501 matches
-
factorii de risc. Societatea de hiperconsum duce la orice în afară de punerea deplină de acord a prezentului cu sine. În loc să ne reconcilieze cu clipa, faza III promovează un raport din ce în ce mai problematic și mai anxiogen cu sine și cu timpul imediat. Hedonismul epicurian se confundă cu pacea sufletească și cu plăcerile simple degustate într-un moment saturat de bucurie. În loc de așa ceva, avem, cu fiecare zi ce trece, o infinită atenție la sănătate și „plăceri ale mișcării” care trebuie prevăzute și organizate. În felul
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ar trebui adăugate reflecții asupra rolului copiștilor (călugări, în cea mai mare parte...), asupra părții de aleatoriu în privința condițiilor de supraviețuire a ceea ce a scăpat de furia vandală a creștinilor (urcioare gnostice îngropate în deșertul egiptean la Nag Hammadi, biblioteci epicuriene în reședințe acoperite și protejate de erupția Vezuviului), fără a uita celebrarea dușmanilor care citează abundent textele victimelor lor (Origen, care atacă în mai multe cărți lucrarea Contra creștinilor a lui Celsus, asigură în acest fel transmiterea unei mari părți
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
greșite. Însuși termenul sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi filosof idealist ori materialist, sau a merge la Liceu ori în Grădină, a trăi ca un epicurian, a te reclama de la hedonism, a suporta cu stoicism, a reacționa cu scepticism, a te comporta într-un mod cinic sau chiar senzualist, pragmatic ori utilitarist, ca să nu mai vorbim de a te plimba ca un peripatetician sau a fi
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Căci cum s-ar fi putut vorbi corect despre Aristip și ai săi dacă vreme de secole n-a existat o doxografie în limba franceză, până la cea stabilită de mine în 2002 în L’Invention du plaisir? Presocraticii, sofiștii, scepticii, epicurienii, stoicii și chiar cinicii dispun de ale lor, uneori încă de multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
antipozii unui platonism care șterge biografia, disimulează trupul ca și cum ar fi o dovadă de culpabilitate jenantă, recuză momentul istoric sau geografic pentru a nu lua în considerare decât ideile pure, cerul inteligibil și cauzalitatea ideală - cifre, numere, idei, forme... Realul epicurian pleacă de la pământ, de la o realitate încarnată, de la o cauzalitate fenomenală reductibilă la niște înlănțuiri raționale. De la trup așadar: teoria atomistă propune o explicație a gândirii care se sprijină exclusiv pe o fizică simplă. Mișcarea atomilor în vid. Cum toate
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai rapizi în căderea lor, niște vibrații, vârtejuri, maelstromuri și alte dansuri baroce, ciocniri, întâlniri, declinații, agregări: gândirea unui om implică trupul lui, carnea lui, sufletul lui, ansamblul exprimând în cuvinte diferite una și aceeași realitate atomică și materială. Gândirea epicuriană vine așadar din trupul lui Epicur. Astăzi, ideea pare banală, mai ales după demonstrarea neurobiologică certificată a omului neuronal sau după cea freudiană a omului libidinal, dar, cu patru secole înaintea erei noastre, ea făcea o adevărată spărtură în cerul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
lucrare fiziologiei filosofului, intitulată Despre slaba constituție a lui Epicur. Carte care s-a pierdut, din păcate, și ea, dar în care, după câte se pare, am fi putut găsi o expunere exhaustivă a acestui fapt și a conținutului înțelepciunii epicuriene. Epicur însuși era autorul unei lucrări Despre boală și moarte - astăzi pierdută și ea... Opera ca sublimare și compensare, gândirea somată să spună care-s mijloacele de a trăi fericit o existență plasată a priori sub semnul durerii, care-s
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de vreme ce tot evoluează la periferia filosofiilor oficiale), și o transformă într-o enclavă de rezistență. Să te schimbi pe tine mai curând decât să schimbi ordinea lumii - ideea va deveni formulă sub pana lui Descartes: ea triumfă deja în proiectul epicurian. Când lumea se prăbușește, când cultura veche dispare, în ceas de crepuscul, zorile se vestesc: epicurismul înflorește într-o epocă de declin. Făurirea de sine ca singur și unic răspuns la dezintegrarea unei lumi - iată ceva ce ne face să
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
să displacă. Încă din timpul vieții, el a avut de înfruntat o proastă reputație teribilă: Timon este primul care-l asociază cu un porc. Imaginea va dăinui, popularizată prin cea de-a patra Epistolă a lui Horațiu, cea cu purcelul epicurian. În ruinele de la Boscoreale se vor descoperi purceluși votivi pe cupe de argint. La Herculanum, în vila lui Piso, arheologii vor descoperi un mamifer asemănător... Iconografia asociază cel mai adesea acest animal roz și rotofei cu discipolii lui Epicur. De ce
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
era, de asemenea, neîndurător, se zice, cu membrii corporației filosofice, însă aici este vorba de o practică agonică obișnuită în acest mediu în care școlile cunosc nu atât coexistența, cât competiția: faptul de a trăi ca platonician, cinic, stoic sau epicurian implică și alte interese decât cele ale simplelor practici teoretice... Proxenet, hoț, bețivan, mâncău, afemeiat, venetic, necioplit, oportunist, obscen, dezmățat, suferind de tulburări de caracter: cam multe defecte pentru un singur om! Prea multe pentru ca toate să se dezvolte într-
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
într-o secesiune în raport cu lumea politică în care oficiază partizanii Academiei și ai Porticului. Cu atât mai mult cu cât succesul de care filosoful s-a bucurat în timpul vieții va dura multă vreme și după moartea lui: există încă practici epicuriene în secolul al II-lea după Iisus Hristos în Asia Mică. Adică cinci sute de ani de practică neîntreruptă - iată ceva ce poate provoca răutatea multor filosofi abonați la tezele firmelor concurente! Invidii omenești, prea omenești... A reduce epicurismul la
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a le vedea funcționând perfect, asemenea unei mașinării inteligente și bine unse - el vizează încarnarea, producerea de efecte concrete într-o viață cât se poate de reală, cea de toate zilele. Pentru a sprijini metafora filosofului-terapeut, tradiția vorbește de Tetrapharmakon-ul epicurian, de cvadruplul remediu. Extrapolarea se face plecând de la un fel de poțiune magică antică preparată din patru ingrediente de bază: ceară, seu, smoală și rășină. Ne putem imagina mai degrabă un excipient decât un compus cu adevărat eficace pe terenul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
textul său intitulat Contra sofiștilor, iar apoi gravat de Diogene pe faimosul zid din Oenoanda, în Asia Mică, trei sute de ani mai târziu. Cicero însuși reia în contul său formula mnemotehnică în De finibus. Cvadruplul remediu pare deci mai mult epicurian decât al lui Epicur. Chiar dacă exegeza universitară vede Scrisoarea către Menoiceus ca fiind alcătuită pe scheletul celor patru elemente și reperează trucul în primele patru Maxime capitale sau chiar îl dă la iveală în cea de-a unsprezecea, ne vom
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
exegeza universitară vede Scrisoarea către Menoiceus ca fiind alcătuită pe scheletul celor patru elemente și reperează trucul în primele patru Maxime capitale sau chiar îl dă la iveală în cea de-a unsprezecea, ne vom feri să afirmăm că gândirea epicuriană intră toată în această formă precomprimată. Redusă asemenea unui sos fiert vreme îndelungată, gândirea lui Epicur se rezumă așadar uneori, poate chiar adesea, la aceste patru teze: (1) n-avem deloc a ne teme de zei; (2) nici de moarte
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
chiar de teologia moștenită de la cei mai vechi presocratici. Pentru Epicur, care n-o spune în acești termeni, Platon gândește ca un Anaximandru sau ca un Xenofon, mai apropiați de o poetică decât de o dialectică a evenimentelor... Propunerea fizică epicuriană oferă o globalitate conceptuală compactă: nu există loc pentru îndoială, interogație, inexplicabil sau neexplicat, din care s-ar putea hrăni religiosul, fantasma sau miturile. Nicio zonă de umbră genealogică a zeilor. Atomi și vid, mișcare, iată laitmotivul din care decurge
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
apoi se fac la loc, ceea ce ne constituie dispare și nu mai rămâne nimic din ceea ce definea cândva identitatea noastră; așadar, nu există nimic de temut din partea acestor jocuri ale atomilor, nicio pedeapsă de așteptat, niciun păcat de ispășit. Fizica epicuriană condamnă orice metafizică: ceea ce se întâmplă se desfășoară în limitele unei logici atomice. Cum ar putea moartea să constituie o problemă? Ce-i de temut în ea? De vreme ce binele și răul rezidă în senzații, iar moartea presupune privarea de acestea
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
soluția se află în mobilizarea propriei noastre energii. Impietatea definește credința trivială și vulgară în legătura destinului oamenilor cu pretinsa vrere a zeilor. De fapt, zeii funcționează ca un ideal al rațiunii kantiene: niște modele pentru desfășurarea meditației și acțiunii epicuriene. Scutiți de dureri, preafericiți, impasibili, autosuficienți, autonomi, indiferenți față de tot ce există în afara lor, lipsiți de pasiuni, ei îi îndeamnă pe oameni să se ocupe de ei cu atât mai mult cu cât nici nu le pasă de viitorul și
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu forța, împotriva consimțământului lor - și pe bună dreptate... De altfel, planul imanenței în care evoluează zeii este, bineînțeles, lumea oamenilor, dar nu planeta Pământ: nu riscăm să-i vedem apărând la colț de stradă sau în piața publică. Cosmogonia epicuriană presupune lumi infinite, cu variații calitative și cantitative ale materiei: între aceste lumi se află zeii. Materiali, ei sălășluiesc în interlumi, în punctele de joncțiune ale unor universuri învecinate; fără forme particulare, făcuți din atomi specifici, ei se bucură de
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai mult cu cât trăiește într-o epocă în care nici chirurgia, nici farmacopeea medicului nu pot face mare lucru în materie de anestezic sau antalgic. Atunci când Canguilhem definește sănătatea prin liniștea trupului, el se exprimă mai mult ca un epicurian contemporan cu Magistrul decât ca un medic postmodern, pentru că o boală cum este cancerul, de exemplu, lasă trupul liniștit, dar îl omoară în același timp... Teoria epicuriană a luptei contra suferinței acordă deci cel mai însemnat rol deciziei și voinței
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Canguilhem definește sănătatea prin liniștea trupului, el se exprimă mai mult ca un epicurian contemporan cu Magistrul decât ca un medic postmodern, pentru că o boală cum este cancerul, de exemplu, lasă trupul liniștit, dar îl omoară în același timp... Teoria epicuriană a luptei contra suferinței acordă deci cel mai însemnat rol deciziei și voinței bolnavului. Și aici, rațiunea, filosofia deci, poate fi de ajuns. În ce fel? Printr-o reflecție asupra mecanicii durerii, urmată de o decizie asupra posibilei folosiri a
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
intensitate mică, și atunci poate dura fără să fie fatală pentru trupul bolnavului care o îndură. Lecția nu pare să fie foarte diferită de cea a stoicilor care, dată fiind starea medicinei de atunci, nu prea aveau de ales... Algodiceea epicuriană dezvăluie posibilitatea unei veritabile filosofii trăite și practicate ca o terapie. 9 Dietetica și aritmetica dorințelor. Cu ultimul moment al cvadruplului remediu atingem apogeul eticii hedoniste, pentru că el se referă la ceea ce rămâne de făcut pentru a elabora plăcerea. Această
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nu fie realizabil în mod nemijlocit în perspectiva unei edificări pacifiste a sinelui. Odată moartea îmblânzită, zeii îndepărtați și durerea stăpânită, mai rămân de dat câteva reguli simple ale bucuriei. În această etapă a analizei, putem aprecia în ce măsură tot sistemul epicurian converge spre acest punct focal: plăcerea, precum și modul în care doctrina Grădinii propune o arhitectonică a rațiunii empirice... Reflecția asupra condițiilor plăcerii trece, în amonte, printr-o prelucrare intelectuală a dorințelor. Ce sunt ele? Ce anume le definește? Cu ce
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
posibilă o pragmatică a plăcerilor. Momentul este considerat în istoria filosofiei drept unul dintre cele mai celebre, și chiar începând cu cvadruplul remediu. Dovadă, evident, faptul că, în ciuda riscurilor, reducerea complexului la simplu produce uneori cele mai bune efecte... Discursul epicurian despre dorințe figurează, într-adevăr, printre paginile clasice, alături de câteva pasaje obligatorii: sfera parmenidiană, râul heraclitean, felinarul și butoiul lui Diogene, alegoria Peșterii platoniciene, măsura aristoteliciană, îndoiala pyrrhoniană etc. Epicur face așadar deosebire între dorințele naturale și necesare, cele naturale
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
încă din primul moment al existenței, sunt indiscutabil firești, dar nu par necesare - cel puțin în opinia lui Epicur, care nu l-a citit pe Freud și ignoră că o frustrare poate induce mai multe neajunsuri și suferințe decât plăceri! Epicurienii care vor urma - Lucrețiu, dar și Horațiu, precum și poeții din cercul campanian - își vor lua unele libertăți în legătură cu această dorință pe care vor avea tendința s-o considere naturală, desigur, dar și necesară. Uneori Epicur însuși, în una sau alta
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
adevărul hedonist. De bună seamă, dar dacă această clasificare tripartită, ca și cvadruplul remediu, ar funcționa de minune la nivel intelectual, însă ceva mai greu în realitatea greu de strunit, rebelă, refuzând să intre în una dintre cele trei rubrici epicuriene? Căci filosofia, prietenia, arta sunt oare dorințe naturale? Nu, animalele nu le cunosc - numai oamenii aspiră la sens, la rafinament și la plăcerea estetică... Universitarii practică tot felul de contorsiuni și fac apel la Lucrețiu pentru a umple găurile din
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]