880 matches
-
dezvoltarea unui ovul nefertilizat), în care doar femelele sunt cele care participă cu material genetic la constituția genotipică a progeniturilor (de exemplu, unele specii de nevertebrate, amfibieni, reptile etc.). O întrebare fundamentală a științelor evoluționiste (psihologie evoluționistă, ecologie comportamentală, genetică evoluționistă ș.a.m.d.) este cea legată de apariția reproducerii sexuate. David Buss, unul dintre pionierii psihologiei evoluționiste, consideră studiul reproducerii sexuate ca fiind cea mai de succes abordare a acestei științe (Buss, 2005). Care sunt avantajele adaptative ale apariției celor
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
genotipică a progeniturilor (de exemplu, unele specii de nevertebrate, amfibieni, reptile etc.). O întrebare fundamentală a științelor evoluționiste (psihologie evoluționistă, ecologie comportamentală, genetică evoluționistă ș.a.m.d.) este cea legată de apariția reproducerii sexuate. David Buss, unul dintre pionierii psihologiei evoluționiste, consideră studiul reproducerii sexuate ca fiind cea mai de succes abordare a acestei științe (Buss, 2005). Care sunt avantajele adaptative ale apariției celor două sexe și care este contextul evolutiv al reproducerii sexuate, știind că reproducerea asexuată ar putea să
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
al reproducerii sexuate, știind că reproducerea asexuată ar putea să confere mai multe avantaje decât cea sexuată în termeni de fitness direct? Prezentăm pe scurt dilema reproducere sexuată versus reproducere asexuată așa cum este ea expusă în cele mai multe cursuri de psihologie evoluționistă și comportament animal din lume (vezi Murphy, 2006; HYPERLINK "http://mercury.bio.uaf.edu/courses/biol441/"http://mercury.bio.uaf.edu/courses/biol441/). Unul dintre avantajele reproducerii asexuate și, implicit, unul dintre dezavantajele reproducerii sexuate, este discutat de Williams (1975
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
condițiile de mediu devin incerte, cum ar fi un habitat suprasaturat, în care dispersia este factorul-cheie în asigurarea succesului populației. În ceea ce privește evoluția reproducerii sexuate, o altă ipoteză des abordată în ultimii ani și discutată în aproape toate manualele de psihologie evoluționistă și comportament animal (de exemplu, Murphy, 2006) este ipoteza Reginei Roșii (the Red Queen Hypothesis). Ipoteza a fost formulată de către cercetătorul Leigh van Valen (1973), pe baza unui fragment din Alice în Țara Oglinzilor (Caroll, 1871), în care Alice se
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
7.2. Determinismul sexual și raportul sexelor (sex ratio) Raportul sexelor într-o populație (proporția între femele și masculi) și modul în care acesta poate să determine modificări ale frecvenței genice la nivel intrapopulațional sunt subiecte foarte dezbătute în științele evoluționiste. Pionierii studiului raportului sexelor din punct de vedere al plasticității adaptative sunt: Fisher (1930), Hamilton (1967) și Trivers și Willard (1973). Murphy (2006) expune câteva dintre conceptele necesare înțelegerii interpretărilor evoluționiste ale raportului sexelor. Astfel, pentru cele mai multe vertebrate, determinismul sexual
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
la nivel intrapopulațional sunt subiecte foarte dezbătute în științele evoluționiste. Pionierii studiului raportului sexelor din punct de vedere al plasticității adaptative sunt: Fisher (1930), Hamilton (1967) și Trivers și Willard (1973). Murphy (2006) expune câteva dintre conceptele necesare înțelegerii interpretărilor evoluționiste ale raportului sexelor. Astfel, pentru cele mai multe vertebrate, determinismul sexual este unul cromozomial, deci prezența anumitor cromozomi sexuali (heterozomi) va determina sexul genetic al unui individ (de exemplu, la mamifere, cromozomii XY determină sexul masculin, iar cromozomii XX determină sexul feminin
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
la primate (Murphy, 1997). 1.3.7.3. Dimorfismul sexual și sistemele de împerechere Cele mai multe specii de animale, inclusiv specia umană, manifestă dimorfism sexual, adică o serie de caractere morfologice, comportamentale și psihologice care diferențiază cele două sexe. Din perspectivă evoluționistă, există trei explicații potențiale ale evoluției dimorfismului sexual: 1) diferențele între cele două sexe pot fi un rezultat al selecției naturale diferențiale pentru masculi și pentru femele; de exemplu, la anumite specii de mamifere, femelele sunt mai mari decât masculii
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
promiscuitatea, este variabilă în funcție de studiu (de obicei, promiscuitatea se referă la un număr indefinit de parteneri pe care fiecare sex îi poate obține de-a lungul vieții, sau de-a lungul unei perioade de reproducere). În etologie și în psihologia evoluționistă, cele mai utilizate definiții ale sistemelor de împerechere sunt prezentate mai jos (pentru detalii, vezi Murphy, 2006). Astfel, monogamia reprezintă împerecherea dintre un singur mascul și o singură femelă pe parcursul uneia sau a mai multor perioade de reproducere. Poliginia se
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
sexual, au fost generos abordate de psihologi, în general, și psihologi evoluționiști, în particular. Interesant este că până în momentul de față nu există un acord între cercetătorii acestor fenomene privind strategiile fundamentale de reproducere la om (Schmitt, 2005). În psihologia evoluționistă și etologia umană, cele mai vehiculate ipoteze privind strategiile de reproducere la specia umană sunt: ipoteza monogamiei (Hazan și Zeifman, 1999), conform căreia specia umană manifestă relații monogamice de lungă durată ipoteza relațiilor poligine (Symons, 1979), conform căreia bărbații au
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
de-a lungul evoluției sale. La fel ca și în cazul celorlalte specii cu reproducere sexuată, teoria ce stă la baza literaturii se specialitate privind studiul strategiilor de împerechere la om este teoria investiției parentale (Trivers, 1972). Studiile de psihologie evoluționistă din ultimele trei decade au indicat faptul că, în culturile umane investigate, bărbații investesc mai puțin în descendenții lor decât femeile (Symons, 1979; Quinn, 1977; Low, 1989). La fel cum s-a observat și la femelele altor specii care se
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
ar fi atractivitatea fizică, raportul bust: șolduri, simetria facială etc. (Pawlowski și Dunbar, 1999). Modul în care fiecare sex își exprimă selectivitatea în procesul de alegere a partenerului sexual variază destul de mult între societățile umane (Schmitt, 2005). În general, psihologia evoluționistă consideră că alegerea partenerului sexual nu este altceva decât un proces de negociere între parteneri. La animale, este destul de dificil, dacă nu aproape imposibil, să se studieze acest proces de negociere pentru că nu putem afla cu certitudine ceea ce caută un
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
după statisticile Consiliului European (2003), în România, valoare raportului sexelor este mai mică de 100 (92,8), deci femeile sunt mai numeroase decât bărbații. Considerăm că un astfel de studiu al strategiilor de alegere a partenerului sexual din perspectiva psihologiei evoluționiste poate fi de un real folos psihoterapeuților din România în încercarea de rezolvare a problemelor emoționale, cognitive și comportamentale ce apar în interiorul cuplurilor din România. 1.3.7.5. Rolul strategiilor de împerechere în modificarea frecvențelor genelor în populație Modificarea
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
în evoluție acest mod de transmitere a genelor? Altfel spus, ce s-ar întâmpla, din punct de vedere evolutiv, cu o populație, dacă împerecherile s-ar face pur aleatoriu? Răspunsul la aceste întrebări este oferit, cel puțin din perspectiva geneticii evoluționiste, de către legea echilibrului Hardy-Weinberg. Conform legii echilibrului, banca genetică a unei populații ai cărei indivizi se reproduc aleatoriu și asupra căreia nu acționează nici o altă forță evolutivă, va rămâne în echilibru, adică nu vor exista schimbări în frecvențele alelice de la
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
selection - selection for a handicap. Journal of Theoretical Biology. 53: 205-214 Weiner J 1995. The beak of the finch. First Vintage Books Edition, US. Williams GC 1975. Sex and evolution. Princeton University Press, Princeton, NJ. CAPITOLUL 2 FUNDAMENTE ALE PSIHOLOGIEI EVOLUȚIONISTE 2.1. Ce este psihologia evoluționistă? Psihologia evoluționistă este știința care studiază sistemul psihic uman din perspectiva teoriei evoluționiste, teorie care a fost prezentată în capitolul 1 al acestei părți a lucrării. Prin sistemul psihic uman înțelegem complexul: stimuli - prelucrări
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
of Theoretical Biology. 53: 205-214 Weiner J 1995. The beak of the finch. First Vintage Books Edition, US. Williams GC 1975. Sex and evolution. Princeton University Press, Princeton, NJ. CAPITOLUL 2 FUNDAMENTE ALE PSIHOLOGIEI EVOLUȚIONISTE 2.1. Ce este psihologia evoluționistă? Psihologia evoluționistă este știința care studiază sistemul psihic uman din perspectiva teoriei evoluționiste, teorie care a fost prezentată în capitolul 1 al acestei părți a lucrării. Prin sistemul psihic uman înțelegem complexul: stimuli - prelucrări informaționale - răspunsuri (David, 2000). Mai precis
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
Biology. 53: 205-214 Weiner J 1995. The beak of the finch. First Vintage Books Edition, US. Williams GC 1975. Sex and evolution. Princeton University Press, Princeton, NJ. CAPITOLUL 2 FUNDAMENTE ALE PSIHOLOGIEI EVOLUȚIONISTE 2.1. Ce este psihologia evoluționistă? Psihologia evoluționistă este știința care studiază sistemul psihic uman din perspectiva teoriei evoluționiste, teorie care a fost prezentată în capitolul 1 al acestei părți a lucrării. Prin sistemul psihic uman înțelegem complexul: stimuli - prelucrări informaționale - răspunsuri (David, 2000). Mai precis spus, psihologia
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
First Vintage Books Edition, US. Williams GC 1975. Sex and evolution. Princeton University Press, Princeton, NJ. CAPITOLUL 2 FUNDAMENTE ALE PSIHOLOGIEI EVOLUȚIONISTE 2.1. Ce este psihologia evoluționistă? Psihologia evoluționistă este știința care studiază sistemul psihic uman din perspectiva teoriei evoluționiste, teorie care a fost prezentată în capitolul 1 al acestei părți a lucrării. Prin sistemul psihic uman înțelegem complexul: stimuli - prelucrări informaționale - răspunsuri (David, 2000). Mai precis spus, psihologia evoluționistă studiază structurile cognitive care formează arhitectura minții umane, structuri care
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
este știința care studiază sistemul psihic uman din perspectiva teoriei evoluționiste, teorie care a fost prezentată în capitolul 1 al acestei părți a lucrării. Prin sistemul psihic uman înțelegem complexul: stimuli - prelucrări informaționale - răspunsuri (David, 2000). Mai precis spus, psihologia evoluționistă studiază structurile cognitive care formează arhitectura minții umane, structuri care sunt rezultat al procesului evolutiv, adică au fost elaborate prin selecție naturală, pentru a rezolva probleme adaptative cu care s-au confruntat strămoșii noștri în mediul adaptării evoluționiste (environment of
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
spus, psihologia evoluționistă studiază structurile cognitive care formează arhitectura minții umane, structuri care sunt rezultat al procesului evolutiv, adică au fost elaborate prin selecție naturală, pentru a rezolva probleme adaptative cu care s-au confruntat strămoșii noștri în mediul adaptării evoluționiste (environment of evolutionary adaptedness; EEA) (Buss et al., 1998; Buss, 2001; Cosmides și Tooby, 2006; Hagen, 2006). La o analiză detaliată a structurii anatomice a organismului uman, se poate evidenția o arhitectură generală a acestuia; astfel, toți oamenii au organele
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
zgomot, fie patologice (Cosmides și Tooby, 2006). Să detaliem și să clarificăm în continuare această definiție și constructele pe care ea le include. Modelul ABC cognitiv (Ellis, 1962) este cadrul în care poate fi conceptualizată, la nivel general, abordarea psihologiei evoluționiste. Modelul ABC cognitiv are următoarele componente: A (activating events) = evenimentul activator poate fi de tip situație externă (evenimente de viață) sau de tip situație internă/subiectivă (de exemplu, emoții, aspecte psihofiziologice/biologice, comportamente); B (beliefs) = cognițiile persoanei (elementul de prelucrare
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
mediază modul de percepere și reprezentare a acestuia în mintea noastră. C (consequences) = consecințele (outputurile/răspunsurile) procesării cognitive a evenimentului activator, și anume: răspunsuri afectiv-emoționale/subiective, comportamentale și psihofiziologice/biologice. Atunci când suntem interesați să înțelegem răspunsurile subiectului uman (C), psihologia evoluționistă ne orienteză spre următoarele aspecte: (I) Structuri cognitive: Ce structuri cognitive (B) determină outputurile/răspunsurile (C) în condiții specifice de mediu (A)? Observăm că la acest nivel psihologia evoluționistă se identifică, în fapt, cu psihologia cognitivă. Există totuși câteva aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
biologice. Atunci când suntem interesați să înțelegem răspunsurile subiectului uman (C), psihologia evoluționistă ne orienteză spre următoarele aspecte: (I) Structuri cognitive: Ce structuri cognitive (B) determină outputurile/răspunsurile (C) în condiții specifice de mediu (A)? Observăm că la acest nivel psihologia evoluționistă se identifică, în fapt, cu psihologia cognitivă. Există totuși câteva aspecte de diferențiere. Spre exemplu (vezi figura 2.1), în psihologia evoluționistă se consideră că atât B, cât și C sunt parte a fenotipului. Fenotipul rezultă din interacțiunea dintre genotip
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
cognitive (B) determină outputurile/răspunsurile (C) în condiții specifice de mediu (A)? Observăm că la acest nivel psihologia evoluționistă se identifică, în fapt, cu psihologia cognitivă. Există totuși câteva aspecte de diferențiere. Spre exemplu (vezi figura 2.1), în psihologia evoluționistă se consideră că atât B, cât și C sunt parte a fenotipului. Fenotipul rezultă din interacțiunea dintre genotip și mediu. Această conceptualizare, dublată de angajamentul evoluționist, ghidează obligatoriu demersul de cercetare al psihologiei evoluționiste în analiza structurilor cognitive ca mecanisme
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
Există totuși câteva aspecte de diferențiere. Spre exemplu (vezi figura 2.1), în psihologia evoluționistă se consideră că atât B, cât și C sunt parte a fenotipului. Fenotipul rezultă din interacțiunea dintre genotip și mediu. Această conceptualizare, dublată de angajamentul evoluționist, ghidează obligatoriu demersul de cercetare al psihologiei evoluționiste în analiza structurilor cognitive ca mecanisme relaționate cu procesul evolutiv, aspect discutat mai jos (vezi „Originea evolutivă a structurilor cognitive”). Psihologia cognitivă pe de altă parte, nu este cu necesitate interesată de
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
vezi figura 2.1), în psihologia evoluționistă se consideră că atât B, cât și C sunt parte a fenotipului. Fenotipul rezultă din interacțiunea dintre genotip și mediu. Această conceptualizare, dublată de angajamentul evoluționist, ghidează obligatoriu demersul de cercetare al psihologiei evoluționiste în analiza structurilor cognitive ca mecanisme relaționate cu procesul evolutiv, aspect discutat mai jos (vezi „Originea evolutivă a structurilor cognitive”). Psihologia cognitivă pe de altă parte, nu este cu necesitate interesată de originea fenotipului, ci mai ales de interacțiunile existente
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]