1,171 matches
-
nu aderau la riturile lor, fie pentru a da mărturie publică despre profesiunea credinței lor. Consolidarea vizibilă a creștinismului și ostilitatea maniheismului, credințe contrare cultului împăratului, au devenit suspecte împăratului Dioclețian și cezarului său, Galerius, care, printr-o serie de edicte, au restabilit obligația sacrificiilor neglijate chiar de soldații lor. Acest aspect ridica anumite suspiciuni referitoare la decăderea cultului oficial și la consecința acestuia: regresul spiritului războinic al soldaților era privit ca un semn al moleșelii provocate de doctrina pacifistă a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Fap) și cele împotriva creștinilor poruncite de către: Nero în anul 64, Domițian între 90-96, Traian (98-117), Hadrian (117-138), Antoninus Pius (138-161), Marcus Aurelius (161-181), Septimius Severus (202-211), Maximin Tracul (235-251), Decius (249-251), Valerian (257-260), Dioclețian și Galerius între 303-311. După edictul de la Milano (313) au mai fost unele persecuții izolate din porunca lui Licinius între 320-324 și Iulian Apostatul (361-363). 1. Persecuțiile anticreștine din epoca Principatului O primă informație de referință, în acest sens, o întâlnim în Istoria bisericească a lui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
385-418), discipolul sfântului Augustin (354-430), în Istoria contra păgânilor, redactată între anii 417-418, avea să domine fantezia istorică a epocii antice și a evului mediu. Rescriptul lui Traian (98-117) din anul 115 ne mărturisește că Roma nu a emis nici un edict contra creștinilor, spre deosebire de edictul asupra sacrificiilor din anul 250, promulgat de împăratul Decius (249-251), care deschidea calea unei prime persecuții la nivelul întregului Imperiu, persecuție devenită explicit anticreștină prin două edicte succesive (din 257-258), ale lui Valerian (253-260), urmate de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
354-430), în Istoria contra păgânilor, redactată între anii 417-418, avea să domine fantezia istorică a epocii antice și a evului mediu. Rescriptul lui Traian (98-117) din anul 115 ne mărturisește că Roma nu a emis nici un edict contra creștinilor, spre deosebire de edictul asupra sacrificiilor din anul 250, promulgat de împăratul Decius (249-251), care deschidea calea unei prime persecuții la nivelul întregului Imperiu, persecuție devenită explicit anticreștină prin două edicte succesive (din 257-258), ale lui Valerian (253-260), urmate de alte patru edicte ale
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
115 ne mărturisește că Roma nu a emis nici un edict contra creștinilor, spre deosebire de edictul asupra sacrificiilor din anul 250, promulgat de împăratul Decius (249-251), care deschidea calea unei prime persecuții la nivelul întregului Imperiu, persecuție devenită explicit anticreștină prin două edicte succesive (din 257-258), ale lui Valerian (253-260), urmate de alte patru edicte ale persecuțiilor dioclețiene din 303-304. Aceste persecuții au fost mult mai sângeroase în partea orientală a Imperiului decât în cea apuseană. Persecuțiile nu au încetat nici măcar după edictul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
spre deosebire de edictul asupra sacrificiilor din anul 250, promulgat de împăratul Decius (249-251), care deschidea calea unei prime persecuții la nivelul întregului Imperiu, persecuție devenită explicit anticreștină prin două edicte succesive (din 257-258), ale lui Valerian (253-260), urmate de alte patru edicte ale persecuțiilor dioclețiene din 303-304. Aceste persecuții au fost mult mai sângeroase în partea orientală a Imperiului decât în cea apuseană. Persecuțiile nu au încetat nici măcar după edictul de toleranță din anul 311, al împăratului Galerius (305-311); au fost continuate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
edicte succesive (din 257-258), ale lui Valerian (253-260), urmate de alte patru edicte ale persecuțiilor dioclețiene din 303-304. Aceste persecuții au fost mult mai sângeroase în partea orientală a Imperiului decât în cea apuseană. Persecuțiile nu au încetat nici măcar după edictul de toleranță din anul 311, al împăratului Galerius (305-311); au fost continuate izolat pe parcursul secolului IV de Licinius (308-324), Iulian Apostatul (361-363) și de alți împărați creștini de orientare filo-ariană. Persecuțiile: sub acest termen generic se regăsește concentrată existența unor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
atare raționament a condiționat pentru multă vreme istoriografia creștină, iar faptul este cu atât mai natural cu cât a impregnat și marea majoritate a surselor noastre. În realitate, ne-au parvenit prea puține documente oficiale: cu mare greutate textele unor edicte și rescripte, precum și unele procese-verbale ale interogatoriilor au fost deja marcate uneori de împodobirea hagiografică. Istoricii păgâni fac aluzii rare referitor la problema persecuțiilor, iar cei contemporani, în cele mai multe cazuri, dispun doar de sursele creștine care au prezentat evenimentele, în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cea mai veche mărturie de credință, deși indirectă, a unui soldat martir. 2.1. Persecuția lui Decius În scurta sa perioadă de domnie, Decius (249-251), și-a propus să restaureze vechiul spirit religios roman. În anul 250 a publicat un edict prin care poruncea reîntoarcerea la religia păgână a statului roman. Cazurile de intoleranță din perioada republicană (509-27 a.Chr.) și a Principatului (27 a.Chr.-284 p.Chr.) erau foarte rare și legate totdeauna de subiecte de altă natură. În
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dus la împlinire simultan masacrarea celor doi Filipi și persecutarea creștinilor, fideli politicii celor doi, considerați dușmanii săi: A deținut puterea timp de trei ani. A arătat el însuși fără întârziere, că el i-a ucis pe Filipi, a emis edicte de condamnare la moarte, pentru a-i persecuta și a-i ucide pe creștini, al șaptelea după Nero, și i-a trimis pe foarte mulți dintre sfinți, ca însoțitori ai lui Cristos, la chinurile lui. Așadar, Lui Filip care domnise
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
însăși, declarate ilicite și nefaste în esența lor. Între unii și alții, există o diferență substanțială de intenții, de metodă și de luptă, care apare evidentă din rescriptele lui Traian și ale lui Hadrian pe de o parte, și din edictele lui Decius, lui Valerian și ale lui Dioclețian pe de alta. Din porunca sa au fost desemnate comisii locale pentru înfăptuirea legislativă a edictului. Acesta a fost semnalul unei persecuții care, prin extensie, consistență ți cruzime, le-a depășit pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
apare evidentă din rescriptele lui Traian și ale lui Hadrian pe de o parte, și din edictele lui Decius, lui Valerian și ale lui Dioclețian pe de alta. Din porunca sa au fost desemnate comisii locale pentru înfăptuirea legislativă a edictului. Acesta a fost semnalul unei persecuții care, prin extensie, consistență ți cruzime, le-a depășit pe toate cele precedente. A fost prima persecuție care s-a extins în tot Imperiul și a produs cel mai mare număr de martiri, decât
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
constituiau avanpostul laicilor creștini, prin participarea lor la viața Bisericii. Aparent pare nepotrivit să vorbim despre un martir militar în timpul domniei lui Gallienus (260-268) care nu i-a persecutat oficial pe creștini, favorizându-i, cel puțin în trecere, prin revocarea edictelor și restituirea bunurilor confiscate Bisericii, după ce împăratul Valerian a căzut rob la barbari. Gallienus, fiul lui Valerian, a oprit persecuția începută de tatăl său împotriva creștinilor, oferind tuturor ierarhilor acestui cult pacea și trimițând până și un rescript către Dionyssios
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fidelității sale față de religia creștină. Dispozițiile imperiale incoerente duceau frecvent la o totală răsturnare a situației, fapt mărturisit de Eusebiu și Lactanțiu când, împăratul Aurelian (270-275), spre sfârșitul domniei sale, s-a lăsat influențat de anumiți consilieri împotriva creștinilor, pregătind un edict de persecuție nefinalizat datorită morții sale neprevăzute. Această epocă de nesiguranță juridică, care persista, ne arată cum perioada de toleranță inaugurată de Gallienus, era încă departe de acea schimbare radicală de situație, care a devenit realitate abia sub domnia lui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștin lăsat fără mijloace de existență, ca urmare a epurării din armată, ar fi fost vreunul care să fi comis vreun lucru necugetat din exasperare sau fanatism, asemenea acelui cezareean care printr-un zel temerar a smuls și a rupt edictul. Atât gestul unuia cât și al celuilalt ar putea fi amprenta pură a montanismului și, dacă ar fi trăit încă Tertulian, am fi putut cunoaște adevărul, pentru că nu ar fi ezitat să-i exalte pe acești noi eroi ai doctrinei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lipsit de profunzime și chiar neistoric să nu observăm că incendierea palatului lui Dioclețian (februarie 303), are loc în timpul unui climat încins, de la începutul secolului IV, care a marcat multe excese ale creștinilor fanatici: rebeliuni militare, sfâșieri în public ale edictelor imperiale, distrugeri de statui păgâne, revolte împotriva autorităților constituite și masacrări de soldați. Montaniștii, din timpul său, nu s-au mai mulțumit numai cu opoziția verbală față de religia statului roman; vrând să reactualizeze doctrina lor au trecut la fapte, atrăgându
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
păstrarea disciplinei militare și a orientării morale tradiționale din sânul armatei. Din acest motiv, și-a făcut o impresie nefavorabilă față de creștinii din Orientul Mijlociu, evaluând totdeauna creștinismul după părerea inițială pe care și-o formase despre dânșii. De fapt, în edictul său din 311 reitera acuzația potrivit căreia creștinismul era văzut ca dispersatorul ordinii antice a lucrurilor, spunând că: (...) atâta voință îi invadase pe creștini și atâta prostie îi ocupase, încât nu se mai respectau cele stabilite de cei vechi. Efectele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
asemenea natură încât creștinismul nu-i putea oferi aportul, incluzând, în favoarea divinităților romane, restaurarea cultului zeilor Romei. Cei care nu prestau o anumită colaborare în acest sens ori împiedicau voit actualizarea programului imperial, cădeau sub rigoarea legilor. Astfel încât, după promulgarea edictului împotriva maniheilor (297), Dioclețian nu s-a mai arătat binevoitor, ca în primii ani ai domniei sale, nici măcar față de cultul Soarelui, fie pentru că era de proveniență egipteană, iar Egiptul nu era considerat mai puțin ostil Romei decât Persia, fie pentru că sub
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
celorlalți doi. Din mărturiile panegirice ale lui Lactantius și Eusebiufață de Constantius I Chlorus (305-306), care nu i-a persecutat pe creștinii, deși erau numeroși și pe teritoriul său, putem deduce că fiecare împărat sau cezar dădea o interpretare personală edictelor de persecuție. Unicul act de ostilitate al lui Constantius Chlorus contra creștinilor a fost acela de a fi doborât templele pe care aceștia le-au înălțat. În atitudinea sa, cezarul Occidentului nu a întâlnit lamentațiile, dezaprobările și nici interferențele colegilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a fi doborât templele pe care aceștia le-au înălțat. În atitudinea sa, cezarul Occidentului nu a întâlnit lamentațiile, dezaprobările și nici interferențele colegilor săi de domnie, care au observat în mod cert simpatiile acestuia față de creștinism ori dezinteresul aplicării edictelor persecutoare ale lui Dioclețian. Să fi fost oare teama lui Dioclețian de a nu isca o lupta în cadrul tetrarhiei ori aplicarea edictelor mai mult silită (de Galerius) decât voită? Ori să fi fost informat îndeajuns despre prezența nesemnificativă a soldaților
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
interferențele colegilor săi de domnie, care au observat în mod cert simpatiile acestuia față de creștinism ori dezinteresul aplicării edictelor persecutoare ale lui Dioclețian. Să fi fost oare teama lui Dioclețian de a nu isca o lupta în cadrul tetrarhiei ori aplicarea edictelor mai mult silită (de Galerius) decât voită? Ori să fi fost informat îndeajuns despre prezența nesemnificativă a soldaților creștini din trupele ori în ținuturile încredințate stăpânirii lui Constantius? Nu știm! Însă e foarte probabil că Dioclețian a suspectat oarecum atitudinea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
adăugat și un scurt capitol, drept concluzie. Indicațiile cronologice sunt rare și nu totdeauna clare: naratorul se limitează să ne spună de la început, că acțiunea se petrece: În timpul persecuției...; unica aluzie care amintește de Dioclețian este fraza guvernatorului: Ignori oare edictele suveranilor care poruncesc să jertfim zeilor? Tot vagi sunt și referințele la campaniile militare. Am putea să ne gândim la anul 303, la momentul începerii persecuției lui Dioclețian, ori la vreunul din cei următori, dar nici un asemenea calcul nu este
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Iulius a fost prezentat guvernatorului Maximus. Maximus a întrebat: „Ce spui, Iulius?! E adevărat ce se aude despre tine?“. Iulius a răspuns: „Sunt adevărate. Eu sunt creștin și nu mă declar altfel decât ceea ce sunt!“. Maximus a întrebat: „Ignori oare edictele suveranilor care poruncesc să jertfim zeilor?“. Iulius a răspuns: „Nu i-am ignorat. Sunt creștin, într-adevăr, și nu pot să fac ceea ce voiți voi. Nu-mi este îngăduit să-l neg pe Dumnezeul meu, viu și adevărat“. Maximus a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
are o fizionomie proprie; distinctă de cea dioclețiană (303-304), care poartă amprenta sufletului lui Galerius (305-311), omul brutal care a inspirat-o. Persecuția galeriană (303-311) a fost generală, violentă, nemiloasă, fără ficțiuni, fără subtilități și fără nici o atenuantă în aplicarea edictelor emanate, pe când cea liciniană, încolțită în mijlocul subtilităților și localizată îndeosebi în regiunea Pontului, a fost mult mai rafinată în alegerea supliciilor și foarte sadică în osândirile la moarte, era mult mai studiată prin metodele de luptă: Ca și cum ar fi trebuit
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în Orient, unde arătau indiferență față de lumea antică și se resemnară în fața istoriei favorabile creștinismului. Revenirea la sfârșitul secolului IV în favoarea păgânismului era de neconceput după aproape o jumătate de veac de inițiative susținute în sprijinul creștinismului, prin legi și edicte imperiale. Păgânismul era în plină agonie, se reducea lent și inexorabil asemenea unui lan de grâu încercuit de incendiu copleșitor de pretutindeni. Prin erupția fanatismului său, Iulian spera într-o schimbare a părților, ignorând ideile aflate în comă care nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]