500 matches
-
Urbino (1444-1482), un imens complex de cur?i ?i cl?dîrî din c?r?mid?, conceput de L. Laurana ?i F. Di Georgio Martini. Articulat organic cu ora?ul medieval, cu peisajul ?i cu topografia, acest monument, fruct al unui empirism savant, refuz? ordonarea sistematic? a mediului urban al c?rui centru de gravitate este. Palatul urban florentin Deci, ora?ul din secolul al XV-lea cap?ț?, lent ?i punctual, un aspect mai degrab? modern prin prezen?a unor noi
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
releva cu ușurință influența pe care istoricismul și organicismul secolului al XIX-lea au avut-o asupra holismului lui Duhem. Concepția lui Duhem a avut o notorietate limitată până la mijlocul secolului trecut, când Quine o menționează în "Două dogme ale empirismului"49. Acest articol reprezintă un adevărat "nod evolutiv" pentru majoritatea lucrărilor filosofice ulterioare. Astfel, Goodman, Rawls și White au evidențiat rolul pe care articolul lui Quine l-a avut în conturarea propriilor teze. Remarcabil prin claritatea și concizia textului său
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
printr-un proces similar celui propus de Goodman, adaptat de Rawls și implementat de Gillies. Teza lui Duhem l-a influențat indirect pe Rawls, atât prin intermediul concepției lui Goodman, cât și prin ideile propuse de Quine în "Două dogme ale empirismul" și Word and Object 64. De altfel, relevanța concepției lui Quine este admisă de Rawls în mai multe rânduri 65. Pe lângă legătura conceptuală existentă între teza Duhem-Quine și metoda "echilibrului reflectiv", remarcabil este faptul că principiile fundamentale 66 ale dreptății
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
7 iunie 2014, accesat 2 aprilie 2015. Pârvu, Ilie, Introducere în epistemologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984. Quine, Willard Van Orman, "Two Dogmas of Empiricism", în The Philosophical Review, vol. 60, nr. 1, 1951, pp. 20-43. , "Două dogme ale empirismului", în Materialismul dialectic și științele moderne - Epistemologie. Orientări contemporane, Ilie Pârvu (ed.), vol. 15, Editura Politică, București, pp. 33-59. , Word and Object, MIT Press, Cambridge (MA), 1960. Rawls, John, A Theory of Justice, Harvard University Press, Cambridge (MA), 1971. Stich
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
lui Duhem, cu sintagmele "conjuncție de ipoteze", "conjuncție de enunțuri" și "conjuncție duhemiană". White, A Philosophy of Culture, pp. 54-56, 80, 154-166. 44 Duhem, La théorie physique, pp. 303-304 [trad. n.]. 45 Vezi Willard Van Orman Quine, "Două dogme ale empirismului", în Materialismul dialectic și științele moderne - Epistemologie. Orientări contemporane, Ilie Pârvu (ed.), vol. 15, Editura Politică, București, p. 55 [subl. n.]. Quine are în teza Duhem, atunci când spune că: "enunțurile noastre asupra lumii externe înfruntă tribunalul experienței sensibile nu în
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
Toulmin, Human Understanding: The Collective Use and Evolution of Concepts, Princeton University Press, Princeton, 1972. 49 Willard Van Orman Quine, "Two Dogmas of Empiricism", în The Philosophical Review, vol. 60, Nr. 1, 1951, pp. 20-43. 50 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 54. 51 Ibidem, p. 55. 52 Așa cum am arătat anterior, termenul este folosit de Duhem ca atare. Vezi Duhem, La théorie physique, p. 301. 53 Conform terminologiei folosite de White pentru a explica ceea ce Gillies numește teza Duhem-Quine. 54
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
p. 55. 52 Așa cum am arătat anterior, termenul este folosit de Duhem ca atare. Vezi Duhem, La théorie physique, p. 301. 53 Conform terminologiei folosite de White pentru a explica ceea ce Gillies numește teza Duhem-Quine. 54 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 53. 55 Ibidem, p. 54. 56 Ibidem, p. 55. 57 Pentru o descriere detaliată a diferențelor dintre teza Duhem și teza Quine, vezi Gillies, Philosophy of Science, pp. 98-112. 58 Enunțată de Duhem și dezvoltată de Quine, teza holistă
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
teza holistă poate fi sintetizată astfel: Nicio ipoteză nu poate fi tratată în mod izolat, ci doar în conjuncție cu alte ipoteze, în "ansambluri teoretice" sau "unități corporative". Vezi Duhem, La théorie physique, p. 301, și Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 53. 59 După cum se poate remarca, [A] încorporează idei din "Două dogme ale empirismului". 60 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 55. 61 [B] este în concordanță mai degrabă cu teza Duhem, decât cu teza Quine. Pentru detalii cu privire la
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
ci doar în conjuncție cu alte ipoteze, în "ansambluri teoretice" sau "unități corporative". Vezi Duhem, La théorie physique, p. 301, și Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 53. 59 După cum se poate remarca, [A] încorporează idei din "Două dogme ale empirismului". 60 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 55. 61 [B] este în concordanță mai degrabă cu teza Duhem, decât cu teza Quine. Pentru detalii cu privire la teza Duhem-Quine, vezi îndeosebi Gillies, Philosophy of Science, p. 115. 62 Pentru o abordare a
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
ipoteze, în "ansambluri teoretice" sau "unități corporative". Vezi Duhem, La théorie physique, p. 301, și Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 53. 59 După cum se poate remarca, [A] încorporează idei din "Două dogme ale empirismului". 60 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 55. 61 [B] este în concordanță mai degrabă cu teza Duhem, decât cu teza Quine. Pentru detalii cu privire la teza Duhem-Quine, vezi îndeosebi Gillies, Philosophy of Science, p. 115. 62 Pentru o abordare a falsificaționismului din perspectiva tezei Duhem- Quine
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
teza Duhem, decât cu teza Quine. Pentru detalii cu privire la teza Duhem-Quine, vezi îndeosebi Gillies, Philosophy of Science, p. 115. 62 Pentru o abordare a falsificaționismului din perspectiva tezei Duhem- Quine, vezi Gillies, op. cit., pp. 205-230. 63 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 54. 64 Willard Van Orman Quine, Word and Object, MIT Press, Cambridge (MA), 1960. 65 Rawls, A Theory of Justice, pp. xi, 111, 131 și 579. 66 Principiile fundamentale postulate de Rawls sunt "cele care ar fi acceptate de
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
sofisme și o terminologie confuză sau labilă. Lucrarea History of English Prosody (Istoria prozodiei engleze} a lui Saintsbury, care în domeniul ei încă n-a fost depășită sau egalată, e clădită pe baze teoretice vagi, complet nedefinite. In ciudatul lui empirism, Saintsbury este chiar mândru de refuzul lui de a defini sau măcar de a explica termenii pe care-i folosește. El vorbește, de exemplu, de silabe lungi și scurte, dar nu reușește să se hotărască dacă acești termeni se referă
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
a ajuns la concluzia că omul este la ora actuală cel mai mare dușman al naturii care-l hrănește și-l ocrotește. Acest lucru îl face prin: - exploatarea nerațională, de foarte multe ori excesiva, a resurselor naturale, și aceasta datorită empirismului, ignorării legilor de organizare și funcționare a ecosistemului; - utilizarea și introducerea în circuit a unor substanțe toxice sau a unor deșeuri greu reciclabile sau nereciclabile pe cale naturală; - crearea de ecosisteme artificiale prin obținerea cantităților necesare de diverse produse și aceasta
Caleidoscop by Lăcrămioara Neamţu () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93514]
-
devenit un filosof important abia spre sfârșitul vieții, scrierea sa cea mai importantă fiind Eseu asupra intelectului omenesc, publicată în anul 1689. Această operă esențială a filosofiei universale marchează începutul unei direcții fundamentale din teoria modernă a cunoașterii, și anume empirismul. Dar Locke, prin scrierile sale politice și morale, este considerat totodată și părintele unei direcții fundamentale din filosofia morală și politică, și anume liberalismul. Aceste scrieri au luat naștere în strânsă legătură cu evenimentele politice descrise mai sus. Viața lui
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
termenii lui Julien Benda), și asta din cauza unei neputințe spirituale și nu a faptului că orientarea lor politică ar fi blocat și distrus posibilitățile spirituale. Îmbibată aproape integral de politic, politicianistă, dacă formulăm mai exact, noua generație transformase strada, prin empirismul ei politic, în singurul lucru important. Într-o asemenea Românie, în mare parte devitalizată, alături de cultul puternic al iraționalului, Cioran voia instaurat și cultul irațional al puterii. I se părea, în 1934, că românii nu aveau voința implacabilă de a
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Această capacitate de creație a poporului a generat și terminologia sa proprie, Jaquier nu exagerează: În timp s-a construit un limbaj psihiatric, desigur foarte naiv, dar pitoresc și bogat În semnificații. Psihiatrul de astăzi nu poate ignora acest trecut, empirismul reflectându-se Încă Într-o anume optică prin care, cu un minim de intuiție, va descoperi o punte de legătură cu pacientul, cu structura lui intimă pe care el Însuși o ignoră. O incursiune În istoria psihiatriei implică un studiu
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
2. Nominalismul / 162 4.5.4. Ce sunt teoriile științifice / 163 4.6. Problema coordonării / 168 4.7. Problema aplicabilității matematicii / 168 4.7.1. Platonismul și problema aplicabilității / 181 4.7.2. Nominalismul și problema aplicabilității / 189 Capitolul 5. Empirism și realism / 193 5.1. Realismul structural / 195 5.1.1. Inferența la cea mai bună explicație / 195 5.1.2. Russell și teoria cauzală a percepției / 198 5.1.3. Maxwell și propoziția Ramsey a teoriilor / 200 5.1
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
și matematicii..." (Friedman 2007: 93). Pentru pozitiviști, problema centrală a filosofiei era cea de a oferi o justificare filosofică pentru ideile noi din fizica lui Einstein 52, iar la baza programului lor a stat o uniune a logicii și a empirismului. Pentru a înțelege mai bine viziunea pozitiviștilor logici, cred că este util să arătăm, luându-le pe rând, în ce fel au integrat ei cele două tipuri de schimbări care au avut loc. Să începem cu schimbările din matematică. Am
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
au afectat aceste schimbări concepția kantiană asupra matematicii: nu mai putea fi susținută concepția lui Kant cu privire la demonstrația matematică și nici existența judecăților sintetice a priori. Această situație a stat la baza acceptării de către pozitiviști a unei poziții empiriste. Acest empirism își găsește expresia în așa numitul principiu al verificabilității. Acest principiu era considerat de către membrii Cercului de la Viena atât de evident încât considerau că nu are rost să-și piardă timpul oferind argumente pentru el, fiind mai degrabă preocupați de
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
cum poate fi adevărată, utilă și surprinzătoare o judecată care este lipsită de orice conținut factual." (Ayer 1987: 97). Dintre aceste două alternative, pozitiviștii logici au ales-o pe ultima. De ce nu au optat ei pentru o formă radicală de empirism, care ar fi fost, probabil, mai potrivită în contextul viziunilor "naturaliste"53? 1.2.3.1. Mill Cel mai la îndemână răspuns la această întrebare ar fi acela că pozitiviștii logici legau un astfel de empirism radical de numele lui
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
o formă radicală de empirism, care ar fi fost, probabil, mai potrivită în contextul viziunilor "naturaliste"53? 1.2.3.1. Mill Cel mai la îndemână răspuns la această întrebare ar fi acela că pozitiviștii logici legau un astfel de empirism radical de numele lui Mill. Aceasta propusese o viziune conform căreia matematica și logica nu sunt a priori, ci constau din adevăruri universale despre lume la care se ajunge pe o cale inductivă. Philip Kitcher consideră că viziunea lui Mill
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
Frege împotriva concepției lui Mill sunt suficiente pentru a exclude această concepție dintre alternativele reale ale pozitiviștilor logici. Considerăm însă că există un motiv mai puternic care i-a determinat pe pozitiviștii logici să nu propună o formă radicală de empirism. Problema nu este că o astfel de viziune li s-a părut de nesusținut datorită dificultăților legate de poziția lui Mill. De altfel ei ar fi avut la dispoziție, dacă ar fi dorit, o formă mai puțin naivă 56 de
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
Problema nu este că o astfel de viziune li s-a părut de nesusținut datorită dificultăților legate de poziția lui Mill. De altfel ei ar fi avut la dispoziție, dacă ar fi dorit, o formă mai puțin naivă 56 de empirism propusă de Helmholtz 57 și care nu a fost ținta unor atacuri atât de dure ca viziunea lui Mill. Problema este că o astfel de concepție nu ar fi fost foarte de ajutor în contextul încercărilor pozitiviștilor logici de a
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
pe baza deciziilor pe care le luăm, din motive pragmatice, în legătură cu modul de a lega trăsăturile lui cu obiectele observabile." (DiSalle 2006b: 212). Se vede clar de ce, în această situație, este mai potrivită o concepție precum "convenționalismul" lui Poincaré decât empirismul lui Mill sau Helmholtz 59. De fapt, o astfel de concepție este cea pentru care și optează pozitiviștii logici 60. Ca și Kant, aceștia consideră că, pentru a fi posibilă cunoașterea științifică, trebuie să existe un cadru a priori constitutiv
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
Newton la cea a lui Einstein, cu geometria euclidiană. 1.2.3.2. Frege Am văzut mai sus că pozitiviștii logici considerau că dispun, când vine vorba de statutul judecăților matematice, de două alternative: fie adoptă un tip radical de empirism, fie neagă că acestea ar fi informative. Ei resping prima alternativă, din motivele amintite în secțiunea anterioară, și susțin că adevărurile matematice sunt analitice. Ceva de genul acesta a susținut și Frege. Adoptă pozitiviștii logici o viziune fregeană asupra matematicii
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]