374 matches
-
vreme de război) este cea a autocrucificării sufletești ca pedeapsă pe care partea bună a sufletului său o aplică iubirii de arginți, înscrisă la rîndu-i în destinul hangiului prin chiar numele ce i-a fost predestinat: purtător al crucii, conform etimonului grecesc; ispititoarea eroină a nuvelei La hanul lui Mînjoală, cocoana Marghioala era frumoasă, voinică și ochioasă așa cum îi esențializează grațiile frumosul ei nume elenic; înstrăinarea omului într-o lume care nu-i mai aparține este sugerată magistral în Două loturi
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
toujours à l'admiration des autres peuples, comme cet esprit d'enfant terrible qui désarme alors même qu'il inquiète" [Sanchez y Gomez, p.XIII]. Observăm astfel că variantele Parizienelor depistate la diferiți autori trimit vizibil la unul și același etimon, făcut din originalitate, extravaganța, egoism, snobism și pretenții. Accedem prin urmare la descifrarea unui profil social, având o anumita poziție în lume și pregnanta estetică bine conturate. Pariziana este personajul feminin ne-ordinar care ilustrează condiția femeii și revendicarea să
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
înspre alt stadiu existențial ( din colindele românești), spațiul ultim al semnificațiilor fiind meta-imaginea. Etimologic, "casa" provine din latinescul "casa" care s-a mai păstrat în italiană cu acest sens 48. Derivatele existente în limba română s-au format de la același etimon, dar direct din cuvântul derivat din latină; astfel, căsar sau căsaș (cap de familie) are la bază lat. casarius, căsător (tot cu sensul de "cap de familie"), căsătorie, căsătorit s-au format de la un verb latin dispărut, casare, păstrat în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
celelalte construcții. Așa se explică faptul că termenilor specifici construcției de origine latină casă, poartă, acoperiș, coamă, căprior, li se alătură cuvinte de origine germană oberlicht, gang, schperhet, abzatz, feuerwand, luft, posterholz, staublat. 61 Complexitatea așezărilor sătești trimite la un etimon multiplu, cu semnificații diferite care se completează, de fapt, realizând o descriere a satului originar; astfel, satul este șanț (lat. fossatum), amintind de organizarea de tip "cetate" a locuinței, sau este campament, armată (ngr. φουδδάτλ) , "plantație, semănătură" (lat. satum, sero
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ars Poetica" a lui Horațiu); * "Sistem de forme și principii poetice, caracteristice unei epoci sau unui curent literar sau scriitor (Ars Poetica)7; * "Parte a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcția poetică și celelalte funcții ale limbajului"8. Etimonul grecesc poieó care semnifică " a face", " a compune" prezent în cuvintele poiêma (poem), poiêtés (poet), poiêsis (creație, poezie), onomatopoieia (onomatopee) , și în cuvintele din latină poema, poeta, poesis -, s-a păstrat în limbile europene: fr. Poème, poète, poétique, poétiser, poésie
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
bunul Dumnezeu, / Șede bătrânul Crăciun, / Șede Ion-Sânt-Ion, / Șed toți sfinții de-a rândul / Și-mi judecă pe Sivo-Ilo, / Vasileo-Ilo."149 Numele de "Sivo-Ilo" a fost descifrat ca fiind o divinitate solară, fiind asociat cu Hellios (Soare). Se pare că același etimon se regăsește în numele grec al Sfântului care pune început anului, Sfântul Vasile. Nu întâmplător, unul dintre obiceiurile oficiate de Anul Nou este și Vasilca, cu variantele Vasivă, Sivă, Silca. "Vasilca" reprezintă un obicei practicat de țigani, în ajunul Anului Nou
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o lume declinantă, aproape în putrefacție, scrierile ulterioare duc spre euforia (în sens etimologic, ca fecunditate și abundență) spirituală, trecând prin câteva „puncte de sprijin pentru suflet”. Titlul Coenaesthesicon face trimitere la sinteza lumii sub semnul esteticului, jocul livresc al etimoanelor grecești continuând în Aionios, care sugerează eternitatea. Titlul altei cărți, Eudaimonia, are similitudini cu grecescul eudaimon („norocos”), culegerea cuprinzând poeme ce invocă personaje ale Antichității greco-latine în poemele Către Aurora, Către Tais. Poetul tinde spre cunoaștere metafizică, cultivând tragicul existenței
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288382_a_289711]
-
politică de partid și de stat, literatura se depărtează radical de polul specifist, estetic și autonomist până într-atât încât nu mai subzistă decât înțelesul său prim și ultim de text tipărit. Metodologic se verifică astfel încă o dată că acest etimon - cel literal - constituie elementul fundamental, permanent și inatacabil al literaturii. Și totuși, reducționismul scăpat din frâu și împins la limită are un antidot, cu rădăcini în aria matricială: continuitatea prin clasicizare. Acesteia îi este consacrat volumul următor al Biografiei... . În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
ie-: la începutul/ în interiorul cuvintelor din fondul vechi: ied, iepure, ieri, ieșire, ieftin, iezer, trebuie, voie, baie, femeie; în formele verbelor neologice de conjugarea a IV-a (cu -i final la infinitiv) constituie, deraiez, atribuie; în neologismele care păstrează -iedin etimon proiect, ierarhie; * pronunțarea și scrierea cu eîn cuvinte precum ecou, efemer, ecran, educație, elan, epocă, elegie, coexistență, poem etc.; * scrierea cu m înainte de p și b, regulă explicabilă prin caracterul bilabial al celor trei consoane: împiedica, amplasa, împărat, bomboană, emblemă
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
anost, !antic/antic, !gingaș/gingaș, !hatman/hatman, intim/intim, !jilav/jilav, !penurie/penurie, profesor/profesor, !trafic/trafic. Unele accentuări respinse de normă sunt inculte (butelie), în timp ce altele sunt tolerabile, nereprezentând propriu-zis greșeli, ci variante livrești, mai apropiate de unul dintre etimoane, uneori cu încercarea de specializare semantică sau de domeniu (caracter, fenomen), ori accentuări mai vechi (călugăriță, doctoriță) și/sau regionale (bolnav, dușman)." (DOOM, 2005, pp. L-LI) (n) "Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primare cu
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
romanice și în limba română, vezi Dragomirescu (2009b), Dragomirescu și Nicolae (2009). 17 Forma mort nu este un participiu, ci un adjectiv care a eliminat utilizarea adjectivală a participiului murit, înregistrată în limba veche (vezi Anexa 2, verbul a muri). Etimonul latinesc al adjectivului mort, mortuus, era deopotrivă participiu și adjectiv. 18 A. Belletti, "(Past) Participle agreement", SynCom Project, ms., apud Mackenzie (2006: 164). 19 Structura a coborât scara este posibilă pentru că verbul a coborî are atât variantă tranzitivă, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
au asociat origini care mai de care mai stranii, inclusiv una geto dacică... Șăineanu afirmă că este un termen format în graiul copiilor, înrudit cu cel de mamă, cea care dă hrană pruncilor. În orice caz, majoritatea lingviștilor consideră că etimonul ar fi cuvântul mămăligă, în timp ce forma măligă, întâlnită și ea foarte frecvent (Mihail Sadoveanu, în povestirea „Copilul nimănui“, folosește expresia „boțuri de măligă“), este un derivat. Acestei derivări i se acordă forma unei afereze (fenomen fonetic constând în dispariția unui
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
i se acordă forma unei afereze (fenomen fonetic constând în dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt). Ni se pare ciudat faptul că se evită sistematic investigarea unui traseu etimologic mult mai simplu: de la etimonul latin melica la italienescul meliga și românescul măligă. Zona Banatului a păstrat și o formă arhaică, „ma-melica“ (pomenită în Banatul de la origini până acum). Indiferent însă de originea cuvântului, cert este că mămăliga se pregătește la fel ca în Italia
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
primordiale. Mitul reprezintă o fază ulterioară, de raționalizare, de pierdere a trăirilor originare și de Înlocuire a acestora cu sensurile exprimate și cuprinse În povestire. De aceea, pentru a Înțelege funcția unui mit Într-o anumită cultură trebuie să identificăm „etimonul”, adică ritul din care s-a născut povestirea mitică. De asemenea, semnificațiile ritului originar permit descifrarea sensurilor ascunse În narațiunea mitologică. În antiteză, pentru unii dintre urmașii lui Durkheim, mitul este forma inițială, deoarece prin el se exprimă „reprezentările colective
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
antice și folclorice. Ele țin de gândirea poetică (În cel mai fericit caz) și nu au nicio legătură cu cercetarea științifică responsabilă. Reprezentanții celui de-al doilea curent de gândire utilizează și ei metoda comparativă și reducerea fenomenelor folclorice la „etimoane” de tip mitologic. Dar pașii prin care ei trec de la identificarea unei note comune la stabilirea unei analogii sau a unei filiații (Între spațiul mitului și al ceremoniei, Între cultura populară românească și tradițiile populare din arealul geografic apropiat, Între
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dar și cu maximă stilizare, operă ale cărei sensuri se dezvăluie succesiv sau simultan, asemenea laturilor unui poliedru luminat și luminând-și pe rând fețele 25. Foarte multe studii evidențiază alte și alte elemente care pot facilita pătrunderea spre acel "etimon spiritual" (Leo Spitzer) și estetic al marelui dramaturg. Florin Manolescu identifica în pătrunzătorul studiu Caragiale și Caragiale, Jocuri cu mai multe strategii, astfel de trăsături în pledoaria caragialiană pentru genurile minore, în interesul pentru tipologia și gustul publicului, în amestecul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale ideii de literatură. Are loc o nouă expansiune a conceptului literatură = cultură, sub un puternic impuls ideologic. Literatura continuă să rămână în primul rând ceea ce a definit-o încă din antichitate: cultură transmisă prin scris, prin litere. Revenirea la etimonul invariabil al literaturii este inevitabilă și continuă. Sensul etimologic, tradițional, gramatica, se menține încă puternic. Gramatica propune primele cunoștințe, primele elemente ale literelor. Acest sens îl găsim bine subliniat și de Voltaire. Sensul didactic cultural și erudit este și el
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
cunoscut, poate sub Înfățișări formale diferite, larixe "lari", mani și geniixe "genii", În mod verosimil cu funcții apropiate de cele imaginate pentru aceștia de romani. Și astfel, dacă Îi atribuim (așa cum este posibil pe plan lingvistic) numelui larilor latini un etimon etrusc (cf. etruscul lasaxe "lasa", „demon feminin”, Laris și Larq, pronume personale), am putea să Îl identificăm fără șovăire pe zeul Înarmat cu lance, Laranxe "Laran", despre care s-a vorbit mai sus, cu corespondentul etrusc al latinului Quirinusxe "Quirinus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
perioada stăpânirii romane, chiar și după ce aceasta va forma un imperiu, ele și-au pierdut orice capacitate de decizie autonomă pe plan politic. 2. Elenismul: caractere generale și linii de orientaretc "2. Elenismul \: caractere generale și linii de orientare" Spre deosebire de etimonul grec hellenismòs, care În valoarea lui precisă definește tot ceea ce este grec În opoziție cu „diferit”, reprezentat de termenul „barbari”, adică de toate popoarele care nu erau grecești, conform lui Droysen, termenul „elenism”, În măsura În care este raportat la ultimele trei veacuri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În cartierul Racotis, acolo exista deja „un mic templu consacrat din vremuri străvechi lui Serapis și zeiței Isisxe "Isis"”. Un ultim element al tabloului este furnizat de Plutarh atunci când, propunând o etimologie ulterioară, conform obiceiului antic de a căuta În etimoane semnificația realităților corespondente, afirmă că numele lui Serapis derivă din verbele grecești care Înseamnă „a Împinge” (soèo) și „a lansa” (sèuesthai). Zeul este, de fapt, cel care dă impuls mișcării universale. „Creație” alexandrină de inspirație regală, cu trăsături de cult
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de termenul rus svara, „luptă, Întrecere” (deci Svarogú ar Însemna „luptător, combatant”), de alții de vedicul svar, avesticul hvare, „soare”, și de vedicul svarga-, „cer luminos”, iar de alții de vedicul svar³j-, „rege suprem”; de asemenea, nu este foarte credibil etimonul propus de Pisani (1950a) care segmentează termenul Sva-rogú și vede În primul element numele indo-european al câinelui (vedicul șv³), iar În cel de al doilea, cuvântul rus rog, „corn”; Împreună ar Însemna deci „câine cornut”, caz În care „câine” ar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Învăța” etc.) și care nu au etimologie indo-europeană. Însă chiar dacă se admite că această opinie corespunde realității (ceea ce, de exemplu, În cazul termenului gotic skohsl, „duh malefic”, nu se verifică), este totuși clar că de la un fapt negativ (lexeme fără etimon cunoscut) nu se poate sări la o afirmație pozitivă (originea Într-o cultură non indo-europeană de tip șamanic). Așadar, datorită inițierii și a jertfirii de sine, Odin dobândește puterea de a Îndeplini orice act magic. Aceste puteri magice pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca ceea ce se află în noi de dincolo de noi (to en hemin theion) și care nu poate fi atins decât printr-o transformare a umanului în vederea asimilării divinului. De aceea ar fi nepotrivit să se reproșeze peratologiei că își trădează etimonul pentru a face saltul într-o vastă zonă heuristică și explicativă, înăuntrul căreia tot ce îl privește în mod esențial pe om - limitele sale și ale lucrurilor care îi stau în preajmă, afirmarea sau contestarea lor, rămânerea sub ele sau
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
momentul apariției sale, la sfârșitul secolului XVI, „iconologia“ nu era decât un repertoriu de simboluri și alegorii de tip plastic sau, cum o numea autorul ei, Cesare Ripa, o „enciclopedie-etalon a personificărilor“. Dar în afara interesului pentru „imagine“ (la care trimite etimonul eikon), ce mai are ea comun cu iconologia din secolul nostru, căreia Panofsky îi fixează ca sarcină căutarea „semnificației ultime a fenomenului artistic“ (situată dincolo de intenția artistului) și stabilirea relației ei cu spiritul obiectiv al epocii? În cazul „peratologiei“ lucrurile
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]