926 matches
-
două păreri implicate în controversa cristologică, cele două poziții care opuneau de ani de zile Antiohia și Alexandria. Potrivit lui Cope, Theodoret ar fi redactat însă un fel de apologie pro domo, încercând să scape o dată pentru totdeauna de eticheta de „eretic” sau cel puțin de „ortodox suspect” care i se aplica. Tratatul, o veritabilă summa de ereziologie și de dogmatică, cuprinde cinci părți, din care primele patru prezintă un inventar cvasicomplet al doctrinelor eretice, în timp ce ultima, cea mai dezvoltată dintre toate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
scape o dată pentru totdeauna de eticheta de „eretic” sau cel puțin de „ortodox suspect” care i se aplica. Tratatul, o veritabilă summa de ereziologie și de dogmatică, cuprinde cinci părți, din care primele patru prezintă un inventar cvasicomplet al doctrinelor eretice, în timp ce ultima, cea mai dezvoltată dintre toate, prezintă o expunere sistematică a doctrinei ortodoxe: Treimea (1‑3); creație, angelologie, antropologie (4, 9); providență (10); cristologie (11‑15); bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu (16); unitatea celor două Testamente (17); botez (18
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pp. 321-335. Osborn, E. F., Justin Martyr, Tübingen, 1972. Otranto, G.,Esegesi biblica e Storia in Giustino, Bari, 1979. Pagels, E., he Origin of Satan, New York, 1995 (trad. italienne, Satana e i suoi angeli. La demonizzazione di ebrei, pagani ed eretici nei primi secoli del cristianesimo, Milan, 1996). Pager, J. C., The Epistle of Barnabas : outlook and background, Tübingen, 1994. Paléologue, Th., Sous l’œil du Grand Inquisiteur, Carl Schmitt et l’héritage de la théologie politique, Paris, 2004. Pascal, C., Nerone
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
precum și cele, aproape identice, ale lui Lietaert Peerbolte, Antecendents..., pp. 8‑9. În această privință, există un consens aproape perfect între cei doi cercetători. . Jenks, Origins..., pp. 16‑17. . Ibid., pp. 17‑20. . În literatura rabinică, termenul min este asociat „ereticului” disprețuitor față de înțelepți și învățături, care neagă orice autoritate tradițională, precum și legea nescrisă. A se vedea Jenks, Origins..., pp. 13‑14. . Este vorba de o teză publicată de două edituri, una din Gembloux, alta din Paris. . În 1956, B. Rigaux
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
impună conceptul „autograf” ca specie a literaturii de frontieră, să îi întocmească o tipologie, aici fiind talonat tot un teren nebătătorit. De altfel, S. vizează și în ficțiunile sale o abolire a granițelor dintre speciile literare. Discursul narativ din Evanghelia eretică sau Melec, purtătorul de nucă și de nyvas (2000), un „roman în versuri” care preia, în cheie modernă, motivul trădării Mântuitorului, este descompus în secvențe de jurnal, cânturi, scrisori, lamentații, structura fragmentară, discontinuă presupunând o reconsiderare a nivelelor formale ale
SAVIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289521_a_290850]
-
Vlad Sorianu, București, 1997; Ginere de import, București, 1997; Greșeala, postfață Mircea Ghițulescu, București, 1997; Jocuri (de unu, de doi...), Iași, 1998; Acorduri pentru urechi surde. Din însemnările unui naiv, Bacău, 1999; Pagini alese, pref. P. Isachi, Bacău, 2000; Evanghelia eretică sau Melec, purtătorul de nucă și de nyvas, Iași, 2000; Scriitori băcăuani (în colaborare cu Eugen Budău), I, Bacău, 2000; Despre starea autografului. Cărți cu olografe, Bacău, 2001; Etnologul Dorinel Ichim (în colaborare), Bacău, 2002; Tragedii în fond, Iași, 2002
SAVIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289521_a_290850]
-
Poetica, 338-351; Cărtărescu, Postmodernismul, 299, 351, 360-361; Dicț. esențial, 862-864; Nicolae Crețu, „Jocurile” lui Urmuz, CL, 2001, 6; Dicț. analitic, III, 260-263; Adrian Lăcătuș, Urmuz, Brașov, 2002; Irina Marin, Urmuz, eternul precursor, RL, 2003, 25; Paul Cernat, Urmuz: un conservator eretic?, OC, 2003, 193; Cecilia Burtică, Urmuz avant Dada (Urmuz sau Originile suprarealiste), pref. Dumitru Gherghina, Craiova, 2003; Ovidiu Morar, Avatarurile suprarealismului românesc, București, 2003, 63-69, passim. D. Mc.
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
1937, 7; Biberi, Études, 140-141; Călinescu, Ist. lit. (1941), 829, Ist. lit. (1982), 913; Adrian Marino, „Amica mea Europa”, RFR, 1945, 6; Profira Sadoveanu, Stele și luceferi, pref. G. Călinescu, București, 1969, 135-146; Corbea-Florescu, Biografii, I, 217-224; Florian Potra, „Empirismul eretic” al lui D. I. Suchianu, LCF, 1974, 13; Cornel Cristian, Bujor T. Râpeanu, Dicționar cinematografic, 1974, 417; Petre Rado, Păcăliți și despăcăliți, „Cinema”, 1974, 133; Crohmălniceanu, Literatura, III, 378-384; Șerban Cioculescu, Drumurile „Mioriței”, LCF, 1978, 44; Cornel Ungureanu, „Foste adevăruri viitoare
SUCHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290006_a_291335]
-
proiectat nebunia în sfera obscură a iraționalului. Din acest motiv s-a creat chiar un mit al nebuniei care a dus la segregarea, din punct de vedere social, a unor grupe populaționale asupra cărora erau proiectate culpabilitățile colective: leproși, ciumați, eretici sau sectanți religioși, vrăjitoare. Aceste forme de culpabilizare colectivă, de factură mitico-magică ce au persistat pe tot parcursul istoriei, au luat în secolul XX aspectele unor proiecții sublimate ale urii colective și ale „luptei de clasă”, în care procesul de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
statuta existența unui raport între om și diavol. Această relație a reprezentat cauza unor grave conflicte între demonizați și autoritatea statală și ecleziastică; fapt care a dus la persecuția acestora, la culpabilizarea lor moral-religioasă și la condamnarea la moarte ca eretici. Formele cele mai cunoscute la sfârșitul Evului Mediu erau delirurile colective de tipul posesiunii demoniace cu caracter de contagiune epidemică, extrem de rapidă și de extinsă ca difuziune: posesiune, demonolatrie, demonopatie, vrăjitorie etc. Ele aminteau, în epoca la care facem referință
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
folosind libertatea voinței și liberul-arbitru, cu care Dumnezeu însuși l-a înzestrat. Doctrina era mult prea „umanistă” pentru a nu contraria pietismul creștin al vremii. Astfel încât, în 431, Conciliul al III-lea ecumenic de la Efes a condamnat-o, declarând-o eretică 15. Dar erau lérinienii eretici? Lérins a fost, înainte de toate, un spatium de asceză. Clericii și laicii care poposeau o vreme la mănăstire se îndeletniceau cu acest lucru 16. Dar nu este deloc bizar că sălașul adăpostea persoane foarte diverse
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
un centru de studii deopotrivă profane și sacre” (Riché, op. cit., p. 69, are în vedere părerile autorilor precizați în nota imediat anterioară). 8. Cuvântul semipelagianism vine de la Pelagius. Pelagius din Britannia a formulat, pe la 418, ideile pelagianismului - doctrină decretată ca eretică de Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes din iunie 431. Pelagiștii par renascentiști avant la lettre. Susțineau că omul poate atinge perfecțiunea morală și spirituală - și, implicit, poate câștiga mântuirea - prin forțe proprii, prin liber-arbitru, fără ajutorul harului divin
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
un simplu accident providențial sau în urma unor persistente căutări, au descoperit frumusețea slujbelor atonite și geniul iconografic al ortodoxiei medievale sunt astăzi condamnați la decepție și frustrare în aproape oricare parohie pe care ar vizita-o. În România, kitsch-ul eretic tinde să devină a doua natură a cultului ortodox. Este dificil să găsești, în zeci de orașe din țară, o biserică cu un program liturgic decent, fără forfecări nemiloase în tipic, cu slujbe neîntrerupte de telefoane mobile și un „du
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de cal ai unei asemenea „științe”. Teologia răsăriteană a rămas însă închistată sub greutatea vechilor prejudecăți. Îl „învățăm” pe Dumnezeu mecanic, după categorii moarte 1. Vorbim despre dogmele ortodoxiei ca despre un sistem închis de propoziții axiomatice. Ca să nu ajungi eretic, totul este să înveți bine distincțiile dintre „ființă” și „energie” ori „esență” și „persoană” etc. Dogma Sfintei Treimi nu se mai deschide ca o fereastră prin care mintea se înalță spre cer, în chip doxologic, nici dogma Calcedonului nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ca ortodocși de formație umanistă să n-aibă nevoie nici de Atanasie, nici de Maxim Mărturisitorul. Păcatul lor este mai mare decât al teologilor dezinteresați de Gadamer sau Eliade. Pe scurt, avem nevoie de teologie. Când generația New-Age celebrează diversitatea eretică a valorilor htonice, îmi este greu să eman pacea angelică a celor de peste veac. Când o biserică așa-zis episcopală își trântește un prim episcop gay (divorțat!), îmi este imposibil să le țin isonul. Când avem zece milioane de avorturi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este lipsit de aerul „ezoteric” al gnosticilor păgâni. Dacă există deci cu adevărat problema „intelectualismului” lui Evagrie, atunci ea îl privește și pe Antonie cel Mare. A condamnat oare Biserica în anul 553, la Sinodul de la Constantinopol, o doctrină hristologică eretică sau mai degrabă o atitudine generală remarcată printre monahii din bazinul Mediteranei? C. Bădiliță sugerează aici că tensiunea între „tabăra clericală” și „intelectuali” este constantă de-a lungul istoriei Bisericii 1. Evagrie s-ar afla, desigur, de partea „intelectualilor”. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în jurul căruia s-au adunat, încet și greu, elementele unei noi organizări politice și sociale”, puterea ei respectată salvând fragmente din formele vechii civilizații, pe de alta, că, împotrivindu-se așa-ziselor produse sufletești ale păgânismului și unor învățături socotite eretice, a declanșat o îngustare a orizontului intelectual chiar pentru cărturarii timpurilor, “îngustare în care trebuie să căutăm una din cauzele de căpetenie ale exclusivismului și inferiorității culturii medievale”. O carte lipsită de complexe care motivează declinul Occidentului medieval, dar și
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
explicația este că, dincolo de Seniorie, fidelitatea ei se adresează Romei, Bisericii Catolice. Chiar un oraș ca Ragusa, atât de preocupat de interesele sale, cufundat în același timp în lumea otomană și în cea ortodoxă, trăind, în fond, în mijlocul unor populații eretice și necredincioase, este de o uimitoare fervoare catolică. Între altele, convingerile sale religioase ar fi la fel de pasionante de cercetat, ca și structurile ei economice, interesul amestecându-se - de ce nu? - cu elanurile cele mai spirituale... Geografia, politica, economia, civilizația, religia, totul
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
grecilor din tot cursul veacului al XVIII-lea pregătește terenul pentru pătrunderea luminilor în Sud-Estul european. Neoaristotelismul introdus în Academiile domnești de la București și Iași reprezintă un prim gest de eliberare de sub tutela inflexibilă a dogmei ortodoxe. Noua concepție, socotită eretică de patriarhia din Constantinopol, avea să fie aplicată în Grecia și în Țările Române de adepții cunoscutului filosof Theofil Corydaleu. „Neoaristotelismul lui Cezar Cremonini” - susține istoricul Victor Papacostea - „așa cum a trecut în opera lui Theofil Corydaleu și în cursurile acestuia
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
vis o semnificație ludică sau divinatorie. În ambele cazuri, mai ales în cazul persoanelor puternic marcate de o educație religioasă, pot să pună accentul pe devierea conduitei personale. Jocul și practica divinatorie sunt condamnate în textele sfinte și considerate activități eretice și nelegiuite. Altfel, jocul de cărți exprimă căutarea unei strategii, dorința de a provoca, sau nevoia de a se distra și de a comunica (vezi Joc). Cărțile de joc sau tarotul evocă fie sentimentul de fatalitate, fie dorința de a
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
zișilor „creștini adevărați”, a zelatorilor „ortodoxiei pure”, a păzitorilor „tradiției nealterate”. Pentru aceștia, nu mai Încape vorbă, cuvântul „apocrif” miroase a pucioasă și nu-și are locul În vocabularul pravoslavnic. Dacă te ocupi, În România ortodoxistă, de apocrife, imediat ajungi „eretic”, prin urmare direct În fundul iadului. De partea cealaltă, Întâlnim o pasiune smintită, necontrolată pentru aceste scrieri, văzute ca un eșantion de literatură ezoterică. În ultimii ani mai cu seamă au apărut tot felul de traduceri neprofesioniste, făcute după versiuni moderne
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
cainite, nu poate fi pus, În nici un caz, alături de Protoevanghelia lui Iacob sau de Pseudo-Evanghelia lui Matei, două produse ale creștinismului popular, „curate” din punct de vedere dogmatic. Se impune așadar o decantare a corpusului apocrif În funcție de procentul de „Învățătură eretică” pe care-l conține fiecare text În parte. Toate mărturiile creștinismului antic, de orice culoare și de orice nuanță (gnostic, iudeo-ebionit, popular) sunt importante, Întrucât toate ajută la conturarea unei lumi altfel inexistentă pentru noi. Legitimitatea științifică nu rimează Însă
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
serie, coordonată, la rândul ei, de Părintele Bodogae, cuprindea De principiis, În Întregime, Contra Celsus, Despre rugăciune, Exortație la martiriu, precum și o selecție de comentarii la cărțile Vechiului și Noului Testament. În total, aproape 2.000 de pagini ale unui „eretic”, publicate cu binecuvântarea Patriarhului. Conform mărturiilor mai multor persoane care Îl frecventau, Stăniloae a fost scandalizat și a pregătit cu minuțiozitate o contraofensivă. Ca să-l combată pe Origen și mai cu seamă origenismul, el alege să traducă și să comenteze
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
și personal; de o parte, o lume statică, Împietrită În ritmul ei glacial și deznădăjduit; de cealaltă, o lume dinamică, pentru care libertatea este legea Întemeietoare. „Este evident”, conchide Stăniloae, „că opera De principiis abundă de tot felul de idei eretice, păgâne, chiar dacă sunt propuse de multe ori sub formă ipotetică. Îmbinarea a tot felul de contradicții nereconciliate face din ea o adevărată harababură”. Publicând de la Ambigua, Stăniloae Împușcă doi iepuri dintr-o lovitură: mai Întâi, reglează socotelile cu Alexandrinul fără
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Perfecțiunii, „nemuritori”, după propriile sale cuvinte, maeștri absoluți și irefutabili. Tot ce trebuie să facem e să trăim În conformitate cu scrierile lor, să-i urmăm à la lettre, să-i imităm fără crâcnire. Firește, nici nu se pune problema reabilitării unor „eretici” ori „semieretici”, precum Origen, marele chouchou al lui De Lubac, Urs von Balthasar, Daniélou sau Evagrie Ponticul, editat cu profesionalism și pasiune În „Sources chrétiennes”. Pentru Stăniloae, În special, și pentru ortodoxie, În general, nu există nici un intermezzo, nici o Întrerupere
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]