421 matches
-
Retorica, gnoseologia, logica erau la mare preț, elemente ce aveau să fie folosite la maximum de Demostene în neîntrecutele sale discursuri. Democrit susținea că de cele mai multe ori cuvântul era mai scump ca aurul, iar Aristotel a expus criteriile logice ale elocinței ca știință. După Cicero, elocința e asemenea lui Dumnezeu pe pământ, Quintillianus a fundamentat lucrarea "Arta oratorică" în douăsprezece volume. Exemplele de mari oratori greci și romani sunt numeroase. Dar unde ne sunt oratorii de azi? Cine-i mai continuă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
mare preț, elemente ce aveau să fie folosite la maximum de Demostene în neîntrecutele sale discursuri. Democrit susținea că de cele mai multe ori cuvântul era mai scump ca aurul, iar Aristotel a expus criteriile logice ale elocinței ca știință. După Cicero, elocința e asemenea lui Dumnezeu pe pământ, Quintillianus a fundamentat lucrarea "Arta oratorică" în douăsprezece volume. Exemplele de mari oratori greci și romani sunt numeroase. Dar unde ne sunt oratorii de azi? Cine-i mai continuă în elocința românească pe Maiorescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
știință. După Cicero, elocința e asemenea lui Dumnezeu pe pământ, Quintillianus a fundamentat lucrarea "Arta oratorică" în douăsprezece volume. Exemplele de mari oratori greci și romani sunt numeroase. Dar unde ne sunt oratorii de azi? Cine-i mai continuă în elocința românească pe Maiorescu, Kogălniceanu, Mehedinți, Delavrancea, Iorga, Titulescu, Vianu, Călinescu, Victor Eftimiu, dar pe Bărnuțiu, Goga, Rebreanu, pe C.A. Rosetti, Barbu Catargiu, Tache Ionescu. Oratorii interpretau unitar faptele și evenimentele, dădeau substanță vorbelor, le îmbrăcau în sclipitoare raze ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
românească pe Maiorescu, Kogălniceanu, Mehedinți, Delavrancea, Iorga, Titulescu, Vianu, Călinescu, Victor Eftimiu, dar pe Bărnuțiu, Goga, Rebreanu, pe C.A. Rosetti, Barbu Catargiu, Tache Ionescu. Oratorii interpretau unitar faptele și evenimentele, dădeau substanță vorbelor, le îmbrăcau în sclipitoare raze ale elocinței, foloseau procedeul întrebării retorice ca pe o rezolvare a problemei înseși. Ei aveau harul vorbirii din care nu lipseau logica, exactitatea, puritatea, dar și expresivitatea, oportunitatea și stilul artistic, aveau, altfel spus, cultura vorbirii. Dacă revenim la contemporani, ne vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
are propriul ei timp, specific și exclusiv". Dar metodele de interpretare și cunoștințele criticului în materie ar rămâne oarecum palide dacă el nu ar dispune de abilitățile unei expuneri interesante, vioaie, colorate, toate ținând de arta vorbirii. Intervine aici mirajul elocinței cu puterea de influențare și sensibilizare a auditoriului prin ordonarea expresiei lingvistice a ideilor. Figurile retorice sunt ca niște ornamente pentru înfrumusețarea vorbirii în scopul consolidării convingerilor. Avem critici literari de o asemenea factură? Păstrând proporțiile, Iașul dispune de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
expresiei lingvistice a ideilor. Figurile retorice sunt ca niște ornamente pentru înfrumusețarea vorbirii în scopul consolidării convingerilor. Avem critici literari de o asemenea factură? Păstrând proporțiile, Iașul dispune de o critică literară solidă în care analiștii sunt dublați de știința elocinței, poate nu atât cât să se poată vorbi cu adevărat de mari oratori. Criticii literari de marcă s-au cam îndepărtat nu de câmpul literar, ci de cel cuprinzător de teoria și tehnica vorbirii, în care expresia, formularea verbală și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
cuprinzător de teoria și tehnica vorbirii, în care expresia, formularea verbală și structura stilistică să fie la ele acasă. Explicații se pot da multe. În zilele noastre nu mai sunt la mare cinste dicțiunea, declamarea și ordonarea discursului pe principiile elocinței. Poate e nevoie de "momentul unui nou început"! Cu toate acestea, Iașul literar nu duce lipsă de critici-buni vorbitori, așa cum sunt (despre unii vorbim din nefericire la trecut) Constantin Ciopraga, Gavril Istrate, Elvira Sorohan, Nicolae Crețu, Ioan Holban, Dan Mănucă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
proiect de lege ce ați luat inițiativa a propune, nu face decât să urmeze impulsiunile inimii sale, ca și impulsiunea națiunii sale. Cari sunt impulsiunile inimii noastre, fiecare din dv. o simte; acei cari au vorbit, le-au expus cu elocință; și fiecare din noi, membri ai guvernului, ca români, nu poate să aibă decât aceleași simțiminte. A le repeți, ar fi de prisos; dv. le-ați exprimat așa de bine încât noi, ca români, nu putem decât să ne asociem
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
căldură, nu avea idei, dar impunea. S-ar putea spune că Iuliu Maniu a fost un fenomen politic al României. Pînă la el, Țara Românească n-a cunoscut un om politic care, lipsit de cultură, de idei, de talent, de elocință, de elan, de căldură, de entuziasm, să ajungă a fi omul politic de cel mai mare prestigiu al epocii sale. În timpul vacanței parlamentare din vara anului 1928, care a fost foarte agitată, național-țărăniștii au "lucrat". Au ținut o mare întrunire
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
esențială a procesului, să lase la o parte tot ce era secundar, să sintetizeze tot ce trebuia pledat și în cel mult o oră să spună tot. Era într-adevăr o "gură de aur", cum i se spunea. Farmecul și elocința lui au rămas în barou neuitate. Un mare orator făcea într-un discurs această imagine: Nimic nu este mai impresionant pe lume ca un cer înstelat și ca spectacolul unei strălucite inteligențe". Avocatul care a dominat baroul între cele două
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
Puterile Centrale, căci ar însemna să mergem împotriva întregii evoluțiuni istorice a neamului nostru [...]. Aceste cuvinte au fost impresionante, fiindcă regele le-a rostit nu numai cu emoțiune, care ne-a zguduit până în adâncul inimilor noastre, dar și cu o elocință lapidară. Îmi va părea rău întodeauna că nu a fost de față un stenograf ca să dea posterității cuvânt cu cuvânt ceea ce Ferdianand I a spus în acest ceas [...]. Brătianu a cerut cuvântul. Cuvântarea sa a fost o expunere a situației
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
Dar atunci începu să bată un vânt nefast, ațâțat și de un ambițios de la noi, nerăbdător să-și facă din ardeleni un partid, pentru a pune mâna pe puterea ce râvnea de ani de zile. Ei îl urmară orbiți de elocința și influența lui dinamică, dar, neavând o organizare centrală, îl părăsiră îndată ce se simțiră mai stabili. De aci înainte, cu toată bunăvoința celor din Vechiul Regat și în porfida unora din cei noi, începură fracturile adaptării, veleitățile ambiției, ignoranța mecanismului
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
și, de ce nu, de suflet. E, oricum, mai uman. Uneori Însă, se greșește În plus. Fără a avea dorința unei polemici, Îmi amintesc că de Paștele trecut cineva vorbea de contribuția la poluare a cojilor de ouă; luat de valul elocinței, a omis faptul de de vreo 150 de milioane de ani tot păsăretul “poluează” cu coji de ouă; cât privește vopseaua, poate că e un sacrificiu adus vieții spirituale a omului, și nu zic că e rău. La fel, un
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
duci la dementa aia la chimie? Transmite-i din partea mea că e o vacă umflată cu pompa! - Așa ceva nu pot să transmit, domnu’ Palade! Credeți-mă! E prea ireverențios! - Nu e ireve... reve... rențios, Șăfule, e așa, știi... așa... - Câtă elocință, domnu’ Palade! M-ați dat gata, hai, pa! ne mai arunca el, efeminat, și dispărea în decor. Era deja șapte patru zeci și unu, șapte patruzeci și doi - și noi rămâneam să discutăm ce dracu-i aia „elocință“, băi, inculților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
așa... - Câtă elocință, domnu’ Palade! M-ați dat gata, hai, pa! ne mai arunca el, efeminat, și dispărea în decor. Era deja șapte patru zeci și unu, șapte patruzeci și doi - și noi rămâneam să discutăm ce dracu-i aia „elocință“, băi, inculților, voi știți? Așa vorbeam după ce el pleca la oră. Și-l înjuram. Pe mă-sa de castrat, ce cuvinte poate să folosească, auzi la el! Ne ia pe sus! După care Șăfu nu mai făcea obiectul atenției noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
absurd. Da - eram fiul mamei mele și, de fapt, portretizând-o pe dânsa, pe mine mă zugrăveam cu ochiul lucid și înțelept pe care-l moștenisem de la Tata... — Vă mulțumim. Ieșind afară din sala de examen, eram încă beat de elocința pe care tocmai o desfășurasem, când Tobias, ieșit după mine, îmi strecură în mână cu un gest de binevoitoare complicitate un petec de hârtie pe care scria „Admis“ - pentru examenul definitiv. Reușisem! O, Doamne, ce glumă bună... 4 august 1953
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
litatea, nu poți decît să-l flatezi. Iar dacă ești o jună sensibilă, realizatoare de emisiuni culturale la TVR, și lîngă personalitate mai adaugi și creatoare, atunci lucrurile nu pot sta decît perfect. Orgoliul se va revărsa în efluvii de elocință și evocări. Juna va sorbi tăcută și cu un zîmbet de admirație vorbele maes trului, îl va privi cum numai ea știe să-l privească și astfel maestrul nostru se va simți, în plus, și bărbat adevărat. (S-o recunoaștem
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nu le-am înțeles decât târziu, mult mai târziu. Cu ce emoție îmi aduc însă și acum aminte de lecțiunea bătrânului nostru profesor de istorie, Brandea (adică Brânză), în care acesta ne-a evocat moartea lui Caton! Brandea avea o elocință greoaie; fraza lui se construia încet și penibil, ajutată de o mimică expresivă, în care gestul preceda întotdeauna cuvântul... Prin ce minune, cu asemenea mijloace insuficiente și improprii, omul acesta mărunt și nervos reușea totuși să ne transmită mai totdeauna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
vîrstă cînd cunosc, poate, toate consecințele la care face aluzie răspunsul lui Oedip. Olimpul Cum bine a zis un grec, observa un filosof, oamenii ne Învață să vorbim, iar zeu să tăcem. Trebuie făcută o excepție pentru Hermes Zeu al elocinței, Hermes era de asemenea și patronul negustorilor și călătorilor și chiar al escrocilor. Deși nu văd ce legătură poate exista Între aceste tagme. El este, după expresia lui Horațiu, „elocventul nepot al lui Atlas”. Dar, probabil, atributul cel mai plin
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
prin care ăneăinspirat regizorul califica chichițele și tertipurile de descalificare a filmului său. Ce altceva este „moftul” decât un mijloc de ădeăreglare derizivă a raporturilor ierarhice în ordinea evenimențialului ? „Mof- turile” însă aveau să cântărească mai greu decât talentul și elocința regizorului, pentru că lumea în care face film Pintilie este una dereglată în cele mai intime resorturi ale sale. Întrebarea care dă și titlul filmului are valențe metafizice, însă răspunsul pe care-l primește evocă bășcălia, pe care augumentativ, în tonul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
era publicabil. De altfel, Țuțea era un om al cuvântului vorbit, nu scris. Emisia lui verbală, cu gura strânsă, avea un ton ferm și cumva încleștat : o rostire elaborată, definitiv formulată, irevocabilă. Convorbirile cu el erau mai mult spectacole de elocință decât propriu-zis dialoguri ; interlocutorul nu avea un rol esențialmente diferit de al interlocutorului lui Socrate în dialogurile platoniene. Uneori întrebările lui aveau un mobil secret de genul „anacreptic” (răsturnător), de fapt provocator, bunăoară : „Limba engleză? La ce ser-veșș-te această limbă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de blond, ochii albaștri căpătaseră ceva tulbure și vitros, trupul se buhăise, dar fascinația omului avea mai departe aceeași forță cuceritoare. Nichita era, cum spune în repetate rânduri Thomas Mann despre Mynheer Peeperkorn, un personagiu princiar. Curtenia, larghețea, autoritatea reverențioasă, elocința, o elocință uluitoare, izvorau din ființa lui spontan și spectaculos. Avea un histrionism în genul lui Hamlet (mi-l închipui perfect ca actor în rolul acesta). Elocința lui era uluitoare tocmai, ca și în cazul lui Mynheer Peeperkorn, fiindcă sfida
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ochii albaștri căpătaseră ceva tulbure și vitros, trupul se buhăise, dar fascinația omului avea mai departe aceeași forță cuceritoare. Nichita era, cum spune în repetate rânduri Thomas Mann despre Mynheer Peeperkorn, un personagiu princiar. Curtenia, larghețea, autoritatea reverențioasă, elocința, o elocință uluitoare, izvorau din ființa lui spontan și spectaculos. Avea un histrionism în genul lui Hamlet (mi-l închipui perfect ca actor în rolul acesta). Elocința lui era uluitoare tocmai, ca și în cazul lui Mynheer Peeperkorn, fiindcă sfida un vădit
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
rânduri Thomas Mann despre Mynheer Peeperkorn, un personagiu princiar. Curtenia, larghețea, autoritatea reverențioasă, elocința, o elocință uluitoare, izvorau din ființa lui spontan și spectaculos. Avea un histrionism în genul lui Hamlet (mi-l închipui perfect ca actor în rolul acesta). Elocința lui era uluitoare tocmai, ca și în cazul lui Mynheer Peeperkorn, fiindcă sfida un vădit handicap natural. În improvizațiile lui strălucitoare și de regulă scurte, Nichita rămânea captivul câte unei silabe prelungite, din care se libera cu un efort (poate
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
remarca diferența dintre cele două personalități: „pe cât fusese Theodor Rosetti de blajin În formă și În fond, pe atât a fost Carp de categoric, de mândru, tăios, sigur de el și de părerile lui, mai lapidar ca oricând, de o elocință a cărei amintire o voi păstra Întotdeauna vie.... Nu era un răspuns la o chinuitoare Întrebare, era o fanfară de triumf”. S-a pronunțat Împotriva neutralității, declarând "nu putem rămâne neutri nici din punct de vedere moral, nici din punct
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]