930 matches
-
Iisus Hristos! Cavalerul Fra Giovanni da Capestrano, acesta era numele companionului și confesorului lui Ioan al vostru, a dobândit faima unui călugăr învățat și a unui luptător destoinic, dar și pe aceea a unui mare persecutor de necredincioși evrei, de eretici husiți ori de valahi schismatici. Pentru a se facilita răscumpărarea spiritului său merituos, de sub povara unor atari fapte infamante, pentru redempțiune, deci, Pronia cea miloasă a rostuit ordalia reîncarnării sale, într-o nouă existență terestră, sub un alt înveliș material
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
a omului modern, se află deja în acest Faust ,,primitiv", dar mai mult exteriorizate, ca două tendințe potrivnice, coabitând în spiritul epocii: una întreținând în suflet credința în dogmele creștine și teama de încălcarea lor, alta ațâțând în spirit investigația eretică asupra naturii"192. Investigația eretică asupra naturii va da naștere unei instituții cu totul aparte în cultura și civilizația umană. Această instituție este universitatea, adică un spațiu al cunoașterii laice, în afara ipotezei existenței lui Dumnezeu. Capitalismul și civilizația occidentală datorează
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
deja în acest Faust ,,primitiv", dar mai mult exteriorizate, ca două tendințe potrivnice, coabitând în spiritul epocii: una întreținând în suflet credința în dogmele creștine și teama de încălcarea lor, alta ațâțând în spirit investigația eretică asupra naturii"192. Investigația eretică asupra naturii va da naștere unei instituții cu totul aparte în cultura și civilizația umană. Această instituție este universitatea, adică un spațiu al cunoașterii laice, în afara ipotezei existenței lui Dumnezeu. Capitalismul și civilizația occidentală datorează mult universității, începând cu noul
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
a scris cele două opere, de maximă importanță: Contra lui Eunomiu și Despre Sfanțul Duh{\cîte 13}. Sfanțul Vasile dezvolta o teologie adâncă atunci când vorbește despre cunoașterea lui Dumnezeu. Se știe că el a polemizat, pe această temă, cu Eunomiu, eretic arian extremist. Acesta din urmă susținea că ființă lui Dumnezeu este nenașterea și că omul, știind ce este aceasta, știe implicit ce este Dumnezeu. Vorbind despre firea dumnezeiasca, Sfanțul Vasile cel Mare afirmă că „este o realitate care trece dincolo de
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
său i se pare de natură religioasă, de aici decurgând afinitățile cu Pascal sau cu Dostoievski. În alt loc, afirmând că „firea lui e a unui sceptic”, Cioran completează: „sau mai degrabă a unui eretic al scepticismului” (II, 330). De ce eretic al scepticismului? Explicațiile care urmează constituie un portret elocvent al devenirii cioraniene: „Scepticul e un mistic ratat. Naufragiază în îndoială fiindcă s-a încrezut prea tare în fervorile sale, iar când acestea l-au părăsit, nu i-a mai rămas
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
face cuiva plăcere, fie și unui singur om. Dacă așa ceva poate fi admis pentru a înlocui obișnuința religioasă a rugăciunii, ceilalți oameni vor găsi schimbarea ca fiind de bun augur. Nietzsche, Uman, prea uman, I, 589 PRIMUL TEMPO îMPĂRTĂȘANIA SFINȚILOR ERETICI I Talmeș-balmeș sectar. Climatul intelectual și ambianța ontologică în care se constituie creștinismul ține de cea mai absolută harababură... E greu de imaginat mulțimea comunităților extravagante, a profeților care se cred inspirați, a prorocilor iluminați, a gânditorilor ezoterici, a filosofilor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
uneori doar numele sau numai câte un semnificant disociat de conținut... - 2 - Logica învingătorilor. Fragilitatea suportului manuscriselor, vindicta creștină, odată adepții intoleranți ai lui Hristos ajunși la putere, migala copiștilor plătiți de mănăstiri, soarta tristă a acestor doctrine categorisite ca eretice de către Concilii și de Biserica triumfătoare, destinul obișnuit rezervat învinșilor de către învingători, ravagiile cauzate de trecerea timpului, neșansa câteodată dar și capriciile șansei explică raritatea fondului salvat, dispersarea lui în lucrări uitate pe rafturile cele mai puțin consultate ale bibliotecilor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
asocială și imorală a discipolilor le-ar veni ca o mănușă! Unii istorici reperează mici comunități gnostice în secolul al VIII-lea în plin Ev Mediu timpuriu, o adevărată șansă, întrucât triumful neîmpărțit cu nimeni al creștinismului face periculoasă practica eretică în acest sector geografic al Orientului Apropiat. învățăturile gnozei persistă, din câte se pare, în grupuri izolate din munți, departe de lume, protejate de secret, practicând credințele lor cu o discreție fatală pentru istoricul ideilor. în cea mai bună dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
foametea și epidemiile de ciumă pustiesc Europa. Creștinii își continuă și ei expansiunea și își înăspresc dominația. Adepții lui Pierre Valdo îvaudois, valdeenii), manicheenii și puțin mai târziu, catharii sunt arși pe rug sub pretextul că au îmbrățișat niște doctrine eretice. în 1324, Bernard Gui redactează un Manual al inchizitorilor pe care Nicolau Eymerich îl remaniază și desăvârșește în 1376. Ereticul este definit ca un individ care se opune unei prevederi a credinței îSfânta Treime sau întruparea, de exemplu), unui adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
provine din Tatăl ceresc; cămătăria nu-i un păcat) sau conținutului textelor canonice înu Dumnezeu a făcut Cerul și pământul; Isus n-a trimis discipoli să propovăduiască). Adică: cel care refuză simbolurile credinței, decretele Bisericii și cărțile sfinte. Altfel spus, eretic este acela care nu recunoaște autoritatea clerului, a preoților, a episcopilor, a papei. Filosofia, dispărută odată cu creștinarea Imperiului, reapare în secolul al XII-lea o perioadă înfloritoare în cursul căreia îi vedem oficiind pe Abelard, Pierre Lombard, Alain din Lille
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nume să fi fost totuși citat. De asemenea, gustul pentru secret al libertinilor spiritualiști care a împiedicat ca detalii ale gândirii lor ori ale practicilor lor să ajungă până la noi. Riscul înfruntat în epocă interzicea practic orice publicitate în jurul activității eretice, care ducea inevitabil la rug. Nimeni nu riscă să facă publice niște afirmații, niște idei sau niște învățături atât de subversive încât șocau atât puterea temporală cât și pe cea spirituală - ce-i drept confundându-se, în epocă... Practicarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
niște alegorii sau figurări ale acestor ceremonii adamice... Fără dovezi cu adevărat convingătoare. Pentru a le celebra ori pentru a le critica? Ni-l imaginăm cu greu pe foarte creștinul Filip al II-lea colecționar ahtiat după pânze de inspirație eretică...) Catolicilor nu le-au plăcut această scenografie veselă și i-au făcut cunoscut și lui Walter această opinie trimițându-l la rug, în 1322, împreună cu vreo cincizeci de victime înecate în Rin sau calcinate și ele prin foc. Represiune continuă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
poziție de înfruntare a unei autentici etici jubilatorii. în 1526, Eloi este arestat împreună cu nouă din prieteni săi. Reputația sa este considerabilă, loiștii, discipolii săi se numără cu miile. I se reproșează că citește cărți interzise și că propovăduiește doctrine eretice. Ostil martiriului, căruia nu-i vede nici utilitatea nici profitul, el retractează. Bun retor, abil dialectician, el obține pedeapsa cea mai mică: să arboreze în exteriorul locuinței un semn care să-l prezinte ca eretic. El persistă totuși să profeseze
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
interzise și că propovăduiește doctrine eretice. Ostil martiriului, căruia nu-i vede nici utilitatea nici profitul, el retractează. Bun retor, abil dialectician, el obține pedeapsa cea mai mică: să arboreze în exteriorul locuinței un semn care să-l prezinte ca eretic. El persistă totuși să profeseze, cu discreție aceleași idei. Nu îndeajuns de discret totuși, pentru că, în 1544, este arestat, torturat și ars pe rug. Fusese pe punctul de a retracta și pentru a doua oară! O victimă în plus din
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
după incapacitatea lor de a surprinde tot ceea ce putea să displacă realmente Bisericii. I se cere să întrebuințeze ceva mai puțin cuvântul Soartă. în locul acesteia, Dumnezeu ar fi mai potrivit, i se spune. Și apoi pomenește cam des niște autori eretici: Buchanan, Thăodore de Bèse, de exemplu. în sfârșit, îi face elogiul lui Iulian Apostatul! Plus câteva fleacuri. Acceptă observațiile, dar nu schimbă nimic în text. Acesta este Montaigne: catolic, el își supune lucrarea judecății Bisericii, pentru că vrea să-i fie
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de tone de comentarii indigeste asupra chestiunii, îi aparține lui Jaques Lacarrière: Gnosticii, Idăes, Gallimard, 1973. Pentru a găsi sursele, a descoperi gândurile, a dispune de niște referințe demne de a fi exploatate trebuie citiți Părinții Bisericii care prezintă tezele eretice pentru a le critica și a le condamna. A se consulta așadar, cu precauție cartea lui... Irineu din Lyon Contra ereziilor. Denunțarea și refutația gnozei cu nume mincinos, trad. fr de A. Rousseau, Sagesses chrătiennes, Cerf, 2001: mai mult de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Garizim, pe care a fost construit templul samaritenilor. Ei se considerau „adevăratul Israel”, singurii urmași ai poporului Israel care a păstrat cu credincioșie Tora lui Moise, adică legea stabilită de către Iosua la Sichem (Ios. 24). Samaritenii îi socoteau pe evrei eretici și schismatici. Datându-și singuri originile înainte de perioada judecătorilor, samaritenii susțineau că schisma iudaică a avut loc înainte de secolul al XI-lea, când preotul Eli a ridicat templul din Șilo ce rivaliza cu templul din Sichem; această lucrare schismatică a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Rostiși, zic, lucruri foarte acătare.../ Noi însă, drumețind acum călare,/ Nu-i slobod să vorbim decât în șagă;/ Zău, lasă slova sfântă, doamnă dragă,/ Pentru amvon și pentru seminare.”300 Cuvintele lui indică o reacție de respingere a atitudinii aproape eretice a femeii de a-și aroga dreptul interpretării Scripturii, ea răsturnând astfel un monopol masculin al hermeneuticii biblice.301 Personajul feminin conștientizează permanent că are experiența, dar nu și autoritatea de a interpreta textele și de a predica. Chiar din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
art. cit., p. 97. 302 „Experiența și nu vreo autoritate” (trad. n.) 303 G. L. Kitteredge, Chaucer: The Canterbury Tales, p. 162 apud Elaine Treharne, op. cit., p. 94. (trad. n.) 101 este totuși mai religioasă decât stareța 304, deși elemente eretice din discurs nu lipsesc: neînțelegerea corectă a pasajelor scripturistice, argumentări îndrăznețe, impudice, refuzul de se se supune voinței divine așa cum este ea implicată în taina căsătoriei, sincretismul religios (pasiunea pentru astrologie în încercarea de a-și defini propria personalitate).305
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nicio autoritate, personajele feminine le-au luat locul, le-au preluat suveranitatea.445 Dorința femeilor de a deține puterea este, de fapt, așa cum încearcă să reliefeze istorisirea, dorința de a fi iubite, autoritatea acordată femeilor devenind dezideratul târgoveței cel mai eretic, dar îl mărturisește a fi general. 446 Târgoveața se consideră o voce a femeilor din lumea ei, întruchipează o imagine a revoltei. Personajul feminin chaucerian are o vitalitate de necontestat, impresionează mai ales prin umorul genial 440 Ibidem. 441 G.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
c. &c. De asemenea jur că împotriva oricărei pedepse cu excomunicarea sau a pierderii drepturilor mele, voi fi dedicat și fidel Maiestății sale &c. &. Și de asemenea jur că din toată inima detest, urăsc și abjur ca fiind necucernica și eretica această doctrina și regulă blestemata, care spune că prinții care sunt excomunicați de către papă pot fi detronați sau uciși de către supușii lor sau de oricare altă persoană. Și cred cu tărie că papă nu are nici un drept să mă scoată
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
le ocolește mult mai puțin decît ne place să credem, devenea previzibil că unii savanți vor accentua independența gnosticismului față de creștinism, În vreme ce alții vor Încerca să-i răzbune pe ereziologi arătînd că, la urma-urmei, gnosticii erau Într-adevăr niște creștini eretici. Indiferent, de exemplu, de motivele pentru care generații Întregi de savanți germani au Încercat (și cîțiva mai Încearcă și astăzi) să pună În evidență extrem de improbabilele rădăcini iraniene atît ale gnosticismului, cît și ale creștinismului, precum și derivarea celui din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pămîntului nu-și pot avea originea decît Într-o regiune maritimă, Dragomanov hotărăște că această regiune trebuie să fie neapărat India. Din India mitul a migrat În Mesopotamia, din Mesopotamia În Iran (unde a influențat zurvanismul, o formă de zoroastrism eretic, probabil beneficiind de audiență pentru o scurtă vreme, sub domnia cîtorva cîrmuitori sassanizi), iar de acolo În Caucaz și În Europa, unde a dat naștere gnosticismului. Prin maniheism (o formă de gnosticism) mitul a ajuns În Asia Centrală; prin intermediul armenilor paulicieni
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
prin urmare, sentimentele și visele nu sînt „ființe”, ca să nu mai vorbim de abstracții ca Înțelepciunea sau Inteligența 14. În gnosticism este valabil exact opusul acestei opinii, la fel și În platonism În general - față de care gnosticismul este o variantă eretică și extremistă: cu cît un lucru este mai corporal, adică cu cît este mai mult cognoscibil prin simțuri, cu atît este el mai puțin Înzestrat cu „ființă”, căci lumea fizică nu este decît un teatru de umbre al unei realități
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Întunecos decît norii, mai rece ca iarna, mai șubred ca gheața, mai perfid decît Histerul, mai prăpăstios decît Caucazul”6. Nu putem aștepta de la Tertulian o refutatio cum este cea scrisă În aceeași perioadă de Ipolit, culegător conștiincios de doctrine eretice, reproduse de multe ori cuvînt cu cuvînt. Informațiile relevante sînt puține și, chiar dacă sînt probabil demne de Încredere, ele apar deformate de un accentuat parti-pris polemic care merge atît de departe, Încît sînt contrazise chiar propriile opinii exprimate de Tertulian
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]