742 matches
-
gândească la redeschiderea Căii, atât pentru a afla ce s-a întâmplat cu celălalt grup, cât și pentru a beneficia de avantajele comerciale ale Căii. Pe un Pământ paralel, cunoscut sub numele de "Gaia", matematiciana Patricia Vasquez (personajul principal din "Eon") moare de bătrânețe, fără a-și fi găsit Pământul pe care nu a avut loc Moartea și cei dragi au rămas în viață, ci rămânând pe propriul Pământ - unul pe care Alexandru cel Mare nu a murit de tânăr, iar
Eternitate (roman) () [Corola-website/Science/325846_a_327175]
-
către Mintea Supremă. Korzenowski se digitizează și călătorește alături de această transmisie, Olmy ajunge pe lumea de baștină a franților, iar Ry Oyu eliberează conștiința Rhitei, obținând ultima piesă necesară reconstituirii Patriciei Patricia Vasquez. El vrea să se revanșeze pentru că, în "Eon", nu a reușit să o instruiască pe Patricia astfel încât să ajungă acasă și o trimite pe un Pământ pe care Moartea nu a avut loc. Rhita revine pe o Gaia pe care nu a fost deschisă poarta-test și nu a
Eternitate (roman) () [Corola-website/Science/325846_a_327175]
-
fosil, un cip/implant, ancestral, transcedental? Noii animiști consideră că acesta e undeva în lobul temporal. Evoluție: întâi a fost ghioaga, apoi buzduganul apoi scep trul. AUM MANE PADME HUM Descântec pentru îngerul orfan Mare golul rostogol, Moara tahionilor, Moira eonilor, Vama vămilor de Dor De lumină purtător Tatăl nostru veghetor ? Ce se pierde să-și rămână Din durata Lui divină Partedin. De zeu treime, Eulzeul felurime Genitura cărei crime ? Ora clipeisăptămână, Anului cel lung-lumină, Zvon răsună suspinat înspinat melodiat Sufletu-mi
Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
rețete de ,asimțire" a acestui Unu inexprimat, căutînd căi pe care absolutul se împărtășește fără să se împartă: limbile, cetele de îngeri, culoarele de aer ale spațiului. Recuperarea la care tinde el ține, oricum, mai mult de o nostalgie de eon în declin decît de-un totalitarism revanșard, pus pe ,amenzi". Cumva pe aceeași potecă înaintează Simone Weil, făcînd din credință un mijloc de slăbire a mecanismelor antireflux pe care viața, de bună seamă, le are. Un fel de-a educa
De sec, de frupt, de poftă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11517_a_12842]
-
Radiografii, I, 250-252, II, 153-156; Iorgulescu, Scriitori, 71-73; Zaciu, Lancea, 84-88; Sângeorzan, Conversații, 106-108; Cândroveanu, Printre poeți, 135-141; Steinhardt, Critică, 106-108; Tașcu, Poezia, 141-147; Braga, Sensul, 151-155; Grigurcu, Existența, 372-376; Simion, Scriitori, IV, 384-393; Regman, Nu numai, 271-274; Emil Manu, Eonul orbitelor, VR, 1990, 10; Steinhardt, Monologul, 100-103; Paul Grigore, Rune rubedo, APF, 1994, 3-4; Poantă, Scriitori, 53-55; Negoițescu, Scriitori contemporani, 216-220; Pop, Pagini, 175-183; Poantă, Dicț. poeți, 104-106; Dicț. scriit. rom., II, 576-577; Milea, Sub semnul, 92-97; Dicț. analitic, III
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
baza maniheismului este dualismul. Sunt două principii opuse, concepute sub forma celor două împărății: împărăția luminii, a binelui, în fruntea căreia stă Dumnezeu, și împărăția întunericului, a răului, în fruntea căreia stă Satana; fiecare împărăție are câte o serie de eoni. Pe baza acestui dualism este construită întreaga cosmologie, antropologie, soteriologie și eshatologie maniheică. (n.s. 1, p. 89) footnote>, pe care, dacă ai numi-o puroiul Bisericii, n-ai păcătui față de ceea ce i se cuvine”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
fi dispus chiar să și piardă. Evident, ar folosi toate avantajele de care dispune, ar număra cărțile, le-ar fila, ar citi psihologia adversarului - o chestie extrem de ușoară, după ce ai privit mii de oameni predictibili făcînd lucruri predictibile timp de eoni la rînd. Cu alte cuvinte, nu caută alte avantaje decît cele pe care le-ar avea orice muritor de rînd, dar asta implică și utilizarea ghicitorilor. Ei sînt oglinda lui mîloasă și protecția lui Împotriva ispitei de a trișa. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
influențelor, întrucât cartea evită situarea într-un plan diacronic. Obiectul fiind „romantismul după romantism” în poezia românească din secolul al XX-lea, G. se limitează la o accepțiune tipologică, anistorică a conceptului de romantism, văzut ca „arhetip spiritual și ca eon stilistic”. Lucrarea conține studii despre Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Al. A. Philippide, G. Călinescu, Eugen Jebeleanu, Emil Botta, Radu Stanca, Nicolae Labiș, Nichita Stănescu și Adrian Păunescu. Un prim capitol de repere teoretice inventariază câteva titluri din bibliografia curentului (de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287259_a_288588]
-
o înaltă temperatură polemică: se distanțează, interpretează, nuanțează, corectează, propune noi variante de interpretare, cu o mobilitate intelectuală pe care o au numai "arhitecții" de vocație. Așa procedează în cazul lui Ion Barbu, V. Voiculescu, T. Arghezi (Duhovnicească), L. Blaga (Eonul dogmatic), pe care îi discută în confruntare directă cu textul bacovian, Georg Trakl, Ch. Baudelaire, Oscar Wilde (Portretul lui Dorian Gray) sau M. Sadoveanu (Baltagul). De fiecare dată, textul critic se îmbogățește, iar discursul câștigă în persuasiune. Așa cum era de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a lui Mihail Diaconescu este incredibil de largă și spiritul său de solidaritate cu divergentele acțiuni ale realității rămâne amplu și încăpător. Chiar și natura operei implică o anumită retorică și o anumită amplitudine a gestualității, cătă vreme se aplică eon-ului românesc, modului național de a fi în lume și în istorie. Dacă urmărim evoluția creației sale, vom descoperi o întârziere a debutului și o încetineală a afirmării de altfel, cu totul în consonanță chiar cu spiritul operei profund și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Romanul total, Idealul dreptății, Fantasticul, "ars magica" și trăirea faustică, Urme și umbre, Himera lui Anteu, Triumf și singurătate. A treia parte, De la fenomenologia epică la fenomenologia culturii, se deschide cu o schiță de cadru și cuprinde capitole mari precum Eonul românesc, Estetica Ortodoxiei, O demistificare a istoriei și culturii. Ca și în secțiunile anterioare, în care s-a ocupat, într-o cronologie fenomenologică, de opera prozatorului (Culorile sângelui, 1973; Adevărul retorului Lucaci, 1977; Marele cântec, 1980; Umbrele nopții, 1980; Călătoria
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Alain Finkielkraut) de moda Disneyland instaurată atât de confortabil în mai toate instituțiile dâmbovițene (cultură, învățământ, mass-media) sufocate de kitsch și hedonism (devenite mod de viață), unde unicul îndemn este "amusez-vous!", iar scopul, cum spune autorul, este distracția ca "eon al ridicării la demnitate culturală". Prin urmare, ca să nu mai fie profesorii catalogați de către discipoli (și nu numai, din păcate!) ca "retrograzi", "inerți" și antiumani, ar trebui într-adevăr înlocuită gândirea cu mașina / calculatorul, iar,jocul", deși duce cu gândul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o spiritualitate" ce reabilitează noțiuni care au fost declarate în postmodernitate ca fiind anacronice: valoare, capodoperă, geniu, personalitate, hermeneutică etc., totul începând cu "dialogul global între credințe". Sunt puse în discuție în continuare măsura în care "gnoza de la Princeton" prefigurează eonul transmodern (tezele, intențiile și erorile acesteia), impostura feminismului reclamată de aceiași gnostici (cu vârful de lance în speculațiile "decodificării" operelor lui Leonardo da Vinci și în invocarea unor scrieri apocrife, cu substanță sofistică), conchizând că la temeliile transmodernității și ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lance în speculațiile "decodificării" operelor lui Leonardo da Vinci și în invocarea unor scrieri apocrife, cu substanță sofistică), conchizând că la temeliile transmodernității și ale transdisciplinarității stă filosofia neoraționalistă a lui Ștefan Lupașcu, umanitatea fiind destinată să treacă "prin trei eoni, trei paradigme, corespunzând, poate, celor trei materii lupasciene: tradiția, modernitatea și transmodernitatea." A treia parte a cărții, cum semnalam, aduce în discuție câteva aspecte ale gândirii transmoderniste prin "poetica rupturii" la Nichita Stănescu formidabil concentrată în celebra sa "lecție despre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
altă cunoaștere, zeificând tehnoștiința, pare a uita că "totul e pus la punct pentru propria noastră autodistrugere". Încât, o transformare urgentă a atitudinii noastre, respingând involute și chiar dispariția speciei, devine posibilă prin viziunea transdisciplinară. Intrăm, astfel, într-un nou eon, urcând o altă treaptă gnoseologică, raportându-ne, deopotrivă, la scara cuantică și la cea cosmologică. Transdisciplinaritatea înseamnă o cunoaștere a terțului și este o cale de reîncântare a lumii (vezi Reîncântarea lumii: de la fizica cuantică la transdisciplinaritate, în "Cuvântul", nr.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
coexistând în timp și nu în succesiune liniară. Astfel, transdisciplinaritatea, ca o componentă constitutivă, propriu-zis definitorie a transmodernității are trei puncte de sprijin: existența diferitelor niveluri de realitate, logica terțiului inclus și complexitatea. "Transdisciplinaritatea subliniază autorul cărții marchează un nou eon în istoria culturii și civilizației" (idem, p. 219). Ea rezida în transgresiunea pozițiilor binare (subiect obiect, materie conștiință, gol plin etc.). Forma ulciorului nu e totuna cu materia lui. Piatra de încercare pentru ethosul transdisciplinar este religiosul. În treimea cea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ființa și aici "ființa ajunge să vorbească." Unde e mișcare e și scop. Și cât e mișcare nu e desăvârșire moartă, e devenire. Mișcarea în lume e timp. Părintele Stăniloae are o nouă concepție asupra spațiului și timpului. Există un eon final care adună tot timpul și unul inițial care cuprinde deodată toate posibilitățile ce se vor desfășura în timp. Acel deodată al primei zile devine acel deodată al celei de-a opta zi fără de sfârșit. Ieșirea din eternitate prin creațiune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
1977), semnat de C.D. Zeletin se încadrează tot aici, ca și poezia antinomică a lui Teleucă. Cartea Svetlanei Paleologu-Matta Eminescu și abisul ontologic, se situează și ea "în luminișul cristalului". Theodor Codreanu este convins că transmodernismul va marca un nou eon în istoria omenirii. Mie, toleranța asta ideologică mi se pare cam idealizată. Adevărat că istoria se petrece prin repetiție cu diferență. Avem cazul Renașterii care a urmat Evului Mediu. Neagu Djuvara consideră că Europa trăiește un nou Ev Mediu, datorită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dea vina pe temperamentul scriitorului. Asta înseamnă, totodată, să desparți, cartezian, opera de om, așa cum a procedat decenii întregi estetica secolului al XX-lea, stipulând schizofrenia celor două euri: empiric și creator. Asemenea ruptură nu mai este validă în noul eon al transdisciplinarității." (p 6 sq.), eon ce se relevă în structurarea "dicotiledonată" / "dichotomică" a lucrării Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă ermetismul canonic, de Th. Codreanu: (I) Înfruntând critica (parte primă, firește, de "trecere în revistă" și de "luare de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
înseamnă, totodată, să desparți, cartezian, opera de om, așa cum a procedat decenii întregi estetica secolului al XX-lea, stipulând schizofrenia celor două euri: empiric și creator. Asemenea ruptură nu mai este validă în noul eon al transdisciplinarității." (p 6 sq.), eon ce se relevă în structurarea "dicotiledonată" / "dichotomică" a lucrării Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă ermetismul canonic, de Th. Codreanu: (I) Înfruntând critica (parte primă, firește, de "trecere în revistă" și de "luare de distanță" față de cercetătorii barbianismului de până în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fundamentul estetic și ideatic e un pas modest către ceea ce am numit, într-o carte recentă, transmodernism [v. Th. Codreanu, Transmodernismul, Iași, Editura Junimea, 2005], în raport cu care Ion Barbu este un precursor, alături de contemporanul său Lucian Blaga, ambii întemeietori ai eonului dogmatic. Altminteri, unul dintre capitole, "Întocma dogma", arată profundele afinități ale celor doi. Ambii, în același timp, sunt ramuri viguroase ale eminescianismului abisal. Poate nu e lipsit de interes să evoc faptul că Basarab Nicolescu găsea în ternarul Eminescu-Blaga-Barbu axa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
zero a cosmosului / universurilor. Capitolul al 15-lea, "Întocma dogma", din eseul lui Th. Codreanu, evidențiază în Oul dogmatic, de Ion Barbu, cu impresionantă bogăție de argumente dinspre "dogma" Creștinismului, tocmai "gordiana" originalitate "transmodernistă" (supra): ""Fenomenologia" barbiană intră în zona eonului dogmatic blagian [...] către eonul transmodernității, pe urmele lui Eminescu [...]. Barbu are geniul distincției / asemănării cu dogma creștină, diferența venind din focalizarea pe condiția kenotică, a lumilor mărunte, deasupra cărora plutește Sfântul Duh: "Om uitător, ireversibil, / Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Capitolul al 15-lea, "Întocma dogma", din eseul lui Th. Codreanu, evidențiază în Oul dogmatic, de Ion Barbu, cu impresionantă bogăție de argumente dinspre "dogma" Creștinismului, tocmai "gordiana" originalitate "transmodernistă" (supra): ""Fenomenologia" barbiană intră în zona eonului dogmatic blagian [...] către eonul transmodernității, pe urmele lui Eminescu [...]. Barbu are geniul distincției / asemănării cu dogma creștină, diferența venind din focalizarea pe condiția kenotică, a lumilor mărunte, deasupra cărora plutește Sfântul Duh: "Om uitător, ireversibil, / Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil? / Precum atunci și azi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cercetării noastre ține de noul context al transdisciplinarității, iar fundamentul estetic și ideatic e un pas către ceea ce am numit, într-o carte recentă, transmodernism, în raport cu care Ion Barbu este un precursor, alături de contemporanul său Lucian Blaga, ambii întemeietori ai eonului dogmatic. Altminteri, unul dintre capitole, "Întocma-dogma", arată profundele afinități dintre cei doi. Destinul a făcut să se nască și să moară în aceiași ani. Poate nu e lipsit de interes să evoc faptul că Basarab Nicolescu găsea în ternarul Eminescu-Blaga-Barbu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Octavian Vuia. Astfel, în cadrul secției de filosofie, Paul Costin-Deleanu prezintă comunicări precum Le Declin de l’Occident et un nouveau Moyen Age, Octavian Buhociu încearcă o comentare sistematică a concepției filosofice a lui Lucian Blaga, așa cum se reflectă ea în Eonul dogmatic, iar Neagu Djuvara se oprește la o Présentation analytique de la philosophie de l’histoire de Arnold Toynbee. La rândul său, Octavian Vuia pune în discuție câteva probleme actuale în articolele Le Moment philosophique actuel, Le Fédéralisme oecuménique. În cadrul secției
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286164_a_287493]