369 matches
-
De altfel, la 1874, dicționarul lui Laurian și Massim trata în același articol sensurile modernului oră - "tempu de 1/24 parte d'in diu'a civile" - și pe cele ale vechiului oară, scris tot oră, pentru a marca legătura cu etimonul latin. în explicarea sensurilor, a expresiilor și a sintagmelor libere în care intră oră ("la optu ore înainte de amedia", "la or'a septe", "in ora septima", "d'in ora in ora", "ora de lucru" etc.), autorii, consecvenți purismului latinist, nu
Ora unu, ora două by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15569_a_16894]
-
ești singur și răul pe care l-ai făcut te ma- ci- nă poate că sunt ultima creatură din lume -îi spun - care se hrănește cu poezie - dar pentru asta nu trebuie să mă urăști nu trebuie să scuipi în etimonul ființei tale dar joia mergi omule la bodegă să-ți bei porția de fiere porția de iad - zice - lasă - îi spun - am altă treabă acum dar el îmi dă de înțeles că pentru noi nu există iertare Expect more am
Poezii by Ion Tudor Iovian () [Corola-website/Imaginative/14719_a_16044]
-
județul Sibiu, Transilvania, România. Satul Cârțișoara, cunoscut și sub numele de "Cârța Română" ("Kerch Olacorum"), a fost populat din evul mediu timpuriu și până în prezent predominant de români, spre deosebire de Cârța Săsească. Originea numelui este fie de origine slavă, derivat din etimonul vechi slav "kurčo" (loc defrișat, curătură), respectiv sinonimul său slavon "krč" sau "krči", sau de origine germană, preluat de la mănăstirea Cârța. În cea de-a doua variantă originea numelui este explicată etimologic din germanul "Kerz(e)" (în trad. "lumânare", "candelă
Cârțișoara, Sibiu () [Corola-website/Science/301702_a_303031]
-
termenul englezesc "diary" are un ascendent în latinescul „diarium”, (porție zilnică) derivat din latinescul "diaria", pluralul lui "dies" „zi”. Cuvîntul "jurnal" are exact aceeași rădăcină și provine din latinescul "diurnus" = „al zilei, de-a lungul zilei”. În limba engleză, diary, etimonul latinesc este mult mai vizibil. Cele mai vechi jurnale se găsesc în cultura japoneză, unde au existat încă din perioada medievală celebrele cărți sau caiete de pernă ("Makura no soshi", a lui Sei Shonagon este cea mai cunoscută), dar și
Jurnal intim () [Corola-website/Science/300752_a_302081]
-
locuitorilor sunt români (99,31%). Pentru 0,64% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (99,25%). Pentru 0,64% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Denumirea comunei are ca etimon cuvântul maghiar "köves", "kövesd", care se traduce prin "de piatră, pietros". Toponimii similare există în Transilvania (Coveș, Cuieșd), Moldova (Cuejdiu, Chiojdeni) și în Ungaria (pentru amănunte: Legenda istorisește despre o familie de moșneni care s-ar fi statornicit în localitatea
Comuna Chiojdeanca, Prahova () [Corola-website/Science/300763_a_302092]
-
Așdod, Așkalon, Gaza, Ekron și Gat (Iosua, 13: 2-3). Fiecare din cele cinci cetăți erau conduse de câte un "seren" (Iosua 13:3, Jud. 3:3, 16:5). Termenul pare a fi echivalentul cuvântului hitit "tarwanas" „judecător” și probabil similar etimonului protogrec "τυραννοι" „stăpân absolut”. Patru din cele cinci așezări atribuite filistenilor au fost identificate și cercetate arheologic: Așdod (Tell ed-Ras, lângă Esdud), Așkelon (Tell el-Harra), Gaza (Gazze) și Ekron (Hirbet el-Muqanna). Cercetările arheologice au demonstrat că așezările Așdod și Ekron
Filisteni () [Corola-website/Science/303313_a_304642]
-
Un împărat este un monarh, de obicei domnitorul suveran al unui imperiu. Acest titlu face parte din categoria titlurilor nobiliare. Împărații de obicei sunt considerați a fi deasupra regilor în rang. La origine, etimonul cuvântului împărat, anume latinescul imperator, desemna conducătorul victorios al armatei române. În anul 27 î.Hr., Octavian Augustus a unificat lumea română și a creat Imperiul Român, dar nu a îndrăznit să-și atribuie puteri absolute și astfel să distrugă sistemul
Împărat () [Corola-website/Science/306088_a_307417]
-
anului 106 ar fi fost un amestec de coloniști veniți din tot Imperiul Roman, fără substrat local - de unde absența cuvintelor dace în limba română, cele socotite ca atare fiind albaneze. Aproape 200 de cuvinte românești sunt comune cu echivalente albaneze. Etimoanele „slave” din limba română provin preponderent din limbile slave meridionale, 1000 de la bulgari și 60 de la sârbocroați. Dintre graiurile limbii române, cele mai apropiate de limbile aromâniilor, meglenoromânilor și istroromânilor de la sud de Dunăre, sunt cele vorbite în Banat, în
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
de supraviețuire a unor populații romanice în jurul unor masive muntoase-refugiu s-au produs în aceeași epocă și în apus (masivele Ardeni și Vosges, munții Alpi), unde populațiile respective au fost denumite de germanici: "valcheren", "wallons", "welschen" (toate aceste etnonime având etimon comun cu termenul „Walh”). Diferențierea limbii romanice orientale în mai multe ramuri, socotite de unii lingviști "dialecte" ale limbii române, iar de alții limbi de sine-stătătoare, se explică prin izolarea diferitelor populații romanice, acestea fiind sedentare și nu migratoare : la
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
creștină a nașterii lui Hristos. Datele la care se sărbătorește Crăciunul sunt orientative, pentru că nu se știe data exactă a nașterii lui Iisus. Alți cercetători (între care Aron și Ovid Densusianu, Al. Rosetti, Al. Graur ș.a.) derivă cuvântul Crăciun din etimonul "creatio" (cu acuzativul "creationem", în latina vulgară "creation"/"creatiun") deci ziua creării sau a facerii lui Isus. Deși s-ar putea obiecta că acesta ar fi o concepție ariană (care socotește că Fiul este o creatură a Tatălui), se poate
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
Născutului" (tot de origine latină), așa cum se constată în "Evanghelia învățătoare" din 1642 și în "Cazania" lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiași termen deci cu care și celelalte limbi neolatine (romanice) - și nu numai - au derivat numele sărbătorii (, , , , ). Alte etimoane latine care au fost propuse de lingviști sunt ("in")"carnationem" (Lexiconul de la Buda), "crastinum" (Hasdeu 615) și "Christi ieiunium" (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual grecesc Χριστούγεννα (citit Hristúyena) însemnând "Nașterea lui Hristos". Termenul apare
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
a devenit "as-sifr" sau "sifr" (cu pronunția aproximativă sifrone) și capătă, în afara semnificației originale din sanscrită (loc gol, vid, zero), și pe aceea de semn de numerație, de nume comun desemnând toate cele zece cifre, nu numai pe zero. Acest etimon arab "sifr" stă la originea cuvintelor românești „cifră” și „zero”. La începutul sec. al XIII-lea "sifr" este introdus în latina medievală cu semnificația de „zero” de către italianul Leonardo Pisano Fibonacci, care-l folosește în tratatul său editat în 1202
Cifră () [Corola-website/Science/297146_a_298475]
-
temă slavă) și ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută și sub numele de „târtăriță” sau „repede” ("Cicindela campestris"). În „Dicționarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”. Alte teorii expuse de Lutic consideră proveniența numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” - țap
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
Negru formează cele trei Crișuri, cele mai importante râuri din regiunea Crișana. Numele provine din forma latină atestată "Crisola", care la rândul său poate proveni fie din adjectivul grecesc Χρισός : „aurit”, din cauza prundișului aurifer, fie din limba dacică, presupunând că etimonul "krísos" ar fi avut semnificația de „negru”, în care caz denumirea de Crișul Alb este un oximoron iar cea de Crișul Negru un pleonasm. Crișul Repede drenează versanții nordici ai masivelor Gilău Vlădeasa și Pădurea Craiului. Izvorăște de la altitudinea de
Râul Crișul Repede () [Corola-website/Science/297458_a_298787]
-
București, 1995), scris de Enache Nedela și Mihai Floarea, sunt adunate 43 de variante ale baladei populare dedicate acestui erou mitic purtând nume de floare primăvăratică ("Iorgovan" este înrudit cu persanul "erguan" - liliac, care la rândul său a avut ca etimon nostratic *orgo-, *ergo-). Autorii comentează, de asemenea, simbolurile acestei unice creații folclorice: pădurea - simbol al lumii imaginare, fetele - simbol al gintei latine, somnul - simbol al uitării, al pierderii identității, cucul - simbol al indiferenței, șarpele - simbol al opresiunii, musca golumbacă - simbol
Iovan Iorgovan () [Corola-website/Science/319146_a_320475]
-
iar cuvântul “Ardeal” este de origine Indo-Europeană. Până în prezent, nici un lingvist nu a reușit să dea o lămurire etimologica plauzibilă numelui "Erdély" decât prin "erdő" "pădure" cu adaosul sufixal "-ély", acesta din urmă interpretat că distorsionare a cuvântului "elve". Totuși, etimoanele nu sunt atestate altundeva în limba maghiară. Problema etimologiei cuvântului "Ardeal" a fost tratată și de Paul Lazăr Tonciulescu, în cartea sa "Ardeal, pământ și cuvânt românesc" (Editură Miracol, București, 2001, ISBN 973-9315-60-7). Autorul trece în revistă diversele teorii apărute
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
nu fie pronunțate, având numai rol de semne diacritice. Dintre acestea majoritatea sunt etimologice, introduse de scribi care cunosc limba latină. De exemplu, echivalentul lui „douăzeci” se scria "vint", dar s-a recurs la scrierea sa "vingt", cu g din etimonul său , pentru a-l deosebi de "vint", „(el/ea) veni”, perfectul simplu al lui "venir". Litere nepronunțate se introduc și pentru a distinge omografe care nu sunt și omofone. Astfel, pentru că /y/, /ɥ/ și /v/ se scriu cu aceeași literă
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
Ei aduc în Europa o seamă de termeni care intră în franceză prin intermediul latinei medievale, din domenii ca: Și prin intermediul englezei au intrat câteva cuvinte arabe în franceză, de exemplu "moire" „moar” (sec. XVII), apoi "mohair" (sec. XIX), cu același etimon ca primul cuvânt. Unele cuvinte au intrat în argoul militarilor francezi, cu ocazia cuceririlor franceze din Magreb, în secolul al XIX-lea. Dintre acestea unele se păstrează în registrul familiar, de exemplu "toubib" „doctor” (medic), "clébard" „javră”, "souk" „harababură” (în
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
din greacă ("économie"), din italiană ("banque"), din spaniolă ("camarade"), din portugheză ("pintade" „bibilică”), din germană ("chic"), din engleză ("beaupré"). Asemenea cuvinte se pronunță exact conform regulilor limbii franceze (de exemplu "beaupré", foarte diferit și ca pronunțare, și ca grafie de etimonul englezesc "bouspret"), verbele se integrează în sistemul de conjugare francez (de exemplu "gémir" în conjugarea a doua), de la ele s-au derivat alte cuvinte pe teren francez ("bijou" > "bijoutier", "bijouterie"; "gémir" > "gémissement" „geamăt”, "camarade" > "camaraderie"). Uneori împrumutul ia formă franceză
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]