1,904 matches
-
cauți pe cont propriu alte poeme, alți scriitori maghiari și, din fericire, există în acest sens excelentul portal Hungarian Literature Online (http://hlo.hu/), cu fragmente literare, interviuri și recenzii în limba engleză, unde am găsit încă o foarte frumoasă elegie a lui Petri György, într-o traducere semnată de Gábor Gyukics și Michael Castro: „A rude planet this is/ you live here/ for fifty or how many thousands of years/ There is no room here for stupid sadness/ Might makes
11 poeți maghiari contemporani by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5513_a_6838]
-
banii./ Nu cu săptămânile, cu anii,/ De pe-o zi pe alta-mbătrânești.” (Cupa). Temă pe care o vor relua și Minulescu în registrul minor, și Arghezi în cel grav. Fără să aibă, însă, această simplitate deconcertantă a constatării, aproape de elegie latină de pe la începuturile literaturii. Nimic grav, doar o fatalitate a cărei mărturisire senină o face și mai de speriat. E, Radu Stanca, așa cum îl arată presimțirile, un poet care-și știe destinul? Sorocul de viață scurtă și de posteritate, să
Drum de picior by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4507_a_5832]
-
plauzibile. Cel mai cunoscut poem al său, Aer cu diamante (apărut chiar în volumul de debut și reluat apoi, în chip de efigie, pe coperta volumului colectiv omonim) reprezintă totodată cel mai concludent eșantion pentru o demonstrație. În esență, o elegie amoroasă, ca mai toate poemele lui Iaru, Aer cu diamante convoacă o suită de adiacențe. Vogă a făcut una singură, aceea care-l plasează în descendența unei sintagme aparținând grupului britanic The Beatles. Titlul acesta ar fi, deci, o adaptare
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
de la Iaru. Asociaționismul molecular din poezia acestuia mai implică însă un element, niciodată relevat de critica literară: rezultat, poate, al coincidenței, dar relevant în ordine literară, poemul Aer cu diamante împărtășește mai mult decât o imagine pasageră cu o altă elegie concupiscentă, aparținându-i lui Guillaume Apollinaire. E vorba despre poemul 1909, din adeseori citatul volum Alcools (1913): La dame avait une robe En ottoman violine Et sa tunique brodée d’or Était composée de deux panneaux S’attachant sur l
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
La granițele memoriei e atâta de frig încât/ numai vecinii stau până în brâu în făină de lemn și cântă/ numai vecinii - ca niște flăcări verzui” (p. 11). În primă instanță, modelul e clar. Nu altfel se derula, sub aspect logic, Elegia a doua, getica a lui Nichita Stănescu: „În fiecare scorbură era așezat un zeu./ Dacă se crăpa o piatră, repede era adus/ și pus acolo un zeu.// Era de ajuns să se rupă un pod,/ ca să se așeze în locul gol
Cu cărțile la vedere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3443_a_4768]
-
perpetua căutare. În 1906, Maurice Barrès dedică Voyage de Sparte Annei de Noailles care, asemeni lui Pierre de Ronsard, își descoperă străbunii pe malurile Dunării. Poetul renascentist, Pierre de Ronsard, descendent al banului Mărăcine, scrisese în 1554 Le Bocage, sensibilă elegie adresată prietenului sau Remy Belleau. „ Or, quant à mon ancêtre, îl a tiré să race/ D’où le glacé Danube est voisin de la Thrace.” Anna de Noailles reia ideea în Souvenir des Aïeux, încheind cu dedicația lui Maurice Barrès la
De la obsesia dezrădăcinării la visul Europei Unite by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/3539_a_4864]
-
ci, așa-zicând, un sistem de vecinătăți. Adrian Popescu nu-și clamează aici prieteniile și nu-și încondeiază adversitățile, ci recapitulează, cinstit, lista celor de care, ca încredere în puterile poeziei, se simte încă apropiat. Citită în sine, ca reportaj, Elegia la pieirea Casei Scriitorilor nu e decât un text ocazional, cum sunt în literatura noastră destule. Ce mă surprinde pe mine e efectul subtil prin care dispoziția elegiacă e, de fapt, contrazisă cu instrumente ritmice. Melodia versurilor e una neverosimil
Palinodii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3552_a_4877]
-
Ezra Pound și la alți mari poeți ai lumii. Și, desigur, putem depista acești germeni ai sublimelor revelații și în opera lui Nichita Stănescu, de la a cărui naștere, iată, s-au scurs de curînd optzeci de ani, în cele 11 Elegii Laus Ptolemeu, în Oul și sfera etc., etc. Ceea ce l-a preocupat pe Nichita au fost cuvintele, dar și necuvintele. Nedefinitul, negînditul. Vidul. El și-a deschis ochii spiritului spre un univers aflat dincolo de acest univers pe care îl putem
Cîte ceva despre Nichita Stănescu și matematica sufletului by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/3707_a_5032]
-
pătrunde în lumea de dincolo, simple zgîrieturi pe retina timpului în care ne-a fost dat să trăim. O picătură într-un ocean. Uneori însă această picătură conține încrustată în ea imaginea adevărului absolut. Dar iată cum începe, de pildă, Elegia întîia a poetului: „El începe cu sine și sfîrșește cu sine./ Nu-l vestește nici o aură, nu-l/ urmează nici o coadă de cometă.// Din el nu străbate-n afară/ nimic; de aceea nu are chip/ și nici formă. Ar semăna
Cîte ceva despre Nichita Stănescu și matematica sufletului by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/3707_a_5032]
-
întîlnim și în altă poezie, Somnul cu ferăstraie-n el: „Somnul cu ferăstraie-n el/ taie capetele cailor/ și caii aleargă nechezînd cu sînge,/ ca niște mese roșii, fugite pe străzi/ de la cina cea de taină.” Să revenim însă la Elegia întîi de la care am plecat. După enunțul ipotezei, apare și demonstrația, învăluită în aburii hipnotici: „Aici dorm eu, înconjurat de el./ Totul este inversul totului...”. Acest „el” de care vorbește poetul poate fi divinitatea sau însuși universul cuprins de somn
Cîte ceva despre Nichita Stănescu și matematica sufletului by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/3707_a_5032]
-
poate fi divinitatea sau însuși universul cuprins de somn: „Șirul de bărbați îmi populează/ un umăr. Șirul de femei/ alt umăr.//...// Bat din aripi și dorm/ aici,/ înlăuntrul desăvîrșit/ care începe cu sine și se sfîrșește cu sine...”. Decriptînd această elegie stănesciană, gîndul ne duce la celebrul vers al lui Eminescu „și somnul morții e viața lumii-ntregi.” Desigur, în cazul lui Nichita Stănescu somnul morții are alte conotații. Nu zăbovim asupra lor, tocmai pentru a nu da naștere la interpretări
Cîte ceva despre Nichita Stănescu și matematica sufletului by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/3707_a_5032]
-
nostru profund în momentul revenirii la starea de veghe. „Dacă te trezești,/ iată pînă unde se poate ajunge:// Deodată ochiul devine gol pe/ dinlăuntru/ ca un tunel, privirea/ se face una cu tine.” Cu astfel de enunț debutează A treia elegie. Și continuă pe un ton abrupt, rău prevestitor „/ Deodată devine gol pe dinlăuntru (e vorba de acel misterios el, n.n.)/ ca o arteră/ fără sînge/ prin care peisajele curgătoare ale somnului/ se văd.” Se intră apoi direct „în criza” de
Cîte ceva despre Nichita Stănescu și matematica sufletului by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/3707_a_5032]
-
pictura lui William Blake sau din frescele lui Bălașa, bîntuite de creaturi mitologicoarhetipale. Nu știu care fizician sau alt om de știință ar fi putut defini mai bine relativitatea timpului și spațiului, și limitele cunoașterii, decît a făcut-o Nichita Stănescu în Elegii și în alte poezii adiacente. Închei citînd din Transparente aripi: „Aici sînt odăi, camere, culoare/ săli de tron./ Regele păsărilor (timpul, n.n.) nu are aripi./ El nu are aripi/ pentru că prin el se zboară și se dă din aripi...” Magnific
Cîte ceva despre Nichita Stănescu și matematica sufletului by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/3707_a_5032]
-
zero - «vorbăria» mutului , «negativitatea vidă», semn ultim până la care poetul poate coborî, după care «poezia» (comunicarea) încetează (p. 30): e o entropie a limbajului care dispare în gura mutului. «Mutul» lui A. Pantea este «frate cu cel de la Nil» din Elegia a zecea a lui Rilke: «Magnificul sfinx - chip al tainicei/ că- mări...». (trad. de Mihail Nemeș). «Mutul» e, în același timp, omul nimicit de strălucirea zeului, dar și eșecul zeului de-a putea exista în om: Când se întâmplă asta
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3728_a_5053]
-
Cronicar În DILEMA VECHE nr. 474/14-20 martie, Andrei Pippidi semnează o elegie pentru grădini și pentru meșteșugul de primăvară al grădinăritului, în București. Se vede că nici vremea de martie nu ține, anul ăsta, cu grădinile, însă, constată amar Andrei Pippidi, nici proprietarii lor nu le mai iubesc. Și sub acest, mărunt
Elegie pentru grădini by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3785_a_5110]
-
între noi./ Rămâi tu, dar rămâi cu bine,/ Rămâi cu suflet liniștit.../ Un dor se duce și-altul vine/ Și vei uita că te-am iubit.” (Nu plânge). Pe alocuri, simplificarea, lepădarea de retorica romantică aduce adieri de modernitate, de elegie dintre războaie. Iată, în registru diminuat și ad hominem, motivul suferinței fără obiect: „Nu ești tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire;/ Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit,/ Ai fost numai întruparea
Dragostea moare by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3654_a_4979]
-
făcut până la urmă pe poet să caute o evadare prin călătoria în Italia (unde, în ciuda unei iubiri „locale” pentru o tânără italiancă pe care a numit-o ulterior Faustina, gândul îi era în continuare la cea de care fugise. Dovadă, Elegiile romane, unde invocarea adresată „pietrelor” - Steine - în loc de muze, trimite la numele iubitei). Întoarcerea la Weimar nu avea cum să aducă liniște, astfel încât poetul și-a căutat un nou un refugiu: de data aceasta prin iubirea pentru Christiane Vulpius, pe care
Goethe îndrăgostit: de la madrigale la Jurnal by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3380_a_4705]
-
poem scris de Goethe, cu câteva săptămâni înainte să moară, e o adresare Mariannei, căreia îi returnează scrisorile, simțind că i se apropie ceasul. Nici scurta pasiune pentru mult prea tânăra Ulrike (care desigur i-a refuzat cererea în căsătorie, Elegia de la Marienbad fiind ecoul acestui ultim eșec) nu i-a șters poetului din minte dialogul purtat cu (aproape) egala sa. Între relațiile pur prietenești n-ar trebui să lipsească nici Bettina von Arnim, care l-a ajutat pe Goethe la
Goethe îndrăgostit: de la madrigale la Jurnal by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3380_a_4705]
-
Dă-mi drumul, altfel țip!/ Ameninț: De-s prin jur cumva/ Stingheritori, fac crime!/ Taci, dragul meu, răspunse ea,/ Să nu ne-audă nime! - Țipătul. Trad. GT) la erotica et priapea de maturitate, în care strălucesc la loc de frunte Elegiile romane, Epigramele venețiene și Jurnalul („scris după model italian și destul de îndrăzneț în amestecul său de morală erotică și, fie-mi iertată vorba, obscenitate” ) , calea e mai degrabă cea a surâsului ironic. Jurnalul 2 (Das Tagebuch) 1810 -aliam tenui, sed
Goethe îndrăgostit: de la madrigale la Jurnal by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3380_a_4705]
-
și nu am ochi ca să te pot vedea, / cum nu ai tu spre lumile-mi ascunse? Te-ai depărtat precum un unic vers / țâșnit dintr-o nespusă potrivire / ce-i murmurat acum în Univers / prin alte, lumi, străine de iubire” (Elegie). În astfel de poeme, dragostea capătă accente de adorație mistică, astfel încât lamentația elegiacă se transformă pe neașteptate în lamento psaltic, mărturisind dorința comuniunii cu sacrul, care nu este însă - în textele Mioarei Cremene - decât un pseudonim al departelui care ia
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
Mi-e sufletul de vechi amurguri plin (Lied);/ Tăcut ca vremea, orb ca un mormînt,/ La capătîiul meu de veghe sînt (Veghe);/ Lumea începe și sfîrșește- în mine (Schiță pentru un autoportret);/ Ce vechi sunt vorbele, ce greu e gîndul! (Elegie);/ În tîrgul nostru vechi, pe care-l știm,/ Duc toate străzile spre țintirim (Scrisoare); E-atîta timp în tine de cînd nu te-ai întors!/ Ca niște pietre grele dai clipele- ntr-o parte (Împăcare);/ La marginea de noapte a vieții m-
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
femeile/ la dispoziția mea/ Vom trăi îmbrățișați în stomacul lumii,/ în fiere/ Și va pune mașinile morții și femeile/ la dispoziția mea” (XX. Jigodia disperată în care a sperat mama). E poate cel mai bun text al volumului: o uimitoare elegie (post)modernă, în care dragostea disperată, concentrată într-un singur punct, explodează în jerbe cosmice. Repetițiile, refrenul, acumularea și eliberarea tensiunii, creșterea temperaturii poemului pînă la punctul în care materia lui ajunge să fiarbă - toate acestea le-am putut întîlni
De la Eminescu la Eminem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2877_a_4202]
-
hedonism tenace, apar și micile „descoperiri”, cum e acest vers cutremurător prin simplitate și prin puterea de insolitare a unei aparente banalități, formulate de obicei în fel și chip de poeți: „îmi place să mor” (p. 146). E, stenografiată, marea elegie a lui Ion Monoran.
Monoran, plutonicul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2896_a_4221]
-
la Iosif, câteva mai puțin la Anghel) de la moartea amândurora. Reacții la parodiile lor a avut, prin revistele vremii, un alt dezmoștenit al istoriei literare, Topîrceanu. Cronica veselă care i-a provocat cunoscutul Răspuns al micilor funcționari se cheamă (sic!) Elegie. Deplângerea, destul de neîndemânatică, sorții de conțopiști. Mai reușită este, însă, o altă elegie, recapitularea, cu multă milă de sine, a unei vieți de poet nerăsplătit. O reproduc aici, ca pe o amară, totuși, privind dinspre viitor, presimțire: „În cursul vieții
Profesori și poeți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3226_a_4551]
-
lor a avut, prin revistele vremii, un alt dezmoștenit al istoriei literare, Topîrceanu. Cronica veselă care i-a provocat cunoscutul Răspuns al micilor funcționari se cheamă (sic!) Elegie. Deplângerea, destul de neîndemânatică, sorții de conțopiști. Mai reușită este, însă, o altă elegie, recapitularea, cu multă milă de sine, a unei vieți de poet nerăsplătit. O reproduc aici, ca pe o amară, totuși, privind dinspre viitor, presimțire: „În cursul vieții meleatât de triste?/ Am scris atâtea cronice rimate,/ Ce dorm acum pierdute prin
Profesori și poeți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3226_a_4551]