Corola-journal/Journalistic/3837_a_5162]
-
convenția tehnică a tratatului de alianță cu prevederi erga omnes), și în ceea ce privește actualul război, nu cred să fi fost serios consultați, dar toate lungile noastre legături cu poporul însuși ne impune, ca popor, cea mai deplină admirație și cea mai duioasă compătimire, iar pentru cei aduși să caute ospitalitatea noastră, cea mai frățească atitudine". Erau scrise aceste cuvinte în momentul în care Președintele Poloniei și membri guvernului in corpore se aflau refugiați în România, alături de primele mii de civili, zecile de
Nicolae Iorga despre Polonia by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Memoirs/6954_a_8279]
-
e, de bună seamă, un discurs care să răscumpere ceva, să facă dreptate sau lumină, cum e cazul cu Dragostea nu moare, dar tentația de a-l pune în oglindă cu ediția Maiorescu nu e lesne de ocolit. O despărțire duioasă, de felul mai nu vrea, mai se lasă, fără forța marilor rupturi, e Și dacă-un dor: „Și dacă-un dor mai simt în piept/ Când se ivește luna,/ E ca să nu te mai aștept/ Și azi ca întotdeauna.// Și
Dragostea moare by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3654_a_4979]
-
covoare, tapiserii și juvaeruri, plătite cu țârâita. Transfer - banii luați cu împrumut și nerestituiți. Transfer - extorcările de fonduri la edituri și instituții. Transfer - contractele frauduloase și manoperele bănești. Transfer - abandonul odraslei sale, abandon folosit practic și speculat literar. Transfer - fuga duioșilor părinți în diaspora expedientelor disperate. Transfer - înșelăciunile, prefăcătoria, ingratitudinea, schimbarea la față, hohotul cinic al trădătorului, evlavia de comandă a mironositului. Și, firește, Transfer trebuie să fi fost și furtul focului sacru de către Prometeu, pentru ca Transfer să se numească și
Ion Vinea: Un pamflet inedit by Elena Zaharia-Filipaș () [Corola-journal/Memoirs/16016_a_17341]
-
urmeze intermitent cursurile Universității din Viena, unde își dă doctoratul în 26 noiembrie 1920 cu teza Kultur und Erkenntnis (Cultură și cunoaștere). Unirea Ardealului cu Regatul o trăiește pe viu la Alba- Iulia, dar evocarea are un ton de baladă duioasă, culminînd într-un strigăt amuzant, venit din rărunchii unui țăran pe care îl aude strigînd: „Trăiască România dodoloață!“ Apoteoza gravă a unui eveniment crucial e înfățișată în nuanțe de halima bufonă. Epitetul „dodoloață“ e nostim în raritatea lexicală a unui
Cronicarul placid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2875_a_4200]
-
de fugă. Blaga nu are organ pentru rău, antenele lui neputînd sesiza cruzimile istoriei. Mai mult, filosoful nu are umor, sfătoșenia lui fiind doctă, fără urmă de intuiție a fermenților sarcastici ce dospesc în creierul omenesc. Cînd vezi atîta cochetărie duioasă, nu poți să nu-ți amintești de aerul ticăit cu care își citea, plicticos pînă la răpunere, prelegerile în fața studenților. E aici o încetineală cronică însoțită de o candoare care sfîrșește prin a te indispune estetic. Rămîne întrebarea dacă aerul
Cronicarul placid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2875_a_4200]
-
fie eludate aici excursurile comparatiste, analogiile și corespondenț ele cu textele unor clasici ai prozei europene (Th. Mann, Kafka, Musil, H. Hesse, H. Böll, Camus, Sartre), Sud-Americane, sau Est-Europene. Pregnante și eficiente, din această perspectivă a comparatismului sunt analogiile între Duios Anastasia trecea, de D.R. Popescu, Mistreții erau blânzi, de Ștefan Bănulescu, sau Animale bolnave, de Nicolae Breban cu Maica Ioana a Îngerilor de Iwaszkiewicz, Dervișul și moartea de Meșa Selimovici sau cu Excomunicatorul de Déry Tibor. Mai sunt amintiți, în
Cornel Ungureanu – 70 Seducția istoriei literare by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3348_a_4673]
-
Ce-aici românii i-au avut Din cel mai depărtat trecut! Pe munții românești urcați Sub semnul magic din Carpați, Pecete-adâncă din bătrâni Peste suflarea de români. Pecetea limbii românești Rostind măiestrele povești Cu Sânziene, Feți-Frumoși... Sau cântece cu viers duios. țesut la poale de Carpați și-oriunde țara are frați În lumea largă răspândiți Care prin verb, ca legământ Rostit În cântec și-n cuvânt, Rămân uniți De nimeni despărțiți! Ne cheamă Sfinxul din Carpați Să fim alături frați cu
Ziua limbii române sub privegherea Sfinxului. In: Editura Destine Literare by Elena Trifan () [Corola-journal/Journalistic/99_a_398]
-
-i dumnealui posibilitatea adnotării numeroaselor adăugiri, completări și intervenții de tot felul pe care le făcea, realizând manuscrisul pentru ediția următoare a Dicționarului. Daniela a muncit serios, a efectuat perfect «lucrarea» și a fost răsplătită de tatăl meu cu o duioasă mângâiere pe perișorul său auriu. Încurajată de o asemenea recompensă, care nu-i era caracteristică bunicului său, fetița a îndrăznit: «Ai să pui și numele meu pe copertă?».”
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3238_a_4563]
-
tale în clipa când pământul primește biata țărână obosită și dureroasă a trupului tău martirizat.” (N. Iorga, Oameni cari au fost, vol. III, Buc., 2012, p.34) O alăturare ce ar putea să pară curioasă: poetul deșteptării naționale învecinat cu duiosul cântăreț al „patriarhalelor” și al melancolicelor „cântece”. El însuși, Șt. O. Iosif, se considera inapt pentru verbul poetic energic și înflăcărat. De aceea în poezia Scrisoare lui Goga spune într-o condițională poetică: „Și de scriam un vers mai avântat
Doi „soli ai Ardealului”: Șt. O. Iosif și Andrei Mureșanu by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3263_a_4588]