3,970 matches
-
de ei știut. Pentru Petrarca, Goethe sensul vieții este iubirea transfigurată de poezie. Pentru Lala Lal Ded, dansul care ne unifică, ne confundă cu Brahman, cu Unul primordial. Pentru Boethius atingerea perfecțiunii morale, pentru Giordano Bruno tensiunea suitoare a intelectului "eroic", dincolo de stele și cer, în eliberarea radicală prin mistuirea în focul sacru al poeziei, Shakespeare, după ce, în piesele sale negre, demască și răscolește cele mai crude nonsensuri în firea umană, în Furtuna redescoperă și exaltă ideea frumseții omului și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din forma publicată, astfel încât intenționa să modifice poemul și "să-l o înalțe nesfârșit à la Giordano Bruno", cum a notat cu două săptămâni înainte de prima umbrire a minții. Or, ceea ce postula filozoful poet italian era zborul neîncetat al "intelectului eroic" în căutarea unei onto-axiologii supreme care nu pot fi atinse niciodată. De aici, zborul fără oprire. Aceeași maximă deschidere o întâlnim în sublimul poem al lui Rabindranath Tagore Lebedele, unde un stol de lebede, vast cât cerul, ia pe aripile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să fii înaripat: Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi, La voi, inimi cu arìpe. Ah! lăsați ca să vă ducă Pe-altă lume-n două clipe. Este acea lume a radicalei eliberări atinsă doar de cei cu vocația zborului "intelectului eroic" invocat de Giordano Bruno, sau al lebedelor din amintitul poem tagorean. Dar pentru acest zbor, "cvadratura cercului" a poemului ideea poetică și arhitectura prozodică trebuie să înaripeze. Or, acest lucru este înlesnit de cele trei însușiri orfice discutate în alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neînțeleasă cruzime. Absurdul suferinței, al răului și al pieirii, precum și al comportării unor zei, este scos în evidență și condamnat încă din legenda sumero-babiloneană profund pesimistă, Ghilgameș. În tragedia Troilus și Cresida, Shakespeare a condamnat absurdul crimelor sadice, dar considerate "eroice", din Iliada. Absurditatea vieții a fost blamată profund dureros și sever de Georg Trakl și mai ales de Giacomo Leopardi: Amara e noia la vita, altra mai nulla; e fang la terra ("Amară și urât este viața/ și nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care ne face să înțelegem "le langage des fleurs et des choses muettes". Dar mai sus încă, iată viziunea poetico-filozofică a lui Giordano Bruno, care se afla în intenționalitatea lui Eminescu privind modificarea Luceafărului. În cartea sa fundamentală, De gli eroici furori despre entuziasmele eroice filozoful italian afirmă că zborul intelectului celor rari nu sfârșește niciodată; Puterea intelectuală nu se află niciodată în repaus, nu este nicicând satisfăcută cu un adevăr inteligibil, ci aspiră mereu și mereu spre adevărul de necuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înțelegem "le langage des fleurs et des choses muettes". Dar mai sus încă, iată viziunea poetico-filozofică a lui Giordano Bruno, care se afla în intenționalitatea lui Eminescu privind modificarea Luceafărului. În cartea sa fundamentală, De gli eroici furori despre entuziasmele eroice filozoful italian afirmă că zborul intelectului celor rari nu sfârșește niciodată; Puterea intelectuală nu se află niciodată în repaus, nu este nicicând satisfăcută cu un adevăr inteligibil, ci aspiră mereu și mereu spre adevărul de necuprins, nu este mulțumită niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a simțurilor și a intelectului, empirică sau transcendentală. Salvarea de o lume a amăgirii, a distrucției și a suferinței este întoarcerea în neînceput în neexprimat. În increat. Dincolo de posibil și imposibil, prin urmare, în transposibil. Acesta era absolutul deschiderii intelectului "eroic" eminescian. Așa cum am mai relevat, aceasta este experiența originară a lui Eminescu, experiența unei cugetări petrecută constant în tensiunea semnificărilor cosmice a înțelesurilor primordiale, în piscul minții (apex mentis) și acolo se întâlnește cu marile intuiții ale umanității. Căci, scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sinelui este păstrată, în transposibil dispare orice individuație oricât de decantată, persistă doar transfigurarea eliberării ca atare. Experiența transposibilului din adolescență mi-a dat deschiderea înțelegerii libertății metafizice în radicalitatea ei la Eminescu și Giordano Bruno: tensiunea infinită a intelectului "eroic" dincolo de ființă și neființă și dincolo de orice datum care alcătuiește o lume nelumea conceput de Eminescu în Archaeus. Viziunea din Luceafărul "Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe, / E un adânc asemene/ Uitării celei oarbe" reflectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de el... Obiect de neatins, ci doar de contemplare pentru unicul pilot al sufletului care este intelectul, la care se raportează... știința autentică". Transposibilul din revelația mea nu are implicație mistică. El este piscul atins de activitatea îndelungată a intelectului "eroic" cel mai lucid în a găsi și trăi suprema eliberare spirituală în mers continuu. L-am simțit, a trecut prin mine, m-a absorbit în acea clipă: am fost el. Notă. Termenul de "transposibil" a fost utilizat după trei decenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-i școala mediocrităților? Evident, niște răutăcioși, invidioși pe „generația noastră”, care a întemeiat atâtea... Tovarășu' Perju, „cu modestia sa proverbială” (cum sublinia chiar în acel moment președintele sindicatului), nu uita să amintească din când în când de „momentul dificil, dar eroic al înființării ziarului local, Drum nou, în fruntea căruia se află și azi.” „Tovarăși, noi am pornit de la clanță (... și de atunci, dă-i cu clanța! - completează în șoaptă Lulu Chiracu, ultimul angajat la secția culturală), am cărat singuri scaunele
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
dulce nu e nici o sfârâială. Ajunse îmbufnat la locul faptei și se așeză și el, confirmând încă o dată puterea exemplului și spiritul gregar, pe aceeași bordură, despre care se surprinse gândind înduioșat că fusese, de bună seamă, martora atâtor întâmplări eroice, triste, vesele, penibile... Din pomelnic lipseau special întâmplările fericite, pentru că psihologul Bogdan Urmuzescu, ca orice psiholog, nu mai credea de mult în fericire. Totuși, starea de spirit i se mai îmbună și, ca dovadă, își scoase haina și i-o
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
cu rom. Se treziră la unison și o porniră aiurea prin capitală, evitând să intre prin baruri, ca să nu-i mai pună și ei sare pe rană aceluiași barman Florin. Ocupară abuziv diverse borduri, martore și ele ale atâtor întâmplări eroice, vesele, triste, penibile, pe marginea cărora discutară și-și dădură cu părerea, consumând pe alocuri întreaga producție pe anul în curs de hamei prelucrat în stare lichidă. Proaspetei autoare de romane nu-i era nici bine, nici rău. Căpătase impresia
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ce-și număra degetele de la mâini, sperând de fiecare dată să nu mai iasă douăzeci și ceva, și se lăsă condusă mai departe, și mai departe, tot mai adânc în orașul ăsta de vată, cu trotuare îmbogățite cu noi întâmplări eroice, vesele, triste și, mai ales, penibile, acoperite cu un polei cleios și jegos și răsfrânte într-un cer negru, ca o firmă de pompe funebre. Lansarea primului roman, ca și prima mare iubire, se consumă într-o stare de semiconștiență
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
pruncii? Ori fac copii pe care nu și i-au dorit? Nu? Nu vreți? Și de ce, mă rog? Sigur că nu vreți... Vouă vă plac romanele în care oamenii suferă cumplit și trec prin tot felul de încercări dureroase și eroice, și sunt sacrificați, și se lasă priviți din toate părțile... țAutorului începuse să-i tremure bărbia și, furat de propria disertație, își înfipse creionul în mână). Și toate astea fără să vă înșele așteptările, fără să vă părăsească exact când
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
mult platonică decât aristotelică, începe prin a se îndrăgosti de femeie și în fiecare individuație a ei nu vede mai mult decât genul; doar mai târziu pare să se concretizeze... Pare, da, pentru că în realitate se concretizează doar în pasiunile eroice, în cele istorice, în cele care au trecut în legendă, pentru că în ele se concretizează în absolut abstractul. Julieta, Beatriz, Dido, Isabel de Seguira, Carlota, Manon Lescaut sunt concreto-abstracte... Ce încurcătură!"îi zice lui Carrascal demonul său familiar, și, deja
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
fiu blocat... Nu pot fi dubii, o logodnică, înafară de alte lucruri, este un excelent subiect de experimentare literară. Are dreptate Menaguti, marile iubiri au ca scop a produce mari opere poetice, iubirile vulgare sfârșesc în a face copii, iubirile eroice în a face poeme, ori picturi, ori simfonii; vom vedea în noaptea asta". Iată noaptea și Apolodoro în vestibul se simte mai îndrăzneț, romanul său atrăgându-l înainte, în timp ce umbra lui Federico îl împinge înapoi. Inima începe să-i zvâcnească
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
nu au tratat crima ca sublimă, ci ispășirea ei tragică, pe terenul căreia vinovatul plătea mai scump trăind, decât murind pentru faptele sale. După Nietzsche 2, tragedia presupune un sentiment pesimist al vieții, dar și o atitudine etică afirmativă și eroică. Întradevăr, așa cum arăta G. Liiceanu, „teoria tragicului nu și-a câștigat maturitatea decât atunci când înlăuntrul unei fenomenologii a răului, morții și suferinței a știut să descopere nașterea paradoxală a binelui, vieții și bucuriei”3. II. Trei mari autori tragici, o
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
de preț pe care-l propune Nietzche lumii moderne prin contactul său cu tragedia antică este acela al afirmării unei vieți despuiate de iluziile ei, întrucât tragedia presupune un 62 sentiment pesimist al existenței, dar o atitudine etică afirmativă și eroică. Secolul al XX-lea tratează mitul dintr-o nouă perspectivă, luând în discuție mai ales miturile societăților arhaice, care păstreză caracterul de sacralitate. Mircea Eliade consideră miturile ca fiind „vii” când furnizează modele exemplare 1. Dacă în societățile arhaice acestea
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
propoziția-cheie a demonstrației. Existența este și ea o parodie multiplicată a unor existențe anterioare, iar teatrul, literatura în general, nu poate fi altceva decît o parodie a parodiei. Oricît ar părea de lejeră, teoria este profund sceptică: în locul oricărei agitații eroice ori lamentații lirice, singura șansă a omului de a-și apăra demnitatea este să ia totul în rîs. Tot ce ar părea grandios este, la exigența imensă a teoreticianului, derizoriu, inclusiv dramele consacrate de o întreagă civilizație, de la Hamlet la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Gârbea și era bine s-o spună de-a dreptul pentru mai multă claritate. Dacă în textele dramatice propriu-zise parodia dramei este extrem de relevantă, cauza ei metafizică este absentă. Atitudinea este, moralmente vorbind, la mijloc de rău și bun: între eroic (unde binele este triumfător) și tragic (unde răul este destin), infinitul ne face ridicoli. Oricum, spune Horia Gârbea (un bun eseist care se exprimă prin mijloace beletristice), conștiința de sine a omului a atins luciditatea supremă în comedie, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
că s-a apărat cu înverșunare de... literatură, ca de o boală rușinoasă. Și burgheză, desigur. Numai că organismul literaturii, foarte vital și viclean, și-a refăcut de fiecare dată infirmitățile și a transformat amintirea membrelor lui amputate în gesturi eroice. Autorii care au încercat să fugă din literatură au fost condamnați să troneze în marile antologii de literatură. Horia Gârbea știe foarte bine acest lucru și cît orgoliu să mimeze (cu pricepere și talent, pentru că el scrie și frumos) în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
importante ale României. Autorul raportează întâmplările dramatice ale acestei urbe greu încercate (fiind arsă ori bântuită de ciumă), sărăcită de armata turcească sau devastată de ocupanții germani (în 1917), raportează, deci, toate acestea la istoria țării, scoțând în evidență trecutul eroic al orașului de la malul Dunării. "Brăila este un loc din cele mai vechi timpuri, hotărât românesc" afirma pe drept cuvânt Nicolae Iorga. Brăila exista încă din vremea lui Vlaicu Vodă, iar "drumul Brăilei era cea mai importantă cale comercială cu
Trecutul unui oraș by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/7204_a_8529]
-
mult acesta a declarat că ziua în care Angelina Jolie a rămas fără sâni a fost una fericită pentru familia lor. Cred că decizia lui Angie, la fel ca multe altele pe care le-a luat până acum, este una eroica. Îi mulțumesc echipei medicale pentru grijă și pentru modul în care s-au dedicat acestui lucru. Tot ce îmi doresc pentru ea este să aibă o viață lungă și sănătoasă, alături de mine și de copii. ”, a spus actorul, scrie tabu
Declarația incredibilă lui Brad Pitt despre operația Angelinei Jolie by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/72305_a_73630]
-
Marin) și o cerebralitate intensificând secundele albe ale timpului (ca în Linia de plutire a Elenei Ștefoi), Mariana Codruț ia din postmodernism ceea ce simte că-i trebuie. Și anume, referința culturală directă ori discretă, adâncită în straturile poemului; mixarea registrelor (eroic și ironic, înalt și burlesc); și, lucrul cel mai important, plasarea autorului ca personaj emițător și suferind în propriul text. Scena din Ultima patrie este cea a blocului proletar și postrevoluționar, un ghetou galben cu locatari atât de diferiți, dar
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]
-
Marin) și o cerebralitate intensificând secundele albe ale timpului (ca în Linia de plutire a Elenei Ștefoi), Mariana Codruț ia din postmodernism ceea ce simte că-i trebuie. Și anume, referința culturală directă ori discretă, adâncită în straturile poemului; mixarea registrelor (eroic și ironic, înalt și burlesc); și, lucrul cel mai important, plasarea autorului ca personaj emițător și suferind în propriul text. Scena din Ultima patrie este cea a blocului proletar și postrevoluționar, un ghetou galben cu locatari atât de diferiți, dar
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]