628 matches
-
asemănările de structură. Configurațiile culturale, zonele de formație precum și tradițiile îi separă pe aceștia. Un France pur livresc este o formulă minimalizatoare, care se înrudește cu prea grăbitele caracterizări de alexandrinism și de păstrare în postura cuminte și sterilă a epigonului de talent. Mobilitatea intelectuală, capacitatea de a asimila și de a da expresie fac ca referințele intelectuale ale lui Caragiale să fie fără stridențe, așa cum parantezele lui în franceză sunt, gramatical și stilistic, fără cusur. Cultura lui, așa cum o arată
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Deși astfel de argumente ar putea fi controversate, ele merită un examen serios. Ele se bazează pe ideea de interes public, bine sau prost apreciat, și, în ceea ce mă privește, pledez mai mult pentre ele decât o fac mulți dintre epigonii noștrii contemporani ai lui Cato, mișcați de un spirit îngust de imunditate sau de invidie. Dar ceea ce revoltă conștiința mea de economist, ceea ce mă face să mă înroșesc pentru renumele intelectual al țării mele este momentul când se ajunge (și
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
Oare, negativiști și admiratori, ne dăm seama cât ne este de necesar ca să rămânem oameni ? Ce e poezia ? înger palid cu priviri curate / Voluptuos joc cu icoane și cu glasuri tremurate, / Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea ! (Epigonii) De poezia vieții, deci de poet, avem mare nevoie ! Eminescu este și rămâne DASC|LUL NOSTRU DE SUFLET ! (MERIDIANUL, An X, nr.2 (731), joi, 17 ianuarie 2008, Editorial) 184 EMINESCU ... cel NE-CITIT ! Gândurile următoare mi-au fost prilejuite
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
împotriva comuniștilor și a stîngii militare autoritariste. Datorită lor, Portugalia a renunțat la drumul spre lumea a Treia alegînd Europa. Deși au fost îndepărtați de la putere de către liberali de mai bine de un deceniu, revenirea lor nu va întîrzia. B) Epigoni, avortoni și decadenți. Înflorirea partidelor socialiste de stînga, provenite din social-democrație sau din elemente exterioare partidului, se explică prin părăsirea socialismului de către anumite partide muncitorești. Este vorba de un fenomen conjunctural care se exprimă prin partide puțin durabile. Singurele care
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
să intervină oriunde și oricînd. Rolul autorității centrale trebuie să se rezume la a completa, dar niciodată la a înlocui inițiativa privată". Viziunea ideologică a partidelor patrimoniale a devenit dominantă după destrămarea sistemului sovietic. Ceea ce o distinge de cea a epigonilor lor este rămînerea la dreapta din punct de vedere al credinței, inițiativa privată fiind situată deasupra intervenției puterilor publice. Diferențe (ntre metode pot exista și între partide, dar chiar și între țări: ele consideră rolul serviciilor publice ca fiind subsidiar
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
Prasin(Vezi de Const. Ostap și Ionel Maftei, vol.II, ʺTrăitori sau trecători prin Târgul Ieșuluiʺ (Editura ʺVasiliana - 98ʺ), Iași 2006, p.150-155) din „Fulgerul literar” de la Huși (p.196). „Gazeta Moldovei”, „Opinia” și „Evenimentul” de la Iași, ca și revista „Epigonii, reliefează că și acest „oarecare” a fost nu numai un important publicist ci și un literat, un slujitor al scenei Teatrului, bun prieten cu poetul Mihai Codreanu, cu „preotul frumosului” - Catulle Mendez, om de teatru francez, interesat de opera lui
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
presus de orice altceva, un model moral. Abia după aceea, cumva ca o consecință firească, poezia sa va fi celebrată drept o realizare estetică de excepție, ce a educat sensibilitatea unei întregi generații generația "decepționistă", cum o caracteriza Gherea, a epigonilor și admiratorilor melancolizați, printre care s-a prenumărat și tânărul Lovinescu. Excedat de ofensiva naționalismului agresiv, ambalat în faldurile unei retorici religioase, criticul modernist făcea de altfel această confesiune, simptomatică pentru cel ce exalta sensibilitatea și "emoția", elementul de "sugestie
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sau când solicită promovarea cărților par, în aceste condiții, semne ale ipocriziei. Însă dorința Monicăi Lovinescu este ca literatura să reflecte libertatea spiritului creator și să fie valoroasă din punct de vedere artistic. III.2. Vocația hermeneutică Fără a deveni epigon, Monica Lovinescu este direct influențată de formația intelectuală a criticului literar și teoreticianului cultural înainte de a fi tatăl său -, Eugen Lovinescu. Amintirile din copilărie reconstituite în La apa Vavilonului redau, mai degrabă, imaginea unui critic, a unui îndrumător sobru, drastic
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
de fapt, lucrarea nu este să reanalizeze clasicismul francez aceasta a constituit deja obiectul a numeroase studii -, ci să urmărească efectele acestuia, să îl raporteze la ramificațiile sale ulterioare. Perfecțiunea e perenă, dar nu fecundă. Ea nu poate prolifera decât epigoni"1 afirma Edgar Papu. Este acesta și cazul direcțiilor ce s-au hrănit din substanța clasicismului francez al secolului al XVII-lea, succedându-i? Sunt acestea doar simple prelungiri ale unui model ilustru? La aceste întrebări fundamentale va încerca să
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
rangul unei științe riguroase, situând în locul postulatelor abstracte, realizarea concretă și expunerea științifică."108 Prestigiul imens al personalității autorului francez și a operei sale a funcționat, la fel ca și clasicismul în sine, într-o dublă direcție prin crearea de epigoni, dar și prin impulsionarea fertilă a urmașilor. Admirația unui model va genera, într-un final, un alt model. Așa după cum Horațiu, Longinus sau Aristotel l-au generat pe Boileau și acesta, la rândul său, a generat pe Pope (cel din
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
lor."109 A transpune elementele de teorie literară în versuri nu era, desigur, o noutate, raportându-ne la faimoasa Epistolă către Pisoni a lui Horațiu, dar aceasta nu presupune o diminuare a talentului scriitorului francez, care nu poate fi considerat epigon al înaintașului său latin. Prin readucerea în prim plan a versificării unor concepte, Boileau deschide apetitul pentru transpunerea în manieră artistică a ideilor care va atinge un alt punct culminant, prin textul lui Pope Eseu asupra criticii. Raportarea la Boileau
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
literare ale timpului sau altfel privit, părea să fi creat la standarde atât de înalte încât a făcut aproape imposibilă atingerea acestora. Edgar Papu afirma, în acest sens, că "perfecțiunea este perenă, dar nu fecundă. Ea nu poate prolifera decât epigoni."115 Sentința pare dură prin absolutizare însă autorul român nu este singurul care gândește în acest fel, Paul Hazard și Henri Peyre afirmând același lucru, termenul folosit de aceștia din urmă fiind însă cel de pseudo-clasicism. Astfel, ideea comună pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mult cu cât opera britanicului îi va aduce acestuia denumirea de "Boileau englez" și un prestigiu aproape asemănător cu cel al omologului francez. Deși asemănările între Eseul asupra criticii și Arta poetică sunt numeroase, Pope nu trebuie privit drept un epigon, având în vedere că textul publicat în 1674 nu constituie singura sursă de inspirație, la acesta adăugându-se Poetica lui Aristotel, Epistola către Pisoni a lui Horațiu sau Tratatul despre sublim al lui Longinus. Toate acestea constituie fondul comun din
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dată, introvertit, abandonându-se melancoliei și întrebându-se "Ce este poezia?", schițează o metaforă iconică dezvoltată, poezia fiind: "Înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea" (Epigonii). Antiromanticul Carducci, contemporanul lui Eminescu, se plasa și el sub steaua melancoliei, găsind că poezia ia naștere: Când melancolia/ Bate la poarta inimii". E vorba, aici, de o melancolie propulsoare, de impactul cu Eul de profunzime, cu reacțiile lui informulabile
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
12. Sub aripa năpastei Unul dintre cei buni reprezentanți ai școlii ieșene de economie, dacă putem vorbi despre așa ceva, este profesorul universitar doctor Constantin Dropu. Este un om drept și un luptător, cum rar întîlnești într-o lume plină de epigoni și de compromisuri, adică de compromiteri. A trecut prin multe pînă la cei 87 de ani, abia împliniți (La Mulți Ani, Maestre!), dar a făcut-o cu demnitate și cu un autentic simț al valorii, care îl caracterizează. Este un
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
merită să fie republicate, nici studiate 27. De fapt, aici avem reeditată opinia lui Titu Maiorescu, care, în decembrie 1883, nu publicase și poeziile tipărite de Eminescu înainte de 1870, nici nu amintise de ele, considerîndu-le fără valoare. "Nici Călin, nici Epigonii, nici Strigoii nu sunt Eminescu în toată puterea lui", aprecia Maiorescu 28. A. D. Xenopol, excesiv de pretențios, a crezut că talentul lui Eminescu nu ajunge în deplina lui dezvoltate decît în 187729. G. Ibrăileanu credea că debutul poetului încetează în 1870
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
O datorăm unui cuplu de arheologi originali, Hermann Diels și Walter Kranz, de formație filologi, care au scos din contextul lor toate frazele atribuite lui Pitagora, Anaxagoras, Empedocle, Parmenide, Heraclit, Leucip sau Democrit, însoțiți de nume mai modeste, de adepți, epigoni, imitatori asociați aventurii filosofiei prezentate ca anterioară lui Socrate. Astfel încât, odată cu ei, un întreg sector al filosofiei grecești iese din biblioteci asemenea unui zid scos la lumină de lucrările de excavație ale unui șantier. Iar apoi, la jumătatea drumului dintre
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sau a ceva, dar aduce întotdeauna un beneficiu utilizatorului. Contextul de origine - cel al producției - dispare sub un context de ocazie. O școală filosofică ține de anumite condiții particulare: un inițiator, un fondator, un loc, un oraș, o sensibilitate, niște epigoni, niște dușmani, niște adversari, un corpus, discipoli, adepți credincioși sau necredincioși, ortodocși sau heterodocși, niște exerciții spirituale etc. Textul trimite la acele momente care o fac posibilă. Când citatul constă într-o frază, el nesocotește contextul și o așază într-
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
exista, bineînțeles, decât discursul vrăjitorilor, al magilor, al poeților, al preoților - într-un cuvânt, un discurs de minori și de copii fascinați de povești... Or, înainte de Socrate se gândea. Și încă cum! Dar nu în formele inventate de urmașii, de epigonii săi. Era îmbrățișată totalitatea lumii; încă nu se trăia sub domnia opozițiilor care structurează gândirea occidentală, încă nu exista specializarea, terenul investigațiilor era totalitatea realului: rând pe rând și metodic, filosoful era astronom, fizician, matematician, medic, moralist, logician, istoric, geograf
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a risca să fie acuzat de plagiat. Pseudonimele erau frecvente, iar acum trebuie să descâlcim ițele: un text semnat Platon nu este neapărat al lui, dar îl are cu siguranță ca sursă de inspirație, în ciuda ansamblului de distorsiuni datorate subiectivității epigonului. 2 Vademecum hedonist. Scurtul text al lui Hipparh pare mai apropiat de înțelepciunea populară decât de filosofia propriu-zisă. O înmănunchere de sentințe semnate Democrat (sic) și prezentate în mod obișnuit ca aparținându-i lui Democrit. Îmi vine greu să cred
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
abderitană merită ceva mai bun, iar absența unor fragmente esențiale legate de acest subiect nu trebuie să ne facă să luăm drept lumini filosofice niște sclipiri antice fără mare interes. În acest context al imitației, al lipsei de etică, al epigonului stângaci, al înțelepciunii populare prezentate ca o morală în toată regula, paginile lui Hipparh trebuie citite ca un îndreptar hedonist care recomandă ce trebuie făcut, gândit și crezut pentru a ajunge la viața cea mai plăcută cu putință. Să ne
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
2); tînăr (2); adevărat; admirabil; aerian; aiurit, visător; Ana Blandiana; anonim; Arghezi; avion; basm; bun; capodoperă; călimară; celebritate; chinuit; ciudat; cîntăreț; compune; condei; contemporan; creativ; creativitate; cunoscut, renumit; cunoștință; deosebit; divin; dor; dragoste; dramatic; dramaturg; el; eleganță; eminent; emoții; epic; epigon; erau; erou; etern; eu; euforic; eul liric; eul; excentricitate; exeget; face; faimos; fantezie; faur; flămînd; flori; foaie; fraze; frumusețe; gingășie; gîndire; hîtru; idiot; Iftimie; inel; inimă; inteligență; interes; interesant; interpret; invenție; iubire; iubit; început; îndrăgit; înnăscut; învățător; lectură; leneș; liceu
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
îi răspunde adesea chicotind. Evident, nu vrea să iasă din tiparele în care el însuși s-a proiectat și care îl simplifică. Dar rezerva de umor denunță acest fals, situându-l deopotrivă în interiorul și în afara reprezentării. În fine, este râsul epigonilor. Critica modernității ia, la Cioran, tocmai forma negării lucidității cinice. Citim într-un loc: „Toți acești profesori, cu Heidegger în frunte, care trăiesc ca paraziți ai lui Nietzsche și care cred că filozofia înseamnă a «vorbi filozofie». Ă Ei mi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
merge mână-n mână cu lipsa de substanță. Dispariția naivității; prea multă jonglerie, prea multă abilitate, în lucrurile capitale. Acrobatul l-a înlocuit pe artist, filozoful însuși nu e decât un pedant care se bâțâie” (II, 94). Cioran, el însuși epigon (căci cine mai mult decât el știe că totul e artificiu), încearcă o reîntemeiere a ființei. Ființa poate avea acces la adevăr prin suferință: e soluția celor neputincioși, a celor care nu mai cred pentru că știu, a celor care refuză
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pieptul/ și-alunecând, alunecând, îmi sfâșie fâșii de carne,/ și-alunecând" alunecând, rămâne în mine numai scheletul." În poemul "În lunga noapte" din "Istoria unei secunde", Adrian Păunescu evocă istoria într-o atitudine romantică la care antiteza trecut-prezent amintește de "Epigonii" lui Eminescu. A. Păunescu realizează, și el, o hiperbolă în care se integrează Bălcescu și Mihai Viteazul. Țara este martorul vechiului și al noului. Se repune în discuție locul omului, cu posibilitățile ce se deschid spre voința și conștiința lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]