542 matches
-
sub spectrul unui control îndelungat și eficient, sub imperativele ce nu le permit sustragerea din mecanica amprentării sociale, mecanică ce cuprinde cum deja a fost evocat, și vârstele vieții umane. Un alt exemplu de paranteză magică, de interval și sincopă edenică ce ar putea interveni în viața omului cotidian este reprezentat de inspirația și actul creației artistice. Individualitatea ce posedă o tainică înclinație pentru deschiderile frumosului și armoniei sensibile se poate întâlni cu clipe de extaz în care își proiectează întreaga
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
temple ale înălțării omului peste sine sunt tolerate de cotidianul social din dorința de a controla orice exces al spiritului avid de libertatea evadării spre grațiile veșniciei. Așadar, alături de reala dorință a multor semeni de a se întâlni cu ecourile edenice cuprinse în creațiile artistice se află vigilența socială care acceptă artistul și induce chiar impresia susținerii acestuia pentru a înlesni descătușarea fragmentară a copleșitoarelor energii prezente aici. Astfel, anihilarea banalității cotidiene de către o resurecție spirituală generalizată prin excesul de frumusețe
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
un fapt real, operaționarea lui concretă nu poate fi determinată decât prin și de către voința umană. În acest sens, misticul ne spune că demonul tentează, ispitește fiind un negustor, un ofertant abil care, cu răbdarea unui înger intrat în dizgrațiile edenice, pândește peste temporalitatea clipelor adamice de îndoială și orgoliu rătăcitor. Ce aruncă el în fața omului dublicitar și instabil este promisiunea unui altceva care întrece cu mult darul Divinității. Această noutate bizară este asemeni unei porți sculptate în fildeșul demiurgiei cosmice
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
fericire din paradigma vieții individuale, fiecare dintre noi ne dorim continuarea sau reluarea nesfârșită a acestei clipe ce este asemeni unui atom închis și imun la nenorocirile care pândesc din penumbra existenței. Dar această zăbovire în interiorul unei astfel de insule edenice nu poate dura la nesfârșit. Temporalitatea nu distruge o astfel de oază a unui sublim existențial coborât peste destinul individual al unor ființe umane, ci smulge brutal și nemilos aceste ființe din paradigma fericirii lor, paradigmă pe care o proiectează
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Senzația că fericirea trece prea repede nu este, așadar, doar rezultanta dorinței de a o stopa atemporal ci și ecoul relativității ca trăsătură a lumii profane, ecou care străpunge sufletul extaziat întru bucurie spre a-l atenționa neîncetat că veșnicia edenică nu se oferă din extensiile imanentului și că doar oglindiri paradisiace punctează efemer temporalul deșertăciunilor umane. Așa cum fericirea întâmpină insular tranzitarea de către ființa omenească a nebuloasei profanului, tot astfel și suferința își deschide amarul existențial în clipe de agonie și
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
adevăr temelie deja ancorat în ancestralul spiritului uman. Întregul ritual vizează trezirea acestui ancestral, acestei potențialități rămasă ca pecete trans-dimensională a creației ființei omenești de către energiile divine. Zeul șoptește sacerdotului substanțialitatea ritualului ce se revarsă spre credincios asemeni unei adieri edenice menită să-i reamintească rostul transcendent al survenirii și proiecției sale în existență. Aici revelarea acestui sens primordial pentru destinul omenesc indică statutul efemer și secvențial ce definește în mod real mundaneitatea desfășurată prin succesiunea palierelor temporale. Precum templul este
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sau pe versanții împăduriți, dominați de euritmii: Până la urmă și-au încropit cântătoarele / Euritmia în pădurea ce-a adormit / (...) / Până la urmă și torenții cad / Dintr-un versant și din altul / Ritmat. Râul, pârâul, apa, în general, subliniază senzația unei contiguități edenice, ocrotitoare, lângă care îndrăgostiții se visează duși prin somn mai departe / De-acest râu fără moarte, râul fiind nu doar personificat, fiindcă știe de-o urmare, ci având chiar superioritatea pe care i-o dă șansa veșniciei. Adierile meditative din
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
rouă, slăvind, astfel, prin gest, o cină cu lună plină, vine să întregească speranța că nu e totul pierdut, că mai sunt resurse, chiar dacă destul de fragile, de revenire la drumul cel bun. Dar argumentul peremptoriu că a existat o lume edenică și că sunt încă resurse care să permită întoarcerea la ea, cel puțin pentru cei în stare să revină la calea de care s-au îndepărtat, cu sau fără voia lor, este natura, amintind de cea a începuturilor, acolo unde
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
de ermetic. Pe de altă parte, tendința către deformarea realității, cu accent, în unele cazuri, pe irațional sau grotesc, și întoarcerea - nu neapărat acuzatoare - spre un trecut care, fiind leagănul ingenuității copilăriei, poate fi receptat, în niște limite, firește, ca edenic, sunt câteva atuuri ale situării poemelor în perimetrul neoexpresionismului. Este o lirică a eului, unde abundența imagistică de la început, construită în jurul unui inventar referențial incalculabil, se esențializează cu fiecare volum și, la fel, câmpurile semantice, însă juxtapunerea acestora, precum și polisemantismul
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
am îndoi și pe care oricât am iubi-o, trebuie într-o zi s-o lăsăm altor generații și, cu liniștea de conștiință că dincolo de mersul drept înainte sau cu unele inerente alunecări pe panta suișului spre regăsirea ipostazei noastre edenice, spre Hristos, am trecut prin această viață cu un rost pe care l-am servit jertfelnic. Cu această împlinire în inimă, au plecat dintre noi, cu inginerul Gheorghe Brahonschi, atâți camarazi de suferință adormiți întru Domnul. Lui și lor poemul
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
să mai scriu despre vacanțe la munte și mare. O stare improprie mă doare mai mult decât durerea în sine, Doamne, cu gândul și fapta la Tine mai ies din când în când la soare. Ce frumoasă e țara aceasta edenică! Varanii au adus-o la sapă de lemn; cât de nedemn ar fi să nu nsemn starea ei atât de anemică. Un haos în toate; numai avarii remarci în capete, în instituții; artele-s luate de cobzarii care cântă cum
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
exploratorii se întâlnesc cu un popor multicolor, oprimat de un demagog infernal. Ca în orice poveste cu happy-end, pacea lumii din adâncuri este restabilită, grație intervenției acestui cuplu ce unește, paradoxal, moderația și inflamarea eroică. Și tot din acest timp edenic al primelor lecturi vine și figura teribilă, cu aer de expresionism german, a maleficului Krapulax, asistat de tovarășul său pocit și nu mai puțin infernal. În câteva ocazii, rememorate ca atare în numerele de colecție hors-série, Pif și Hercule dau
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
încheie cu versul et j’en oublie (restul am uitat) care este singurul vers din poezie ce are sens. Nordau comentează această poezie care i se pare rece, nesiceră și plictisitoare ca dorinduse un fel de tabloid al unui harem edenic închipuit al poetului epatant sau poate frustrat, o poezie care, ca și restul poeziilor ce aparțin adepților acestei tendințe, nu reprezintă absolut nimic. În fantezia halucinantă a parnasienilor, antichitatea capătă culori vii, picturalul, vizualul dominând totul: nimfe apetisante cu sâni
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
semnificații deosebite întâlnim în textele cărții: apa lichidul vital apre aproape sub diferite forme: picături, ploaie, chiciură, promoroacă, spuma, valuri; muntele marea, dealul ilustrând unitatea armonioasă a contrariilor princpiu estetic prezent în haiku; Din când în când umanul animă spațiul edenic într-o simbioză unică (Femeie privind; cules de melci). Micro și macrocosmosul se află într-o îngemănare armonioasă: buburuză, melci, pisoi, buhă, guguștiuci, ciori, gândac, crăițe, crizanteme; cerul cu stele, nori raze de lună, scoici, pescăruși, toate acestea sunt tot
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
timp, arșița unei mari iubiri. Dar atunci s-ar fi dovedit mai nestatornici, așa că era greu de spus. Ingrid vroia un cuib, Thomas tot clătina pomul. Antonia spunea că, demult, fusese o epocă de aur. Povești! Lumea nu avusese nimic edenic vreodată, de vreme ce tot Antonia zicea că totul se dovedise, de la Început, mai mult stricăciune. Păcatul, spre disperarea ei, răspîndea un parfum ademenitor; și Rusoaica respira, uneori, noaptea, otrava lui, cînd, fie și pentru a vedea pînă unde a ajuns dezmățul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
destructiv. Această suveranitate nedisputată nu mai cere tematizarea răului, care ajunge să fie tratat drept iluzie optică. Frumosul devine astfel un fenomen caduc. Constructivismul imaginației livrează - întocmai unor idola fori - pachete de abstracții într-un ambalaj de o perfecțiune aparent edenică. În locul asumării virile a suferinței, apofaza sublimității propune cultul evadării din real. Chinestezia contrastelor promite - vizual, tactil ori sonor - transgresiunea către ținutul nonreprezentării. Un asemenea proiect se cere, în chip firesc, lipsit de consecințe. Artistul nu mai este un vizionar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Se vedeau vinele de metal, izvoarele minerale ale aurorii. Tăceri eterne. Păduri eterne. CÎntece eterne. (Minunata călătorie) Sub acest semn transfigurator se Înscrie și mai vechiul discurs umanitarist al poetului, rezolvat acum În viziunea unei omeniri fericite, a unei vîrste edenice recuperate: Zi liniștită. Zi luminoasă, Cu semănăturile strălucind lîngă soarele de aramă, Cu Împărțirea dreaptă a bucatelor, LÎngă aburii desfăcuți Între fînețe și vînturile de argint. Iată-te, tu, omule bun, Argat sau cîntăreț cu uneltele amiezii, CÎinii latră bucuroși
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
zis, la configurarea unui paradis oriental În care legea supremă este amorul și scopul existenței e desfătarea. Este surprinzător faptul că Bolintineanu ține departe poezia lui sudică de orice mitologie. Chateaubriand, Hugo cultivă miturile greco-latine. Cel dinții creează un peisaj edenic bazat În Întregime pe valorile lumii grecești. CÎnd intervine elementul otoman, el reprezintă violența și fanatismul („Prezența lui - remarcă Jean Pierre Richard În Paysage de Chateaubriand - este o insultă permanentă adusă fericirii grecești; barbaria otomană n-a știut să găsească
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fel Încît ele formează un cuplu de alb-negru. În Grui-Stnger sînt două imagini ale universului material: frenezia, monstruozitatea vegetală a Codrului fără viață și, apoi, singurătatea sterilă, mută a pămîntului blestemat. În Răzbunarea lui Statu-Palmă dăm, Întîi, peste un peisaj edenic: „CÎte lunci, păduri și codri de cîntări și de flori pline, CÎte paseri vii, măiestre, șoimi și pajuri năzdrăvane, Păuni mîndri, fulgi de sare, dulci minuni aeriene, CÎți lei, pardosi, căprioare, cerbi cu coarnele de aur Cuiburi de privighitoare, cuiburi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
insula magică. Situația din Domnișoara Christina se repetă: personajul visează, se deșteaptă din vis, reflectează și duce mai departe inițierea erotică. Trezită, ea ajunge pe insula din mijlocul lacului și ce urmează este la fel ca În Cezara: o Împlinire edenică, o alcătuire paradisiacă prelungită, simbolul cuplului primordial, realizat prin puterea magiei. În primul studiu din Insula lui Euthanasius, Eliade dă o cheie a simbolismului insulei din Cezara: „Dacă apa și Îndeosebi apa oceanică reprezintă În foarte multe tradiții haosul primordial
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
idilică și ademenitoare, care uneori cunoaște și supliciul dragostei neîmpărtășite și care dorește, cu orice preț, să se afirme, să fie recunoscută și recompensată pentru noile valori pe care le propovăduiește. Cu siguranță, tot refugiul lor și toată existența aproape edenică pe care și-o propun, departe de flagelul ciumei, este o utopie, reprezintă o lume ideală a unor oameni tineri, care combat pericolul morții prin puterea cuvântului, a sufletului lor bogat și dinamic în sfera trăirilor celor mai diverse, este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
un piedestal al perfecțiunii morale și al frumuseții absolute: „Cea mai frumoasă și mai bună,/ Desăvârșirilor cunună”668. Pierderea acestei minuni, prin moartea care răpește femeia iubită, duce la tânguirea neconsolată și tragică a îndoliatului cavaler, ce se simte, după edenica existență alături de Dalba, lipsit de orice reper, de orice sprijin, nu mai poate da un sens propriei existențe. Donna angelicata care era Dalba dispare și odată cu plecarea ei se pierde un echilibru, o stare de grație, se stinge reveria iubirii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pentru idealul cavaleresc, și nicio femeie reală nu ar fi putut juca acest rol.”745 Apariția ei are asupra tinerilor aflați în închisoare un impact deosebit de puternic, ei o percep ca pe o creatură ce nu aparține terestrului prin frumusețea edenică, se luptă pentru ea, devin rivali, mitul cavaleresc fiind transpus, anacronic, în epoca antică. Singura intervenție reală în cadrul textului a personajului feminin, prin care își dezvăluie un minim de personalitate, este în momentul când se închină zeiței Diana, pledând în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
două personaje principale ale poemului sunt diferite, dar cel al Cresidei pare mult mai tragic. Troil se înalță, însă ea decade. După cum o descrie naratorul, personajul feminin cunoaște o mișcare descendentă dintru început, când o percepem ca pe o creatură edenică, pentru ca în finalul portretizării să îi fie revelate și slăbiciunile: „Cât despre-a ei privire prea-senină,/ Cei ce-au văzut-o scriu cu-adevărat/ 979 George Lyman Kittredge, Troilus, p. 115. 980 Ibidem, pp. 118-119. (trad. n.) 981 „Astfel, de la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
idilică și ademenitoare, care uneori cunoaște și supliciul dragostei neîmpărtășite și care dorește, cu orice preț, să se afirme, să fie recunoscută și recompensată pentru noile valori pe care le propovăduiește. Cu siguranță, tot refugiul lor și toată existența aproape edenică pe care și-o propun, departe de flagelul ciumei, este o utopie, reprezintă o lume ideală a unor oameni tineri, care combat pericolul morții prin puterea cuvântului, a sufletului lor bogat și dinamic în sfera trăirilor celor mai diverse, este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]