1,082 matches
-
barieră, aceea dintre public și actor și să ia parte la asaltul asupra convenționalizării. Universul citadin e prezentat secvențial în aceste texte, imaginea tramvaiului, a biliardului ezită între concretețe și volatil. Din dialogul acesta imaginar nu lipsesc retorismele, adresările directe, exclamațiile, interogațiile, invocațiile sau invitațiile. Se conturează o ipostază a circarului care strigă/ invită adunarea la un spectacol care se vrea apropiat de cel al bâlciului, e o alunecare voită spre derizoriu. În mod paradoxal însă renunțarea la idealizarea trăirilor, a
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
posibilitatea unei renașteri. Impresia de lume răsturnată în care totul se desfășoară după alte coordonate decât cele ale normalității este dată nu numai de calmul cu care se abordează problema morții, ci și de reluarea ca într-un refren a exclamației "Ce frumusețe!" Exclamația amintită exprimă o ironie amară, este poate modalitatea cea mai obișnuită, în cazul acestor poeți, de a încerca să accepte "urâtul" existenței și, totodată, cea mai crudă căci presupune un eu poetic deplin conștient de mizeria lumii
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Impresia de lume răsturnată în care totul se desfășoară după alte coordonate decât cele ale normalității este dată nu numai de calmul cu care se abordează problema morții, ci și de reluarea ca într-un refren a exclamației "Ce frumusețe!" Exclamația amintită exprimă o ironie amară, este poate modalitatea cea mai obișnuită, în cazul acestor poeți, de a încerca să accepte "urâtul" existenței și, totodată, cea mai crudă căci presupune un eu poetic deplin conștient de mizeria lumii. Luciditatea extremă care
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
oarecare voluptate ceea ce amintește, fără îndoială, de romantici, ca și motivul lunii, de altminteri. Dincolo de aceste asemănări, preluări formale, nu mai rămâne aproape nimic din atmosfera romantică autentică. Discursul păstrează elementele imaginarului chiar și o serie de elemente de retorică, exclamații, de exemplu: "O, Doamnă, spuneam Lunii, primește negura sufletului acesta/ ce trece legănându-se pe raze ca pe o punte". E aici o ezitare în descoperirea drumului, o oscilare între exprimarea sentimentelor și teama de ridicol, implicare afectivă, trăire puternică
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în desfrunzire prin natura nopții/ din evuri în evuri în zbor amețit". Marile obsesii ale liricii lui Tonegaru se regăsesc și aici, universul acvatic, cel selenar și fascinația zborului. Ca semn distinctiv identificăm și structura în simetrie, deschisă. Finalul reia exclamația din prima strofă, modificând-o, deturnându-i sau poate clarificându-i sensul. Dacă inițial aveam de-a face cu o sugestie a căutării, a urmării unui drum fragil, finalul, "ce printre astre la vămile văzduhului se tocmește", sugerează alunecarea spre
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pentru că aici ar fi prezentat vreun tablou, ci pentru că descrierea se face în așa fel încât se creează această impresie. Tratarea în registru derizoriu a peisajului nocturn e evidentă: "Vai, ce baltă, cu sepia era noaptea, și Luna veșnică plută!", exclamațiile retorice nu mai au darul de a impune textului registrul sublim. Înlocuirea peisajului lacustru romantic cu imaginea bălții reprezintă o schimbare de perspectivă. E o sugestie a nemișcării, dar reprezintă și o ideea de nesemnificativ, o imagine capabilă doar să
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
senzuale deopotrivă. De fiecare dată însă elanul se frânge, se pierde într-un fel de încetinire a mișcărilor, ca într-un fel de pâslă, "un clopot suna stins în adâncuri/ oprirea sevelor să mai urce prin iluzii lin". Numai că exclamațiile au exact rolul de a pune sub semnul întrebării sensibilitatea romantică pe care ar putea s-o sugereze restul textului: Spre asfințit era luat de extaze și romantic./ - Niciodată, ah, niciodată n-am văzut atâta infinit!/ Călătorii din corabie scoteau
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ironică implică și o anumită poză a inocenței, se joacă surpriza, uimirea, e o pregătire a unui orizont de așteptare și o înșelare a lui, " N-aș fi putut să-mi închipui vreodată/ că ce-am văzut există în realitate!..." Exclamația dublată de punctele de suspensie îndeplinește tocmai acest rol de a surprinde "publicul". E un joc al instanțelor poetice implicate - unii-eul-voi. "Unii credeau că stelele sunt niște globuri frumoase și colorate/ înfipte în pari în grădina lui Dumnezeu,/ așa povesteau
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
non a restabilirii punților de legătură dintre ficțiune și realitate. Realismul nu atinge așadar doar planul semnificatului, al imaginarului poetic, ci și pe cel al expresiei. Regăsim, astfel, în poezia contemporană, aproape toate procedeele specifice oralității, de la interjecții, interogații sau exclamații la expresiile populare sau argotice. Aceste incursiuni pe care le propune poezia actuală în limbajul străzii nu au un rol "ornamental", ci funcționează ca adevărate redefiniri, la nivelul limbajului, ale retoricii clasice. În spatele lor se ascunde totuși și spiritul de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pierdut", o secvență poetică lungă, în cinci părți, unde experimentul artistic implicând elemente formale și de viziune merge și mai departe. În partea a treia, "The Gibber" ("păsăreasca"), limbajul dezorientării și al fricii atinge punctul culminant într-o acumulare de exclamații și întrebări, aparent iraționale. "The Return" ("întoarcerea"), partea a patra, îl arată pe fiul pierdut întors în seră, noaptea, mergând spre inima sa mecanică, boilerul ce încălzește vegetația în timpul iernii, și așteptând dimineața și reîntoarcerea părintelui pierdut, sub forma ambivalentă
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
etape distincte: una, până în preajma anului 1820, este bogată în compuneri ocazionale, acrostihuri, cântece de lume, stihuri erotice declarative; muza inspiratoare, mereu alta, a acestui permanent îndrăgostit este idealizată și impersonală, frumusețea ei, „nurii” îl îndeamnă la extaz și la exclamații superlative adunate în strofe sufocate de lamentări, oftaturi și leșinuri, pentru uzul saloanelor, dar și al serenadelor cu lăutari. În cea de a doua etapă, de după 1820, tonul devine meditativ, elegiile iau locul entuziasmelor celebrând iubiri pasagere, dragostea mistuitoare pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
i ar conveni să știe ce-ți place, partenerul tău nu suportă să te audă vorbind și nici nu dorește să-ți vorbească. Ce poți face? Poți înlocui cuvintele cu alte forme de comunicare, cum ar fi mimica feței, gesturi, exclamații etc. Atunci când un băiat se întâlnește cu o fată, un cuvânt bine spus este capabil să declanșeze multe emoții erotice. Puterea de sugestie erotică a vocii umane este cel mai bine ilustrată de... sexul prin telefon, științific numit scatologie telefonică
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
al II-lea l-a făcut după căderea regimului comunist în Polonia (Deus vicit!) nu poate fi înțeles pe deplin decât dacă luăm în calcul faptul că el reprezintă o formă lacunară a unui textem diatropic (Veni, vidi, Deus vicit! - exclamația regelui polonez Jan III Sobieski, în urma victoriei prin care i-a obligat pe otomani să abandoneze, în 1683, asediul Vienei), care, la rândul său, este o reconfigurare a mult mai celebrului textem diasemic aparținându-i lui Iulius Caesar (Veni, vidi
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Frumos DN 28 așteptare răsplătită, mașini-trasoare descriu cotiturile cu încetul, de credință pînă aderă la tren, negrul nopții moaie înghețul, Tîrgu Frumos crucea începînd din deal, țigara același loc, aceleași gesturi, patru chiștoace sub picior, apleacă-te să scuipi, regizezi exclamațiile la telefon, mucul în scrumiera de pe culoar, între ieșiri am consumat G.G. Marquez, "A trăi pentru a-ți povesti viața", lectura pe alocuri în comun, Sîrca pomicultură, iazurile accelerația de linie dreaptă după Podu Iloaiei, minciună să intre în textul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
grație, și în versurile de palpit amoros ea accede, ici-colo, la expresivitate. În proză, cultivă o manieră în care, printre „reflexiuni” poetice și alte simțitoare „reverii”, se înfiripă și o simbolistică a anotimpurilor. Însemnările de călătorie, presărate cu semne de exclamație, denotă curiozitate pentru latura etnografică a locurilor vizitate. Jucate de societățile de diletanți, în regia autoarei, aceste compuneri dramatice amalgamează însăilări proprii (printre care Vacanții) și localizări (după Juin și Flerx, Marc Michel și Labiche). Ca traducătoare, B. face o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285554_a_286883]
-
prin gesturi. Din limbajul mimico-gestual lipsesc anumite categorii morfologice cum ar fi: articolul, numeralul, instrumentele gramaticale etc.Verbul are doar prezent, trecut și viitor,nu există categoria de mod, imperativul este transpus prin expresia feței, la fel și interogația și exclamația, nu se face distincția dintre pronumele și adjectivul posesiv, genurile sunt indicate prin „mama” și „tata”. În limbajul mimico-gestual, ochii servesc în a arăta persoana care vorbește, pe sine se arată cu degetul și despre cine se vorbește, se întoarce
Metode folosite de-a lungul timpului ?n educa?ia persoanelor deficiente de auz by Savo? Iulia , Pralea Raluca [Corola-publishinghouse/Science/83977_a_85302]
-
ideii de continuitate, integrarea în natură până la contopire implicând o pseudoîmpăcare, de unde limbajul psalmic, adesea suprapus lacrimii: „Laudă, oricum, laudă ție, / natură și forță vie, / mamă ce ne legeni pe jumătate adormiți...” Concomitent poetă de aspect colocvial - recurgând la interogații, exclamații și imperative - și exploratoare a eului profund, contând pe forța inepuizabilă a senzației, dar organizându-și sentimentele în texte decantate, dense, de o fluență impecabilă, I. excelează în tranziția de la „desenul” clar, creator de reliefuri, la vizionarismul fluent, de penumbre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287622_a_288951]
-
anunțând ceva în casă. Ceva ce suna ca: „El e!“ În timp ce vorbea, a tras ușa după ea, aproape închizându-mi-o în nas, și o clipă am crezut că pur și simplu n-o să revină. Dinăuntru s-a auzit o exclamație, poate că un „Oh!“. Ușa s-a deschis din nou și Hartley mi-a zâmbit: — Intră pentru o clipă. Mi-am frecat tălpile pe ștergătorul mare, aspru, curat, de culoare portocalie, și am intrat în hol, orbit de schimbarea luminii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tendință conciliatoare față de sistemul dominant al relațiilor de clasă sub o retorică a filantropismului social. Caracterul reformist și mic-burghez al operei lui Sue (pe care l-a denunțat cu o mare luciditate și criticul rus V.G. Belinski) e rezumat de exclamația naivă a unuia din personaje: "Ah, dacă bogatul ar ști!" Reiese că problema nu e de a răsturna sistemul, ci de a-i face pe posedanți conștienți de ravagiile pauperității: dacă ei "ar ști", atunci desigur plăgile sociale ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
fi fost capabil de altruismul de a recunoaște că viitorul era al celor mulți și, cum altfel, exploatați. Niște înscenări tipice regimului comunist sunt considerate acte de reparație morală, iar vina acuzaților ar fi atât de mare, încât merită o exclamație cinică: "Nebunie, ca să fii cruțător". Între naivitate și compromis Oare chiar credea Călinescu tot ce scria? Putea un intelectual subțire și cu maliția spiritului critic, ca el, să îi prefere pe Gheorghiu-Dej și pe Ana Pauker unor Iuliu Maniu sau
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
o fosă imensă cu multe perne, care mă înghițea. Deh, eram tânără, subțire, sportivă. Terminam ce aveam de zis, priveam intens către public, astfel încât să atrag atenția asupra chipului meu și mă topeam în pământ. La fiecare spectacol se auzeau exclamații de groază în clipa aceea! Prima dată era să-mi rup gâtul, pentru că nimeni nu m-a prevenit să mi încordez mușchii. Producția asta a lui Jorge Lavelli a făcut mare vâlvă, pentru că a fost perfectă. și dirijorul era grozav
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
spun cum mă cheamă și să mă scuz că nu notasem și cui îi aparținea. M-am trezit înjurat de mamă, țigănește, din toți rărunchii, cu senzația că mă paște și o bătaie. Ceea ce însemna că uitasem esențialul: semnele de exclamație mă avertizau să nu formez niciodată acel număr! Lângă numărul de telefon al fostului coleg din Nürenberg adăugasem un mic semn de întrebare. În doar o săptămână uitasem de ce. N-aveam nici un motiv să-l sun și să mă întâlnesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
anii 1653 și 1658; prelatul era însoțit în călătoriile sale de arhidiaconul Paul originar din Alep (Siria), de la care a rămas o interesantă descriere a călătoriei și a frumuseții lucrurilor făcute de mâna și mintea întreprinzătoare a localnicilor, care provoacă exclamații de uimire și încântare. Prelatul le-a făcut cadou localnicilor o tiparniță în limba arabă. La mijlocul secolului al XIX-lea, au fost consemnați și primii călători români în Siria, pentru a vizita și admira monumentele; este vorba de Cristian Tell
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
bătrânețe se 30 plimba pe Strada Mare, cu mâinile la spate, fredonând arii din opere. Era pe atunci foarte încântat de succesele fiului său care intrase în redacția revistei „Magazin istoric”. Introdus la C.C. Giurescu, academicianul îl întâmpinase cu o exclamație: „Dumneata porți un nume care deschide toate ușile”. Alături de Vasile Popa și de avocatul Neculai Nemțanu, liberal, de avocatul Zarian, țărănist, și de alți intelectuali fălticineni, Sorin Gorovei a cunoscu și el greaua detenție comunistă. Mai vârstnic, conu Neculai Nemțanu
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
care-i da o înfățișare cilindrică de butelie sub care se mișca, grăbită, o pereche de piciorușe. Cu o mustață lăsată pe oală, profesorul privea încruntat pe sub sprâncenele zburlite, 172 ținându-și mâinile la spate și răspunzând monosilabic la saluturi. Exclamația ce exprima îndoiala, mânia, uneori chiar veselia profesorului, era alcătuită dintr-o singură silabă: - Hm! MOȘ TĂUTU Deși se numea și Dumitru, lumea îi spunea „moș Tăutu”. În penuria de specialiști de după război, acest învățător a ajuns profesor la Liceul
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]