913 matches
-
BRIEN, FLANN Vezi și nota 6. ORWELL, GEORGE Cap. 38. Afișele cu sloganuri și centrul de stabilitate socială sînt Plagdifuri ale afișelor Ingsoc și ale Ministerului Iubirii din 1984. PENG, LI Cartea 3 și 4. Acestea datorează mult romanul clasic, eclectic și comic Monkey, transpus pentru prima oară în engleză de Arthur Waley, care prezintă un joc între un pelerinaj pămîntean și lumile demonice și paradisiace care îl parodiază. îVezi și KAFKA). PLATH, SYLVIA Cap. 10, par. 10. „Mă voi înălța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ieșit din comun atrage o populație nouă, care vine să ocupe spațiile eliberate de activitățile industriale și portuare, care au intrat în declin și au dispărut odată cu circulația șlepurilor. Cheiurile Valmy și Jemmapes găzduiesc cafenele cu decoruri kitsch, cu mobilierul eclectic al comercianților de ocazie, ale căror parkinguri pentru biciclete amintesc de Amsterdam. Clienții sînt pe măsură: tineri, intelectuali și artiști. Atașată de bătrînul canal, această populație conservă vechile fațade: astfel, o firmă a rezugrăvit în tonuri pastel vitrinele de lemn
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
tinereți, iar marinarul cu cercel în ureche încearcă, la rândul său, să guste din această licoare magică ce oferă nemurirea. Ca într-un text din ciclul Alisei lui Lewis Carroll, cutezanța lui Corto provoacă pe Satana ce convoacă un tribunal eclectic menit a-l judeca pe Corto pentru încălcarea codului lumii din vis. Ironia lui Pratt se ivește din nou între paginile erudite ale fanteziei și Rasputin este și el jurat, alături de câțiva dintre cei mai onorabili locuitori ai infernului. Apărat
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
cu toate mătușilea alea? a continuat prietena scenaristului, nereușind să interpreteze corect expresia Asyei. Dumnezeule, atâtea femei care joacă un rol matern sub același acoperiș... N-aș suporta o secundă. Ei, asta era prea mult. Într-un grup atât de eclectic ca cela existau anumite reguli și acestea nu puteau fi Încălcate. Asya a pufnit. Nu-i plăceau femeile, un lucru căruia i-ar fi făcut față mult mai ușor dacă n-ar fi fost una din ele. Ori de câte ori Întâlnea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
personal de salvarea manuscriselor, pentru că acum făceam parte din editură: „Dar Gudrun nu-i În stare să le reașeze, o să pună foile greșit, În alte dosare decât trebuie“. „Dacă te-ar auzi Diotallevi, ar exulta. Or să iasă cărți diferite, eclectice, Întâmplătoare. E În stilul diabolicilor.“ „Dar o să ne trezim În situația cabaliștilor. Milenii Întregi până să găsim combinația care trebuie. Dumneavoastră o puneți pur și simplu pe Gudrun În ipostaza maimuței care bate o veșnicie la mașina de scris. Deosebirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la desen era o catastrofă. Interesul lui major era atras de aberații arhitecturale precum castelul contopit de fier forjat al lui Ludwig de Bavaria și ciudata catedrală „organică“ a lui Gaudi din Barcelona. Era atras de tot ce era hibrid, eclectic și de structurile atît de deformate de folosire și de timp Încît deveneau de nerecunoscut. Călătorise prin Europa În căutarea fantomelor și a locuitorilor ei fantomatici. — Arhitectura modernă, i-a spus el unei fete pe nume Judith cu care petrecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
viitorul Claude Sernet) și Stephan Roll deplasîndu-se, alături de Voronca, spre imagismul suprarealist în momentul în care vor simți nevoia delimitării față de fascismul ideologic al futuriștilor italieni. Constructivismul programatic al Contimporanului - afin cu stilul Art Deco al anilor ’20 - este moderat, eclectic și sintetic, afirmativ și popularizator, vizînd, la modul „pedagogic”, emanciparea unei culturi resimțite drept minoră și provincială. Ecourile dadaisto-futuriste din numărul unic al revistei 75 HP, cu experimentalismul său „pictopoetic” insurgent, au un caracter aprés coup, căci, la acea dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
afla (în Italia) în plin proces de oficializare. Abia Integral tinde să realizeze o „integrare” specifică a tendințelor avangardiste deja existente, încercînd să transforme eclectismul în sinteză superioară. „Suprarealismul” revistei unu e, la rîndul său, un imagism ludic, exterior și eclectic; abia către finele anilor ’30 și în anii ’40 (cînd suprarealismul francez și european era epuizat) suprarealismul „periferic” românesc ajunge la maturitate, iar membrii grupului (Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun, Trost) sînt omologați la Centru de către însuși André Breton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmare, distanța temporală dintre primele contacte cu mișcările artistice novatoare din Occident și asimilarea lor efectivă eset de 10 până la 20 de ani. Modelele „pure” de la Centru (simbolism, decadentism, avangarde, suprarealism) sînt asimilate la Periferie în forme „slabe”, diluate, hibride, eclectice. Cazurile izolate de sincronizare perfectă (Brâncuși, Tzara, mai tîrziu Eugéne Ionesco, Isidore Isou) se explică prin faptul că acțiunea lor novatoare s-a manifestat chiar la „Centru” (la Paris sau aiurea), nu în „provincia” românească. Reluînd o formulă a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Alexandru Macedonski. Stigmatizat de opinia critică în urma nefastei epigrame antieminesciene („Un X pretins poet...”) pe fondul emergenței mitului postum al „poetului național”, mentorul Literatorului va rămîne practic singurul animator al „noului curent”, pînă la începutul secolului al XX-lea. Eclectic, impur și mimetic la rîndu-i, primul romantism românesc de la mijlocul secolului al XIX-lea fusese revoluționar, cosmopolit, progresist și francofil; prin Eminescu și prin filtrul junimist devine metafizic, conservator și germanofil, impunînd o ontologie lirică, un limbaj omogen și prefigurînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
decadentistă, iar Ștefan Cazimir, în cadrul unei abordări stilistice a fenomenului, îl subsumează unui curent din artele plastice ale Vienei fin de siecle: Secesionismul (v. „Secesionismul în literatura română“, în vol. Honeste scribere, Ed. Național, București, 2002). Arderea etapelor și impuritatea eclectică a „importurilor” artistice (fenomene specifice unei culturi de sincronizare periferică) fac irelevantă viziunea progresivă, teleologică asupra evoluției formelor și a succesiunii școlilor artistice din Occident (mai ales a celor din Franța, cu tradiția ei „revoluționară”). Doctrinele estetismului postromantic apărute între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din România și primele reviste de artă deschise fenomenului modern. Revista Literatorul a lui Alexandru Macedonski și satelitele ei „francofile” (Revista ideii, Revista literară, Revista olteană, Revista orientală. Révue franco-roumaine, Revista contimporană, Liga ortodoxă ș.a.), dar și numeroase publicații mai eclectice (Revista modernă etc.), găzduiesc producții estetizante autohtone sau traduceri din simbolismul european. Efemera revistă Linia dreaptă (1904) a lui Tudor Arghezi marchează deopotrivă revolta anticlericală a tînărului monah scriitor și emanciparea sa poetică de „maestrul” Macedonski. Aici apar primele poeme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și dezvoltarea estetică a limbii literare“, iar Iosif Iser îi aduce la București en fanfare pe impresioniștii francezi Derain, Forain și Galanis. Fenomen de emergență periferică a estetismului european, „simbolismul” autohton are, cum spuneam, un caracter aluvionar, impur, mimetic și eclectic. Pe de o parte, un estetism nobil și „decorativ” în linia postromantismului parnasian (Al. Macedonski, N. Davidescu, D. Anghel, Ion Pillat, Iuliu Cezar Săvescu etc.) sau a prerafaelitismului serafic, muzical și platonizant (Ștefan Petică), dar și un simbolism cu note
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de „zutiștii” Charles Cros, Alphonse Allais și Alfred Jarry). Postsimbolismul se va exprima - între 1912-1915 - în forme incipient moderniste (Arghezi) sau preavangardiste („postlaforgueenii” A. Maniu, Vinea, Tzara). După 1911, se înregistrează și o tendință de răspîndire în paginile unor publicații eclectice (Noua revistă română, Flacăra), prin intermediul unor persoane favorabile, din interiorul redacțiilor acestora (Constantin Beldie, Ion Pillat). Curînd, gazetele independente scoase de N.D. Cocea (Viața socială, Rampa, Facla) vor redimensiona pe coordonate social-politice atitudinea estetică „revoluționară”, stimulată, între 1913 și 1914
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de junimistul C. Rădulescu-Motru. Raționalist moderat, profesorul de filozofie și psihologie se va orienta, alături de I.L. Caragiale, către Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu, arătîndu-se deschis chiar colaborării cu socialiștii. Noua serie a revistei sale (1908-1916) reflectă această orientare eclectică, deschisă, nediscriminatorie. Sub influența secretarului de redacție Constantin Beldie, paginile literare se deschid tot mai mult către estetism (aici va publica un poem și viitorul Tristan Tzara, alături de A. Maniu, I. Iovanachi, D. Iacobescu, Ion Pillat, Emil Isac ș.a.). În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
franceze. Ecourile - numeroase - rămîn însă cu precădere informale, neputîndu-se vorbi deocamdată despre experimente artistice autentic futuriste în literatura română. Ele își vor face simțită prezența abia în 1924, după 15 ani de la explozia curentului în Italia, prin intermediul unor reviste avangardiste eclectice precum Contimporanul, Punct sau 75 HP. Defazajul apare și mai vădit dacă vom compara impactul futurist din România cu cel din alte țări est-europene. În Rusia, mișcarea inițiată de Marinetti, Boccioni, Soficci și ceilalți cunoaște o mutație disidentă către 1913
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
această privință, determinantă. În România, țară latină în care impactul culturii italiene se situează - pînă după al Doilea Război Mondial - pe locul trei, după cel al culturii franceze și germane, ecourile futurismului rus sînt aproape absente, spre deosebire de cele marinettiste. Impuritatea eclectică, o anume moderație în negarea tradiției și, nu în ultimul rînd, inaderența la politica expansionistă, naționalistă și militaristă a lui Marinetti & Co caracterizează - pe de altă parte - pseudomorfozele sud-est europene ale futurismului. Influența futuristă a rămas practic nulă în Bulgaria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1928) și 50 ale revistei unu (1928-1932), fără a mai vorbi de numerele unice ale revistelor 75 HP (1925) și Viața imediată (1933), de cele șase numere (1931-1932) ale revistei adolescente Alge, cu „suplimentele” sale provocator-obscene: Țîțe, Muci, Pulă, de eclectica Pinguinul (1937, 4 numere), de cele două numere din revista Liceu (1932) sau din militant-stîngista Tînăra generație (ianuarie 1935, dir.: Gelu Naum). Alte reviste din anii ’30: Ulise (1932-1933, dir.: Lucian Boz), Radical (Craiova, 1929-1931, intermitent; dir.: Constantin Nisipeanu) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rîndul „noii generații” a anilor ’30. Evoluția revistei conduse de Ion Vinea și Marcel Iancu a cunoscut trei etape distincte: 1) o etapă dominată de militantismul social-politic; 2) o etapă a militantismului artistic avangardist (cu dominantă constructivistă; 3) o etapă eclectică, fără orientare doctrinară precisă, dar - tocmai de aceea - foarte receptivă la modificările de sensibilitate ale epocii. Prima etapă acoperă intervalul 1922-1924, fiind cuprinsă — mai exact — între momentul înființării revistei și perioada imediat premergătoare publicării „Manifestului activist către tinerime“. În acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
loc în viață, vrea să devină meșteșugarul unei noi civilizații”. Principalul beneficiar al revoluției artistice postbelice este - după Iancu - arhitectul, căci „el rămăsese în lume fără tradiție, fără școală, fără meșteșugari, fără credință”. Problema simplificării formelor și a distrugerii „ideiei eclectice de stiluri”, impunerea unui stil nou, clar, geometric, organic și funcțional, abolirea individualismului în favoarea unei arte colective, sintetice, un nou simț al materialului, al corespondențelor spațiale și al raporturilor echilibrate de volume - sînt idei ce organizează textul arhitectului român: „Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și expresionism este dat de cultul „anonimatului” colectiv, al „stilizării” și al „esențializării” formelor artistice, iar cel dintre constructivism, dadaism și onirismul suprarealist - de elogiul artei nonfigurative, sintetice și sincretice, bref de refuzul imitației exterioare. VI.4. Declinul. Etapa postavangardismului „eclectic” (1929-1932) În 1928, Contimporanul își încetează apariția, revenind - în 1929 - pe format mare, cu o atitudine sensibil modificată. Începe acum cea de-a treia fază - și ultima - a revistei. Reapar comentariile „de actualitate” pe teme politice și sociale. Opiniile exprimate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apariția, revenind - în 1929 - pe format mare, cu o atitudine sensibil modificată. Începe acum cea de-a treia fază - și ultima - a revistei. Reapar comentariile „de actualitate” pe teme politice și sociale. Opiniile exprimate în paginile revistei devin tot mai „eclectice” și mai în afara oricărui „program” ideologic restrictiv. Continuă să apară texte despre știința modernă și arhitectura/plastica constructivistă semnate de Marcel Iancu și de colaboratori străini (Hans Arp, Hans Richter, Alberto Sartoris, Albert Gleizes, Georges Linze ș.a.), comentarii sporadice despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au rămas, în general, la stadiul de bune intenții. Dincolo de nivelul textelor programatice cu caracter de manifest, al comentariilor vitriolante împotriva teatrului „anchilozat” sau al comentariilor privind esteticile novatoare europene, unele inițiative practice au existat. Oricît de efemere și de eclectice, grupări precum „Poesis” sau „Insula” au avut meritul de a reuni numeroși artiști de seamă ai scenei românești, întreținînd un climat de efervescență favorabil înnoirii creative. Printre animatorii lor s-au numărat Ion Marin Sadoveanu, B. Fundoianu, Armand Pascal, Sandu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
O. Iosif (singura piesă originală), precedată de Prologul la Cometa (monolog performat de Armand Pascal). Au mai avut loc reprezentații după Vicleniile lui Scapin, Medicul nestatornic și În fața porților de aur, alte piese anunțate la categoriile „teatru clasic”, „teatru modern eclectic” și „teatru original” fiind Paharul vrăjit de La Fontaine și Champsmele, Măslinii de Lope de Vega, Dragoste cu toane de Goethe și texte mai puțin cunoscute de Maeterlinck, Shaw, Cehov, A. France. Printre actorii participanți s-au numărat Lina Fundoianu-Pascal, Dida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt actori, ci tipuri - Tom Mix, de pildă, e călărețul - peisajul străbate ecranul animat cît e nevoie de dînsul”. În Chaplin, reputatul cineast britanic este așezat de către B. Florian într-o descendență filozofică pe cît de prestigioasă, pe atît de eclectică (Bergson, Pascal, William James și Freud), sub semnul „fanteziei creatoare a artistului ce vînează surpriza”. Reapare analogia cinematograf-poem: „O viață de cîine, Charlot soldat sau Goana după aur sînt poeme de sine stătătoare, ale căror cuvinte, rime și ritm sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]