2,590 matches
-
zbătea între tradiție și modernitate, și oricât de fantezistă biografia țiganului presupus autor, care luptă sub Napoleon în Egipt și are viziunea unei reparații literare pe care neamul lui o merită, aș risca să spun că Țiganiada e mai mult epopeea timpului ei decât parodia poemelor Antichității. În esență, pornirea țiganilor (spre ce? spre unde?) e o campanie militară. À la guerre comme à la guerre, pare să aibă bunăvoință autorul, înconjurându-se de muze și de povești de gintă, din
Campania din Egipt by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5711_a_7036]
-
Eminescu, într-o cumpănă de aproape sfârșit de veac, când regretul umple locul fostelor campanii. Secolul naționalităților eșuase deja. Cu câteva decenii înainte, țiganii lui Budai-Deleanu îi trăiesc încă elanul, deodată cu toate limbile Europei. Foarte contemporană cu anii ei, epopeea sui generis a lui Budai- Deleanu e o desăvârșită mașină a timpului. Timpul declarat e la 1400, în evul de aur, așa cum îl vor descoperi romanticii. Timpul vizat e, am spuso deja, prezentul strict, din 1800 și ceva. Dar nu
Campania din Egipt by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5711_a_7036]
-
se făcea școală medicală în anii inter- și postbelici. În acele decenii, cine reușea să depășească rigorile instrucției se putea considera primit într-un ordin cavaleresc de spăimoasă pregătire profesională, anii de facultate devenind obiectul unor rememorări cu iz de epopee personală. Îți aminteai de ei ca de încercările îndurate într-o cruciadă dusă la capăt cu greu și numai cu prețul unui epuizant consum nervos. Cartea de față este cronica cruciadei lui Nicolae Radu pe cîmpul Medicinei. Autorul și-a
Idoli și amintiri by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6028_a_7353]
-
și până acum ultimii) pași ai omului pe Luna, s-au scris o mulțime de cărți care rememorau și celebrau evenimentul și pe cei ce-l făcuseră posibil. S-a făcut din nou apologia unui personaj de prim plan al epopeei spațiale, Wernher von Braun, despre care apăruseră oricum nenumărate cărți atât în Statele Unite cât și în Germania. Mergând împotriva curentului, Wayne Biddle, distins cu Premiul Pulitzer pentru cartea Star Wars (povestea programului amarican de rachete balistice intercontinentale), a publicat o
După ștergerea urmelor by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6144_a_7469]
-
demult știute. Din acest motiv, cartea nu o citești atît spre a te informa, cît pentru a degusta o atmosferă de mirodenii. E un aer mustos și bălțat, sub ale cărui aparențe stinse tresare un spirit de vigoare orientală. Citind epopeea Cîmpinenilor sau a Brătienilor ai senzația că trecutul nu e efemer și nici revolut, atîta doar să ai tenacitate de a-l prinde într-o carte, de aceea în paginile de aici nu dai peste relicve în accepția strictă a
Între herburi și zapise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4894_a_6219]
-
va apărea în condiții mai bune, deși, pe lângă miza poetica - Bibliotecă fiind arhetipul literaturii sale -, poetul se bucurase inițial nu numai de „firma” Editurii Cartea Românească, ci și de faptul că-l avea redactor pe Florin Mugur. Succesiv, cele două epopei îl determină să se privească în ochi și să-și reprime tendința meliorista, de a mai caută refugii. Pasiunea devoratoare pentru poezie, pentru literatură, în general, nu scade, insă cresc în el, în special în ultimii 3-4 ani de viață
Jurnalul risipitorului de iubire by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4840_a_6165]
-
sale. Dat fiind acest prag, realmente volatil, nu e cumva nedrept ca ardeleanul Budai-Deleanu să fie relegat? (Cu atât mai mult cu cât, atunci când îi aduce numele în discuție, Mihai Zamfir îi recunoaște acestuia talentul ieșit din comun.) Sigur că epopeea lui Budai-Deleanu nu punea numaidecât în pagină o individualitate, așa încât postura de părinte găsit al poeziei românești să-i poată reveni lui. Dar, dintr-un simplu amănunt factice, cum e acela de a se fi născut prea devreme, să piardă
Stilul intelectual (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5253_a_6578]
-
Călinescu despre el vor fi, și acest detaliu va fi îndeajuns ca să-i asigure posteritatea. E un privilegiu de rang providențial ca un povestitor rustic să aibă norocul de un critic al cărui condei să-l ridice pe muchia unei epopei biografice cu timbru irepetabil. În enumerarea amănunțită și riguroasă a opiniilor pe care succesivele generații de critici le-au rostit despre Creangă, Eugen Simion nu-și începe pledoaria cu Călinescu, ci cu junimiștii (care vedeau în Creangă un „autor poporal
O minune de povestitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5268_a_6593]
-
capriciu cronologic specific literaturii române, în aceiași ani de la începutul secolului al XlX-lea și-au scris opera patru poeți profund diferiți între ei, ilustrînd fiecare curente literare diferite, tradiții culturale diferite, maniere stilistice incompatibile: Ion Budai-Deleanu - autor al unei epopei baroce întîrziate, Iancu Văcărescu - autor tributar clasicismului decadent al secolului al XVIII-lea, Gheorghe Asachi - cultivator al unui clasicism nobil de factură italiană și Costache Conachi. Dacă doi poeți cu adevărat talentați, Budai-Deleanu și Asachi, au luat în serios nu
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
unul dintre multe altele. Poet în stare pură rămîne Bolintineanu și prin dimensiunile operei sale. Alexandrescu și Bolliac au scris doar puține poezii, aproape toate în tinerețe; C.A.Rosetti avea la activ cîteva încercări juvenile; Heliade însuși, dacă exceptăm epopeile începute și neterminate, își putea strînge toate versurile într-un volum de dimensiuni medii. Bolintineanu, în schimb, a scris imens, în ritm susținut, versificînd așa cum respira. Facilitatea lui de a improviza depășește limitele obișnuitului, într-o poezie aflată la primii
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
în versul românesc - adică domnia autoritară a alexandrinului -, arătînd că limba literară a momentului poseda în realitate resurse mult mai bogate. Descoperirile de tinerețe vor fi perfecționate cu migală de mare poet pînă în ultimele poeme; Conrad și Traianida, adevărate epopei pe tema exilului și pe aceea a nașterii poporului român, vor extrage efecte neașteptate din alternarea metrică și din varietatea ritmurilor, apelînd la un procedeu pînă atunci inuzitat în epopee. Vocația adîncă a poetului Bolintineanu - armonia fonică a versului - s-
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
mare poet pînă în ultimele poeme; Conrad și Traianida, adevărate epopei pe tema exilului și pe aceea a nașterii poporului român, vor extrage efecte neașteptate din alternarea metrică și din varietatea ritmurilor, apelînd la un procedeu pînă atunci inuzitat în epopee. Vocația adîncă a poetului Bolintineanu - armonia fonică a versului - s-a manifestat la el constant; arta lui poetică a vizat recrearea unei armonii primordiale, în care cuvintele trebuiau să cînte, indiferent de istoria narată. Dacă inovația prozodică pare deocamdată a
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
altă mare de raze scînteind. Mycale se înalță cu vîrful său cel verde, Prin umbre depărtate, mijind, tăcut, se pierde” (Ionienele). Bolintineanu unește istoria și geografia într-un ansamblu de neașteptată coerență. Trecînd pe lîngă insulele grecești, Conrad își rememorează epopeile homerice, ca și imnurile primilor lirici; în Liban, el versifică în stilul lui Rudel, trubadurul îndrăgostit de legendara „prințesă depărtată”; în Palestina, revede timpurile biblice și pe profeți; în Egipt, descrie originea civilizației umane și monumentele mute ale splendorii, așa cum
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
pămînt. Rostogolirea continuă de sentenții schopenhaueriene din ultimele strofe ale lui Memento mori se află aici schițată cu anticipare. Față de Conrad, Traianida pare un poem mai puțin finisat și într-o redactare deseori neglijentă. Nici nu știm de fapt dacă epopeea, sub forma pe care o cunoaștem astăzi, este în realitate terminată și nici care fusese planul ei inițial: după trei cînturi ample perfect articulate, fragmente ale unei adevărate epopei de factură romantică, urmează alte patru cînturi doar schițate, așternute pe
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
într-o redactare deseori neglijentă. Nici nu știm de fapt dacă epopeea, sub forma pe care o cunoaștem astăzi, este în realitate terminată și nici care fusese planul ei inițial: după trei cînturi ample perfect articulate, fragmente ale unei adevărate epopei de factură romantică, urmează alte patru cînturi doar schițate, așternute pe numai cîteva pagini; cîntul al VII-lea, ultimul, are un final precipitat - Decebal și familia sa se sinucid, Adrian devine oficial moștenitor al lui Traian, împăratul învingător intră în
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
cîntul al VII-lea, ultimul, are un final precipitat - Decebal și familia sa se sinucid, Adrian devine oficial moștenitor al lui Traian, împăratul învingător intră în templul suprem al Daciei. Traianida realizează tematic o noutate semnificativă în poezia românească: este epopeea în care zeitățile dacice, după modelul clasic, duc o existență separată în Empireul autohton, intervenind direct în luptele terestre. Debordarea imaginației fantastice atinge aici proporții uriașe. În primele trei cînturi, adică acolo unde Bolintineanu pare a fi urmat un plan
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
tulburător de asemănătoare. Spontaneitatea și lipsa de măsură comandă textul. Versul lung, alexandrinul românesc, prezent în pasajele descriptive, alternează cu un vers expresiv și neobișnuit, cu alexandrinul clasic sub forma lui dactilică, săltăreț și cadențat. Cele mai spectaculoase înfruntări din epopee adoptă ritmul și măsura din Mihnea și baba, episodul cavalcadei; spontaneitatea vitală a scriiturii poetice se manifestă în construirea deliberată de imagini grandioase; uneori prețul este sacrificarea exactității prozodiei, așa cum va face și Eminescu în marile poeme postume. Descriind Dacia
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
uneltirilor politice perdante, s-ar fi preocupat să pună în circulație Istoria ieroglifică, sau, de asemenea, dacă Țiganiada, încheiată în 1812, n-ar fi fost publicată (fragmentar) de-abia în 1875-1877? Și cum ar fi arătat limba noastră literară dacă epopeea lui Budai-Deleanu ar fi fost receptată, măcar la 1877, drept ceea ce este, adică o capodoperă poetică? Dar nu numai Țiganiada, ci întregul destin postum al cărturarului și scriitorului Ion Budai-Deleanu a fost unul ingrat. Remarcabila sa operă literară și științifică
Ion Budai-Deleanu, într-o nouă ediție critică (I) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5168_a_6493]
-
mai mult cu cât ediția de față nu conține numai operele literare ale lui Budai- Deleanu, ci și o antologie a atât de interesantelor sale lucrări științifice. Soluția aleasă a fost aceea de a începe cu opera literară, reprezentată de epopeile Țiganiada și, respectiv, Trei viteji (aceasta din urmă, neterminată), la care s-au adăugat trei capitole conținând lucrările fundamentale în materie de lingvistică - cum ar fi, între altele, Fundamenta grammatica linguae romaenicae sau Teoria ortografiii românești cu slove lătinești -, istorie
Ion Budai-Deleanu, într-o nouă ediție critică (I) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5168_a_6493]
-
produce antichitatea...; de aici provine diferința că, pe când în scrierile modernilor auzim totdeauna vorbind un individ, cu mărginirea sa egoistică, în operele clasicității, în Tucidide, în Cezar, în Salustie, nu auzim pe istoriograf, ci pare că auzim însăși istoria, în epopeele lui Homer și în cântecele rustice ale lui Virgilie, nu vedem pe poet, ci chiar întâmplările și realitatea poetică”. S-a spus vreodată mai frumos un adevăr atât de simplu? Riguros ca un neamț, Maiorescu precizează că e vorba de
„Pentru ce limba latină…“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5177_a_6502]
-
numaidecât toate suferințele mapamondului. După care, dacă mai e timp, efectuează un prunc florar, apoi ridică, semeț, o mânăstire. Urmând a se avânta iarăși, firește, cu aceeași nesmintită osârdie, spre o nouă încleștare. Întotdeauna cea mare. Suprema. Des amintita în epopei perversuri rostite. În schimb, la vremuri de restriște, românul nu are ce face. Și atunci, dă o fugă. Invocă toți dumnezeii posibili și, după ce otrăvește fântânile și pârjolește holdele, se așază, prevenitor și voios, pe un aliniament mai sigur, pe
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
chirciți sub apăsarea unor calcule de moment, volumul de față fiind cea mai curajoasă lucrare pe care a scris-o pînă acum. În ritmul acesta, dacă va acoperi și celelalte decenii de după 1950, Boia va reconstitui verosimil (și fără omisiuni) epopeea intelectualității române în secolul XX. Să așteptăm așadar continuarea cărții de față, spre a încheia un ciclu și pentru a îndrepta culpa de omisiune la care s-au pretat atîta timp istoricii noștri. Să dau un singur exemplu de omisiune
Istoricul reacționar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5115_a_6440]
-
reconstrucția, pe baza acestuia, a unei variante de text cât mai apropiate posibil de textul original. Ediția Cardaș a Țiganiadei, datând din 1925, a fost importantă pentru că s-a bazat, pentru prima dată, pe așa-zisa variantă B, definitivă, a epopeii, încheiată de Budai- Deleanu în 1812, și, de asemenea, pentru că nu și-a propus să altereze textul spre a-l face accesibil contemporanilor, ci a intenționat o reproducere științifică a acestuia. Din păcate, însă, ea prezintă nenumărate inexactități de transcriere
Ion Budai-Deleanu în ediție critică (II) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5133_a_6458]
-
de versuri fiind „corectate” prin colaționarea cu prima variantă a textului. În mod paradoxal, dorința de corectitudine față de o ipotetică „poetică” a lui Ion Budai-Deleanu l-a determinat pe Florea Fugariu să altereze, în transliterarea latină, textul chirilic original al epopeii. Eugen Pavel, cu o migală care merită semnalată și apreciată cum se cuvine, a reluat lectura, vers cu vers, a manuscrisului versiunii B, aflat în Biblioteca Academiei Române, și a îndreptat versurile „corijate” de Florea Fugariu. De asemenea, a corectat și
Ion Budai-Deleanu în ediție critică (II) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5133_a_6458]
-
Biblioteca Academiei Române, și a îndreptat versurile „corijate” de Florea Fugariu. De asemenea, a corectat și erorile de lecțiune și transcriere ale edițiilor anterioare, oferindu-ne un text curat și fidel, pe cât este omenește posibil, față de manuscrisul rămas de la autor. O epopee al cărei model poetic - căutat multă vreme printre textele la care, viclean, scriitorul trimite explicit în Epistolie închinătoare și în notele de subsol - este unul personal, utilizând o structură de 12 cânturi, asemenea epopeilor antice și premoderne, și o prozodie
Ion Budai-Deleanu în ediție critică (II) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5133_a_6458]