492 matches
-
spiritului pozitivismul istoriografic al științelor istorice, care își află formularea filozofică în istoricism; • în cadrul politicii, nihilismul incomplet se manifestă ca naționalism, șovinism, democratism, socialism și anarhism (nihilismul rus); • în sfârșit, în cadru artistic sunt manifestări de nihilism incomplet naturalismul și estetismul francez. Numai odată cu constituirea a ceea ce Nietzsche numește nihilism complet este distrus, alături de vechile valori, și locul pe care acestea le ocupau, așadar lumea adevărată, ideală, suprasensibilă. a) Un asemenea nihilism este înainte de toate un nihilism pasiv, așadar o reacție
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
importante referiri la Nietzsche ajunge numai exemplul Clarissei cu entuziasmul său declarat pentru operele filozofului scriitor și nici să elaboreze, cu modalitățile proprii romanului, motive nietzscheene precum analiza decadenței și a manifestărilor sale, critica moralei și a valorilor tradiționale, perspectivismul, estetismul, genialitatea și patologiile creativității artistice, în sfârșit depășirea nihilismului prin intermediul existenței experimentale a artistului. Încă și mai grăitor, în istoria posterității lui Nietzsche, este exemplul lui Hermann Broch. Opera sa literară, nutrită, după cum se știe, de o articulată reflecție filozofică
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
mai multe rânduri în scrierile sale, abordat și dezvoltat sub diverse forme. Motivul își are un corespondent specular în cealaltă teză nietzscheană, și aceasta însușită de Benn, potrivit căreia lumea se justifică numai ca "fenomen estetic". Acest lucru întruchipează un estetism pe care Benn îl întemeiază printr-un alt motiv central al gândirii sale, cel al izolării monologice și al radicalei înstrăinări a eului de lume. În Creiere (Gehirne, 1915) îi întâlnim expresia poetică cea mai arzătoare, iar în poezia Doar
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
concepției tânărului Lovinescu, care identifica resorturile plăcerii estetice în sensibilitate (și, implicit, într-un orizont psihologic), cu mențiunea că această preferință "temperamentală" (pentru melodramă) va fi reprimată, bovaric, de teoriile "intelectualiste" ale criticului modernist, convertit la doctrina radicală a unui estetism rigid și intransigent, clamând "puritatea" artei. 137 Gabriela Omăt crede că Holban l-a influențat pe Lovinescu, invocând un fragment din romanul Viață dublă (E. Lovinescu, "Sburătorul". Agende literare, vol. V, ed. cit., p. 458): Unele accente dovedesc că prozatorul
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
2. Cum altfel putem califica interesul pe care anumite cercuri literare românești pare să-l acorde așa-zisului postmodernism decât prin binemeritatul cuvânt "diversiune"? Orbi la dramaticele transformări prin care trece țara, cinic retrași în turnul de fildeș al unui estetism suspect din toate punctele de vedere - și asta când înșiși criticii importanți se dezic de primatul esteticului în favoarea angajării politice și a fermității morale - acești tineri ignoră faptul că literatura română, de fapt, este în faza unui post-stalinism în care
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
subiectiv, se va deplasa dinspre dialectică ("polemică ad rem", după Eminescu) spre "arta de a spurca frumos" (N. Balotă), atac gratuit, cu finalitate estetică. Nu e vorba aici de trecerea pe o scară valorică superioară, decât din prisma restrictivă a estetismului, ci de relevarea unei metamorfoze ca rezultat al intrării presei în jurisdicția literaturii. Acest lucru va duce la nuanțări și subtilități în demersul polemic, la transcenderea graniței real-obiectuale până la anularea evenimentului concret care a generat discursul și convertirea acestuia într-
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
refuz fanatic al lumii (contemptus mundi) și acceptă imaginea ca mediere indispensabilă, în același timp pedagogică și liturgică. Forma ca transitus spre divin. Restricție jansenistă sau permisivitate manieristă? Un mesianism al Literei pure, cu un randament politic slab, și un estetism cu caracter păgân care, ca să spunem așa, "merge prea bine", acestea ar fi cele două extreme sau cel puțin cei doi poli de care am putea lega, pe de o parte, numele lui Tertulian și al Sfântului Bernard, iar de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ar fi avut de suferit. Reconcilierea Dualitatea christică a imaginii susține separarea tradițională a studiilor de artă între două idealuri: mistica uniune cu obiectul unic și ocolul sceptic prin contextul social; discursul intuitiv al cunoscătorului și discursul explicativ al profesorului; estetismul și istoricismul; cărarea și cunoașterea. Escarpenul și galoșul, dacă preferăm, căci fiecare exercițiu este conotat social. Cele două abordări, cea internă și cea externă, sunt în mod egal eretice sau legitime, fiindcă obiectul depus și expus în muzeele noastre este
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a pus mai întâi întrebarea dacă această invenție nu transforma caracterul general al artei". Pentru a îndrepta un băț, trebuie să-l răsucești în celălalt sens. Pericolul ar fi, evident, dorința de a corecta un formalism printr-un matierism, un estetism de modă veche printr-un tehnicism up to date. N-am câștiga nimic înlocuindu-l pe Kant cu Toffler. Tehnica este necesară, nu suficientă. Este adevărat că evoluția materialelor și declinul topitoriilor a bulversat sculptura clasică în piatră, marmură și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
întâmplător a fost numit "secolul gustului". Căci în secolul al XVIII-lea a căpătat această superstiție o consistență doctrinală, descreștinarea societății cultivate începând pe la 1730 (Tolstoi, în contextul religiei ortodoxe, face pentru secolul al XIX-lea o remarcă analogă despre estetismul de compensație al claselor conducătoare rusești). Ca regulă generală, când bisericile se golesc, muzeele se umplu. Există, fără îndoială, o corelație în Franța ultimului secol între scăderea procentajului de participare la slujba duminicală și creșterea numărului de vizitatori ai marilor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
să picteze mai bine. La fel cum cinematograful, peste o sută de ani, va obliga teatrul să se cunoască mai bine pe sine și deci să se epureze; așa cum televizualul constrânge imaginea fixă la mai puțin realism și mai mult estetism, tripodul constrângea șevaletul să-și reexamineze resursele proprii pentru a-și contura mai bine domeniul de competență. Iar șevaletul a răspuns prompt tripodului, printr-o revenire la sine sub forma atingerii extremelor. Evoluția picturii moderne ar putea fi descifrată, din
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de Institut de cercetare pentru jocul actorului. După o serie de sejururi în Statele Unite și Europa, Grotowski se stabilește în Italia, lângă Pontedera, începând cu 1986. Din dorința de a sanctifica teatrul, Grotowski clădește "un teatru sărac", care refuză orice estetism și se situează la opusul concepției wagneriene despre amestecul artelor. "În primul rând, scrie el, încercăm să evităm eclectismul, străduindu-ne să rezistăm ideii că teatrul este un compus din mai multe discipline. Încercăm să definim ceea ce deosebește teatrul, ceea ce
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ironia ca aspect al stilului literar. Acest polimorfism al ironiei reiese, de pildă, din considerațiile lui Kiekegaard care opera cu trei sensuri majore:1 ) ca instrument pentru distrugerea oricărei certitudini obiective, a tuturor absoluturilor metafizice (o ironie nihilistă); 2) ca estetism care neagă orice realitate și proiectează o idealitate imaginativă, ce nu poate fi realizată vreodată (tipul de ironie romantică); 3) ca mijloc prin care individul stabilește un telos etic ce servește drept idealitate contrastantă cu realitatea sinelui imperfect (o ironie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
În moduri și din motive diferite: Sturges din pricina defectului fizic, bietul de el, Fullerton pentru că părea atras la fel de mult de frumusețea feminină ca și de cea masculină și Harland (care era căsătorit) datorită interesului său față de ceea ce, odată, se numea estetism și acum Începea să se cheme, pe măsură ce se apropia le fin de siècle, spirit decadent. În fapt, toți trei erau prieteni ai lui Oscar Wilde, mentorul acestei mișcări artistice În Anglia. Chiar dacă se ținea la distanță de Wilde și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mele n-au depășit domeniul literaturii, mai mult chiar, al realismului. Visul meu - neîndoios, nimic extraordinar - era să scriu un roman al pământului, simplu, cu personaje umane și un obișnuit protest Împotriva moșiei. M-am gândit la Ezpeleta, satul meu. Estetismul nu-mi crea probleme. Voiam să ofer o mărturie onestă cu privire la un sector limitat al societății locale. Primele dificultăți care mi-au apărut În cale au fost, poate, nesemnificative. Numele personajelor, de pildă. Să le fi numit ca În realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mare Carmen a carierei sale, iar pentru Jon Vickers era cea mai fascinantă Dalila. Pentru exigentul întemeietor de școală de dirijat Hans Swarowsky, Elena Cernei era o legendară Azucena, iar pentru Alberto Erede o Eboli întruchipând perfecțiunea tehnică vocală cu estetismul rafinat al nuanțelor. Repertoriul simfonic, cameral și de lied incredibil de vast, de la Bach la contemporani, i-a șlefuit capacitățile muzicale și estetice de valorificare a tehnicii vocale la cei mai rafinați parametri estetici grație cărora a înnobilat interpretările sale
Elena Cernei ?i arta sa ?n timp by Stephan POEN () [Corola-journal/Journalistic/83460_a_84785]
-
universală.” Ea depinde în mod fundamental de regimul politic în care o literatură își desfășoară activitatea. Influența literaturii asupra politicii reprezintă un alt aspect al problemei, dar soluțiile întrevăzute sunt „de ordin intrinsec și ideal, cu mult iluzionism și chiar estetism, de altfel. Avangardele au cultivat acest mit revoluționar. El a reprezentat (și reprezintă încă) doar o virtualitate, o potențialitate teoretică, speculativă, fără consecințe practice.” Exemplul marxismului și al neomarxismului arată falsitatea unor astfel de crezuri prin Gulagurile și ororile care
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
e discutabil că - așa cum afirmă eseistul pe urmele lui Perpessicius - erotica lui Ion Minulescu ar fi „cea mai personală de la aceea a lui Eminescu încoace” sau că Remember de Mateiu I. Caragiale ar fi „cea mai pură expresie din întreg estetismul european” a confesiunii prin intermediul măștii. Efectele acestei receptări hiperempatice persistă și în eseul monografic Radu Stanca. Poezie și teatru (1978), cu toate că și aici ele sunt parțial compensate de finețea interpretării și de aria largă a contextualizărilor. V. identifică specificul operei
VARTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
istoria, Editura Meridiane, București, 1999; Hayden White, Metahistory, John Hopkins University Press, Baltimore, 1973. Daniel Barbu XE "Barbu" , Scrisoare pe nisip. Timpul și privirea În civilizația românească a secolului al XVIII-lea, Editura Antet, București, 1996, p. 16. Alexandru Vári, „Estetism sau angajare? Conflictul Între generații În cultura vieneză (1867-1914)”, În Sorin Mitu, Florin Gogâltan (coord.), Studii de istorie a Transilvaniei. Specific regional și deschidere europeană, Asociația Istoricilor din Transilvania și Banat, Cluj-Napoca, 1994, p. 223. Ibidem. Pascal Bruckner XE "Bruckner
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
de a îmbrăca altfel scheletul propagandistic : Pas în doi (1985). Dar Dan Pița nu mai merge în direcția realismului nesocialist din prima parte a Falezelor de nisip - dimpotrivă, reia stilul parabolico-metaforic din Concurs (1982), pe care îl împinge pe culmile estetismului. Rezultatul este probabil cel mai frumos film al lui Pița, cu o imagine (Marian Stanciu), muzică (Adrian Enescu), montaj (Cristina Ionescu), decoruri (Călin Papură) excelente, dar cu un scenariu adormit în țarcul propagandistic. Formalismul marilor ruși din anii ’20, regie
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
în favoarea detaliului; în consecință, dispare "regula de aur" a armoniei naturale renascentiste. Noua viziune este sceptică și dubitativă în legătură cu identitatea - contradictorie, conflictuală, melancolică și halucinatorie. Temele literare predominante sunt legate de iluzie, de inconstanță și de miraj, ce contribuie, prin estetismul exagerat, la artificializarea imaginii. În imaginar, fracturile psihismului colectiv și individual se reflectă precum războaiele civile ale vremii în istoria materială. Sentimentul tragic al existenței bulversează complet ordinea anterioară, regulile și echilibrul sistemului imaginarului, care acum se (auto)dizlocă și
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
provenit din întâlnirea mai multor influențe, V. e un modernist întârziat, cu elanuri defensiv-paseiste în zona sentimentului, resimțite ca „lucruri de rușine” și contraatacate prin acidularea tonului. Critica a crezut că vede aici o poezie barocă, tensionată între „existențialism” și „estetism” (Gheorghe Grigurcu), dar se mai poate observa că această descriere, ca și alegerea termenilor, este exagerată, autorul fiind doar un liric indecis în alegerea mijloacelor de expresie. Simptomatic, unele poeme amestecă într-un discurs bazat pe topică neomodernistă refrene de
VOINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290629_a_291958]
-
ani N. Tertulian condamnă o nouă carte a lui Cicerone Theodorescu, în care decelează „clișee decadente”, pentru ca apoi să denunțe „caracterul reacționar al teoriei autonomiei esteticului” și să respingă, în meticuloase analize, concepția lui E. Lovinescu. Împotriva „reabilitării camuflate a estetismului” și a citării lui Lucian Blaga (de către I. Negoițescu) vituperează în 1958 Ov. S. Crohmălniceanu, iar Liviu Călin relevă „tendințele nesănătoase” ale unei reviste „de provincie”. Progresele și regresele revistei sunt accentuate în anchetele și „mesele rotunde” organizate: Literatura nouă
VIAŢA ROMANEASCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290533_a_291862]
-
a încercat stăruitor a se elimina dimensiunea științifică din angrenajul viziunii eminesciene. În realitate, cunoașterea multidisciplinară eminesciană sporește originalitatea gândirii poetice a autorului Luceafărului, fără a confunda planurile diferite ale poeziei și științei. După sociologismul proletcultist, se trecuse la extrema estetismului, prin aceiași ideologi, ignorându-se dimensiunea ontologică a artei. Pentru a surprinde o asemenea realitate, era nevoie de un spirit nu doar interdisciplinar, ci și de unul transdisciplinar. Pe acest nou teren vine cartea lui Theodor Codreanu Eminescu Dialectica stilului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de o poetică a dublului referențial, care punea capăt, la noi, spiritului schizoid dintre artă și știință/filosofie. În cartea lui Theodor Codreanu, principiul estetic integrator devine Archaeus. "Autonomiștii" vor continua să citească Eminescu Dialectica stilului doar prin grila vechiului estetism, acuzându-l pe autor că părăsește terenul artei, când, în realitate, era vorba de o schimbare de paradigmă culturală în domeniul eminescologiei, cum au sesizat, în schimb, criticii Edgar Papu, Adrian Marino, George Munteanu sau Al. Dobrescu, apoi, Mihai Cimpoi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]