KorAP: Find »[drukola/base=ergativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...44 >

1,078 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

și care aduc argumente pentru o analiză "inacuzativă" a limbilor ergative. Simplificând foarte mult, acest lucru înseamnă că toate verbele (sau majoritatea verbelor) din limbile ergative se comportă ca verbele inacuzative din limbile acuzative, fenomenul inacuzativității fiind generalizat în limbile ergative. Nash (1997: 138) arată că atât în lucrări tradiționale despre ergativitate, cât și în studii recente, limbile ergative au fost definite ca fiind sisteme "inacuzative", proprietatea care le distinge de limbile acuzative fiind incapacitatea de a atribui Cazul acuzativ obiectului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
toate verbele (sau majoritatea verbelor) din limbile ergative se comportă ca verbele inacuzative din limbile acuzative, fenomenul inacuzativității fiind generalizat în limbile ergative. Nash (1997: 138) arată că atât în lucrări tradiționale despre ergativitate, cât și în studii recente, limbile ergative au fost definite ca fiind sisteme "inacuzative", proprietatea care le distinge de limbile acuzative fiind incapacitatea de a atribui Cazul acuzativ obiectului, între studiile mai importante fiind menționate Bok-Bennema (1991) și Bittner și Hale (1996). Bok-Bennema (1991, apud Manning 1996

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
obiectului, între studiile mai importante fiind menționate Bok-Bennema (1991) și Bittner și Hale (1996). Bok-Bennema (1991, apud Manning 1996: 66, 158, 162, 163), urmându-l pe Kiparsky (1987)3, susține, cu referire mai ales la eschimosă, că argumentele A în ergativ sunt actualmente oblice. Autorul respinge ideea că cele două tipuri de ergativitate, morfologică și sintactică, nu au legătură și sugerează, urmându-l pe Payne (1980)4, că ergativitatea rezultă din incapacitatea verbului de a atribui Caz structural obiectului direct. Centrul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
respinge ideea că cele două tipuri de ergativitate, morfologică și sintactică, nu au legătură și sugerează, urmându-l pe Payne (1980)4, că ergativitatea rezultă din incapacitatea verbului de a atribui Caz structural obiectului direct. Centrul funcțional I atribuie și ergativul, și absolutivul. Argumentul în ergativ se deplasează în Spec,IP, poziția tematică specifică subiectului intranzitiv, având aceeași relație specificator−centru cum este cea folosită pentru atribuirea ergativului/genitivului. Bok-Bennema (1991) arată că, în eschimosă, cazul modalis (cazul direct) care apare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipuri de ergativitate, morfologică și sintactică, nu au legătură și sugerează, urmându-l pe Payne (1980)4, că ergativitatea rezultă din incapacitatea verbului de a atribui Caz structural obiectului direct. Centrul funcțional I atribuie și ergativul, și absolutivul. Argumentul în ergativ se deplasează în Spec,IP, poziția tematică specifică subiectului intranzitiv, având aceeași relație specificator−centru cum este cea folosită pentru atribuirea ergativului/genitivului. Bok-Bennema (1991) arată că, în eschimosă, cazul modalis (cazul direct) care apare în structurile antipasive și în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbului de a atribui Caz structural obiectului direct. Centrul funcțional I atribuie și ergativul, și absolutivul. Argumentul în ergativ se deplasează în Spec,IP, poziția tematică specifică subiectului intranzitiv, având aceeași relație specificator−centru cum este cea folosită pentru atribuirea ergativului/genitivului. Bok-Bennema (1991) arată că, în eschimosă, cazul modalis (cazul direct) care apare în structurile antipasive și în alte contexte este o marcare acuzativă, reflectând cazul atribuit de verb. De aici, ar rezulta că antipasivul apare numai în limbile ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativului/genitivului. Bok-Bennema (1991) arată că, în eschimosă, cazul modalis (cazul direct) care apare în structurile antipasive și în alte contexte este o marcare acuzativă, reflectând cazul atribuit de verb. De aici, ar rezulta că antipasivul apare numai în limbile ergative, pentru că antipasivul reprezintă o atribuire de tip Nom.−Ac., sufixul antipasiv fiind o formă de avansare a verbului, care poate atribui Cazul acuzativ. Nash (1998a) − autoare care a susținut și anterior acest tip de analiză (Nash 19955: în limbile acuzative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
legitimează cazul structural) − face aceeași opțiune de interpretare: ergativitatea este un fenomen morfosintactic superficial, legat de atribuirea Cazurilor, iar distincția ergativitate superficială (morfologică) vs ergativitate profundă (sintactică) nu este relevantă. Construcțiile de tip Nom.−Ac. sunt atestate în toate limbile ergative. Acestea reprezintă sisteme "scindate", în care proprietățile de acord și de Caz pot oscila între sistemul acuzativ și sistemul ergativ, de unde și posibilitatea existenței partiției personale și a partiției aspectuale. Nash (1998a) reformulează definiția ergativității, pentru a elimina distincția morfologic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativitate superficială (morfologică) vs ergativitate profundă (sintactică) nu este relevantă. Construcțiile de tip Nom.−Ac. sunt atestate în toate limbile ergative. Acestea reprezintă sisteme "scindate", în care proprietățile de acord și de Caz pot oscila între sistemul acuzativ și sistemul ergativ, de unde și posibilitatea existenței partiției personale și a partiției aspectuale. Nash (1998a) reformulează definiția ergativității, pentru a elimina distincția morfologic/sintactic: o limbă este ergativă dacă tratează obiectul unui verb tranzitiv și subiectul unui verb intranzitiv în același fel, dar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unui verb tranzitiv și de subiectul unui verb intranzitiv, criteriul fiind marcarea morfologică: afix cazual atașat proiecției NP sau marcă pronominală atașată verbului. Autoarea își continuă astfel demonstrația: verbul este în legătură mai strânsă cu argumentul marcat − A în limbile ergative, O în limbile acuzative. Ipoteză: marcarea specială este expresia unei relații de localitate (tematică sau configurațională între un argument și un centru funcțional) între verb și NP marcat, iar diferența dintre limbile ergative și limbile acuzative este mai puțin netă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
strânsă cu argumentul marcat − A în limbile ergative, O în limbile acuzative. Ipoteză: marcarea specială este expresia unei relații de localitate (tematică sau configurațională între un argument și un centru funcțional) între verb și NP marcat, iar diferența dintre limbile ergative și limbile acuzative este mai puțin netă − există grade de asemănări între cele două tipuri de limbi, în funcție de nivelul la care se stabilește relația de localitate dintre verb și elementul marcat. Și Müller (2004)6 susține, urmând același tip de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
puțin netă − există grade de asemănări între cele două tipuri de limbi, în funcție de nivelul la care se stabilește relația de localitate dintre verb și elementul marcat. Și Müller (2004)6 susține, urmând același tip de analiză, că diferența dintre sistemul ergativ și cel acuzativ este alegerea, în ordinea operațiilor sintactice dintr-o construcție tranzitivă, a derivării categoriei v. 2.2. Teoria transparenței proiecției verbale Bittner și Hale (1996: 531), pornind de la observația că limbile ergative reprezintă o clasă eterogenă, arată că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de analiză, că diferența dintre sistemul ergativ și cel acuzativ este alegerea, în ordinea operațiilor sintactice dintr-o construcție tranzitivă, a derivării categoriei v. 2.2. Teoria transparenței proiecției verbale Bittner și Hale (1996: 531), pornind de la observația că limbile ergative reprezintă o clasă eterogenă, arată că teoria Cazului și a acordului reduc distincția tradițională între ergativitatea sintactică și cea morfologică la o diferență structurală: opacitatea vs transparența unei proiecții VP guvernate de C (aplicație pe limbile eschimosă, opacă, și warlpiri

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reduc distincția tradițională între ergativitatea sintactică și cea morfologică la o diferență structurală: opacitatea vs transparența unei proiecții VP guvernate de C (aplicație pe limbile eschimosă, opacă, și warlpiri, transparentă). Din punct de vedere descriptiv, o limbă care are caz ergativ sau acord morfologic de tip ergativ este sintactic ergativă dacă prezintă și alte fenomene orientate spre nominativ, fenomene care disting relația nominativă (specifică pentru subiectul intranzitivelor și pentru obiectul tranzitivelor) de cea ergativă (care caracterizează subiectul tranzitivelor), astfel încât nominativul să

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și cea morfologică la o diferență structurală: opacitatea vs transparența unei proiecții VP guvernate de C (aplicație pe limbile eschimosă, opacă, și warlpiri, transparentă). Din punct de vedere descriptiv, o limbă care are caz ergativ sau acord morfologic de tip ergativ este sintactic ergativă dacă prezintă și alte fenomene orientate spre nominativ, fenomene care disting relația nominativă (specifică pentru subiectul intranzitivelor și pentru obiectul tranzitivelor) de cea ergativă (care caracterizează subiectul tranzitivelor), astfel încât nominativul să fie superior ierarhic. O limbă are

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
terminologia curentă) este suficient de proeminent pentru a servi drept topic. Acceptând constrângerea universală formulată de Chomsky (1981)7 − numai subiectul poate fi controlat −, Bittner și Hale observă că, în dyirbal, argumentul controlat al unui verb tranzitiv este cel în ergativ, nu cel în nominativ, prin urmare, din punctul de vedere al controlului, ergativul este subiect. Propunerea autorilor (Bittner și Hale 1996: 533) este că o limbă ergativă la nivel sintactic trebuie să aibă un comportament dual: pe de o parte

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
universală formulată de Chomsky (1981)7 − numai subiectul poate fi controlat −, Bittner și Hale observă că, în dyirbal, argumentul controlat al unui verb tranzitiv este cel în ergativ, nu cel în nominativ, prin urmare, din punctul de vedere al controlului, ergativul este subiect. Propunerea autorilor (Bittner și Hale 1996: 533) este că o limbă ergativă la nivel sintactic trebuie să aibă un comportament dual: pe de o parte, trebuie să existe fenomene orientate spre subiect (precum controlul), care caracterizează relația convențională

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt, în dyirbal, relativizarea, schimbarea de topică). Într-o limbă cu morfologie ergativă, ambele argumente ale unui verb tranzitiv sunt legitimate in situ, în S-Structură, acest lucru fiind posibil pentru că întreaga structură este accesibilă pentru guvernare. În limbile sintactic ergative, VP este opac pentru guvernare în S-Structură, deci subiectul trebuie să se deplaseze în Spec,IP pentru a fi guvernat de C sau de K. Astfel, argumentul în nominativ din Spec,IP este mai proeminent decât subiectul asociat proiecției

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Cazului inerent are loc sub guvernare și este imposibilă în configurația ECM; Cazurile structurale marcate sunt Cazuri (K) vide subiacent, care trebuie să satisfacă ECP. Pentru fiecare K vid, antecedentul guvernor (care atribuie Caz) determină realizarea sa ca acuzativ, ca ergativ sau ca oblic. Un centru vid cum este K poate satisface ECP numai fiind guvernat de un antecedent, pentru că nu poate ocupa o poziție tematică. Relația de guvernare standard: un centru guvernează complementul și specificatorul lui și orice grup din

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
V CP 3 IP C 2 Nom.i I' Temă 2 VP I 2 ti VPi ! V' 2 ti V Ergativitatea sintactică (opacitate) (Bittner și Hale, 1996: 535) Teoria transparenței propusă de autori oferă o predicție generală asupra sistemului cazual ergativ: un sistem ergativ apare atunci când verbul tranzitiv nu-și poate marca obiectul cu un Caz, pentru că nu guvernează niciun competitor pentru Caz al acestui argument. Ca urmare, I marchează cazual subiectul din VP (autorii adoptă ipoteza subiectului intern), deci obiectul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
IP C 2 Nom.i I' Temă 2 VP I 2 ti VPi ! V' 2 ti V Ergativitatea sintactică (opacitate) (Bittner și Hale, 1996: 535) Teoria transparenței propusă de autori oferă o predicție generală asupra sistemului cazual ergativ: un sistem ergativ apare atunci când verbul tranzitiv nu-și poate marca obiectul cu un Caz, pentru că nu guvernează niciun competitor pentru Caz al acestui argument. Ca urmare, I marchează cazual subiectul din VP (autorii adoptă ipoteza subiectului intern), deci obiectul e în nominativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitiv nu-și poate marca obiectul cu un Caz, pentru că nu guvernează niciun competitor pentru Caz al acestui argument. Ca urmare, I marchează cazual subiectul din VP (autorii adoptă ipoteza subiectului intern), deci obiectul e în nominativ, iar subiectul, în ergativ. Obiectul în nominativ poate satisface Filtrul K fie ridicându-se în Spec,IP (ca nominativul din engleză), fie in situ (în miskitu); în ultima situație, obiectul este legitimat în poziția sa originară, în VP, dacă S-Structura e suficient de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
engleză), fie in situ (în miskitu); în ultima situație, obiectul este legitimat în poziția sa originară, în VP, dacă S-Structura e suficient de transparentă pentru ca C să guverneze această poziție. Aceste două opțiuni corespund celor două tipuri de limbi ergative identificate de autori: (a) cu ridicare/opace (tip care corespunde, în linii mari, ergativității sintactice) − eschimosă −; (b) transparente (tip care corespunde, în linii mari, ergativității morfologice) − warlpiri. Contrastul dintre cele două limbi este vizibil pentru antipasiv (vezi Capitolul 1, 6

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mari, ergativității morfologice) − warlpiri. Contrastul dintre cele două limbi este vizibil pentru antipasiv (vezi Capitolul 1, 6.). Bittner și Hale (1997 [1993]) își propun să formuleze o teorie generală a Cazului, care să explice diferența dintre limbile acuzative și cele ergative. Autorii arată că atribuirea Cazului structural nu este o proprietate a centrului, ci depinde de configurația în care acesta apare. Pentru Cazul structural direct (ergativ și acuzativ), convențiile de realizare sunt universale. Realizările Cazului direct (S-Structură): Dacă α leagă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
formuleze o teorie generală a Cazului, care să explice diferența dintre limbile acuzative și cele ergative. Autorii arată că atribuirea Cazului structural nu este o proprietate a centrului, ci depinde de configurația în care acesta apare. Pentru Cazul structural direct (ergativ și acuzativ), convențiile de realizare sunt universale. Realizările Cazului direct (S-Structură): Dacă α leagă cazual un KP vizibil, β, al cărui centru este un K gol, β0, atunci β0 este realizat ca: (a) ergativ, dacă α este I; (b

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]