492 matches
-
naturi artistice de-naturate, suficiente sieși, cubiștii și abstracționiștii sînt în schimb seduși de geometria autonomă a formelor pure. Futurismul italian se naște din stilul flamboaiant al lui D’Annunzio, din filozofia lui Nietzsche și Bergson, prin filtrul fauvismului pictural. Din estetism, avangardele preiau și recondiționează cosmopolitismul exotic (radicalizat în formula „artei internaționale”), anarhia spirituală și atitudinea à rebours, cultul efemerului și refuzul capodoperei, „masca” histrionică, fragmentarul, segregaționismul antiburghez, fuziunea artelor și - pe filieră antiplatoniciană - mitul poeziei „destabilizatoare”. Avem de-a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nr. 2, februarie 1923, pp. 115-120). Tot în 1904, cînd Arghezi va fi trimis la specializare teologică în Elveția și Franța de către tutorele său, ieromonahul Iosif Gheorghian, ia drumul Parisului un alt artist gorjean reformator, Constantin Brâncuși. Asimilarea deplină a estetismului românesc are loc în preajma anului 1908: atunci se produce și segregarea polemică dintre „tradiționaliști” și „simboliști” în mediile cafenelei literare (Kubler, Capșa, Terasa Oteteleșanu). Segregarea se va prelungi, complicîndu-se în cadrul proaspăt-înființatei Societăți a Scriitorilor Români. Tot în 1908 apar Romanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
primul nostru manifest simbolist, Ovid Densusianu publică în Vieața nouă pledoaria „Versul liber și dezvoltarea estetică a limbii literare“, iar Iosif Iser îi aduce la București en fanfare pe impresioniștii francezi Derain, Forain și Galanis. Fenomen de emergență periferică a estetismului european, „simbolismul” autohton are, cum spuneam, un caracter aluvionar, impur, mimetic și eclectic. Pe de o parte, un estetism nobil și „decorativ” în linia postromantismului parnasian (Al. Macedonski, N. Davidescu, D. Anghel, Ion Pillat, Iuliu Cezar Săvescu etc.) sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iar Iosif Iser îi aduce la București en fanfare pe impresioniștii francezi Derain, Forain și Galanis. Fenomen de emergență periferică a estetismului european, „simbolismul” autohton are, cum spuneam, un caracter aluvionar, impur, mimetic și eclectic. Pe de o parte, un estetism nobil și „decorativ” în linia postromantismului parnasian (Al. Macedonski, N. Davidescu, D. Anghel, Ion Pillat, Iuliu Cezar Săvescu etc.) sau a prerafaelitismului serafic, muzical și platonizant (Ștefan Petică), dar și un simbolism cu note „socialiste”, așa-numitul „simbolism proletar” (reprezentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mistica orientală. În România, pe fondul conflictului cultural/ideologic dintre sat (depozitar al tradiției autohtone autentice, necorupte) și oraș (spațiul al nevrozei, al corupției, al desfrîului și al înstrăinării) și al unei tot mai pronunțate aculturări modern-francofile a elitelor culturale, estetismul decadent a fost îmbrățișat de „proletari intelectuali” (Bacovia, Petică, Traian Demetrescu, M. Cruceanu), de clerici eretici (Arghezi, Gala Galaction), de rentieri ruinați și urmași ai micii boierimi scăpătate (Macedonski, Anghel, Ion Vinea), de provinciali eșuați în boemă (Mircea Demetriade, Iuliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Fecior de slugă, Vinul de viață lungă ș.a.). Prezența unor esteți precum Dimitrie Anghel, Al.T. Stamatiad sau Ștefan Petică în paginile Sămănătorului indică un clivaj identitar simetric în rîndul aripii „conservatoare” a simbolismului autohton. La D. Anghel, opțiunea pentru estetismul decadent se accentuază către 1910, după o fază parnasiană. Un anume bucolism stilizat e de altfel prezent și într-o latură a simbolismului francofon (de la Paul Fort și Marcel Schwob pînă la Francis Jammes și Verhaeren)... Idilismul nostalgic caracterizează o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de siécle, incriminat mai tîrziu de un E. Lovinescu, ține și de aceste resorturi intime ale psihologiei creației, de clivajul dintre o identitate tradițională pierdută și o conștiință modernă traumatică. Există însă și evoluții în sens invers. O deplasare dinspre estetismul decorativist spre tematizarea tradiției autohtone vom întîlni după război la Ion Pillat, în vreme ce „imagistul” Adrian Maniu abandonează insolența dandy cu tentă fauve a începuturilor din „Flori de hîrtie“, „Figurile de ceară“, „Salomeea“ ș.cl. în favoarea unui imagism folcloric stilizat și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
direcția lui Simion Mehedinți), apariția - pe bazele societății „Frăția bunilor români” - a Partidului Naționalist Democrat, cu program explicit antisemit, condus de N. Iorga și A.C. Cuza (1910) sînt cîteva dintre cele mai vizibile manifestări ale naționalismului antimodern, paseist și xenofob. Estetismul este contestat și de la stînga ideologică, prin „arta cu tendință” (de un naturalism populist, sentimental și moralizator) cultivată de cercurile socialiste grupate în jurul revistei ieșene Contemporanul a lui Constantin Dobrogeanu-Gherea și Ion Nădejde, apoi (după desființarea acestuia, în 1892), în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ambiguă a lui D. Anghel pe linia unui „moldovenism” nostalgic, articolele naționaliste ale lui Ștefan Petică (între acestea, cel despre „Naționalitatea în artă”), redimensionarea modernistă a eminescianismului, infiltrațiile intimist-decorative au creat un spațiu de negociere între extreme, între populism și estetism. Nu trebuie uitat, apoi, faptul că primul studiu amplu, avizat și comprehensiv despre simbolism apărut la noi aparține unei femei-critic pe nedrept ignorată azi, Izabela Sadoveanu-Evan („Simbolism“), și a apărut în revista poporanistă Viața românească (an III, nr. 3, martie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al academizării acestuia prin intermediul lui Ovid Densusianu și al Vieții noi, dar și ca reacție la propaganda poetică naționalistă din perioada celui de-al doilea război balcanic (1912-1913), pe fondul primelor ecouri românești ale futurismului și cubismului. În jurul lui 1910, estetismul decadent se radicalizează și se purifică - separîndu-se și insularizîndu-se polemic. Estetismul academizant al Vieții noi începe să fie concurat de un simbolism al independenților. Epuizarea curentului simbolist, căderea sa în stereotipie și manieră urmează rapid „vîrfului” afirmării și asimilării publice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dar și ca reacție la propaganda poetică naționalistă din perioada celui de-al doilea război balcanic (1912-1913), pe fondul primelor ecouri românești ale futurismului și cubismului. În jurul lui 1910, estetismul decadent se radicalizează și se purifică - separîndu-se și insularizîndu-se polemic. Estetismul academizant al Vieții noi începe să fie concurat de un simbolism al independenților. Epuizarea curentului simbolist, căderea sa în stereotipie și manieră urmează rapid „vîrfului” afirmării și asimilării publice; produs al cafenelei literare bucureștene, minulescianismul - un „simbolism popular” - are un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe cont propriu, ca directori de gazete: primul editează săptămînalul Cronica (1915-1916), celălalt va reuși să scoată doar două numere din Chemarea (1915), foaie subversivă în plan artistic, dar cu caracter preponderent civico-politic. Capitolul II. Momentul „revoluționar” al simbolismului românesc. Estetismul independenților și insurgența marginalilor. Insularizarea polemică Reînodînd cu gesturile provocatoare ale zutiștilor din prima fază a curentului decadentist, estetismul românesc va cunoaște un prim moment revoluționar în 1908, odată cu apariția volumului de debut al lui Ion Minulescu (ilustrat, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
numere din Chemarea (1915), foaie subversivă în plan artistic, dar cu caracter preponderent civico-politic. Capitolul II. Momentul „revoluționar” al simbolismului românesc. Estetismul independenților și insurgența marginalilor. Insularizarea polemică Reînodînd cu gesturile provocatoare ale zutiștilor din prima fază a curentului decadentist, estetismul românesc va cunoaște un prim moment revoluționar în 1908, odată cu apariția volumului de debut al lui Ion Minulescu (ilustrat, ca și următoarele, de Iosif Iser). Succesul său în mediile boeme (două ediții rapid epuizate), lansarea Revistei celor l’alți a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clasică, alexandrină, similară celei a pașoptiștilor munteni, prin puneri în pagină improvizatorice: rimele devin astfel interioare, încorporate ritmului acestui discurs paradoxal-grandilocvent, afectiv, spumos ca o șampanie franțuzească bine agitată. Destructurarea sintactică nu afectează nici pseudosimbolismul bonom al simulantului Minulescu, nici estetismul ostentativ polemic, antiromantic al imagistului Adrian Maniu; înainte de război, ea se exprimă timid mai ales în experimentele poetice din underground ale lui Ion Vinea și, mai ales, ale viitorului Tristan Tzara („În gropi fierbe viața roșie“, cel mai radical experiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu, arătîndu-se deschis chiar colaborării cu socialiștii. Noua serie a revistei sale (1908-1916) reflectă această orientare eclectică, deschisă, nediscriminatorie. Sub influența secretarului de redacție Constantin Beldie, paginile literare se deschid tot mai mult către estetism (aici va publica un poem și viitorul Tristan Tzara, alături de A. Maniu, I. Iovanachi, D. Iacobescu, Ion Pillat, Emil Isac ș.a.). În Memoriile sale, Beldie va evoca, nu fără nostalgie, „liberul acces în revistă dat tuturor nebunilor, tuturor inadaptabililor (...) victimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alte „vîrste” estetice. Relativ permeabil la simbolism devine și popularul magazin Flacăra al lui C. Banu, după cooptarea în redacție a lui Ion Pillat și „atragerea” lui Adrian Maniu. Parnasianul gourmontian Nicolae Davidescu publică aici - din 1914 - foiletoane critice favorabile estetismului, reunite după război în primul volum de Aspecte și direcții literare. În avangardă trece acum „a treia cale” militantă promovată de Arghezi, Cocea și Vinea. Primul modernism autohton și identitatea evreiască „periferică” O „chestiune” exploatată uneori în sens xenofob de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gheorghiță, Gh. Lăzărescu ș.a.), a insistat mult asupra „predadaismului” său antebelic. Polemica la adresa „literaturizării” nu atinge însă niciodată destructurarea sintactică și semantică din primele poeme ale lui Tzara. Afinitățile imediat recognoscibile sînt mai curînd clovneriile triste ale lui Jules Laforgue, estetismul crud al lui Baudelaire, onirismul fantast al lui Aloysius Bertrand din „Gaspard de la Nuit“, ironia estetă a lui Tristan Corbière și naivitatea studiată a lui Max Jacob. Un fantezism ironic și decorativ, mimînd primitivismul și refuzînd cu grație anecdoticul în favoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Caragiale. Ducînd mai departe fantasma biblică a Salomeei - care a inspirat, între alții, pe Flaubert, Oscar Wilde, Mallarmé, Samain, poemul din 1915 al lui Adrian Maniu (ilustrat de Theodor Pallady) este un exercițiu demitizant, violent imagist, verslibrist și improvizatoric. Un estetism cu trăsături vădit expresioniste: stridență caricaturală, deformare grotescă, punctat de indicații scenice ironice, detașate, ireverențioase: „E atît de monoton prea tîrziu: în plus broaștele albe au ochelari de bronz pentru cadranul lunei din care au căzut orele” Figura Salomeei a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Constantin Banu (adaptîndu-și stilul la linia „populară” a publicației), și de acolo, la Seara lui Bogdan-Pitești. Perioada ocupației germane nu îl va scuti de atitudini „colaboraționiste”, mai discrete totuși decît în cazul unor Arghezi, Galaction sau Ioan Slavici. Treptat, estetismul său de frondă, marcat de voința individualizării și a originalității, renunță la iconoclastie în favoarea iconografiei. Cu același fantezism rafinat, autorul se va întoarce după război „lîngă pămînt”. Etapei fauve îi va lua locul un neobizantinism expresionist, cultivînd stilizarea temelor tradiționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reproduce pe cel al unei poezii argheziene apărute mai întîi în Viața socială, nr. 1/1911, și republicată în... Absolutio (nr. 5-6/1914). Într-un articol cu valoare de program, „Curentul nou la noi“, I. Ludo face un istoric al estetismului european și al simbolismului decadent de la noi, recapitulează activitatea micilor publicații estetizante (Literatorul, Linia dreaptă, Vieața nouă, Revista celor l’alți, Versuri și proză, Farul, Simbolul, Insula, Grădina Hesperidelor și Fronda) și, desigur, face elogiul lui Arghezi... Orientare simbolistă „sintetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
observațiile, foarte juste, ale d-lui Duhamel. Dar dînsul nu spune că și școlile aduc oarecare folos: agită, stimulează, provoacă discuții. Și nu totdeauna discuțiile sînt nefolositoare” (ibid). Contestarea lui Densusianu indică o primă depășire a maniheismului ruralism etno-național vs estetism urban și cosmopolit, fapt evidențiat în articolul „Mișcarea contimporană poetică“: „S-ar atribui grăbit toată zarva ultimei ere artistice celor două curente: tradiționaliști-simboliști, poporaniști-dezrădăcinați. Multă vreme diferențierea se făcea între cei strînși în jurul unui pachiderm universitar și cei izolați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prilejul unei identificări cu noua poetică antilivrescă și antiestetizantă: „La poeții de azi se simte hotărîrea fermă de a scăpa de orice artă de inspirație falsă din cărți, așa cum fac 9/10 din poeții noștri, de a scăpa de orice estetism și afecțiune”. Nota bene, Vinea citise volumul Fire de iarbă în traducere franceză, împrumutîndu-l de la Arghezi... (v. «A nu se da cărți cu împrumut» (amintiri despre Tudor Arghezi)”, în Steaua, anul XII, nr. 6, 6 iunie 1961, reprodus în vol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cîtă vreme acmeismul caută să-și realizeze idealul, asumîndu-și pe cît se poate mai multă cultură, adamismul o îndepărtează în folosul nudității de suflet și exprimare. Afară de aceste divergențe, acmeismul și adamismul se înțeleg pentru a renega de comun acord estetismul lui Valeri Briusov și misticismul d-lui Ivanov (...) poeți în fond fideli tradițiunei”. Spre deosebire de acestea, „futurismul propriu-zis” și-ar fi găsit interpretul în Igor Severianin, al cărui volum Cupa efervescentă dezvăluie însă - surpriză - un... „suflet profund rusesc”, prin „farmecul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și poemul în proză din aceeași perioadă, „Chronique villageoise“: „Literatura mă persecută. Îmi e realmente antipatică”, în Cronica, an I, nr. 28, 21 august 1915). Poemul „Salomeea“ al lui Adrian Maniu e citit în cheie imagistă, pornind de la ideea istoricizării estetismului postromantic: „Reluarea temelor legendare și ironizarea sentimentală a eroilor umanizați - Hamlet, Lohengrin, Salomeea - e astăzi un obicei trecut, după cum și ironia în ironie e floarea de foiță a stilului din 1885 (...) Trecem peste motive și fapte. Și atunci, Maniu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
răspăr cu timpul și observă că „prefața nu izbutește și nici nu pretinde să precizeze în ce anume constă «spiritul modern»”. Recenzentul lasă să se întrevadă opțiunile sale poetice: „au fost lăsați deoparte, fără milă, poeții de inspirație livrescă și estetism școlar. Admiratorii, pasionați pînă la uitarea propriei lor vremi, ai epocii greco-romane, nostalgicii medievalității, făuritorii, căzuți din lună (...) migălitorii de palide compoziții gramaticale și logice au făcut loc poeților treji și atenți la vibrările atmosferei în care au trăit, poeților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]