629 matches
-
rugăciunea. TATĂL NOSTRU Rugăciunea cea mai importantă Tatăl Nostru este rugăciunea cea mai cunoscută și răspândită. Toți creștinii o cunosc. Unii o păstrează în minte, chiar și atunci când au pierdut de mult timp contactul cu Biserica sau cu o comunitate eclezială. Este rugăciunea pe care însuși Isus ne-a învățat-o. De aceea, este numită și rugăciunea domnească. Este „rugăciunea cea mai desăvârșită” (Toma D’Aquino) și „rezumatul întregii evanghelii” (Tertulian). Isus se roagă și ne învață să ne rugăm Ucenicii
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri, și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău. Mărturii textuale de mai târziu adaugă rugăciunii Domnului și o laudă care, în parte, a intrat în liturgia eclezială: Pentru că a ta este împărăția și puterea și mărirea în veci. Amin. Tatăl Nostru cuprinde o invocație și șapte cereri, care conțin toate problemele esențiale pentru om. În primele trei cereri - la fel ca în cele zece porunci - tema este
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
ajuta pe oamenii de bunăvoință să aibă un discernământ moral corect, necesar. Concluzie În abordarea noastră am încercat să scoatem în evidență influxul enorm, bipolar al fenomenului globalizării, asupra problematicii vieții persoanei și a comunității umane, să arătăm rolul comunității ecleziale în noul cadru cultural, social, economic, politic și etic. După cum am observat, una dintre preocupările Bisericii cu privire la globalizare constă în faptul că ea a devenit foarte repede un fenomen cultural. Persoanele care sunt implicate consideră globalizarea ca o pe o
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
și a interpreta depozitul credinței, iar teologia avea doar o funcție auxiliară și subordonată Magisterului. Pentru a depăși acest model ecleziologic, în derularea Conciliului Vatican II era necesară inserarea raportului dintre teologie și Magister, în contextul mai amplu al funcțiilor ecleziale de transmitere a Revelației. Contrar așteptărilor, s-a ajuns nu doar la o amplificare a conflictualității dintre Magister și teologie, ci chiar la o neglijare a semnificației sensus fidelium, care participă la medierea Revelației. Există două documente conciliare care vorbesc
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
și ce implicații are acest tip de raport, se cuvine să amintim următorul fapt: „Subiectul profesiunii de credință nu este înainte de toate individul, ci Biserica. Credința este actul comunitar, actul Bisericii și orice credincios participă mereu și numai în comuniunea eclezială [...]. Fără Biserică nu există credință. Încadrat în această dimensiune eclezială, discursul despre sensus fidelium, fără să diminueze vreodată principiul personal, recuperează și conduce la o îndeplinire expresă toate indicațiile tradiției teologice despre această formă de inteligență spirituală a credincioșilor, ca
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
să amintim următorul fapt: „Subiectul profesiunii de credință nu este înainte de toate individul, ci Biserica. Credința este actul comunitar, actul Bisericii și orice credincios participă mereu și numai în comuniunea eclezială [...]. Fără Biserică nu există credință. Încadrat în această dimensiune eclezială, discursul despre sensus fidelium, fără să diminueze vreodată principiul personal, recuperează și conduce la o îndeplinire expresă toate indicațiile tradiției teologice despre această formă de inteligență spirituală a credincioșilor, ca funcție de cunoaștere doctrinală în Biserică”. Cu alte cuvinte, sensus fidei
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
două ori cuplul misionar Priscila și Acvila și «biserica ce este în casa lor»”. Atunci când vorbim despre „biserica domestică „ nu vrem să spunem că toate casele creștinilor aveau și rolul de biserică. Numărul lor era reglementat pe baza exigențelor comunității ecleziale. Pentru a înțelege impactul creștinismului cu lumea greco-romană se cuvine să pornim de la câteva premise semnificative. Înainte de toate, modelul de casă-biserică a primelor comunități creștine nu are echivalent în nicio altă cultură. În această structură, subiectul activității nu este familia
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
lucid în analiză, mustind de o umilă speranță în ceea ce privește recomandările și util în stimularea reflexiei oricărui credincios, indiferent de propria stare de viață. Anul 2015 este primul «an» al acestui pontificat, și ne referim aici la acei ani dedicați reflexiei ecleziale asupra unei determinate teme. Ne aflăm pe brazda unei tradiții care, de acum, trece dincolo de succesiunile jubileelor, ale anilor sfinți și se strecoară în viața de zi cu zi tot mai des. Însă, ceea ce ne face să ne minunăm, oarecum
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
ciudate vorbele mele. În momentele de «criză» ale Bisericii, adică în epocile în care «judecarea» faptelor era crucială, viața consacrată a fost antidotul trădărilor oficiale ale evangheliei, a fost un adevărat ghimpe, incomod și salutar, o profeție pentru întreagă comunitate eclezială. Din punct de vedere istoric, viața consacrată apare în jurul secolului al IV-lea într-un efort extrem, nu pentru a-i pune în afara legii pe idolii nimicitori ai săracilor - la o astfel de strategie reflectaseră Constantin și Teodosiu - ci pentru
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
lichide, destul de numeroase în zilele noastre. Cred că este corect să recunoaștem că, de multe ori, atitudinea ecleziastică nu ne ajută să spunem «adevărul» despre sine. Aceasta se întâmplă și pentru că, de multe ori, chiar dacă nu întotdeauna, viața dinlăuntrul structurilor ecleziale este marcată de o fățărnicie dureroasă când vine vorba de sinceritate, sentiment ce, câteodată, ne face milostivi și simțitori, însă, de cele mai multe ori, ne face să fim ursuzi și necruțători. Vorbindu-le superiorilor generali, papa Francisc nu și-a ascuns
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
de-a dreptul contradictorii. Legătura pe care un bărbat ori o femeie o are cu partenerul, cu fii și cu familia, în general, reprezintă un spațiu de sanctificare și de fidelitate care are precedență în fața oricărei alte datorii ori slujiri ecleziale, iar această întâietate este esențială pentru a nu se ajunge la forme subtile de adulter și de fugă, adesea mascate de exigențe spirituale și pastorale. Tot așa și cu «caritatea pastorală» ce trebuie să ocupe viața preotului diecezan: ea este
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
regândire și de o traducere a angajamentelor în formule provizorii (categoricul nu aparține viziunii prezente în epoca noastră), experimentale (viitorul este cel care ne confirmă căile cele mai adecvate pentru a fi adoptate și parcurse) și, din punct de vedere eclezial, autentice, în sensul că noile angajamente de viață și noile idealuri comunitare trebuie să fie semne vizibile pentru toți oamenii vremurilor noastre. În realitate, dacă stăm bine și ne gândim, categoriile culturale pe care le-am amintit (provizoriul, experimentarea, autenticitatea
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
afectiv și spiritual, nu poate să fie decât o relație care păstrează distanțele, o relație care păstrează o diferență în măsură să contribuie la evitarea pericolului fuziunii și confuziunii. Comuniunea întru slujire - un mod diferit de a vorbi despre comuniunea eclezială - este valoarea ce trebuie căutată și cultivată între toți cei botezați și între toți bărbații și femeile de bunăvoință, fără a identifica acest aspect cu nevoia creării unei apartenențe mai mult sau mai puțin strânse ori mai mult sau mai
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
din aceea care ne înconjoară. Trebuie să răspundem acelui apel care ne este adresat în calitatea noastră de persoane care se recunosc și se autentifică întotdeauna prin relație și al căror loc de autentificare și, adesea, de încercare, este dimensiunea eclezială, realitate ce reprezintă încununarea renunțării la orice formă de izolare din comoditate sau elitară. Putem să reluăm textul deja citat al părintelui Rondet: «Chiar și viața eclezială este pentru noi o cale de autentică sărăcie. Chiar și acolo realitatea ne
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
relație și al căror loc de autentificare și, adesea, de încercare, este dimensiunea eclezială, realitate ce reprezintă încununarea renunțării la orice formă de izolare din comoditate sau elitară. Putem să reluăm textul deja citat al părintelui Rondet: «Chiar și viața eclezială este pentru noi o cale de autentică sărăcie. Chiar și acolo realitatea ne despoaie de visele noastre, pentru a ne deschide spre Cristos, prezent acolo unde doi sau trei se adună în numele său. Noi toți am visat Biserica, iar când
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
se furnizeze itinerarii de formare permanentă care să înlesnească identificarea resurselor prezente în persoană, în vederea bunăstării spirituale, psihologice și vocaționale. Ipotezele cercetării - Prima ipoteză presupune o corelație pozitivă între fericire și conștientizarea propriei identități de persoane consacrate, în interiorul unui context eclezial, social, cultural și instituțional în profundă transformare. - A doua ipoteză face referință la acea fericire conectată la sensul vocațional al propriei existențe, orientată spre a da un sens constructiv propriilor alegeri de viață într-un context eclezial și comunitar atent
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
în interiorul unui context eclezial, social, cultural și instituțional în profundă transformare. - A doua ipoteză face referință la acea fericire conectată la sensul vocațional al propriei existențe, orientată spre a da un sens constructiv propriilor alegeri de viață într-un context eclezial și comunitar atent la semnele timpului. - A treia ipoteză presupune faptul că unele caracteristici ale personalității pot influența (în mod pozitiv sau negativ) realizarea unei vieți consacrate în mod fericit. Eșantionul Eșantionul va fi destul de variat și echilibrat cu referință
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
cei care, înainte de a se consacra disciplinei teologice, vor să cumpănească asupra naturii și vocației acestei profesiuni. Întrebările cardinale sunt ocolite cu acel amestec impur de grabă și frivolitate, sub pretextul „specializării științifice”, al „încadrării academice” sau chiar al „slujirii ecleziale”. Teologia ajunge să însemne orice, în timp ce „performerii” ei înlocuiesc exercițiul contemplației cu digresiunea adjectivală, își refuză asceza gândirii iconice, otrăvesc universalitatea revelației lui Dumnezeu în diluția ecumenismelor de circumstanță sau confundă transmiterea predaniei creștine cu psitacizarea vagă a unor formule
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
faptul că Biserica n-a avut nevoie de convocarea unui sinod ecumenic pentru a decide lista normativă a textelor scripturistice, atât pentru Vechiul, cât și pentru Noul Testament. Toate etapele de formare a canonului au fost opera discernământului duhovnicesc al comunității ecleziale. Duhul dăruit sfinților la Cincizecime nu s-a îndepărtat de comunitatea apostolică în procesul compunerii Evangheliilor și epistolelor (prezente de la început în cadrul Liturghiei), nici în răspândirea lor sau în strângerea scripturilor în colecții distincte și selectarea acestora după criteriul adevărului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
participi și pe care nu o poți poseda. Ontologia participației contrazice atât de masiv economia posesiei, până în punctul în care refuză identificarea Ortodoxiei cu lichidități verbale (i.e. enunțul unor „parole” dogmatice)2. Ortodoxia primește confirmarea într-un mod de existență eclezial și eshatologic. Pentru a participa la adevărul Ortodoxiei nu este suficientă nici măcar o entuziastă aderență - publică, prin definiție - la expresiile livrești ale binecinstitei „tradiții răsăritene”. A fi membru al tradiției apostolice nu reprezintă deloc un privilegiu al celor care îmbrățișează
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ca destin teologic al raționalității. Este locul unde gândirea lui G. Marcel - filozoful pentru care reflecția asupra sfințeniei constituie „veritabila introducere în ontologie”2 - pregătește, în economia cărții lui A. Louth, tema esențială a tainei revelației sau a misterului cunoașterii ecleziale. Nu este prima oară când un teolog optează pentru formularea existențialistă a lui G. Marcel (1889-1973). Mai aproape de noi, D. Stăniloae, vorbind despre „existența lumii ca mister insondabil” care reclamă un sens divin totalizator, folosește la rândul său conceptele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
plus?, viteza luminii pare a nu fi o barieră de netrecut, dincolo de capacitatea noastră de percepere mișună unde, câmpuri, radiații, pretutindeni numai taine...” 1. Pentru deslușirea acestor taine ale istoriei, de această dată, Andrew Louth face apel la resursele tradiției ecleziale. Adevărul mărturisit de creștini poartă straiele umilinței, deși ele descoperă rațiunea (logos) de a fi a întregii creații. Imunizarea inteligenței în fața virusului mortal al vanității este condiția recuperării practicilor spirituale ale tradiției, între care exegeza alegorică și hermeneutica liturgică a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prin conținutul său esențial, această nouă Scriptură ar continua să fie expresia aceleiași «credințe care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna» (Iuda 1,3), și manifestarea acestui același și unic Duh care lucrează neclintit în Biserică”2. Plenitudinea tradiției ecleziale nu se ascunde în exterioritatea cuvintelor, ci într-o „trăire nearticulată” și nevăzută, aprofundată mistic în rugăciune și recapitulată în teodrama Liturghiei euharistice. Prezidată informal de instituția paternității spirituale, fără de care nu se poate vorbi de continuitate apostolică, tradiția eclezială
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ecleziale nu se ascunde în exterioritatea cuvintelor, ci într-o „trăire nearticulată” și nevăzută, aprofundată mistic în rugăciune și recapitulată în teodrama Liturghiei euharistice. Prezidată informal de instituția paternității spirituale, fără de care nu se poate vorbi de continuitate apostolică, tradiția eclezială își ascunde taina în ascultare, prin ea revărsându-se bogăția de daruri a Duhului. Fiindcă Scripturile s-au născut înăuntrul unei comunități de creștini prinși și aprinși de Duhul, ele nu pot fi citite decât de la înălțimea unei aspirații eshatologice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și de autorul Deslușirii Tainei. Într-o admirabilă logică hermeneutică dusă până la capăt, discursul profesorului Andrew Louth a primit confirmarea finală prin asumarea vocației mistagogice a preoției într-o tradiție fidelă deopotrivă catolicității și ortodoxiei. Viguroasa apologie filozofică în favoarea tradiției ecleziale și a recuperării adevărului narativ și liturgic al teologiei se încheia cu o pledoarie sobră în favoarea „trăirii tainei” prin consumarea misterului euharistic al Liturghiei. IVtc "IV" Nașterea sinelui și dilemele corporalitățiitc "Nașterea sinelui și dilemele corporalității" Subiectul descărnattc "Subiectul descărnat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]