1,345 matches
-
lui Isidor de Sevilia, însă nu pentru calitățile literare, ci în virtutea conținutului său. Prin urmare, Avitus a fost un literat asemănător cu cei ce activau frecvent în Gallia secolului al V-lea; a fost comparat cu Sidonius Apollinaris și lectura epistolarului său întărește această impresie. însă el e mînat de ambiții mult mai mari în raport cu Sidonius Apollinaris, chiar dacă orizontul său cultural se îngustează. Bibliografie. Ediții: MGH, Auctores Antiquissimi 6, 2 (R. Peiper). Studii: A. Roncoroni, L’epica biblica di Avito di
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
treia cu sfaturi pentru o altă stareță. Cunoaștem și o Scrisoare către călugări, despre umilință (Epistula de humilitate ad monachos), o scurtă epistolă adresată lui Ruricius de Limoges, din 506, și o alta, la fel de scurtă, trimisă papei Symmachus, din 513. Epistolarul lui Cezar e lipsit de orice însemnătate particulară. c) Omiliile însă operele sale cele mai vestite și mai importante sînt Omiliile (Sermones), printre cele autentice amestecîndu-se și multe false, cum se întîmpla de obicei în cazul predicatorilor faimoși (de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au păstrat doar fragmente în greacă sau în versiuni siriece sau armene (mai ales în scrierile lui Sever de Antiohia și ale lui Timotei Eluros). însă trei dintre ele au fost traduse în latină de Ieronim și au supraviețuit în epistolarul acestuia sub forma epistolelor 96 (scrisoarea festivă din 401), 98 (din 402) și 100 (din 404). Teofil combate aici unele opinii pe care i le atribuie lui Origen: astfel, potrivit epistolei 96, Origen ar fi afirmat, bazîndu-se pe 1 Cor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de natură divină (98, 16). De fapt, tezele condamnate de Teofil ori n-au fost susținute niciodată de Origen, ori reprezintă deformări absurde ale teologiei acestuia, după care e greu de spus că ar fi fost făcute cu bună-credință. în epistolarul lui Ieronim s-au păstrat în latină și alte scrisori ale lui Teofil, referitoare tot la controversa origenistă; e vorba de epistolele 87, 89, trimise lui Ieronim în 400; 90 (adresată lui Epifanie în același an); Teofil îi informează despre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la controversa origenistă; e vorba de epistolele 87, 89, trimise lui Ieronim în 400; 90 (adresată lui Epifanie în același an); Teofil îi informează despre măsurile pe care le-a luat împotriva călugărilor origeniști din pustia Nitriei. Scrisoarea 92 din epistolarul lui Ieronim este o versiune a epistolei sinodale emise în 400 și trimise episopilor din Palestina și din Cipru; în ea sînt condamnați Origen și susținătorii săi din mănăstiri și apar multe din temele la care ne-am referit cînd
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fragmente de omilii (65-68); ibidem, 197-200, apoftegmele care îi sînt atribuite de tradiția greacă (pentru apoftegmele în latină, de altfel nu întotdeauna similare, cf. PL 73, 771.801. 858-61.872.957.961). Scrisorile traduse de Ieronim pot fi găsite în epistolarul acestuia (cf. p. 000). Pentru indicații mai precise privind edițiile de texte și fragmente trebuie consultat CPG II, nr. 2580-2684, actualizat la rîndul său de H. Crouzel în Théophile d’Alexandrie, DSp XV, 1990, pp. 524-530. Alte studii: G. Lazzati
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
folosit deseori de Sfinții Părinți și foarte potrivit pentru a desemna nașterea mîntuitoare a lui Cristos din Fecioară. Dintre scrisorile trimise lui Chiril, amintim un bilet scris înainte de sosirea la Efes în 431, pentru a justifica întîrzierea (epistola 22 din epistolarul lui Chiril), și mai cu seamă pe cele în care discută și pînă la urmă acceptă, cu unele precizări, formula de conciliere (38 și 47 din epistolarul chirilian, prima păstrată și în latină, siriacă, etiopiană; și alte două păstrate în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
înainte de sosirea la Efes în 431, pentru a justifica întîrzierea (epistola 22 din epistolarul lui Chiril), și mai cu seamă pe cele în care discută și pînă la urmă acceptă, cu unele precizări, formula de conciliere (38 și 47 din epistolarul chirilian, prima păstrată și în latină, siriacă, etiopiană; și alte două păstrate în Actele de la Efes), precum și scrisoarea care ne-a parvenit doar în latină sub formă de extrase în care îl apără pe defunctul Teodor de Mopsuestia. Au rămas
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
formă de extrase în care îl apără pe defunctul Teodor de Mopsuestia. Au rămas și fragmente dintr-o predică împotriva lui Chiril rostită de Ioan la Calcedon în 431. Bibliografie. Textele se găsesc în ACO I (sînt depășite edițiile din epistolarele diverselor personaje din PG, mai ales în volumele 77, 83, 84); indicații complete în CPG III, nr. 6301-6360 unde există și scrisorile episcopilor orientali trimise la Efes, semnate în primul rînd de Ioan. 4. Firmus de Cezareea E suficientă o
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
așa cum carnea și spiritul, unindu-se, formează unica natură umană, deși fiecare își păstrează, fără a putea fi confundate, proprietățile naturale. Insistența cu care Sergiu își susține propria poziție și faptul că el cere explicații ulterioare duc la prelungirea schimbului epistolar pînă la un total de patru scrisori trimise de Sergiu și trei răspunsuri din partea lui Sever. în ultima, Sergiu, după ce citează diverse pasaje din epistolele lui Sever, declară că aderă la poziția sa, care corespunde tradiției Părinților Bisericii. Tot în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că e improbabil să se fi născut mult după 360. Faptul că era prezbiter și stareț la Pelusium este confirmat în Synodicon contra Tragediei lui Irineu, care conține cîteva scrisori ale lui în versiune latină. Lipsa unei ediții critice a epistolarului lui Isidor face dificilă utilizarea acestuia. La început, pare să fi existat o culegere realizată în secolul al V-lea în mănăstirea akimiților din Constantinopol, care cuprindea 2.000 de scrisori distribuite în mod egal în patru volume. Ediția care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mod egal în patru volume. Ediția care se folosește acum, publicată la Paris de Morel în 1638 și reprodusă în PG 78, conține 2.012 epistole repartizate în cinci cărți (numerotarea lor nu e lipsită de probleme). Starea actuală a epistolarului este rezultatul unei munci de editare prin care unele scrisori au fost împărțite în una sau mai multe epistole diferite, iar din altele s-au păstrat doar extrase. Unele nu sînt scrisori propriu-zise, ci doar exerciții de stil (de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Isidor un model (kanôn) nu numai de viață ascetică și sacerdotală, ci și de stil, și compara scrisorile sale cu cele ale lui Vasile cel Mare și Grigorie de Nazianz (Epist. 2, 44). într-adevăr, Isidor scrie foarte îngrijit, iar epistolarul e plin de citate din clasici, în primul rînd din Demostene, dar și din Homer, Platon și Aristotel, și autorul însuși teoretizează, recurgînd la des folosita comparație cu albina, necesitatea de a culege din înțelepciunea păgînă ceea ce e util și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
îi reproșează lui Quirinus, prefectul Egiptului, abuzurile comise (I, 174, 175) și îi cere lui Rufin să intervină împotriva lui (I, 178). Cele două opere ale lui Isidor despre care vorbește Sever de Antiohia și care sînt menționate și în epistolar (Contra grecilor: II, 137, 228; Scurt discurs despre inexistența destinului: III, 253) sînt probabil tot scrisori, prima neidentificată sau pierdută, iar a doua identică poate cu III, 154 (către sofistul Harpocrates). în seria alfabetică a apoftegmelor se găsesc șase sentințe
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
inexistența destinului: III, 253) sînt probabil tot scrisori, prima neidentificată sau pierdută, iar a doua identică poate cu III, 154 (către sofistul Harpocrates). în seria alfabetică a apoftegmelor se găsesc șase sentințe ale lui Isidor, extrase din scrisorile sale. Bibliografie. Epistolarul în PG 78. Studii: A.M. Ritter, Isidore de Péluse, DSp VII/2, 1971, col. 2097-2103; A. Schmid, Die Christologie Isidors von Pelusium, Paulusverlag, Freiburg in d. Schweitz, 1948. d) Palladius. Istoria monahilor din Egipt Istoria Lausiacă se numește astfel deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
bătrîn” (ho megas gerôn), și 446 ale lui Ioan („celălalt bătrîn”): e vorba de răspunsuri la întrebări puse de diverse personaje, în general călugări, uneori episcopi sau preoți, în cîteva cazuri laici; extrase din scrisorile acestora sînt așezate înaintea răspunsurilor. Epistolarul se deschide cu 54 de scrisori ale lui Varsanufie și cu una a lui Ioan, adresate unui călugăr, Ioan din Bersabeea; epistolele vorbesc despre mutarea acestuia de la Bersabeea la Thavata și despre progresele pe care le face în viața de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în care îi cere sfaturi pentru a rezolva problemele apărute din necesitatea catehizării și botezării unui mare număr de păgîni, în urma legilor lui Iustinian din 529. Laicii pun întrebări extrem de variate privind raportul dintre credința religioasă și circumstanțele vieții practice. Epistolarul e de mare ajutor pentru cunoașterea vieții spirituale din deșert sub toate aspectele ei, în raport cu problemele concrete ale indivizilor. Varsanufie declară că omul trebuie să trăiască sub domnia harului, nu a legii, dar nu refuză să dea instrucțiuni echilibrate și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrisori sînt anacronisme evidente, deoarece nu sînt atestate înainte de secolul al VI-lea. Astfel de observații l-au făcut pe A. Cameron să conchidă că această culegere trebuie să fi fost alcătuită în secolul al VI-lea, pe baza unui epistolar în esență autentic, căruia i-au fost adăugate unele falsuri, și, mai cu seamă, în care au fost multiplicate scrisorile prin fragmentare și prin adăugiri de nume și titluri de destinatari, în special generali, prefecți și viri illustres. De fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au început să circule sub numele destul de obscurului Nilus (cf. infra), identitatea literară a acestuia a început să se înnobileze, și e posibil ca în a doua jumătate a secolului al VI-lea un monah din Ancira să fi refăcut epistolarul său pentru a crea imaginea unei autorități spirituale consultate de foarte multe persoane (peste 600 de corespondenți); în realitate, tăcerea contemporanilor în privința lui Nilus dovedește că în timpul vieții sale s-a bucurat de o faină destul de limitată. Dintre tratatele care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Scriitura paradoxală, OC, 2000, 33; Ionel Necula, Luca Pițu într-un discurs incomod, VR, 2001, 12; Bârna, Comentarii, 187-194; Cristea-Enache, Concert, 415-420; C. Stănescu, Ceartă în familie, ALA, 2002, 627; Andrei Bodiu, Conservatorul Pițu, OC, 2003, 168; Gabriel Liiceanu-Luca Pițu, Epistolar, DL, 2003, 51; Ovidiu Morar, Un fal[n]ic anarh, CL, 2003, 11. N.Br.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288830_a_290159]
-
că între noi trebuie să rămână, imperial și rece, conceptul prieteniei noastre. Și că rândurile mele nu păcătuiau prin neadevăr, ci prin aceea că nu cuprindeau tot adevărul. I-am scris la rândul meu o scrisoare (ea se află în Epistolar) în care, cerându-i încă o dată iertare pentru pagina din Jurnal, îi spuneam că, în fond, îmi oferise prietenia sub forma ei cea mai frumoasă: ca picnic nesfârșit la porțile unei fapte etern amânate. Trăiserăm împreună șaisprezece ani de visare
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ALA, 1995, 275; Dicț. scriit. rom., I, 641-644; Titu Popescu, Ilie Constantin, antologator și traducător, JL, 1996, 1-4; Daniel Cristea-Enache, „Prințul de diamant”, CC, 1996, 3; Mircea A. Diaconu, Poeți din exil, CL, 1997, 11; Pop, Pagini, 88-93; Gabriel Dimisianu, Epistolar Ilie Constantin, RL, 1998, 33; Dicț. analitic, I, 291-293; Constanța Buzea, Poetul la 60 de ani. Ilie Constantin, RL, 1999, 5; Gheorghe Grigurcu, Critica lui Ilie Constantin, RL, 1999, 35, 36; „Orgoliul, structură liniștită și neagresivă a ființei mele” (interviu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]
-
publicații pe care le conduce, „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, fac, înainte de orice, educația simțămintelor naționale și civice, țintind să întărească unitatea între români. Legăturile cu mai toate personalitățile epocii, mărturisite și de un fond epistolar impresionant (11 000 de scrisori), asigurau circulația de idei, solidarizarea eficientă a eforturilor, dincolo de granițele politice ale momentului. În tradiția Școlii Ardelene, ideologia de esență iluministă se însoțește cu un spirit pedagogic superior, ce îi guvernează toate acțiunile. Menirea foilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285644_a_286973]
-
săracă în "evenimente") ce determină și "conținutul" literaturii înseși, adică "viața" (dramatizată deja, ab originem, în forma "ficțiunii elementare"/ "romanului familial"), "expresia" estetică a acesteia împrumutând, în chip programatic, modalitățile de reprezentare ale teatrului. Când își avertizează partenera de dialog epistolar: "Citește romanul care mă citește pe mine, aproape autobiografic", autorul nu are în vedere altceva decât evidențierea posibilității dramatizării epicului (vieții, biografiei) cu ajutorul lecturii participative, în stare să anuleze barierele dintre realitate și ficțiune, proiectând cititorul/ spectator chiar pe scena
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
într-o situație cam monotonă, ce se prelungea prea mult. Am pus-o în convingerea că e scrisă cu decență, și că toată aparența de libertinaj cuprinde un simbol și în gestul femeii ceva august și măreț"171. Din răspunsul epistolar al lui Lovinescu rezultă că importanța scenei cu pricina ar fi, mai întâi, de ordin psihologic, justificând definiția romanului ca text ce-și "citește" autorul, "aproape autobiografic". Ca atare, oricâtă îndreptățire ar avea observațiile critice ale prietenilor, autorul nu se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]