7,893 matches
-
lucesc gata de luptă Armurierul Alexandru Fota a realizat două panoplii vechi, și totuși... nou-nouțe La Castelul Huniade poate începe turnirul: două panoplii de arme vechi, și totuși nou-nouțe îi aduc pe vizitatorii cu nițică imaginație în plin, întunecat, sângeros Ev Mediu. Pentru a proteja piesele originale de ravagiile timpului, replicile, adevărat arsenal al Cetății Timișoarei de-acum vreo 500 de ani, au fost realizate de singurul restaurator român care s-ar fi încumetat: Alexandru Fota. Încă din negurii începuturilor și
Agenda2003-3-03-b () [Corola-journal/Journalistic/280601_a_281930]
-
au fost realizate de singurul restaurator român care s-ar fi încumetat: Alexandru Fota. Încă din negurii începuturilor și chiar în cele mai pașnice epoci ale ei, civilizația umană a fost fascinată de meșteșugul armelor, de măiestria folosirii lor, iar Evul Mediu rămâne una dintre cele mai rafinate perioade ale acestei arte... bărbătești. „Pizmuită în lumea aceasta care se rotește“ findcă „e așezată pe un pământ înverzit, mănos și e înconjurată de grădini și parcuri de trandafiri“, cetatea Timișoarei a cunoscut
Agenda2003-3-03-b () [Corola-journal/Journalistic/280601_a_281930]
-
la ceea ce avea să devină o platoșă spaniolă. Au lucrat aproape la fel cum se lucra în urmă cu câteva veacuri, căci atelierul mecanic al muzeului timișorean n-a prea pășit în mileniul trei. Abia dacă a ieșit puțintel din Evul Mediu... Fota detestă oricum făcăturile industriale. Expert fără concurență în România, el lucrează replicile obiectelor cu tehnicile și materialele din respectivele epoci: abia așa cópiile vor avea vibrația originalelor. Cele două panoplii cuprind inclusiv arme pe care le foloseau mercenarii
Agenda2003-3-03-b () [Corola-journal/Journalistic/280601_a_281930]
-
și de pe Marte. O fi și cum spui tu, numai că pământul, uite-l, pârloage! Ăia, ăi bătrâni, s-au omorât pentru el, iar acum a rămas nemuncit... Mai lasă-l încolo și de pământ! Că-l lucrați ca în Evul Mediu. Cu calul și cu căruța. Vă rupeți oasele degeaba. Probabil că asta se și vrea! Mai puțini în grija statului. Cum se mai duce unul, cum o pensie plătită mai puțin. Plugul de lemn vă mai lipsește și ați
Din brațele lui moş Gheorghe, spre lume. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Journalistic/90_a_404]
-
noi încă de pe vremea Editurii Univers, pusă pe picioare de Romul Munteanu în anii 1970, Jacques Le Goff, a încetat din viață la 1 aprilie, în vârstă de 90 de ani. Se poate spune că studiile lui au schimbat imaginea Evului Mediu, pe care tradiția renascentistă îl socotea întunecat. Deja în 1964, cu „Civilizația Occidentului medieval”, Le Goff a oferit o strălucită imagine a vieții din asprul debut al istoriei propriu-vorbind europene. Format la Școala „Analelor”, după titlul revistei fondate în
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2662_a_3987]
-
la tăcere. În necrologul pe care i-l consacră în „Le Monde” din 3 aprilie, Umberto Eco se declară un admirator tocmai al talentului de povestitor al marelui istoric francez. În amintirile sale, acesta recunoaște a-și datora pasiunea pentru Evul Mediu lui Walter Scott și romanului său, pe care toți l-am citit în adolescență, Ivanhoe. O mai țineți minte pe Rebecca? Kundera și insignifianța Sărbătoarea insignifianței se intitulează recenta carte a lui Milan Kundera, prozatorul ceh refugiat la Paris
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2662_a_3987]
-
cunoștințelor (Wissensqualm), noul Wagner este obsedat de cunoașterea arhetipală (Weisheit), calea „care duce la izvoare (zu den Quellen steigt)”. Dar ce citesc eroii lui Goethe în laboratorul alchimic decorat, conform indicațiilor de regie din actul II, scena 1, „în stilul Evului Mediu, cu tot felul de instalații pentru scopuri fantastice”? În primul rând trebuie amintită „cartea plină de mistere a lui Nostradamus (dies geheimnisvolle Buch, Von Nostradamus)”, probabil Profețiile celui pe care contemporanii l-au numit „noul oracol antic”. E menționată
În biblioteca lui Faust by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2679_a_4004]
-
pe care incultura gospodarilor îl consideră vin curat) - toate detaliile acestea sunt prinse de Răzvan Voncu în Istoria literară a vinului în România. Capitolele respectă regula cronologiei, scriitorii fiind analizați în succesiunea lor temporală, cititorul regăsind împărțirea uzuală din manuale: Evul Mediu, Școala Ardeleană, pașoptism, Junimea, simboliști, interbelici etc. Fiind critic literar, Voncu dă verdicte estetice, cititorului plăcîndu-i fermitatea cu care îi caterisește pe Păstorel Teodoreanu și pe N. D. Cocea, considerați îndeobște ca scriitori ai vinului, dar pe care autorul
Înainte și după filoxeră by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2688_a_4013]
-
biblice. Aproape fiecare poem are o variantă, curgerea textelor e secționată, la intervale atent alese, de fotocopiile unor manuscrise ale poetului, cu scrisul său (de mînă, firește) baroc, inconfundabil și de necitit, desene, ilustrații care trimit spre alchimiștii și truverii Evului Mediu; angrenajul, savant orchestrat, începe să funcționeze chiar de pe coperta cărții, pe care artistul plastic Florin Buciuleac o imaginează exact în textura structurii de adîncime a poeziei: crucea Jertfei și a Învierii, alături de una dintre fotografiile celebre ale manuscriselor de la
Urmuz din Galaad by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/2743_a_4068]
-
fost niciodată chekstiile mele. AB: N-ai pus niciodată mâna pe o pușcă? ALEX: Prea prea laș, căci e ultraviolență de la mult prea mare distanță. Lupta dreaptă nu mai e ce a fost. Era mai corectă pe vremea așa-zisului ev întunecat înainte de a drumul la așa-zisele lumini. Bătrâna brișkă și șișul. Ruka la rukă. Propriul tău Kravi roșu ca al al celavekului cu care te kaftești. Și mai e o chekstie de nu-mi vine slova să-i zic
Anthony Burgess - Portocala mecanică by Carmen Ciora si Domnica Drumea () [Corola-journal/Journalistic/2624_a_3949]
-
Pigoń, a ajuns la concluzia că slovele poeților polonezi: Mickiewicz, Słowacki, Krasiński sau Norwid deveneau cuvinte înaripate pentru el, că pasiunea pentru deslușirea mesajului lor îi călăuzise fericit pașii spre prestigioasa Alma Mater din sudul Poloniei ce dăinuia ca instituție din Evul Mediu. Am subliniat, totodată, că încă din primul an de studii Wojtyła a recitat, în salonul literar din Vila „De sub tei“, alături de alți tineri colegi poeți, câteva din primele sale poezii, menționate pe un afiș din octombrie al acelui an
Revelația divină by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2639_a_3964]
-
ilustrate cu xilogravuri, ea este modelul noii ediții Villon. Primul volum, preponderent teoretic, include o vastă cronologie sinoptica a epocii lui Villon, care mai era încă și cea a Războiului de o Sută de Ani, date privind calcularea calendarului în Evul Mediu, un inventar al iconografiei lui Villon, al ocurentelor numelui său în documentele epocii și în cuprinsul operei, cu precizări privind pronunția, grafia și diferitele moduri de anagramare în poezie, în afară de numeroasele acrostihuri și telestihuri care îl cuprind; traducerea integrală
Ediția Villon a lui Romulus Vulpescu by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/2641_a_3966]
-
și ale formelor gramaticale arhaice, care îngreunează de multe ori înțelegerea, iar cea de-a doua se bazează aproape exclusiv pe resursele limbii române moderne, mult mai potrivite cu directețea, modernitatea și caracterul universal al operei lui Villon. Din amurgul Evului Mediu și pînă acum, nici veselia și plăcerea de a trăi în general, si la Paris în special - pentru care Villon și-a riscat viața -, transpuse în refrene precum „Îl n’est trésor que de vivre à son aise” („Nu
Ediția Villon a lui Romulus Vulpescu by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/2641_a_3966]
-
Fă, fată, fă, ai fi tu acum frumoasă, dar dă cu apă pe fața toată că te faci iar tuciurie și!... Vine mumă - ta și mă ia pe furca lungă! Că o fi și o păți...Că trăim ca în Evul Mediu... Nu prea am înțeles eu ce e cu el, dar bine nu cred că o fi! Nici eu nu știu că dacă aș ști, am pune pe ,, o fi și o păți ’’ în grădină să vedem răsare?! Nu de
Moş Gheorghe, între absolut şi satul său. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Journalistic/93_a_110]
-
care o va lăsa moștenire copiilor și nepoților lui". În opinia mea Dan este un copil silitor încât citea până îl lua somnul", a scris un absolvent de gimnaziu, în timp ce altul crede că "pe Dan l-a dus învățătura până în Evul Mediu", scrie adolescenta.net. "Autorul e anonim și acest basm este alcătuit de la gură la gură, de la om la om". "Basmul este o specie în care binele și răul sunt în război". "Textul citat aparține speciei literare a basmului deoarece
Perlele de la Evaluarea Națională: "Bubulina, dacă nu ai carte, nu ai parte!" () [Corola-journal/Journalistic/22606_a_23931]
-
la iarbă verde primăvara și în mod special de Paște. Ieșeau însoțiți de un taraf de lăutari în grădini sezoniere improvizate, pentru a petrece, a mânca și a ciocni ouă roșii. În București, astfel de grădini au fost numeroase în evul mediu până târziu în secolul al XIX-lea: gradina Bellu devenită ulterior cimitirul de azi, grădina Belvedere care începea pe Podul de Pământ - azi Calea Plevnei și se întindea până în zona Gării de Nord de azi sau pe dealul Spirii, unde se ținea
Serbări pascale urbane…o expoziţie în aer liber [Corola-blog/BlogPost/92559_a_93851]
-
ca literați - fiindcă nu suntem și fiindcă, din perspectivă literară, s-a mai făcut și s-a făcut bine[2] - ci în calitate de istorici, preocupați de statutul trecutului medieval în universul creației poetice eminesciene[3]. 1. Tentația lumilor trecute: Antichitatea și Evul Mediu Poezia eminesciană cuprinde, în manieră aparent aleatorie, geneza, creșterea și afirmarea întregului univers, cu toate articulațiile sale spațiale și temporale. Firește, în această creație, predomină de departe cadrul general european, de la Atlantic la Marea Neagră și din cețurile reci ale
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
schimbă, iar dimensiunea „vârstei de aur” devine mult mai complicată. Astfel, în „Epigonii”, sunt exaltați Eliade, Bolliac, Vasile Cârlova, Alexandrescu, Bolintineanu, Andrei Mureșianu și Costache Negruzzi[8], adică aceia care au ilustrat romantismul, mulți dintre ei prin evocarea și invocarea Evului Mediu, cu boieri și țărani supuși, cu domni autoritari și puternici, cu ruine și castele, cu eroi războinici, dăruiți moșiei etc. Până și pe „veselul Alecsandri” îl prețuiește pentru că „din frunze îți doinește” , „cu fluierul îți zice” și „cu basmul
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
zimbrul sombru și regal”[9]. Vremea grea și rea a epigonilor (adică perioada contemporană) este pusă de poet în antiteză cu icoana istoriei, cu „vârsta de aur”, care este fără îndoială epoca ștefaniană. 2. Cadrul medieval universal Dimensiunea temporală a Evului Mediu este, în înțeles eminescian, de inspirație occidentală și are drept limită inferioară căderea Romei sub barbari, iar drept limită superioară secolul al XVI-lea, cu afirmarea deplină a Renașterii, a Reformei, a Lumii Noi, care sunt tot atâtea punți
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
Renașterii, a Reformei, a Lumii Noi, care sunt tot atâtea punți certe spre Modernitate. Lumea românească medievală este, conform viziunii poetului, aproape perfect sincronizată cu cea europeană, ale cărei valori le împărtășește pe deplin și le mai prelungește o vreme. Evul Mediu nu este la Eminescu o perioadă de trecere, ca la primii moderni, bună de pus între paranteze, ci o vârstă deplină și matură a echilibrului, caracterizată prin cumpănă și rațiune, privite ca „dreaptă măsură” (în sensul etimologic al latinescului
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
bună de pus între paranteze, ci o vârstă deplină și matură a echilibrului, caracterizată prin cumpănă și rațiune, privite ca „dreaptă măsură” (în sensul etimologic al latinescului ratio)[10]. O dovadă în acest sens este și numele aparent metaforic de „Evul miez”, care ne conduce spre esențe, spre esența lumii, nu spre aparență, spre conținut și nu spre formă. Astfel, pentru poet, domnia lui Alexandru cel Bun (1400-1432), de exemplu, este numai bună de translatare - eventual prin metempsihoză - cum face eroul
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
prin metempsihoză - cum face eroul nuvelei „Sărmanul Dionis”. În istoria umanității, pe care o vede plină de nașteri, înfloriri și decăderi (în sens ciclic, precum avea s-o figureze marele istoric Arnold J. Toynbee, în secolul al XX-lea[11]), Evul Mediu este un model ontologic, timpul ideal al fanteziei[12] („Fantazie, fantazie, când suntem numai noi singuri,/ Ce ades mă porți pe lacuri și pe mare și prin crânguri!/ Unde ai văzut vrodată aste țări necunoscute?/ Când se petrecură-aceste? La
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
singuri,/ Ce ades mă porți pe lacuri și pe mare și prin crânguri!/ Unde ai văzut vrodată aste țări necunoscute?/ Când se petrecură-aceste? La o mie patru sute?”[13], versuri din „Scrisoarea a IV-a”), iar fantezia înseamnă creație. Prin urmare, Evul Mediu devine la Eminescu timpul ideal (inclusiv timpul ideal al creației), măsura absolută a tuturor timpurilor, deși poetul știe că timpul e o convenție și că trecutul nu există decât în mintea noastră. Altminteri, timpul, ca-n „Memento mori (Panorama
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
deși poetul știe că timpul e o convenție și că trecutul nu există decât în mintea noastră. Altminteri, timpul, ca-n „Memento mori (Panorama deșertăciunilor)”, este eternitate: „Timpul mort și-ntinde membrii și devine veșnicie”[14]. Tot în sens ontologic, Evul Mediu este apreciat fiindcă a găzduit „infinitele certuri” („cearta universaliilor”) despre forma de existență a noțiunilor, pentru că a aliat poezia cu istoria, pentru că a generat Renașterea, pentru că a dat strălucire puterii, a văzut lumea drept teatru, drept carte[15], drept
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
platoșe și zale, domnițe cu veșminte somptuoase se perindă dinaintea noastră majestuos, în „Călin (file de poveste)”, „Luceafărul”, „Mănușa (după Fr. Schiller)” sau „Scrisoarea a IV-a”[19]. Castelul medieval devine un laitmotiv prezent și în scrieri fără legătură cu „Evul miez”. Astfel, chiar și în unele poeme dacice, Eminescu face un transfer de medievalitate, de atmosferă medievală, mitică, precum în „Melancolie”, în „Memento mori” sau în „Gemenii”. Palatul dacic e mai mult gotic, regele are în preajmă „voievozi de țări
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]