1,259 matches
-
romîne a celorlalți membri ai familiei. Unii amatori de toponimie includ în categoria toponimelor moștenite numele de locuri formate de la apelative păstrate din substrat (Brazi, Viezuri), neglijînd faptul că toponimizarea acestor apelative a avut loc pe terenul limbii romîne. Algoritmul etimologic necesar pentru identificarea acestor nume de loc moștenite este specific și necesită o pregătire lingvistică specială. Preluarea/împrumutarea unor toponimizări care s-au realizat în limbile populațiilor străine cu care poporul romîn a conviețuit de-a lungul timpului (pecenegi, cumani
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Strei, Horn, Bîrzava, Cerna, Nera, Năruja, Motru, Jiu, Gilort, Giomărtil, Lotru, Argeș, Vedea, Buzău, Siret, Prut, Nistru), oronimele (Carpați) și oiconimele (Abrud, Albac, Arcuda, Băroi, Cigmău, Drencova, Garvăn, Galt, Hîrșova, Iași, Mehadia, Oituz, Oltina, Sălduș, Tapia, Turda) considerate, în urma investigațiilor etimologice minuțioase, autohtone au putut fi menținute în activitate și transmise din generație în generație pînă astăzi numai de către populația moștenitoare a dacilor, care este cea romînească, mai ales că multe dintre reflexele fonetice care au marcat evoluția lor formală aparțin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Valea etc. sunt străvechi, cînd ele sunt înțelese încă la nivel apelativ și puteau fi deci, „botezate“ abia acum cîteva sute de ani? O atestare cît mai veche ar fi marcat un punct de pornire sau de raportare al traseului etimologic al unor astfel de toponime. La noi, documentele medievale au început să apară (și atunci în proporție foarte mică) prin secolul XIII, după ce populațiile migratoare, asimilate sau rămase să conviețuiască în teritoriile romînești, s-au așezat și au creat toponime
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în care folosește alt alfabet decît cel latin sau alt sistem de scriere decît cel alfabetic). Interesant este că atît regula, cît și excepția scrierii și pronunției numelor proprii străine au la bază același principiu ortografic al limbii romîne, cel etimologic (sau tradițional-istoric). Trebuie să spunem că numele de locuri romînești cunosc și ele ezitări în ceea ce privește scrierea potrivit regulilor ortografice. Deși normele ortografice recomandă scrierea sufixului de origine locală -eana, -eanu, -ean inclusiv înainte de ș sau j, Dicționarul geografic grafiază numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cernavodă Axiopolis, ConstanțaTomis, Celei-Sucidava, Cenad-Morisena, Chilia-Lacostromo, Rîșnov Cumidava, Orșova-Dierna, Geoagiu-Germisara, IsacceaNoviodunum, Reșca-Romula, Măcin Arrubium, Mehadia Praetorium, Moigrad-Porolissum, Turda-Potaissa, AdamclisiTro paeum Traiani, Zalău-Zyloc. Considerăm că în ceea ce privește numele de locuri (și în bună măsură și numele de persoane) principiul tradițional istoric (sau etimologic) ar trebui să fie implicat mai mult în re glementarea scrierii, prin standardizarea geografică și normarea lingvistică, poate chiar să prevaleze asupra celui fonetic, modelele fiind țările europene occidentale care-și promovează patrimoniul cultural inclusiv prin prezervarea formelor vechi ale
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
al XIX-lea la pîrîul vecin. Formele din documente sunt diverse (Obruth-, Obrug-, Obrud-, Abrug-, Abrudîn maghiară, tema fiind urmată de bánya, falva, formații obișnuite pentru toponimele ungurești, Abrud și Avrud - în romînă), ceea ce a determinat formularea mai multor soluții etimologice. Proveniența din numele maghiar al unei plante abruta, obruta nu a fost acceptată din cauză că apelativul respectiv este împrumutat tîrziu, pe cale cultă (din lat. abrotanum), chiar dacă într-o hartă din secolul al XVI-lea numele maghiar era „dublat“ în latinește ca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
al Jiului), Dealul Amaradiei (în Pie montul Oltețului) și Șesul Amaradiei (altitudine 200 m, în Sub carpații Gorjului). Este atestat începînd cu secolul al XVI-lea sub formele Hămă rade, Amărada, Amărăzea, Hămăradie, Hămărazia, Ameradia, Amăradia, Amarazi etc. O ipoteză etimologică trimite la apelativul maghiar hamar, „iute repede“, din care s-ar fi format, cu sufixul local -d, Homorod, romînizat cu finala -ia, întîlnită frecvent la toponime cu structură asemănătoare (Arpadia, Ciocadia, Mehadia, Mărăjdia, Răcăjdia, Orăștia, Nădăștia etc.). Existența unui pîrîu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
corectă a lui D. Loșonți că de la calce +/-ză ar fi rezultat *călceză sau mai degrabă calcează (ca în căcărează, spetează), Frățilă recunoaște că, între timp, a renunțat el însuși la ipoteza avansată. Frățilă formulează, în schimb, o altă variantă etimologică pentru apelativul călcadză, pe care o vom prezenta sumar, întrucît în raport cu toponimul Călcadză este etimologic indirectă și depășește teritoriul toponimiei. Limba romînă ar fi putut moșteni din latina populară (așa cum s-a întîmplat și cu multe alte cuvinte din latina
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sensului „stăvilar“ pentru posibilul derivat *berlad. Soluția a fost însă respinsă de alții din cauza localizării hazardate a topicului denominat și a combinării unui radical regional nord-estic slav cu un sufix specific idiomurilor slave sud-vestice. Au fost propuse și alte variante etimologice, printre care unele cu totul neverosimile: un posibil apelativ cuman (reconstruit prin comparația cu araba) *bilad, „țară“, celticul burlatum (< burr/bor + latum/late, „mlaștină“), numele tribului celtic al britologilor, vechiul nume germanic *Berlad (< goticul *bourlad, „teritoriu nou căpătat“). Defectuoase lingvistic
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
X lea o cetate care purta acest nume și că un ținut important din vestul țării s-a numit din vremuri străvechi Bihor, trebuie să fim de acord cu G. Giuglea că ne aflăm în fața unei „numiri topice capitale“. Soluția etimologică care a întrunit cea mai largă susținere științifică pornește de la rom. vechi buăr (< lat. bubalus), auzit de slavi *buhăr (dovadă o variantă dialectală actuală bohor) și transformat în bihor (ca în bubalus > buvalo > bivol); încă o dovadă o reprezintă bulg
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de tineri bucovineni, între care Ciprian Porumbescu, au înființat o societate culturală numită, cu un termen apropiat semantic, Arboroasa. Și alte regiuni romînești mai extinse ori mai restrînse poartă nume formate de la cuvinte referitoare la acoperirea vegetală: Moldova (o variantă etimologică), Țara Lăpușului (e. lopuș, „brustur“), Depresiunea Tîrnavelor (sl. trŭnŭ „arbore spinos“), Țara Almăjului (< magh. almás, „livadă cu meri“), Țara Făgăra șului (< fag). Formațiile slave care provin de la apelativul slav buc, formate de populația slavă, sau de autoritățile romînești, care au
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
limba în care este format numele de loc este cea căreia îi aparține sufixul. București a luat naștere, așadar, în urma toponimizării unui nume de grup (bucurești) prin conversiune. Deși nu mai face parte din etimologia directă, singura necesară în algoritmul etimologic aplicat toponimelor, vom preciza că, la rîndul său, acest nume de grup este format dintr-un nume de persoană, Bucur, întemeietorul așezării purtînd acest nume (prima atestare a toponimului datează din anul 1459), păstor, stăpîn al terenului sau conducător, potrivit
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
maghiară, la inițială, a secvenței cra, și evoluția su > ș (iar identificarea cu Feketeviz, „apa neagră“, s-a dovedit greșită); un hipocoristic Cras + sufixul diminutival -ș, -aș (neatestat, din păcate). Interesant este că încă nu au fost implicate în ecuația etimologică toponimele Carasa (colină în Cîmpia Jijiei și sat în județul Botoșani), Caraslău (afluent de stînga al Oituzului), Carastelic (afluent al Crasnei și sat în județul Sălaj), Carasuluc (culme în Podișul Mangaliei), neclarificate, etimologic, din cîte știm. Un microtoponim omonim din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de pe teritoriul romînesc se grupează în Carpații Orientali, Carpații Occidentali (sau Apuseni) și Carpații Meri dionali (sau Getici). Atestările încep cu Ptolemeu (sec. al II-lea e.n.) și consemnează forme foarte apropiate de cele actuale (Karpatu, Karpaten etc.). O ipoteză etimologică adusă în discuție mai ales de către istorici propune ca etimon numele tribului tracic carpi, fără a aduce argumente sau dovezi suplimentare. Majoritatea variantelor etimologice susțin originea indo-europeană sau chiar preindo-europeană a toponimului, sensul inițial putînd fi „piatră, stîncă“. Diferă însă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
II-lea e.n.) și consemnează forme foarte apropiate de cele actuale (Karpatu, Karpaten etc.). O ipoteză etimologică adusă în discuție mai ales de către istorici propune ca etimon numele tribului tracic carpi, fără a aduce argumente sau dovezi suplimentare. Majoritatea variantelor etimologice susțin originea indo-europeană sau chiar preindo-europeană a toponimului, sensul inițial putînd fi „piatră, stîncă“. Diferă însă rădăcina la care trimit: reticul kar, „deal“, sanscritul kîra, „munte acoperit cu zăpadă“, arm. char „piatră“ și charg, „stîncă“, celt. carr, alb. karpë, „stîncă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de pe poziția secundă -uj (care poate avea și varianta -lui) însemnînd „vale, pîrîu“ și regăsindu-se (ca un fel de pseudoprefix) în toate hidronimele cu secvența finală -ui (tip Bahlui, Desnățui, Călmățui, Teslui, Vaslui etc.). Cu o astfel de metodă etimologică „angrosistă“, Weigand ajunge la concluzia că 10% dintre hidronimele romî nești de la sud și est de Carpați sunt cumano-pecenege (față de 16% romînești). Mulți dintre lingviștii, istoricii și geogra fii romîni au perpetuat automat ideea formantului final de origine pecenego-cumană ui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
terminații grupuri consonantice, mai ales dintre cele care au pe poziția secundă -l (Bahlui), -ț (Călțui), -c (Bărcui), -b (Bulbui), -d (Hardui) -z (Bîrzui). Evident că astfel de tendințe au numai un rol orientativ, în faza de ipoteză, al demersului etimologic, cînd se aleg direcțiile de căutare cu potențial științific maxim. Cozia Este numele unui vîrf în Munții Cernei, al unei movile în Lunca Oltului, al unui pas (care separă Munții Căpățînii de Munții Coziei), al unui parc național și a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Hidronimul Criș este atestat, începînd cu secolul al VI-lea, sub formele: Grisi, Grissia, Gresia; apoi, în Evul Mediu, cu variantele grafice: Kris, Kirüs, Kërës, Kerezs, Körözs, Körës, Körüs. Sașii l-au numit Kreisch, Krisch, Körösch, iar maghiarii, Körös. Soluțiile etimologice sunt numeroase: radicalul trac. Krs, kres, „multicolor“, corelat cu sanscr. Krșna, prus. Krisnas, ir. ciar(s), „negru“; gr. hrisia > hrisos „aur“ (ungurii l au tradus o perioadă cu Aranyos, lat. Auratus), toate greu de „condus“ fonetic spre Criș; sl. kriș
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în limba romînă, toponimul Dîmbovița ar fi trebuit să fie accentuat pe sufix (precum Craiovița, Dunărița etc.). Toponimele Dîmbu(l), Dîmbău, Dîmburele, Dîmbureni, Dîmburi, Dîmbloaca, Dîmba, care ar putea părea înrudite etimologic cu Dîmbovița, au o cu totul altă bază etimologică, anume entopicul romînesc dîmb sau variante ale acestuia, cu sensul „deal mic“, „delușor“, „colnic“, „mică ridicătură de pămînt“. Dîmbovița se integrează astfel unui cîmp toponimic, onomasiologic și lingvistic bogat: Lescovița (< sl. lĕska, „alun“), Ilfovăț (< bg. elchov, „de arini“), Cleanov (< bg
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
unul în județul Timiș (sau Caraș Severin), iar regiunea Turnu-Severinului s-a numit în trecut Cîmpia Severinului. Un Severovci există în Serbia, iar în Croația, Severje și Severovac. Două toponime Szöreny din Ungaria se pare că sunt din aceeași familie etimologică. Atestările, începînd cu secolul al XIII-lea, consemnează formele: Zeuwrin, Zeuriniensis, Zeurin, Zeuren, Zereniensis, Zewryn, Zeurend, Zewrum, Zewrend. Cei mai mulți cercetători cred că la origine se află un antroponim slav, *Severŭ, *Severa + sufixul toponimic -in, respectiv -ovac, -ov-ci. Sufixul -in a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sens intensificativ, superlativ, adăugat temei dun(a) , „rîu“, conduce la semnificația „rîul prin excelență, rîul mai mare decît celelalte“ (Pîrvan), iar acest sufix se întîlnește și în nume ca Naparis („Ialomița“), Sagaris, Sangaris, Magaris. Ca la majoritatea toponimelor străvechi, discuțiile etimologice continuă, dar soluțiile cele mai plauzibile trimit spre originea traco dacică. Numele Dunăre polarizează pe teritoriul romînesc, uneori la mare distanță, toponime derivate și compuse: Dunărica, Dunăreni, Dunărița, Dunărea Mare, Dunărea Mică, Dunărea Nouă, Dunărea Veche, Dunărea Vapoarelor, Dunărinți, Dunavăț
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Horodnic, Horodoc etc., întîlnite în țările slave. Cel puțin unele dintre toponimele Oradea, Orăștie, Oșorhei, Vărădia, Feldioara, Sighișoara, Timișoara etc. conțin în structura lor semantică originară componenta semantică „oraș“, conferită de baza apelativă maghiară vár, „oraș“, implicată în structura lor etimologică, fiind, adică, mai mult sau mai puțin sinonime cu cele din familia Grădiște. Faptul că în toponimia romînească nu prea întîlnim nume de locuri formate de la apelativul romînesc destul de vechi oraș (spre deosebire de cele formate de la sat, care sunt numeroase) se
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
alte țări, numele lor fiind sinonime cu obaba și cu slobozia. De exemplu, în Franța Villefrance, în Rusia Slobodka, Slobodskoe, în Slovacia Lehotka, în Cehia Lhota (cu aceste din urmă toponime au fost puse în legătură, într-una dintre ipotezele etimologice, toponimele romînești Leaota, Leaotul și Laiotă). Hordou Este fostul nume al satului în care s-a născut George Coșbuc (acesta poartă astăzi numele poetului). Toponimul este atestat din anul 1523 și în continuare sub formele Hordo, Ordo, Hordoul, Hordou etc.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
hidronimic -eja) avînd sensul de „mlăștinoasa“, care ar fi trecut prin fazele *Zvijiia (inițiala simplificată, ca în dvorniku > vornic) > Zvijiia (asimilarea progresivă e > i) > Zijiia (reducerea grupului zv, ca în trezvie > trezie) > Dzijiia > Jijia (prin asimilare consonantică regresivă). Această variantă etimologică este posibilă din punct de vedere lingvistic, verosimilă geografic (rîul are o albie noroioasă) și probabilă istoric (în zonă au trăit încă din vechime împreună o populație ucraineană și una romînească), condiții pe care nu le îndeplineau integral variantele prezentate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
deduce că forma veche a fost *Jil, trecută la Jii, din care s-a „refăcut“ un singular Jiiu devenit apoi Jiu (popular însă este rostit Jii, Jîu). Din forma inițială au fost preluate magh. Zsil și germ. Schil. Unele ipoteze etimologice pun în legătură numele Jiu cu: scit. șil, „apă, fluviu“; bg. Șivo (tečenie), „curgere rapidă“, cu dispariția lui v intervocalic, ca în Ğurģevo > Giurgiu (regulă căreia nu-i răspund: Valea Jivului din Vîlcea și Pîrîul Jivanului din Dolj). Ipoteza nu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]