438 matches
-
imperiilor e un rău mult mai mare decât viața lui Robespierre. În încheiere, aș vrea să mai spun un singur lucru, onorată instanță. Îi înțeleg pe cei care gândesc că e greu să vorbești despre curaj când te afli lângă eșafod. E la fel ca atunci când te afli în fața unei cobre. Dar nu-i înțeleg pe cei care uită că lumea nu de iertare are nevoie, ci de speranță. Eu am învățat pe pielea mea ce e frica, am văzut cum
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pus destinul de gât. Nu e trist? Eu simt fraternitatea ca pe o idee tragică. În numele ei condamn ghilotina și vă amintesc că datoria noastră este una singură: să facem ca ea să nu funcționeze din nou. Nu pe scândura eșafodului vom găsi ceea ce căutăm." 25. După ce i-am dat foile Eleonorei, am ieșit să dau o raită pe-afară. M-am dus și la marginea mlaștinii, dar n-am pătruns în stufăriș. M-am mulțumit să ascult liniștea trestiilor. Când
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
peronului s-a strâns o mulțime imensă care așteaptă nerăbdătoare hotărârea mea... Printre sanchiloți sânt amestecați și membrii Convenției. Desigur, tremură. Dacă Robespierre va fi achitat? Ce se va întîmpla în această situație cu ei? Cu siguranță îi va aștepta eșafodul. Buzele le tremură ușor, chiar dacă ei încearcă să se stăpânească... Alții, în schimb, așteaptă cu sufletul la gură achitarea. Din motive diferite, firește. Unii pentru a omorî încă. Alții pentru că s-au săturat de cât sânge a curs... Și, în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
săturat de cât sânge a curs... Și, în sfârșit, o mulțime de gură-cască e gata să aplaude orice sentință, cu condiția ca ea să dea impresia că aparține celor mai puternici... Ceilalți, indiferenții sau cei scârbiți de atâta discuție în jurul eșafodului, au plecat. Pe ei nu-i mai interesează această dezbatere. Călăul stă deoparte și așteaptă. El le vede tuturor numai gâtul. Deformație profesională, căci în toată cariera lui n-a văzut decât gâturi. Unele subțiri și delicate ca al Mariei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
i-l înfățișează. De fapt, mai înainte am simplificat. Unii n-au nici un motiv să-l urască pe Robespierre. Dar îi doresc moartea. A avut parte de glorie, a stat pe culme, să știe și cum se vede lumea de pe eșafod. Destul a văzut-o de pe fotoliul cel mai înalt al istoriei. Alții au motivele lor personale să-l urască. Aceștia stau tăcuți, încruntați. Ar fi cumplit de nefericiți dacă aș pronunța achitarea. Li s-ar părea o mare nedreptate. Atâtea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mare nedreptate. Atâtea victime, gândesc ei, cer un minimum de justiție. Există apoi destui care nici nu vor să știe dacă Robespierre a fost vinovat sau nu. Lor le e indiferent și cine e condamnatul, numai să suie cineva scările eșafodului. Să aibă un spectacol, să vadă un cap rostogolindu-se. Asta a fost totdeauna plăcerea lor cea mai mare. Chiar când au avut necazuri, au uitat de ele dacă li s-a oferit satisfacția de a vedea o fostă glorie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că vor trebui să plătească prietenia pentru Robespierre și faptul că au profitat de pe urma ei. Și pe urmă, de ce să jubileze porcii din Convenție care l-au detronat? De ce s-o vadă pe madam Tallien, care trebuia să cunoască ea eșafodul, Iăudîndu-se prin toate saloanele Parisului cum l-a doborât proaspătul ei soț pe Robespierre? Vezi, profesore, toată această mulțime așteaptă, la toți trebuie să mă gândesc înainte de a pronunța verdictul. Și cum să-i mulțumesc pe toți? Înțeleg că de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vedea ninsoarea, nici să asculte muzica lui Schubert și mi-am simțit sufletul plin de compasiune. Nu-l cunoșteam, dar parcă îmi murise un frate. Mă lega de el misterul morții. Când însă moartea nu e mister, e oribilă. Lângă eșafod nu ninge niciodată. Nici nu se aude muzică de Schubert. Nu se aud decât râsetele, huiduielile și răsuflarea înfierbîntată a celor care vin să vadă la lucru călăul. Știi la ce m-am gândit în vreme ce te vedeam scriind, profesore? Că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
faptul că vântul seceră în fiecare noapte țârâitul greierilor și se sfârșește vara. Din când în când ridic privirea și mă uit în zare. "Spre pădure. Apoi aud ciorile cârâind. Îmi amintesc de procesele pe care le-am judecat. Pe eșafod și-au făcut ciorile cuib, toată lumea e inocentă. Singurul vinovat sânt eu. Nebunia de a face din orice o partidă de șah m-a transformat. M-am sfâșiat singur și acum nu mă mai pot reuni. Așa au apărut cele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și șase de deputați așteaptă, unii cu turbanul pe cap, alții purtând fes sau tichie; unii „fii ai lui Adam”, dintre cei mai militanți, sunt Îmbrăcați chiar după moda europeană. La ora unsprezece, prim-ministru urcă la tribună ca pe eșafod, citește cu glas stins textul ultimatumului, apoi amintește sprijinul acordat de Londra țarului, Înainte de a anunța decizia guvernului său: să nu se opună, să accepte ultimatumul, să-l concedieze pe american; să revină, Într-un cuvânt, sub tutela Marilor Puteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
apoi prin sabia nemiloasă a proletariatului care a decapitat-o și la propriu și la figurat. Poporul român nu a fost compus numai din răsculații de la 1907. El avea o clasă mijlocie, urbană și rurală, pe care se baza întregul eșafod al statului și care a fost capabilă să mute granițele țării pe vechile ei albii. Fascinația cărții, nebănuită din titlu, emană din evocări. Dincolo de descoperirea unui oraș în plină efervescență politică, economică, dar mai ales literară, cititorul va descoperi biografii
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
dorință, nici un țel, nici o ambiție. Nimic. Totul în mine e orânduit pentru moarte și această orânduire se dovedește atât de trainic sudată, încît toate puterile lumii nu s-ar încumeta s-o zdruncine. E opera inconștientului, care mi-a pregătit eșafodul, în tăcere, vreme îndelungată. Nu știu dacă a fost o conspirație care se temea să țină piept, pe față, bucuriei mele de a trăi. Cred că nu. Inconștientul lucrează după legi imuabile, având rădăcini adânc înfipte în viață și aș
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
întru totul ție. Poftim, meditează. Pe urmă, alege. Eu mi-am terminat treaba aici! Și, sfârșindu și lunga tiradă pe un ton triumfător, Luiza, nemaiașteptând vreo posibilă replică din partea celeilalte, ca un călău care și-a încheiat misiunea sa pe eșafod, ieși în grabă din cameră și, pe urmă, din locuință, închizând după ea ușa cu zgomot. În urma ei, rămase Adriana, dezorientată și de-a dreptul distrusă, ca fărâmată în bucăți. Mai mult pentru dânsa, ea rosti șoptit aceste cuvinte la
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
decât o singură direcție spre albul din tine Singura noapte cândva îl iubeam pe Platon acum Aristotel îmi este mai drag ascunsă în stelele rătăcitoare din mine n-am putut înțelege niciodată germenul acestei universale dorințe de a decapita suflete eșafod și ghilotină două căi de ales să te pustnicești în indiferență ori să disidezi în demență a treia n-avem decât s-o parcurgem la capăt moartea singura noapte fără stele în care timpul nu suferă de insomnie de atâtea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
că izbisem prea tare, că avusese el grijă să facă să dispară corpul, că se Înțelesese cu părinții celorlalți. M-a pus să jur că n-am să vorbesc despre asta cu nimeni, altfel o să sfîrșesc la ocnă sau pe eșafod. - Iar tu ai jurat... PM deja plîngea cu sughițuri. - Nu aveam nici măcar zece ani. Nu voiam s-o ucid, Îți jur că nu voiam... Închise ochii În așteptarea loviturii de grație. Și nu auzi decît zgomotul sec al lamei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
editorială pe care-l caut eu. știam exact de ce conversația respectivă se purta prin intercom: Vivian voia să obțină numărul maxim de persoane care puteau s-o asculte. Mă surprindea faptul că nu se gândise să instaleze în birou un eșafod unde să-și umilească angajații în stil puritan. Probabil că oamenii de la Resurse Umane i-ar fi trecut cu vedere și chestia asta - de vreme ce Grant Books deținea în momentul ăla locurile unu, doi și trei de pe lista best-seller-urilor din The New York Times
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
lipi mai repede de noi... pentru că sufletul e și el un copil care așteaptă ceva... GARDIANUL (Indecis.): Hm. ARTUR (Propulsat de acest „hm”.): Nu? Am putea aranja tribuna, am putea împrumuta câteva fotolii... Uite, chiar aici, am putea ridica un eșafod discret, simplu, grațios... Și din resturile astea... am încropi un baldachin... Și dac-am aduce un covor roșu, închipuiește-ți ce efect... Și putină mătase, pe eșafod... și buturuga tronând într-un ocean de mătase... Și chiar un mic dispozitiv de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aranja tribuna, am putea împrumuta câteva fotolii... Uite, chiar aici, am putea ridica un eșafod discret, simplu, grațios... Și din resturile astea... am încropi un baldachin... Și dac-am aduce un covor roșu, închipuiește-ți ce efect... Și putină mătase, pe eșafod... și buturuga tronând într-un ocean de mătase... Și chiar un mic dispozitiv de scurgere... Și trei-patru trompeți care ar da semnalul și oficialitățile ar veni și și-ar ocupa locurile... Înțelegi? Îți dai seama că toate astea sunt posibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
galben... Mii de osândiți am văzut... Începusem să orbesc... Ori de câte ori auzeam hârști! ochiul meu clipea. Începuse să mi se tocească pleoapa... Erau alte vremuri, domnule, aveau altă aromă... Și nici nu ploua ca acum, în zilele de execuție... Aveam un eșafod imens și o buturugă lucioasă ca o cizmă. Și acum? Ia uitați-vă pe fereastră! Uitați-vă afară! Ce vedeți? ARTUR: Ce? GARDIANUL: Băltește. Cerul băltește. Știți de cât timp băltește? De zece ani. Și s-a umplut și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
a umplut și de fum. Ni s-au tocit acoperișurile, ni s-a înmuiat caldarâmul. Nu mai e ce-a fost. Până și osândiții arătau altfel. Credeți că arătau ca dumneavoastră? Păi știți cum era adus osânditul de la închisoare la eșafod? Păi, știți ce trăsură aurită avea? Păi, știți ce se adunau de dimineață și cum îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și cum se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori să-i rupă măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
stare fizică; e vizibil speriat de manifestările celor doi; ezită.) GARDIANUL și ARTUR (În dans grotesc): Va sta ploaia! Vom salva orașul! Vom salva onoarea! CĂLĂUL (Ascuns după ușă, încercând să le atragă atenția.): Pst! Pst! GARDIANUL: Trompeți! Baldachin! ARTUR: Eșafod! Covor! CĂLĂUL (Bate ușor în canatul ușii.): Pst! Pst! GARDIANUL: Vom ieși cu picioarele ude! Vom deschide ferestrele! Vom asculta muzica! CĂLĂUL (Pătrunde pe jumătate în încăpere.): Pst! ARTUR: Vrem fanfară! GARDIANUL. (Preia formula.): Da! Fanfară! Vrem fanfară! ARTUR și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
domnule, sunteți un osândit norocos... (ARTUR ascute; saliva îi curge și lui în barbă; ochii lui s-au mărit, s-au înroșit; ARTUR nu mai poate clipi.) CĂIĂUL: Noi am înlocuit fanfara cu afecțiunea, covorul roșu cu mila față de osândit, eșafodul costisitor cu un cuvânt bun și sincer. Trăsura aurie am înlocuit-o cu o strângere de mână... Serviciul religios al preotului l-am înlocuit cu serviciul uman al călăului. Osânditul e astăzi ușor ca un fulg, el moare pas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ajunge pentru câțiva ani. ARTUR: Ai citit-o? GUVERNATORUL: N-am citit-o. ARTUR: Ți-o citesc eu. GUVERNATORUL: Lasă, mai bine spune pe scurt. Ce vrei de fapt? ARTUR (Repede.): Un covor roșu, doi trompeți, doi toboșari, un mic eșafod, o coadă nouă la secure. GUVERNATORUL: Nu pot! ARTUR: Le vreau! GUVERNATORUL: N-am! ARTUR: Nu mă interesează! GUVERNATORUL: Acum îmi dau seama. Nu ești nebun. Ești prost. ARTUR: Vreau și baldachin. GUVERNATORUL: Ne sugi sângele, asta e. Tu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
privește în ochi.) Ce stați? N-ați auzit? ARTUR: Toboșar, covor, trompeți! GUVERNATORUL: Toboșar, covor, trompeți! (Se trece la o improvizație grosolană; fiecare aduce câte ceva; un simulacru de covor, un simulacru de trompetă, un simulacru de toboșar; se improvizează un eșafod, se agață ornamentații jalnice din batistele celor prezenți; toate obiectele dorite de ARTUR au apărut, dar la limita de jos a valorii lor.) GUVERNATORUL (Către ARTUR.): Spune-ți ultima dorință! (ARTUR tace; se apropie de GUVERNATOR și-l privește lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ședință istorică în Adunarea Deputaților. Costa ia cuvântul și, după ce critică dictatura din punct de vedere legal, atacă violent pe Don Carlos, sfîrșindu-și filipica printr-o apostrofă rămasă celebră: "Pentru mult mai puține crime s-a rostogolit, în Franța, pe eșafod, capul lui Ludovic XVI!". Zadarnic cere Președintele Adunării expulzarea deputatului republican. Afonso Costa refuză să părăsească incinta și e scos de baionetele soldaților. Atunci se petrece o scenă pe care nimeni nu ar fi putut-o prevedea. Tribunul poporului, Antonio
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]