2,392 matches
-
absolut firesc să ne raportăm la ei atunci când luăm în discuție Biblia creștină. Traducătorii români par să pună între paranteze lunga și fertila tradiție patristică, respingând implicit Septuaginta ca text de sine stătător. LXX este Biblia citită și utilizată pentru exegeză de majoritatea Părinților Bisericii. Excepție fac numai câțiva Părinți antiohieni - Diodor, Teodor al Mopsuestiei -, adepții unei interpretări „istoriste”, mai aproape de literalitate a Sfintei Scripturi, spre deosebire de Părinții alexandrini, creatorii și propagatorii metodei de interpretare numită „alegorică”. Părinții n-au resimțit nevoia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai ales al disciplinelor teologice”. 4. Această revalorizare e susceptibilă să opereze o reformă la nivelul vieții spirituale, eliberând spiritualitatea catolică de pietismul și moralismul edulcorat, caracteristic epocii și reancorând-o în dogmă, căci „Părinții îngemănează, într-un mod viu, teologia, exegeza și spiritualitatea”. 5. În fine, întreprinderea „Sources chrétiennes” ar acoperi o lacună în peisajul intelectual francez. Printre cei dintâi Părinți traduși în colecție se găsesc Grigore de Nyssa, Clement Alexandrinul, Atenagora, Nicolae Cabasila, Origen și Maxim Mărturisitorul. Același an 1942
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
secolului al XIX-lea văzuse just (întrucât aceleași probleme existau și atunci), dar a propus soluții false, căci, dorind să reacționeze împotriva pierderii sensului transcendenței, el „a căzut în agnosticism”; încercând să împace teologia cu știința, „a ajuns la abuzul exegezei critice”. Pe lângă aceste două critici majore, Daniélou mai face una, derivată: în opinia sa, în teologie s-a produs o ruptură între speculația teoretică și viața propriu-zisă. „Speculațiile teoretice separate de acțiune și neangajând viața și-au trăit traiul.” E
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
respectiv? Pentru Daniélou, o primă trăsătură a gândirii religioase a epocii o constituie restabilirea legăturii cu sursele esențiale: Biblia, Părinții și liturghia. Până în secolul al XIII-lea, amintește el, teologia „fusese în principal comentariu al Bibliei”. Teologia Părinților rămâne o exegeză kerygmatică, dogmatică, spirituală. Începând cu secolul al XIII-lea însă, teologia se constituie în știință autonomă, printr-un proces de abstracție din ce în ce mai elaborat, fapt care antrenează o ruptură cu efecte catastrofale între exegeză și spiritualitate, pe de o parte, și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
comentariu al Bibliei”. Teologia Părinților rămâne o exegeză kerygmatică, dogmatică, spirituală. Începând cu secolul al XIII-lea însă, teologia se constituie în știință autonomă, printr-un proces de abstracție din ce în ce mai elaborat, fapt care antrenează o ruptură cu efecte catastrofale între exegeză și spiritualitate, pe de o parte, și teologie, pe de altă parte, ducând la o uscare progresivă a acesteia din urmă. Reîntoarcerea la Biblie ar fi așadar primul pas spre această reapropriere a sensului originar, complet, al teologiei. Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai cu seamă de la cei greci. În plus, sensul literal al Sfintei Scripturi și explicarea lui, făcută cu temeinicie, sub controlul Bisericii, de către atâția exegeți de mare valoare, trebuie să cedeze, după invențiile care sunt pe placul novatorilor, în fața unei exegeze noi, zise simbolice și spirituale; numai astfel Cărțile Sfinte ale Vechiului Testament, care și astăzi ar fi ignorate în Biserică, ca un izvor astupat, ar fi din nou deschise tuturor. Ei ne asigură că, prin metoda aceasta, toate dificultățile ar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care se apucă să traducă ori să îndrepte Biblia fără să fi învățat cum trebuie nici greaca, nici ebraica, nici latina, fără să fi văzut în viața lor un manuscris, fără să știe exact cu ce se mănâncă patristica sau exegeza biblică? Traducătorii Septuagintei din cadrul Colegiului Noua Europă nu sunt numai creștini, ci sunt și serios școliți într-ale filologiei, istoriei și teologiei. Există o singură excepție, un singur agnostic în grupul nostru, dar atât de bun cunoscător al limbii grecești
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
paulină, în timp ce Evangheliile îmi păreau prea familiare și destul de plicticoase. Figura lui Isus Cristos devenise mult mai interesantă doar când, după anii de studiu de la Roma, datorită științei biblice moderne l-am cunoscut ca figură istorică reală. Studiul aprofundat al exegezei catolice și protestante pe care îl concretizam în cursurile mele, în seminarii și diverse publicații, era alimentat de dorința imensă de a-l cunoaște pe acest Isus "necunoscut". Într-adevăr, esența creștinismului nu este abstractă și dogmatică, nici o doctrină generală
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
care celălalt este dorit, este redus la sex și în același timp, erotismul și sexul se degradează. Ambele sunt forțe vitale importante. Aversiunea față de corporealitate și reprimarea sexualității au o istorie lungă, pe care teologia manualelor o evită, ignorând rezultatele exegezei critice și a istoriei dogmelor. Acest fapt se reflectă în unele curente antice, mai ales în maniheism și gnosticism. Dar fusese enorm facilitată în Occident prin invenția la care deja am făcut referire unui păcat originar transmis prin actul sexual
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Cosmin Ciotloș Oricâte explicații statistice am găsi faptului, anii din urmă legitimează, din punct de vedere editorial, un reviriment al exegezei operei lui Mateiu I. Caragiale. Conform acestei logici, primul argument puternic îl oferă dinamica pieței. Se publică, într-adevăr, de un deceniu încoace, mult, cărți din toate domeniile și din toate grupele valorice, așa încât - invocând legea numerelor mari - sumedenia de
Interogații mateine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8046_a_9371]
-
acest gen (cum ar fi cazul lui Felix Aderca). Unul dintre aspectele esențiale ale Istoriei de față este acela că ea conține două mari secțiuni, amândouă alcătuite diacronic. Dacă cea dintâi este dedicată ficțiunii, cea din urmă se ocupă de exegeză, astfel încât cititorului i se oferă o imagine globală a întregului fenomen. În eforturile sale de a ajunge la originile literaturii de anticipație românești, Mircea Opriță îl identifică pe Victor Anestin (1875-1918) ca fiind cel care a publicat, în 1899, primul
Istoria anticipatiei românesti by Bogdan Miahi Dascălu () [Corola-journal/Journalistic/7870_a_9195]
-
devin tot mai bine delimitate, postmodernismul și deconstructivismul nu ezită să se facă simțite și pe acest tărâm. Cu alte cuvinte, diferențele dintre literatura de anticipație și cea generală nu mai există decât în conținut, nu și în conceptualitate. În ce privește exegeza, ea ,pare să fie simultană sau, după unii, chiar anterioară primelor lucrări în domeniu, pe teren românesc". Cel dintâi comentariu critic la un roman de anticipație se regăsește în prefața la Castelul din Carpați (Sibiu, 1897) și îi aparține lui
Istoria anticipatiei românesti by Bogdan Miahi Dascălu () [Corola-journal/Journalistic/7870_a_9195]
-
avea în jur de 25 de ani, iar el 62 de ani. „Când te ascult cum le zici, Marie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră!”, (fragment din „Brâncuși - Amintiri și exegeze” carte scrisă de Petre Pandrea). Maria Tănase se stinge din viață la 22 iunie 1963 din cauza cancerului la plămâni. Înainte să moară, aceasta dictase unui notar ultimele dorințe. Maria a dorit să fie înmormântată cu hainele alese de ea, și
Maria Tănase, marea dragoste a lui Constantin Brâncuși, aniversată de Google la 100 de ani de la naştere by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/70077_a_71402]
-
evident, cea mai ingrată, de epistolier în parteneriat cu Veronica Micle. Cum să nu fim de acord că nu o dată și nu de puține ori eminescologia "a căzut în delir, din exces de devoțiune"? Că a înflorit pe seama ei "o exegeză de praznic, desigur,de exaltare festivă, cu discernămîntul mereu amenințat de o supradoză letală de admirație, asumată ca sarcină și datină patriotică - de nu cumva direct ca jertfă patriotică". De acord, exegezele cu temă eminesciană la intersecția dintre secole sunt
Stil caragialesc (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7910_a_9235]
-
de devoțiune"? Că a înflorit pe seama ei "o exegeză de praznic, desigur,de exaltare festivă, cu discernămîntul mereu amenințat de o supradoză letală de admirație, asumată ca sarcină și datină patriotică - de nu cumva direct ca jertfă patriotică". De acord, exegezele cu temă eminesciană la intersecția dintre secole sunt "hagiografii, dacă nu în totalitate, în strălucită majoritate". Corespondența eminesciană cu caracter erotic are rolul unui duș rece peste iconografia tot mai uzată în stereotipiile excesului său dezolant. Ea semnifică nu altceva
Stil caragialesc (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7910_a_9235]
-
evident, cea mai ingrată, de epistolier în parteneriat cu Veronica Micle. Cum să nu fim de acord că nu o dată și nu de puține ori eminescologia "a căzut în delir, din exces de devoțiune"? Că a înflorit pe seama ei "o exegeză de praznic, desigur,de exaltare festivă, cu discernămîntul mereu amenințat de o supradoză letală de admirație, asumată ca sarcină și datină patriotică - de nu cumva direct ca jertfă patriotică". De acord, exegezele cu temă eminesciană la intersecția dintre secole sunt
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
de devoțiune"? Că a înflorit pe seama ei "o exegeză de praznic, desigur,de exaltare festivă, cu discernămîntul mereu amenințat de o supradoză letală de admirație, asumată ca sarcină și datină patriotică - de nu cumva direct ca jertfă patriotică". De acord, exegezele cu temă eminesciană la intersecția dintre secole sunt "hagiografii, dacă nu în totalitate, în strălucită majoritate". Corespondența eminesciană cu caracter erotic are rolul unui duș rece peste iconografia tot mai uzată în stereotipiile excesului său dezolant. Ea semnifică nu altceva
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
Tudorel Urian Calificată adesea drept sumbră, paradoxală și cinică, gândirea expusă în opera lui Emil Cioran a fost mereu o tentație pentru eventuale exegeze din perspectivă clinică. Citind din volumele lui Cioran numeroasele pagini despre moarte și sinucidere, savurându-i cugetările născute din disperări și dezamăgiri, cunoscându-i angoasele și depresiile, pașii te îndreaptă, în cel mai natural mod cu putință, spre teritoriul psihanalizei
Revelațiile durerii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7430_a_8755]
-
de cauză, pentru a avea un tablou general al situației lingvistice și chiar pentru a produce, de acum înainte, bune ediții. În orice cultură sănătoasă, înaintea interpretărilor stă înțelegerea textului, respectul filologic pentru cuvinte și contextul lor cultural. Volumele de exegeză ingenioasă, inteligentă, adesea pasionantă nu compensează lipsa unor veritabile ediții critice. Din păcate, un cititor obișnuit al lui Caragiale nu avea de unde să obțină toate informațiile cuprinse în această carte: multe din cuvintele operei caragialiene nu se găsesc în dicționarele
Limba lui Caragiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7432_a_8757]
-
care își cheamă exegeții. Chemarea seamănă cu o apropiere desfășurată pe baza unei afinități temperamentale, cu o atracție în virtutea căreia un anumit gen de filozofi nu poate fi comentat decît de un anumit tip de cercetători. Ceea ce înseamnă că o exegeză de calitate, înainte de a cere o aplecare minuțioasă asupra literei operei, presupune o înrudire mentală cu făcătorul ei. Constați că un gînditor îți seamănă și simți imboldul de a-i adînci cărțile. Mai mult, singurii filozofi pe care îi putem
Gînditorul fără urmași by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7801_a_9126]
-
Flonta este un caz fericit. În lumea filozofiei românești, rolul de exeget al lui Wittgenstein i se potrivește ca o mănușă. E ca și cum coerența și logica minții sale s-au înșurubat perfect în filetul cărților gînditorului austriac, rezultatul fiind o exegeză a cărei principală virtute este că-ți inspiră încredere. Altfel spus, poți fi sigur că, atunci cînd profesorul Flonta spune ceva despre Wittgenstein, afirmația sa are acoperire în substanța operei. În al doilea rînd, Mircea Flonta este unul din acei
Gînditorul fără urmași by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7801_a_9126]
-
al doilea rând, pentru că e revelatoare de idei, chiar dacă nu întotdeauna noi. în al treilea, dar sigur nu în ultimul, pentru că oferă prilejul de a formula noi întrebări, în legătură cu destinul postum al operei poetului. Momentul care a făcut posibil ca exegeza eminesciană să fie reluată - ca să zicem așa - de la zero este, fără îndoială, grupajul de articole din Dilema (1998), valorificat nu atât în litera (au fost și intervenții nefericite atunci, după cum prea bine se știe), cât în spiritul propunerii de modificare
O dezbatere profitabilă by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/7699_a_9024]
-
de zgura clișeelor și mai ales lectura pe cont propriu a creației eminesciene în integralitatea ei (Bianca Burța-Cernat își intitulează intervenția: Cine nu are acasă un Eminescu să-l cumpere (și să-l citească). Pentru că, într-adevăr, nu atât de exegeze are nevoie, acum, Eminescu, cât de lectura operei. Iar cine este pasionat de literatură să-l citească - încă o dată! - pe cont propriu. Ceilalți se pot "informa" (din exegeze) despre respectiva operă. Lucrările celor trei, în jurul cărora se poartă dezbaterea, nu
O dezbatere profitabilă by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/7699_a_9024]
-
-l cumpere (și să-l citească). Pentru că, într-adevăr, nu atât de exegeze are nevoie, acum, Eminescu, cât de lectura operei. Iar cine este pasionat de literatură să-l citească - încă o dată! - pe cont propriu. Ceilalți se pot "informa" (din exegeze) despre respectiva operă. Lucrările celor trei, în jurul cărora se poartă dezbaterea, nu debordează de elemente de noutate. Ele nu lipsesc, firește. De n-ar fi decât ceea ce aflăm, din studiul Ilinei Gregori, despre șederea lui Eminescu la Berlin între 1872-1874
O dezbatere profitabilă by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/7699_a_9024]
-
a anilor '30, la numai un deceniu după sosirea la Paris. După ce a bulversat conștiința publică românească denunțând statutul tributar, "colonial" al culturii autohtone față de cultura franceză, după ce a revoluționat sensibilitatea lirică românească prin "Priveliștile" sale, el a reînnoit substanțial exegeza critică a poeziei moderne și a devenit un gânditor existențial - nu existențialist - de marcă la nivel european. Cărțile lui s-au bucurat de aprecierea unor autori precum Benedetto Croce, Miguel de Unamuno, Miguel Angel Asturias, Jean Cocteau, Jean Cassou, Marcel
B. Fundoianu, 65 de ani de la moarte by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/6835_a_8160]