767 matches
-
alt motiv ce ne trezește interesul constă în faptul că aici este folosit pentru prima oară pentru textul sacru termenul „introducere”, utilizat deja pentru operele analoage din filozofia păgînă, cum e cazul introducerii lui Porfiriu la logica lui Aristotel. Criteriile exegetice ale acestui scriitor necunoscut par apropiate de cele ale școlii antiohiene, pentru că Adrian pledează pentru evitarea interpretărilor prea îndrăznețe și pentru o lectură prudentă. Așa cum am spus, nu se știe cine a fost acest Adrian. Fotie (Biblioteca, cod. 2) îi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
textului, alcătuite adesea din puține cuvinte, prin care este explicată o expresie ori este parafrazat un verset, și care au drept scop nu atît exegeza propriu-zisă, cît educația morală. Pentru acest tip de exegeză, Hesychius preferă metoda alegorică. Acest proiect exegetic neobișnuit (atestat totuși, chiar dacă proporțiile lui sînt reduse, în cazul lui Origen și întîlnit și la Ieronim) se explică dacă ne gîndim că acest comentariu al lui Hesychius este destinat liturghiei. Comentariul poate fi completat într-o fază ulterioară prin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cărților profeților: a comentat Isaia, Daniel, Iezechiel și cei doisprezece Profeți Minori. S-au păstrat Comentariul la Isaia și scolii la celelalte comentarii în manuscrisele catenare (mai numeroase sînt scoliile la Comentariul la Profeții Minori). Titlul prologului la întreaga operă exegetică a lui Hesychius dedicată profeților este interesant întrucît ne informează în privința modului cum lucra autorul: împărțire în stihuri (Sticheròn) a celor doisprezece profeți, a lui Isaia și a lui Daniel, care are pe margini (en parenthesesi) explicarea celor mai dificile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în privința modului cum lucra autorul: împărțire în stihuri (Sticheròn) a celor doisprezece profeți, a lui Isaia și a lui Daniel, care are pe margini (en parenthesesi) explicarea celor mai dificile pasaje. Titlul pare oarecum neobișnuit (ca, de altfel, și metoda exegetică, pe care a explicat-o S. Leanza) și vrea să spună că textul biblic era divizat în unități mici (stichoi) chiar de către Hesychius, altfel decît este el împărțit acum în Septuaginta, și că pe marginea textului existau glose explicative pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
parte dintr-un comentariu. Bibliografie. Ediții: PG 85, 1361-1826; O. Bardenhewer, op. cit., pp. 83-86; Th. Zahn, Der Exeget Ammonius und andere Ammonii, ZKG 38 (1920), 1-22; 311-336. O dată cu trecerea de la secolul al V-lea la secolul al VI-lea, activitatea exegetică slăbește și mai mult și crește ponderea materialului compilat, așa cum s-a putut constata la scriitorii amintiți mai sus. Dovada epuizării exegezei originale este apariția unui gen literar care, pe de o parte, ar trebui să fie cît mai funcțional
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
referim la așa-zisele „catenarii”, despre care am vorbit deja de cîteva ori: termenul este traducerea echivalentului grecesc prin care este vizualizată (dacă se poate spune așa) structura unui anumit tip de comentariu, bazat exclusiv pe o serie de pericope exegetice de proveniență diversă, înșirate una după alta ca să formeze un fel de lanț. Autorul catenariilor (care, în general, a rămas anonim, chiar dacă unele au ajuns să fie recunoscute după numele unor exegeți) a preferat să comenteze pasaje izolate dintr-un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cunoscut tip de catenar este cel care are în centrul foii pericopa biblică, scrisă astfel încît să iasă în evidență și să fie lipită de marginea internă, în timp ce în jurul ei sînt dispuse pe cele trei margini exterioare extrasele cu conținut exegetic. Genul catenariilor se impune la începutul secolului al VI-lea, iar apoi îl întîlnim în întreaga epocă bizantină. Chiar dacă, evident, e lipsit de originalitate intrinsecă, a avut o anumită funcție, deoarece prin intermediul catenariilor s-au salvat, fie și fragmentar, multe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pot fi găsite în repertoriile specifice. De un succes tot mai mare se bucură o altă formă literară, care era practicată deja de multă vreme, aceea a „întrebărilor și răspunsurilor” axate pe probleme cu conținut religios, în general dogmatic și exegetic. Și acest gen literar va ocupa un loc fundamental în sistemul cultural bizantin. Exegeza alegorică rămîne predominantă după ce criteriile pe care se bazau abordarea literală și critica istorică s-au epuizat (sau rămăseseră valabile poate doar în școala antiohiană); în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scris o Metafrază a unor versuri de Homer, din care nu s-a păstrat nimic, și un Encomion al împăratului Anastasius; lui Procopius i-au fost atribuite și alte opere, însă nu sînt autentice. Bibliografie. Ediții: PG 87, 1-2 (operele exegetice); CChr.SG 4, 1978 (Catena in Ecclesiasten: S. Leanza); pentru Catenarii cf. G. Karo, I. Lietzmann, Catenarum Graecarum Catalogus, Göttingen, 1902; o privire generală în O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 84-91; pentru Epistole cf. Epistolographi Graeci, Didot, Paris, 1873 (R.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la lumea pe care a descris-o în opera sa. însă nici numele Cosma și nici supranumele „Indicopleuste” n-au figurat în texte de la început: ele apar abia în secolele al X-lea și al XI-lea în manuscrisele catenariilor exegetice consacrate Psalmilor și Evangheliilor. Fotie face un rezumat al Topografiei creștine a lui „Cosma” și aproape o desființează (Biblioteca, cod. 36), însă nu cunoaște nici numele autorului și nici titlul precis al operei. Nici autorul nu-și menționează vreodată numele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pămînt în partea de jos, și de bolta cerească, în partea de sus; deasupra este împărăția cerurilor, indestructibilă și eternă. S-ar părea că această doctrină a celor două condiții pe care ne-o prezintă Cosma derivă din tezele școlii exegetice din Antiohia, mai precis din tezele școlii nestoriene de la Nisibi, contemporană cu scriitorul nostru. După ce a așezat astfel lucrurile în univers, Dumnezeu l-a creat pe om, care urma să treacă de la o catastază la alta. După aceea, Dumnezeu îi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fiu”. Creștinii au văzut întotdeauna acest verset ca pe o prorocie a nașterii lui Isus. Traducerea cuvântului ebraic ‘almăh, însemnând „femeie tânără”, prin termenul grec Β∀Δ2Ξ<≅Η („fecioară”) a fost contestată de evrei. Apocalipsa ne oferă, așadar, primele dezvoltări exegetice și teologice ale versetului. Profeția lui Isaia se împlinește prin nașterea lui Mesia. Imediat după naștere, Femeia trebuie să fugă în deșert. Pentru a o ajuta să scape de urmăritorul său, îi sunt date aripile „vulturului celui mare”. Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
suplimentară în acest sens; celălalt, referitor la canonul Scripturii - Apocalipsa trebuie admisă cu drepturi depline în canonul creștin și mai ales trebuie înțeleasă literal. Analiza noastră va urmări, de asemenea, simultan, două direcții: mitul propriu‑zis al Anticristului și metoda exegetică a lui Irineu. A. Anticristul tiran de la sfârșitul istoriei Fragmentul cu care se deschide dosarul Anticristului face parte din 2Tes. (2,3‑4) și se referă la trufia nemăsurată a personajului: qui aduersatur et extollit se super omne quod dicitur
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
expresia simbolică a teoriei recapitulării (recapitulatio) tuturor apostaziilor pe care le‑a schițat la începutul monografiei sale anticristologice. În același timp, înscrie demonstrația sa în scenariul „săptămânii milenare”, realizând încă o dată o faptă temerară din punct de vedere teologic și exegetic. Istoria omenirii de la Adam și până la Isus numără șase mii de ani (V, 28, 3): Quotquot enim diebus hic factus est mundus, tot et millenis annis consummatur. Et propter hoc ait Scriptura Geneseos: Et consummata sunt caelum et terra et
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Nautin împarte în două corpusul atribuit până atunci integral unui singur autor, numit Hipolit. Există mai întâi o serie care cuprinde Elenchos, Peri Pantos, Chronikon precum și celelalte scrieri ale căror titluri sunt gravate pe statuia romană. Există apoi seria tratatelor exegetice: Despre Psalmi, Despre Cântarea Cântărilor, Despre David și Goliat, Despre cartea lui Daniel, Despre Cristos și Anticrist, la care se adaugă Tradiția apostolică și Contra Noetum. Autorul primei serii ar fi un preot roman, adversar al papei Calist, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ani mai târziu de M. Simonetti: „1) Elenchos și operele încrustate pe latura statuii aparțin unui singur autor, Hipolit din Roma, preot adversar al papei Calist și apoi martir, autor despre care ne vorbesc sursele antice; 2) blocul de opere exegetice și Contra Noetum se cuvin atribuite unui episcop și scriitor oriental activând cu câteva decenii înaintea lui Hipolit din Roma, undeva între secolele al II‑lea și al III‑lea [...]. Autorul operelor exegetice, în afara spiritului său antiroman și a tendințelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vorbesc sursele antice; 2) blocul de opere exegetice și Contra Noetum se cuvin atribuite unui episcop și scriitor oriental activând cu câteva decenii înaintea lui Hipolit din Roma, undeva între secolele al II‑lea și al III‑lea [...]. Autorul operelor exegetice, în afara spiritului său antiroman și a tendințelor milenariste, e o persoană închisă într‑un orizont cultural de tip strict eclezial, fără nici o deschidere spre cultura clasică; în schimb, Hipolit din Roma, respectuos față de Roma și non‑milenarist - e o persoană
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
căci primejdia nu‑i puțină. [Iată de ce te rog,] transmite aceste învățături numai bărbaților grijulii și de bună credință, care vor să trăiască drept și sfânt și cu frică de Dumnezeu (2Tes. 2,10‑11). Fragmentul condensează un întreg program exegetic. În primul rând, pentru a găsi problemelor de doctrină soluțiile adecvate, trebuie să ne întoarcem, spune Hipolit, la „izvorul sfânt” al Scripturilor. Acestea conțin toate remediile necesare pentru a risipi ignoranța și a ne liniști în îndoielile noastre. În această
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
regele Asiriei, Senacherib, după invazia în Iudeea, în 701 î.Cr. Corespondentul personajului din cel de‑al doilea text nu ar putea fi identificat cu exactitate. Hipolit vede aici profeții clare despre domnia și figura Anticristului, inaugurând astfel o lungă tradiție exegetică. Ulterior, Origen va atribui mai multe versete nu lui Anticrist, de a cărui istoricitate se îndoia oarecum, ci, pur și simplu, diavolului. Al treilea fragment, din Iezechiel, denunță imensul orgoliu al regelui Tyrului, amintind, spre sfârșit, numele lui Daniel: „Socoți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mic - amestecul fierului cu lutul. După cum putem observa, mecanismul funcționează perfect până la cea de‑a patra fiară din a doua viziune, care corespunde elementului „fier” al statuii. Abia după această a patra etapă debutează ceea ce s‑ar putea numi „ficțiunea exegetică”. Două elemente din structura statuii rămân fără corespondent direct în vedenia celor patru fiare. Celui de‑al cincilea element, lutul, din care sunt alcătuite „picioarele” colosului, îi corespunde, în opinia lui Hipolit, un ansamblu de zece regate mici, mai curând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
24,15‑22 și Dan. 12,11‑12) se referă la episodul profanării templului, fără însă ca simbolul templului să capete vreo importanță, așa cum se întâmplă la Irineu. În opinia lui Norelli, aceste mărturii nu aduc nici o noutate în plan exegetic, dar Hipolit le citează pentru a‑și perfecționa și completa dosarul. În manieră extrem de semnificativă, această demonstratio se încheie cu un amplu citat din 2Tes. (2,1‑12), fără raport direct cu citatele anterioare, dar care conține faimoasa teorie asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dezvoltă o polemică pe două planuri: împotriva Romei, care persecută sfinții în prezent; împotriva Ierusalimului pământesc, patria iudeilor, care îi va persecuta în viitor, după modelul roman. III. Comentariu la Cartea lui Daniel Asemenea predecesorilor săi, Hipolit adoptă în plan exegetic metoda tipologică de interpretare, dar la o scară mult mai largă, înglobând aproape întreg Vechiul Testament. În majoritatea cazurilor, exegeza tradițională servea catehezei și polemicii antiiudaice sau antieretice (ca, de exemplu, în cazul Epistolei lui Pseudo‑Barnaba, scrierilor lui Iustin și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tratatul precedent. Concepția anticristologică expusă în Com. Dan. nu diferă esențial de cea din De Christo..., ci devine doar mai puțin ambiguă și, în același timp, mai radicală. Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a situa compunerea seriei de omilii exegetice la Daniel între anii 203 și 205, în timpul persecuției declanșate de Septimius Severus (202‑203). În monografie, figura Anticristului era analizată dintr‑o perspectivă teologică mai mult sau mai puțin abstractă. Aici perspectiva se schimbă radical, starea de tensiune resimțindu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu păgânul Celsus; 2) moral, în contextul polemicii cu ereticii; 3) anagogic, de asemenea în contextul antieretic, dar în cadrul unei exegeze realizate la solicitarea membrilor comunității creștine (Comentariu la Evanghelia după Matei). Origen ne introduce într‑un context teologic și exegetic cu totul diferit de cel întâlnit până acum. Potrivit definiției lui Jean Daniélou, Origen este un adevărat „om al Scripturii”: „Scriptura devine pentru el sursa fundamentală a Revelației, Tradiția nu are decât un rol secundar. Spre deosebire de tradiția creștină care se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Scripturi, alterând mesajul lor, și nu invers. Apoi, Celsus dă dovadă de o cunoaștere parțială, trunchiată și superficială a Scripturilor creștine, pe care le‑a citit în grabă, fără a le înțelege. În plus, el este lipsit de orice competență exegetică. Căci, dacă ar fi fost altfel, și‑ar fi dat seama că diavolul apare de mai multe ori în Biblie: în Geneză, în chipul unui șarpe înșelător; în Levitic, ca „țap ispășitor” (Azazel); în Cartea Judecătorilor, ca „fiul lui Belial
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]