767 matches
-
expresia simbolică a teoriei recapitulării (recapitulatio) tuturor apostaziilor pe care le‑a schițat la începutul monografiei sale anticristologice. În același timp, înscrie demonstrația sa în scenariul „săptămânii milenare”, realizând încă o dată o faptă temerară din punct de vedere teologic și exegetic. Istoria omenirii de la Adam și până la Isus numără șase mii de ani (V, 28, 3): Quotquot enim diebus hic factus est mundus, tot et millenis annis consummatur. Et propter hoc ait Scriptura Geneseos: Et consummata sunt caelum et terra et
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Nautin împarte în două corpusul atribuit până atunci integral unui singur autor, numit Hipolit. Există mai întâi o serie care cuprinde Elenchos, Peri Pantos, Chronikon precum și celelalte scrieri ale căror titluri sunt gravate pe statuia romană. Există apoi seria tratatelor exegetice: Despre Psalmi, Despre Cântarea Cântărilor, Despre David și Goliat, Despre cartea lui Daniel, Despre Cristos și Anticrist, la care se adaugă Tradiția apostolică și Contra Noetum. Autorul primei serii ar fi un preot roman, adversar al papei Calist, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ani mai târziu de M. Simonetti: „1) Elenchos și operele încrustate pe latura statuii aparțin unui singur autor, Hipolit din Roma, preot adversar al papei Calist și apoi martir, autor despre care ne vorbesc sursele antice; 2) blocul de opere exegetice și Contra Noetum se cuvin atribuite unui episcop și scriitor oriental activând cu câteva decenii înaintea lui Hipolit din Roma, undeva între secolele al II‑lea și al III‑lea [...]. Autorul operelor exegetice, în afara spiritului său antiroman și a tendințelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vorbesc sursele antice; 2) blocul de opere exegetice și Contra Noetum se cuvin atribuite unui episcop și scriitor oriental activând cu câteva decenii înaintea lui Hipolit din Roma, undeva între secolele al II‑lea și al III‑lea [...]. Autorul operelor exegetice, în afara spiritului său antiroman și a tendințelor milenariste, e o persoană închisă într‑un orizont cultural de tip strict eclezial, fără nici o deschidere spre cultura clasică; în schimb, Hipolit din Roma, respectuos față de Roma și non‑milenarist - e o persoană
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
căci primejdia nu‑i puțină. [Iată de ce te rog,] transmite aceste învățături numai bărbaților grijulii și de bună credință, care vor să trăiască drept și sfânt și cu frică de Dumnezeu (2Tes. 2,10‑11). Fragmentul condensează un întreg program exegetic. În primul rând, pentru a găsi problemelor de doctrină soluțiile adecvate, trebuie să ne întoarcem, spune Hipolit, la „izvorul sfânt” al Scripturilor. Acestea conțin toate remediile necesare pentru a risipi ignoranța și a ne liniști în îndoielile noastre. În această
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
regele Asiriei, Senacherib, după invazia în Iudeea, în 701 î.Cr. Corespondentul personajului din cel de‑al doilea text nu ar putea fi identificat cu exactitate. Hipolit vede aici profeții clare despre domnia și figura Anticristului, inaugurând astfel o lungă tradiție exegetică. Ulterior, Origen va atribui mai multe versete nu lui Anticrist, de a cărui istoricitate se îndoia oarecum, ci, pur și simplu, diavolului. Al treilea fragment, din Iezechiel, denunță imensul orgoliu al regelui Tyrului, amintind, spre sfârșit, numele lui Daniel: „Socoți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mic - amestecul fierului cu lutul. După cum putem observa, mecanismul funcționează perfect până la cea de‑a patra fiară din a doua viziune, care corespunde elementului „fier” al statuii. Abia după această a patra etapă debutează ceea ce s‑ar putea numi „ficțiunea exegetică”. Două elemente din structura statuii rămân fără corespondent direct în vedenia celor patru fiare. Celui de‑al cincilea element, lutul, din care sunt alcătuite „picioarele” colosului, îi corespunde, în opinia lui Hipolit, un ansamblu de zece regate mici, mai curând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
24,15‑22 și Dan. 12,11‑12) se referă la episodul profanării templului, fără însă ca simbolul templului să capete vreo importanță, așa cum se întâmplă la Irineu. În opinia lui Norelli, aceste mărturii nu aduc nici o noutate în plan exegetic, dar Hipolit le citează pentru a‑și perfecționa și completa dosarul. În manieră extrem de semnificativă, această demonstratio se încheie cu un amplu citat din 2Tes. (2,1‑12), fără raport direct cu citatele anterioare, dar care conține faimoasa teorie asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dezvoltă o polemică pe două planuri: împotriva Romei, care persecută sfinții în prezent; împotriva Ierusalimului pământesc, patria iudeilor, care îi va persecuta în viitor, după modelul roman. III. Comentariu la Cartea lui Daniel Asemenea predecesorilor săi, Hipolit adoptă în plan exegetic metoda tipologică de interpretare, dar la o scară mult mai largă, înglobând aproape întreg Vechiul Testament. În majoritatea cazurilor, exegeza tradițională servea catehezei și polemicii antiiudaice sau antieretice (ca, de exemplu, în cazul Epistolei lui Pseudo‑Barnaba, scrierilor lui Iustin și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tratatul precedent. Concepția anticristologică expusă în Com. Dan. nu diferă esențial de cea din De Christo..., ci devine doar mai puțin ambiguă și, în același timp, mai radicală. Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a situa compunerea seriei de omilii exegetice la Daniel între anii 203 și 205, în timpul persecuției declanșate de Septimius Severus (202‑203). În monografie, figura Anticristului era analizată dintr‑o perspectivă teologică mai mult sau mai puțin abstractă. Aici perspectiva se schimbă radical, starea de tensiune resimțindu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu păgânul Celsus; 2) moral, în contextul polemicii cu ereticii; 3) anagogic, de asemenea în contextul antieretic, dar în cadrul unei exegeze realizate la solicitarea membrilor comunității creștine (Comentariu la Evanghelia după Matei). Origen ne introduce într‑un context teologic și exegetic cu totul diferit de cel întâlnit până acum. Potrivit definiției lui Jean Daniélou, Origen este un adevărat „om al Scripturii”: „Scriptura devine pentru el sursa fundamentală a Revelației, Tradiția nu are decât un rol secundar. Spre deosebire de tradiția creștină care se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Scripturi, alterând mesajul lor, și nu invers. Apoi, Celsus dă dovadă de o cunoaștere parțială, trunchiată și superficială a Scripturilor creștine, pe care le‑a citit în grabă, fără a le înțelege. În plus, el este lipsit de orice competență exegetică. Căci, dacă ar fi fost altfel, și‑ar fi dat seama că diavolul apare de mai multe ori în Biblie: în Geneză, în chipul unui șarpe înșelător; în Levitic, ca „țap ispășitor” (Azazel); în Cartea Judecătorilor, ca „fiul lui Belial
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exterior” - fals și superficial. Anticristul este numele lui Cristos golit de orice substanță cristică. Am văzut până aici că Anticristul se manifestă la nivelul moravurilor și doctrinei. La cel de‑al treilea nivel se situează raportarea la Scripturi, precum și demersul exegetic. În acest punct, Origen se dovedește extrem de original; însuși actul hermeneutic, ca proces de asimilare cu Cristos‑Logos‑Scriptură, se află în centrul gândirii sale teologice. Într‑adevăr, „pentru că [Isus] a venit și pentru că în el s‑a împlinit Evanghelia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Mt. ser. 42). În plan istoric imediat, anticriștii, înțeleși ca abominationes desolationis, sunt ereticii care propovăduiesc o învățătură falsă și nelegiuită. Anticristul‑uerbum falsum, propus de eretici, trebuie să fie înlăturat din „lăcașul sfânt” (Scriptura) printr‑o interpretare corespunzătoare. Exercițiul exegetic ne este propus, așadar, ca un veritabil exercițiu spiritual al cărui ultim scop este acela de a „distruge”, într‑un fel de sacrificiu purificator la nivel intelectual, sensul fals, sensul superfluu și nelegitim. Lupta dintre hermeneutul sfințit și pseudosens reproduce
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ivi. Aceștia sunt anticriștii și toți cei care vor veni după ei” (Com. Mt. ser 47). Anticriștii sunt de asemenea fondatorii ereziilor (ereziarhii), în unicitatea lor generică, și moștenitorii lor, ca specii ale genului. Ne aflăm în fața unei viziuni filozofico‑exegetice, absolut originale în raport cu cea a lui Irineu și a lui Hipolit. Spre deosebire de aceștia, Origen inventează sensuri mult mai adânci ale termenului „Anticrist”, fără a se mulțumi doar cu datele oferite de tradiție, date care îi sunt cunoscute și de care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
său se instalează, încă de pe acum, în „templul” Scripturilor, propunând doctrine opuse celei adevărate, dar care se dovedesc extrem de cuceritoare. Anticristul este acest fals Logos care locuiește ilegitim în Biblie. Dimensiunii ereziologice a lui Anticrist Origen îi adaugă deci dimensiunea exegetică (fără a ignora dimensiunea morală). Altfel spus, el nu respinge sub nici o formă anticristologia tradițională, de care se folosește în Contra lui Celsus, adică într‑o operă polemică. Viziunea sa despre Anticrist se schimbă în funcție de calitatea și de competența auditoriului. În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ordin biografic: „Am găsit printre manuscrisele lui Alexandru, odinioară episcop al Ierusalimului” etc. Prin urmare, Victorin a făcut o călătorie la Ierusalim - probabil în Cezareea Palestinei -, având astfel la dispoziție biblioteca bătrânului episcop Alexandru. Aici, el se familiarizează cu metoda exegetică alegorică și tipologică, mergând direct la sursă, adică citind comentariile lui Origen. Deși cu totul lipsit de cultură clasică, el dă dovadă de o cultură biblică cu mult peste medie. Pentru comentariile sale, folosește în egală măsură versiunile greacă și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pământ. Parusiile lui Cristos și înnoirea cosmosului Încă din „Introducere” sunt abordate două teme importante: parusiile lui Cristos și sfârșitul acestei lumi. Pentru a demonstra existența unei a doua parusii, Chiril dezvoltă două tipuri de argumente, de ordin teologic și exegetic. Primele pot fi subordonate afirmației de principiu: „Tot ceea ce se petrece în legătură cu Domnul nostru Isus Cristos are un caracter dublu”. Este vorba despre: cele două nașteri, una „din Dumnezeu, mai înainte de veci”, cealaltă din Fecioara Maria, „în veacul acesta”/„la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
spre ele. Capitolul VIII Anticristul la Ieronim, între filologie și tradiție Introducere În scrierile sale, Ieronim vorbește despre Anticrist în diferite locuri, dar în mod special în Comentariul la Daniel și în Epistola 121 către Algasia. Abordarea sa este strict exegetică și adaugă scenariului tradițional numai câteva nuanțe suplimentare. Cu toate acestea, Ieronim se impune prezentat în cercetarea noastră din cel puțin două motive: mai întâi, pentru că el este autorul unui tratat autonom despre Anticrist, tratat care va fi ulterior încorporat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
suplimentare. Cu toate acestea, Ieronim se impune prezentat în cercetarea noastră din cel puțin două motive: mai întâi, pentru că el este autorul unui tratat autonom despre Anticrist, tratat care va fi ulterior încorporat Comentariului la Daniel; apoi, pentru că demersul său exegetic, ce poate fi calificat drept „istorico‑critic” avant la lettre, marchează o etapă intermediară între demersul tradițional și cel al unui Augustin sau al unui Theodoret al Cyrului. Odată cu Ieronim, milenarismul este categoric respins ca opinie primejdioasă, lipsită de fundament
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de acum devine astfel chipul fericirii viitoare”. Asemenea „confesiuni” metodologice sunt destul de rare în opera lui Ieronim; numai câteva dintre acestea au fost reluate și analizate de cercetătorii moderni, printre care Pierre Jay, în articolul său din 1980. Însă practica exegetică a lui Ieronim, după cum arată Pierre Jay, nu urmează aproape niciodată principiile acestei concepții teoretice însușite de la dascălul său, Origen. Într‑adevăr, comentând Scriptura, exegetul nu urmează o schemă ternară, ci mai curând, una binară, degajând mai întâi sensul istoric
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sensul istoric sau literal al fiecărui pasaj și propunând apoi un sens moral sau alegoric, atunci când contextul o impune. Se poate spune astfel că teoria „sa” despre exegeză, calchiată după modelul origenian, nu are aproape nimic în comun cu practica exegetică propriu‑zisă. Pierre Jay afirmă pe bună dreptate: „Întreaga admirație pe care Ieronim o dovedește pentru Origen ca exeget nu îl împiedică să prefere acestei scheme tripartite de nuanță elenizantă, sistemul binar, mult mai adecvat antinomiilor noutestamentare, pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Pierre Jay afirmă pe bună dreptate: „Întreaga admirație pe care Ieronim o dovedește pentru Origen ca exeget nu îl împiedică să prefere acestei scheme tripartite de nuanță elenizantă, sistemul binar, mult mai adecvat antinomiilor noutestamentare, pe care le reflectă practica exegetică obișnuită”. Cel de‑al doilea principiu decelabil în Comentariul la Daniel constă în reproducerea sistematică a tuturor interpretărilor propuse fie de adversarii săi (păgâni sau iudei), fie de înaintașii săi creștini. De multe ori, iar acest lucru i‑a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
am scris ideile mele, precum și date preluate din scrierile altor autori; că, prin urmare, comentariul meu va fi în egală măsură opera precursorilor mei exegeți și opera mea”. A trece în revistă părerile predecesorilor face parte deci din regula „jocului” exegetic, iar adevăratul interpret nu ar putea să treacă peste ele cu nici un preț. Aceste două mari principii, coroborate cu cel al „modestiei intelectuale” constituie un fel de cartă deontologică fundamentală, pe care Ieronim se obligă să o respecte în comentariile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
enumerare puțin mecanică, fără a adăuga o judecată de valoare și fără a‑și dezvălui propria părere. Dar maniera în care prezintă interpretările celorlalți sugerează cu suficientă claritate propria sa opțiune. Vom prezenta trei exemple, pentru a ilustra această strategie exegetică, după care vom expune scenariul anticristologic al lui Ieronim în punctele sale principale. Et cor eius aduersum testamentum sanctum; et faciet et reuertetur in terram suam. Statuto tempore reuertetur et ueniet ad austrum et non erit priori simile nouissimum. Et
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]