1,648 matches
-
apărut un ușor rictus la auzul acestui dialog. Nu putea înțelege de ce. „Cine știe”, își zise Silviu, apoi încercă să nu se mai gândească la nimic. În noaptea aceea voia să doarmă din nou cât mai mult, se simțea încă epuizat, fizic și psihic. Peste puțin timp, a adormit, ținând-o pe Corina strâns în brațe. A doua zi de dimineață, s-au trezit cu bubuituri puternice în ușă. „Cine e?”, a întrebat Silviu, încă buimac de somn. „Noi suntem”, a
TEROAREA ALBĂ de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350221_a_351550]
-
de cadă. Roți propulsate de apă marchează ora și jumătatea. Mami, bunica și Scumpa merg printre mame îmbrăcate în culori de azur cu privirea pe copii lor care înghit apă carbogazoasă refrigerată sau mănâncă înghețată și chicotesc. Tați și bunici epuizați stau tolăniți pe șezlonguri sub cerul greu de azur. Mami, bunica și Scumpa sunt la capătul digului unde pescari amatori verifică orizontul. Pelicani stau pe parii din lem ai digului meditând la umbrele în mișcare care se petrec de-a
PLATFORMA JAPONEZA DE MARIANA ZAVATI GARDNER de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 957 din 14 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/350288_a_351617]
-
avem destul, răspunse tânăra. Ce te-ai plictisit? Nu-ți place? Totul este atât de atrăgător, de fascinant! Vâsliră din inerție, din ce în ce mai mult. Uscatul nu se mai ivea. - Parcă ar fi fata Morgana! Mai ajungem vreodată, pe insulă? întrebă Iulian epuizat. - Imediat! Mai este puțin! îi încurajă Adela. Vâsliți mai cu putere. Doar sunteți sportivi! Când se văzu ceva verde la orizont, Iulian întrebă vesel: - Acolo, ce este ? - Aaaa, am ajuns! Este pădurea de pe insulă, spuse veselă femeia. Cu ochii la
“LABIRINTUL ENIGMELOR“ de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1827 din 01 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350189_a_351518]
-
fiind trist fără motiv, Sau pentru că m-ai părăsit, Deși e-un gest repetitiv, Mă simt bătrân și obosit... Azi fiind trist și prost dispus, Sau pentru că m-ai înșelat, Deși-i capriciu, ți-am mai spus, Mă simt sfârșit, epuizat... Azi fiind trist și languros, Sau pentru că m-ai repierdut, Deși e timpul friguros, Rămân inert în așternut... Azi fiind trist și mai absent, Sau pentru că iar m-ai respins, Deși e doar un accident, Chiar e sfârșitul, m-ai
DESPĂRŢIRE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 822 din 01 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/350435_a_351764]
-
Dalelina John Publicat în: Ediția nr. 864 din 13 mai 2013 Toate Articolele Autorului AUTOR: Adrian Suciu EDITURA: Tritonic NUMAR PAGINI: 144 Despuierea cuvintelor până la esența lor fascinează. În stilul său caracteristic, adică ”de stat în gît”, autorul se lasă epuizat(ca stoc). Nu e ușor sa digeri nici poezia, nici romanele, nici stilul lui Adrian Suciu. Dar e clar un lucru: scrierile lui sunt pentru oameni inteligenți și dezinhibați. Libertatea, ușor strîmbă dar pașnică, ramâne efectiv fără autograf. Și mai
”UN ROMAN DE RAHAT”-ADRIAN SUCIU de DALELINA JOHN în ediţia nr. 864 din 13 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350426_a_351755]
-
de obosită, încât sângele meu se revoltă, nu mai rezistă deloc, fiecare parte a trupului meu, fiecare gând al minții mele devine un protest viu. Nu știu cum am ajuns, în final, în pat, în cușeta mea, mă simțeam îngrozitor și absolut epuizată, dar am dormit buștean toată noaptea și m-am trezit a doua zi dimineață într-o excelentă stare de spirit. Marți, 29 iulie 1919, În tren, Oradea-Mare Am avut o zi liniștită în tren, de fapt, aceste zile când călătoresc
REGINA MARIA LA ORADEA de DORU SICOE în ediţia nr. 46 din 15 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348985_a_350314]
-
vede pe mine. E dusă cu piesa lui Elgar într-o lume a fascinației retrăită cu intensitatea poate asemănătoare cu a trăirilor ce l-au inspirat pe Elgar să scrie compoziția, atunci la sfârșitul primului război, lăsându-l pe el epuizat și dezamăgit, înrobit în durerea morții soției. Cu gândul la Elgar am rămas în mijlocul trotuarului, izbită într-o parte și alta de lumea grăbită de pe stradă. Această piesă de concert - un apel al lui Elgar de a pune capăt tuturor
VIOLONCELUL DIN CENTRUL DIZENGOFF de GETTA BERGHOFF în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348637_a_349966]
-
vorbe spuse cu atâta răutate. O mai privi odată, lung și cu mult drag, pe Mona, care se uita disperată în urma lui, și părăsi casa bogătașului. Pus într-o asemenea situație imposibilă, Nerun se întristă nespus de mult. Ajunsese acasă epuizat, se așeză în fața oglinzii și începu să mediteze. Se tot gândi ce ar putea să facă în zilele următoare ca să câștige mult bănet, să-l poată mulțumi pe avarul de unchi al Monei. Și-a tot frământat astfel mintea o
BALADA LUI NERUN (1) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1389 din 20 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349833_a_351162]
-
acel an de armată ce imi stătea în față. Într-o seară de toamnă, înainte de masă de seară după o zi grea în care jumătate de zi făcusem instrucție la artilerie, apoi muncă la săpat transeie pentru obuzier. Mă simțeam epuizat fizic și psihic am intrat în dormitor și m-am așezat pe pat. Acolo erau mai mulți soldați strânși ce așteptau masă de seară. Atenția mea a fost atrasă de un soldat pe nume Tamâș ce era ungur, stătea în
UN SFAT PLIN DE INTELEPCIUNE de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 1062 din 27 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/344545_a_345874]
-
au dovedit a fi prea puternice pentru tiranicul, dar și temperamentalul șah Rashid. Adevărată Șeherezadă modernă, i-a dat replica potrivită timp de 1001 de nopți. Numai că povestea s-a sfârșit în mod diferit. În a 1001-a noapte, epuizat, distrus, Rashid a pretextat o migrenă și s-a retras în propria cameră, unde a fost găsit spânzurat, a doua zi. Rashia a cunoscut, ulterior, un prinț care avea să-i ofere un moștenitor pentru regatul său. Iar Soraya a
O NOUĂ ŞEHEREZADA de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350222_a_351551]
-
care va trebui să aleg. Am închis ochii și am rostit: "Prea bine. Accept provocarea". "Așa să fie...", am auzit același glas, și m-am cufundat din nou în întuneric. * Eram singur într-o încăpere cu Internet. Mă simțeam golit, epuizat, ca și cum aș fi uitat ce înseamnă suflul vieții... magia interacțiunii. Mi-am aprins o țigară și am privit în gol. Doream să citesc o carte bună, să mă pierd în universul minții cuiva, să asist la un recital al cuvintelor
ULTIMA PROVOCARE de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1645 din 03 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350195_a_351524]
-
dintre normele reportericești și stilistica românească. Perseverența reconstituirii tematice, seriale, pluridimensionale, exhaustiv ordonată pe rețele cronologice, din câmpurile succesive de imagini, vivante, trasează cu dezinvoltură noi direcții tehnice în țesătura suverană a autorului, menite să confirme o depășire a formelor epuizate ale narațiunii convenționale. Conținutul lucrării nu este copleșit de excesul voluptoasei depozitări de împrumut psihologico/infantile - ca în atâtea nefericite cazuri -, ci demonstrează cum poate fi stăpânită și folosită cheia puterii relevante de caracterizare pe întinderea relatării obiective. Permanent dinamizată
FILIGRAMA DOR DE BUCOVINA de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 706 din 06 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365784_a_367113]
-
și-i trânti la loc ușa, gata s-o rupă din balamale. Se așeză din nou în pat, cu lacrimi în ochi... „O, Doamne totul este incert, murdar, infectat... ce să mă fac, ce să mă fac, Doamne?!” Și chinuit, epuizat, adormi imediat. Se trezi după miezul nopții, lac de sudoare, cuprins parcă de febră. Visase și se făcea că microbii, care în visul lui luaseră forme de monștri hidoși, imenși, dansau în jurul lui cântând: „Eu sunt virusul dizenteriei și am
NĂPRASNICA FOBIE A LUI POLICARP RESTEU de ION IANCU VALE în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365983_a_367312]
-
îndoiesc că vei afla în țară un răspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decât interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulată, dar zac inerți civic, vociferând inutil în fata televizorului sau pur și simplu epuizați, preferând să se lase conduși. Direct în stâlp sau în șanț. Pare că nu-i mai șochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer. Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai
LASĂ-MI DOAMNE... POMII VII! de DOINA THEISS în ediţia nr. 986 din 12 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/365010_a_366339]
-
Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din municipiul Baia Mare și director a renumitei reviste de cultură și spiritualitate autentic românească „Familia Română” - pentru care eu vă sunt recunoscător în mod deosebit, deoarece cunosc condițiile în care ați preluat de pe umerii obosiți și epuizați ai vrednicului de pie memorie Dr. Constantin Mălinaș - fostul director al Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai din municpiul Oradea, județul Bihor, această revistă ce era sortită în momentul acela, uitării, indiferenței, ignoranței și pierderii ei în negura timpului - și, iată, acest
DOMNUL TEODOR ARDELEAN... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366745_a_368074]
-
unde?” La un moment dat pe toți pereții camerei mele erau persoane, - bărbați și femei care transmiteau știri, iar în jurul lor lumea plângea, țipa, alerga încolo și încolo, derutată, îngrijorată. Un vacarm căruia eu încă nu îi înțelegeam motivul! Eram epuizată, dar, mai ales îngrijorată de cele ce, undeva, se petreceau. Ivirea zorilor m-a bucurat, gândindu-mă că la lumina zilei va dispărea totul. De fapt au început problemele curente ale zilei respective, dar imaginile mă urmăreau aproape tot timpul
ULTIMA NOAPTE A PATRIARHULUI TEOCTIST de IOANA STUPARU în ediţia nr. 1016 din 12 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352312_a_353641]
-
dacă nu peste sute, filozofia va arăta altfel. Și ni se vor părea naivi filozofii care s-au împărțit în două, și care toată viața lor au căutat să răspundă la întrebarea, cine a existat înainte, eu sau materia, (rar, epuizat) eu nu mă întreb de ce iubesc materia, eu o iubesc, constat că o iubesc, și atât. Ceva în mine îmi spune că este bine s-o iubesc. CONSTANTIN BRÂNCUȘI : Și o iubesc, și această iubire o pun în operele mele
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
urlând ) Doamneeeeee ! Doamneeeee ! (picioarele îi tremură. Se lasă palid pe un fel de pat, către care mai mult s-a târât. Îi tremură mâinile ) CONSTANTIN BRÂNCUȘI : Dumnezeule, Dumnezeule! Cât de cumplit este! Cum de nu m-am gândit (respiră greu, epuizat ) Să trec și peste lovitura aceasta. Dacă rezist și trec de ea înseamnă că sunt tare. Și sunt norocos... (acum s-a liniștit. Privește în gol ca un orb) CONSTANTIN BRÂNCUȘI : (peste câteva case se aude lătratul domestic al unui
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
clipa aceea, el ar pieri. ( intrigat, speriat ) De ce ? DOMNIȘOARA POGANY: (visătoare) Nu-ți dai seama că dacă femeia și bărbatul ar rămâne îmbrățișați în ipostaza rutului, și dacă s-ar pierde și nu s-ar mai putea desprinde, ar muri epuizați. Apoi ar muri de foame, apoi ar muri de neodihnă, apoi ar muri de sete. CONSTANTIN BRÂNCUȘI : (gânditor) Așa este... Dar nu la asta mă gândesc eu. La altceva. Gândește-te la creație și la întreg. Nu întregul este de
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
față, se repede, pune mâna pe un ciocan și sparge câteva lucrări în culmea demenței. Face bucăți una din opere. După ce o sparge o privește pe cea rămasă întreagă. Răsuflarea îi e șuierătoare. Încetul cu încetul se liniștește) CONSTANTIN BRÂNCUȘI : (epuizat, pierdut) Acum nu mai e sferă. Nu mai este unul. Marele Unu nu mai e în primejdie. (ia cioburile în palmă) CONSTANTI BRÂNCUȘI : (plânge) Nu se mai cunoaște nimic. Ce statuie o fi fost? Să n-o fi spart pe
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
unui artist, și a unei conștiințe cum e a mea... e mereu în fața judecății...(trece un timp, obosit) Uite, poate de aceea eu am uitat de judecata ta...Dacă trebuie să mă judeci și eu am uitat, iartă-mă, Doamne! (epuizat se lasă să cadă pe spate) VOCEA : Da, trebuie să te judec. CONSTANTIN BRÂNCUȘI : Am greșit cu ceva? VOCEA : Ai greșit. Dar nu e vorba de asta. Știi bine că nu e suflet care să nu fie judecat. Aceasta este
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
fi făcut tot ce am făcut... VOCEA : (ca și cum s-ar gândi) Se poate să ai dreptate...Trebuie să fiu bun cu tine...Însă de un lucru...nu pot să te iert, Costache...De copii...N-ai făcut copii... CONSTANTIN BRÂNCUȘI : (epuizat, se lasă să cadă) Dar eu am avut dreptul să nu fac copii, Doamne...Geniul are dreptul...Căci el face pentru speță mai mult decât cel ce face copii... VOCEA : Nu, Costache, n-ai dreptate... Acest drept nu-l are
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
Doamne, ce dor îmi este, adânc și mut, ca un izvor negru, ce-i dă conținut ființei. Îmi e dor după timp, îmi e dor după ce aș fi putut sa fac ca artist, dacă aș fi fost ființă eternă. (gâfâie epuizat) Ce dor îmi e după ce n-o să fac niciodată! (după câteva minute) Am fost, Doamne! De aceea mă simt vinovat. Mă simt vinovat. Ce sentiment e acesta pe care-l trăiesc? Cum să-l numesc dacă e dor? Ciudată și
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
auzit Miorița pentru prima dată. ( se gândește) Da, îmi amintesc bine, sentimentul acesta îl trăia și ciobanul Mioriței. (tace un timp ) Oare câți îl înțeleg? Cred că trebuie să-l trăiești tu ca să-l sesizezi și să-l înțelegi. (trist, epuizat) Iată, eu abia acum îl înțeleg, după o viață întreagă. (tace un timp, ca și cum ar asculta) Vor trece oamenii, generațiile, cum se scutură frunzele și cum se trece iarba. Apoi va veni un timp când oamenii nu vor mai muri
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
moralul. Astfel că a fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după cîteva ore. Mircea Vulcănescu s-a așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborît, salvîndu-i viața. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie anul 1952, bolnav de plămîni, ca urmare a
IN MEMORIAM – ÎMPLINIREA A 60 DE ANI DE LA MUTAREA LA VEŞNICELE LĂCAŞURI A UNUI MARTIR ŞI MUCENIC AL NEAMULUI ROMÂNESC – MIRCEA VULCĂNESCU (28.10.2012) ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 662 din 23 o [Corola-blog/BlogPost/346523_a_347852]